ICCJ. Decizia nr. 3968/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 774/ F din 05 octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat inculpatul S.N., la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 5 august 2009 la 8 septembrie 2009, inclusiv.

în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumelor de 4.481,98 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P. și de 10.000 euro în echivalent lei la data plății, daune morale către partea civilă A.V.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 20.000 RON cheltuieli judiciare stat.

A admis cererile de reexaminare formulate de apărătorii inculpatului și a dispus scutirea de la plata amenzii judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 548/P/2010 din 09 august 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S.N. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților S.A., S.I., și S.G. sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât nu sunt autori ai faptei.

S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului S.G., sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 1361din Legea nr. 295/2004 pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința făptuitorului A.V. sub aspectul infr. prev. și ped. de art. 181 C. pen., întrucât partea vătămată S.N. și-a retras plângerea prealabilă.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința făptuitorului I.A., sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., întrucât nu este autor al faptei.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința făptuitorilor S.A., S.N., S.I. și S.G., sub aspectul infracțiunilor prev. și ped. de art. 193,art. 194 și art. 261 C. pen., pe motiv că fapta nu există.

S-a dispus disjungerea în vederea sesizării prin act separat a Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov, competentă să judece cauza privind pe inculpatul S.I. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 279 alin. (1) C. pen.

în data de 7 iunie 2009, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, în fața secției de votare, inculpatul S.N., a intrat într-un conflict verbal și fizic cu martorul N.A., cauza conflictului fiind intenția inculpatului S.N. de a glumi cu martorul N.I., dar această replică a stârnit reacția amuzată a martorului S.I. (fratele inculpatului) și l-a iritat pe martorul N.A., care reacționând l-a îmbrâncit pe martorul S.I. Această împrejurare l-a determinat pe inculpatul S.N. să intervină în apărarea fratelui său, lovindu-l pe martorul N.A., la rândul său acesta lovind pe inculpat în dreptul buzei, după care conflictul s-a generalizat și i-a implicat, la niveluri mai reduse de violență însă, și pe martorii I.N.F. și N.I. Conflictul a încetat urmare a intervenției tatălui inculpatului, martorul S.A. și a martorului G.N., cel dintâi observând conflictul de la o distanță de aproximativ 15 m și intervenind în momentul în care a observat că fiul său fusese lovit. în același timp, și martorii N.A. și I.F. au decis să se retragă din conflict, primul începând să fugă pe jos, iar al doilea urmându-l cu autoturismul său, și luându-l în mașină, după care împreună s-au deplasat spre secția de poliție.

Instanța de fond a reținut această primă fază a faptelor în urma coroborării declarațiilor persoanelor implicate, respectiv inculpatul S.N. și rudele sale S.A. și S.I., și declarațiile martorilor N.I., I.N.F. și G.N.

A mai reținut că, există contradicții între declarațiile acestor persoane cu privire la un element de fapt relevant - natura injuriilor aduse inițial de inculpatul S.N. martorilor N.I. și N.A. Sub acest aspect, având în vedere că toate persoanele implicate recunosc că până la momentul conflictului relațiile dintre grupul părții vătămate și al inculpatului au fost unele de prietenie, ajutorare reciprocă, etc, (sunt depuse fotografii prezentând persoane din ambele grupuri în vacanțe, alte reuniuni amicale, etc), instanța de fond a reținut că modul de adresare inițială a inculpatului S.N. a avut, dincolo de forma verbală concretă, caracter și intenție de glumă, și nu injurios, însă a fost perceput ca atare de martorul N.A.

O a doua fază a conflictului are loc în curtea secției de poliție. Martorii I.N.F. și N.A. s-au deplasat aici în autoturismul celui dintâi, cu intenția de a formula plângere împotriva inculpatului și a rudelor sale.

Inculpatul S.N. și martorii S.A. și S.I. au urmărit pe cei dintâi, fiecare în mașina proprie, până la sediul organelor de poliție, au oprit în fața curții sediului de poliție, unde de ambele părți au fost proferate injurii și amenințări.

Martorii G.A. (fratele părții vătămate), N.A. și I.N.F. au susținut că în această a doua fază inculpatul S.N. și martorii S.A. și S.I. au proferat amenințări grave la adresa martorilor ce se aflau în curtea poliției, și au folosit arme - săbii și bâte - luate din mașinile proprii pentru a-i amenința. Prezența martorului S.G. în această fază a conflictului este un element de fapt nesigur, existând contradicții între declarațiile martorilor cu privire la acest aspect. Posibila prezență a acestui martor la această fază a conflictului nu are însă relevanță asupra vinovăției inculpatului, singurul care a fost trimis în judecată dintre persoanele cercetate inițial.

Organele de poliție locale nu au întocmit proces-verbal cu privire la acest conflict.

întrucât partea vătămată A.V. nu a fost de față și nu i s-a relatat această a doua fază a conflictului, gradul de agresivitate al inculpatului și familiei sale față de cei doi martori menționați este mai puțin relevant din punctul de vedere al elementelor constitutive ale faptei și a reținerii circumstanței provocării. Pe de altă parte, Tribunalul prin sentință a reținut că există dubii cu privire la veridicitatea declarațiilor celor trei martori în legătură cu folosirea de către grupul inculpatului a unor arme - bâte și săbii. în contextul în care este evident că după sesizarea organelor de poliție și luarea primelor măsuri procesuale, majoritatea persoanelor audiate în această cauză (rude sau prieteni apropiați cu una din cele două părți aflate în conflict) au achiesat mai mult sau mai puțin la versiunea dorită de fiecare dintre cele două părți, susținerile celor trei martori cu privire la armele respective tind a constitui o încercare de a plasa arma faptei în posesia inculpatului S.N., deși probele efectuate în cursul urmăririi penale nu indică că inculpatul s-ar fi aflat de la început în posesia unei astfel de arme.

Cu privire la cea de-a treia fază a conflictului, în care a survenit lezarea părții vătămate, instanța de fond a reținut următoarele:

în momentul în care celelalte persoane au început deplasarea către sediul de poliție, martorul N.I. s-a deplasat personal cu autoturismul marca F. de culoare roșie proprietate personală către domiciliul părții vătămate A.V. pentru a-i cere ajutorul în conflictul în care era agresat vărul său, N.A. Deplasarea a fost rapidă, de o durată de ordinul a câtorva minute; și martorul S.N., care a observat conflictul din fața secției de votare, s-a deplasat personal, cu scuterul său, la locuința părții vătămate pentru a-i relata aceleași aspecte, la momentul sosirii observând că partea vătămată se urcă în dreapta în autoturismul condus de martorul N.I. și demarează; acest martor a indicat faptul că partea vătămată avea în acest moment în mână o sabie.

La întoarcerea de la postul de poliție, inculpatul S.N. care se afla în autoturismul personal a fost blocat în trafic de mașina în care se aflau partea vătămată și martorul N.I. La câteva momente a oprit și mașina condusă de martorul S.I., atât inculpatul cât și martorul S.I. coborând din mașini.

S-a mai reținut că martorul S.I. a fost atacat de martorul N.I., acesta din urmă încercând să îl lovească cu o bâtă pe care o avea asupra sa, în timp ce partea vătămată l-a atacat cu sabia pe inculpatul S.N.

în ceea ce privește conflictul dintre cei doi martori, Tribunalul a reținut că martorul S.I. l-a dezarmat în scurt timp de bâtă pe martorul N.I., iar cel din urmă a fugit câțiva metri, martorul S.I. întorcându-se la autoturism și începând să se îndepărteze de la locul faptei.

Inculpatul S.N. a reușit să o imobilizeze pe partea vătămată trântind-o la pământ, unde a lovit-o de câteva ori cu pumnii în zona feței. întrucât partea vătămată rămăsese la pământ, inculpatul s-a urcat în mașină și a pornit motorul, încercând să manevreze mașina pentru a pleca. Atât inculpatul cât și fratele său S.I. s-au urcat în mașini relativ în același timp.

în acest timp partea vătămată s-a ridicat de la pământ și a venit la autoturismul inculpatului, spărgând luneta din spate și apoi încercând să îl lovească cu sabia prin geamul deschis al mașinii, fără a-i provoca în acest moment o leziune. Inculpatul l-a lovit cu portiera pentru a-l îndepărta, și a coborât din mașină, fiind lovit de partea vătămată cu sabia în dreptul piciorului. Inculpatul a ridicat bâta folosită anterior de martorul N.I. și a lovit de mai multe ori pe partea vătămată în zona capului, trântind-o la pământ, a dezarmat-o de sabie, a luat sabia în cauză și la rândul său a început să o lovească pe partea vătămată, provocându-i plăgi tăiate și înțepate grave. în urma agresiunii, partea vătămată a rămas la pământ. A fost ridicată de martorul S.A., tatăl inculpatului, a cărui sosire la fața locului fusese întârziată de faptul că fusese blocat de un microbuz, care împreună cu inculpatul S.N. au pus pe partea vătămată pe bancheta din spate a autoturismului celui dintâi și au transportat-o la spital.

Momentul în care inculpatul a lovit în modul arătat, cu sabia, pe partea vătămată, nu a fost observat de nici unul din membrii familiei inculpatului, martorii S.A. și S.G. (cel din urmă anunțat telefonic despre conflict) și S.I. ajungând sau reîntorcându-se la fața locului după ce partea vătămată fusese lovită cu sabia și se afla la pământ.

Instanța de fond a avut în vedere și această desfășurare a evenimentelor în baza declarațiilor inculpatului coroborate cu ale martorilor S.I. (în ceea ce privește debutul conflictului) și ale martorului S.N. Ambii martori confirmă faptul că sabia s-a aflat inițial în posesia părții vătămate, care se înarmase cu ea de acasă, ceea ce confirmă varianta inculpatului de desfășurare a agresiunii. Astfel, a dat o relevanță deosebită declarațiilor martorului S.N., care face parte din grupul extrem de mic al persoanelor audiate și care au o poziție obiectivă în cauză; de asemenea, instanța de fond a arătat că nu există date care să indice că acest martor ar dori să îl avantajeze pe inculpat, de vreme ce implicarea sa a constat în anunțarea tocmai a părții vătămate despre conflict, deci teoretic martorul era mai apropiat de partea vătămată decât de inculpat.

Ca atare, instanța de fond a înlăturat atât declarațiile părții vătămate cât și ale martorului N.I., întrucât declarațiile acestora prezintă multiple aspecte contradictorii sau ilogice. Partea vătămată prezintă o versiune a vătămării sale, susținând că a fost atacată de inculpat, fratele și tatăl acestuia cu bâte, cuțite, baionete, aspecte ce nu sunt reale, toate datele cauzei confirmând că tatăl inculpatului nu a fost prezent la acest conflict, și de altfel nici versiunea "măcelăririi" sale cu baioneta, cuțitul, și respectiv briceagul, de fiecare dintre cele trei persoane, nu este confirmată nici de declarațiile persoanelor audiate și nici de concluziile raportului de expertiză medico-legală. Și declarațiile martorului N.I. prezintă neconcordanțe, acesta indicând în plus ca agresor și pe martorul S.G., la care partea vătămată însă nu face referire, și încearcă în același mod să acrediteze ideea unui atac spectaculos și foarte pretabil unui film de acțiune din partea a cel puțin 3 persoane împotriva părții vătămate.

De asemenea, a reținut că leziunile produse de inculpat părții vătămate au vizat zone vitale și i-au pus în primejdie viața, concluzie reținută în baza certificatului medico - legal emis în beneficiul părții vătămate, din 24 iunie 2009 în care se reține că leziunile părții vătămate sunt provocate prin agresiune cu armă albă și constau în plagă prin tăiere nepenetrantă abdominală paramedian stâng, plagă prin tăiere bază hemitorace drept anterior, nepenetrantă, plagă transfixiantă 1/3 medie gambă dreaptă cu sângerare activă maximă - interesare arterială și musculară, plagă prin tăiere 1/3 superioară braț stâng cu lambou muscular cutanat, plagă regiune perianală cu lambou cutanat, plagă contuză medio-frontală, fractură deschisă antebraț stâng, multiple plăgi prin tăiere superficiale și escoriații la nivelul întregului corp, stop cardio respirator resuscitat UPU, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovituri repetate cu corp dur tăietor și corp dur contondent, ce pot data din 07 iunie 2009, leziuni ce necesită îngrijiri medicale cca 55 zile, în condițiile unei evoluții clinice favorabile, și au pus în primejdie viața victimei, concluzii menținute și în raportul de expertiză medico-legală din 20 octombrie 2009.

Inculpatul a invocat în apărare pierderea discernământului după dezarmarea părții vătămate de sabie, susținând că nu și-a dat seama din acest moment de actele sale. Instanța a respins această apărare având în vedere că imediat după lovirea părții vătămate inculpatul a condus-o pe aceasta la spital, fiind în acest moment în posesia deplină a facultăților sale psihice, este o persoană tânără, ce nu prezintă afecțiuni la acest nivel, motiv pentru care apreciază că nu există argumente concrete în sprijinul tezei inculpatului.

Sub aspectul încadrării juridice, a reținut că fapta inculpatului S.N. care, la data de 07 iunie 2009, într-un loc public, cu intenție a comis împotriva acesteia acte de agresiune fizică prin tăiere și înțepare repetată, folosind o sabie și în urma acelor agresiuni i-a cauzat leziuni traumatice pentru care au fost necesare 55 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că, în mod corect, în actul de sesizare s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării. în acesta sens, a reținut că așa cum reiese din situația de fapt descrisă, inculpatul a acționat în urma unui atac direct, imediat, ilicit al părții vătămate împotriva sa. Inculpatul nu s-a aflat însă în legitimă apărare - teoretic ar fi incident excesul justificat de legitimă apărare - și nici nu se poate reține incidența excesului scuzabil ca stare de atenuare întrucât la momentul la care inculpatul a săvârșit propriul atac partea vătămată era deja dezarmată, astfel încât atacul acesteia fusese încheiat, or ambele ipoteze menționate presupun un atac desfășurare. în aceste condiții atacul - încheiat - al părții vătămate constituie o acțiune ilicită de natură a provoca inculpatului o puternică stare de tulburare, împrejurări ce constituie premisele provocării ca circumstanță atenuantă legală. Actele inițiale ale inculpatului - care au ajuns efectiv la cunoștința părții vătămate - nu au valoarea unor acte ilicite, care să înlăture beneficiul provocării, întrucât expresiilor inițiale adresate martorului N.A. le-a lipsit, așa cum s-a arătat mai sus, intenția specifică faptei de insultă, iar agresiunile inculpatului împotriva martorului N.A. nu au prezentat în nici o măsură un caracter într-atât de grav încât să justifice, sub aspectul proporționalității, reacția părții vătămate.

S-a reținut că fapta a fost săvârșită în condițiile stării de recidivă mare postexecutorie, față de condamnările contopite prin sentința penală nr. 770 din 21 august 2003 a Tribunalului București, definitivă pin neapelare, în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, ce a fost executată în regim de detenție între 26 martie 2001 - 17 decembrie 2003 când inculpatul a fost liberat condiționat, având de executat un rest de 402 zile închisoare.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza următorului material probatoriu: declarațiile inculpatului S.N., declarațiile părții vătămate A.V., declarațiile martorilor S.I., S.G., S.A., N.I., G.A., N.A.B., M.C., G.N., C.M., I.F., I.A., I.I., N.G., S.N., S.At., R.A., R.M., proba cu înscrisuri.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere concurența dintre starea de recidivă ca și cauză de agravare și provocare ca și cauză de atenuare și a ales să facă aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen.

De asemenea, a avut în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), modalitatea și împrejurările concrete ale faptei, caracterul esențial al valorii sociale vizate, împrejurarea că anterior faptei propriu zise, inculpatul a alimentat la rândul său conflictul cu ceilalți martori din prezenta cauză, elemente ce relevă că inculpatul este la rândul său o personalitate violentă, înclinată spre conflicte. Având în vedere și antecedența penală bogată a inculpatului relevată de fișa de cazier, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, în regim de detenție, este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei penale.

împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat apel, inculpatul S.N. și parte civilă A.V.

Inculpatul S.N. a criticat soluția instanței de fond atăt sub aspectul greșitei soluționări a laturii penale și a celei civile.

în ceea ce privește soluționarea laturii penale, inculpatul, prin apărător, a susținut că în mod greșit a fost condamnat, în loc să fie achitat în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 44 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât din probatoriul administrat rezultă că a acționat în stare de legitimă apărare.

De asemenea, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, față de împrejurarea că nu a avut intenția de a ucide victima.

Totodată, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. , pentru a fi valorificată poziția sa de recunoaștere a comiterii faptei.

în subsidiar, inculpatul a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

în ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență, în condițiile existenței unei culpe concurente egale a părții vătămate cu cea a inculpatului.

Partea civilă A.V. a criticat hotărârea atacată atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile a cauzei.

în ceea ce privește latura penală a cauzei, a criticat greșita reținere în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv scuza provocării.

Pe latura civilă a cauzei, a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.

Prin decizia penală nr. 89/A din 15 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondate apelurile și a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că, probele administrate dovedesc cu certitudine că, inculpatul S.N. este autorul infracțiunii de tentativă la omor săvârșită asupra victimei A.V.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se reține incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) și (3) C. pen., privind existența legitimei apărări, cauză care înlătură vinovăția, instanța de apel a apreciat că cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

De asemenea, în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. pen., este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Din interpretarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. se deduc condițiile legitimei apărări, ca o cauză de natură a înlătura caracterul penal al faptei. Astfel, pe de o parte, se disting condiții privind atacul ce generează o apărare legitimă iar, pe de altă parte, se deduc condițiile privitoare la riposta legitimă care trebuie să fie precedată de atac, să se îndrepte împotriva agresorului, să fie necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea acestuia.

Pentru a se putea reține existența excesului justificat, prevăzut de art. 44 alin. (3) C. pen., este necesar să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru forma tipică a legitimei apărări (condiții referitoare la atac și apărare), cu excepția cerinței referitoare la proporționalitatea apărării cu gravitatea atacului, în acest caz depășirea limitelor unei apărări legitime datorându-se tulburării sau temerii în care se află făptuitorul la momentul comiterii faptei.

S-a reținut că, analiza incidenței dispozițiilor anterior menționate presupune stabilirea, pe baza probelor administrate, a circumstanțelor și împrejurărilor concrete în care fapta a fost comisă.

Din conținutul declarațiilor inculpatului rezultă că fapta a fost comisă în următoarele circumstanțe: "Am plecat acasă eu cu mașina mea, fratele meu cu a lui și tata cu a lui, între noi și tata intercalându-se câteva mașini, între care și un maxi taxi. După nici 100 m drumul a fost blocat de A.V. și B. care erau ambii într-o mașină. Au blocat drumul și ne-au forțat să oprim și noi mașina. Partea vătămată s-a dat jos din mașină cu sabia, iar B. cu un par. în momentul în care l-am lovit cu pumnul, partea vătămată avea sabia ridicată și încerca să mă lovească a venit cu sabia spre mine ținând-o în sus și înjurând imediat ce a coborât din mașină. După ce l-am lovit cu pumnul în zona feței, partea vătămată a căzut și l-am lovit din nou, de 2-3 ori cu picioarele. L-am lăsat conștient când am plecat de acolo. M-am îndepărtat 2 metri m-am urcat în mașină iar partea vătămată a venit spre mine cu sabia încercând să mă taie, după ce cu sabia spărsese luneta din spatele mașinii. A încercat să mă taie prin geamul care era coborât, nu știu dacă m-a tăiat în acest moment, însă a tăiat pielea mașinii, eu am deschis ușa de la portiera Jeepului, l-am împins cu ea, am coborât din mașină încercând să fug iar mașina a mai rulat un pic și s-a oprit într-un stâlp. Partea vătămată, încerca în continuare să mă taie cu sabia, am luat de jos bâta pe care o folosise B. înainte. Arăt că am fugit în spatele mașinii înainte să reușesc să pun mâna pe bâtă. După ce am luat bâta de jos, am lovit-o pe partea vătămată o dată sau de două ori, partea vătămată m-a lovit în dreptul trunchiului și în zona piciorului cu sabia, când m-am ridicat să mă apăr. Dacă nu m-aș fi apărat astfel m-ar fi lovit în stomac. La un moment dat am avut suficientă putere să pun mâna pe sabie, moment din care nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat".

Martorii R.A., R.M. și S.I. (fratele inculpatului) prezenți la locul săvârșirii faptei, confirmă această succesiune a acțiunilor ce compun situația de fapt anterior reținută, ceea ce conferă valoare probatorie declarației inculpatului. Așadar, sub aspectul situației de fapt, în acord cu prima instanță, Curtea a reținut că, partea vătămată l-a atacat pe inculpat și anume a blocat în trafic autoturismul în care se afla inculpatul și s-a îndreptat împotriva acestuia cu o sabie. Inculpatul a ripostat, prin exercitare de violențe, pentru a respinge atacul cu sabia declanșat de partea vătămată asupra sa și, astfel, a reușit să o dezarmeze, după care a urcat în autoturism și a efectuat manevre pentru a părăsi locul incidentului. în acest moment, partea vătămată a reluat atacul asupra inculpatului, lovind cu sabia luneta autoturismului în care acesta se afla. în continuare, a încercat să-l lovească pe inculpat, cu sabia, prin geamul deschis al autoturismului. în acest context, inculpatul a hotărât să riposteze din nou atacului, a coborât din autoturism împingând pe partea vătămată cu portiera și a reluat agresiunea asupra acesteia. într-o primă fază, partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sabia în picior, producându-i leziuni prin tăiere, după care inculpatul s-a înarmat cu o bâtă, găsită la fața locului, cu care a lovit-o pe partea vătămată în zona capului până ce aceasta a căzut la pământ. Profitând de starea părții vătămate, inculpatul i-a luat sabia și a continuat să o lovească cu acest obiect producându-i plăgi tăiate și înțepate grave.

S-a mai reținut că, deși procurorul a apreciat în expozitivul rechizitoriului că se impune reținerea atât a dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen. cât și a celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., în mod just, instanța de fond a reținut doar incidența circumstanței atenuante legale a provocării. Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că, cele două circumstanțe atenuante se exclud reciproc, nefiind posibilă aplicarea lor concomitentă, cu privire la o faptă unică, așa cum a sugerat procurorul de caz.

Potrivit dispozițiilor art. 73 C. pen., constituie circumstanțe atenuante următoarele împrejurări:

a) depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;

b) săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din examinarea textului de lege menționat, rezultă că circumstanța prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. presupune o ripostă din partea unei persoane care nu se află într-o stare de tulburare sau emoție, or, inculpatul a acționat într-o stare de tulburare care este de esența provocării.

De asemenea, ca un argument în plus, instanța de apel a considerat că, reținerea circumstanței prev. de art. 73 lit. a) C. pen. implică existența unui atac imediat sau în curs de desfășurare, în timp ce în cazul provocării atacul s-a consumat. în cauză, în raport cu situația de fapt reținută, atacul nu mai era în curs de desfășurare la momentul în care inculpatul a ripostat.

Așadar, reținând că inculpatul a acționat într-o stare de tulburare provocată de atitudinea părții vătămate, în condițiile în care la momentul ripostei nu exista un atac în desfășurare, în mod corect, s-a făcut aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Instanța de apel a constatat că, în cuprinsul declarației date în cursul cercetării judecătorești partea vătămată contrazice ipoteza existenței unei provocări din partea inculpatului. Astfel, acesta a arătat că "în data când a avut loc fapta R. cu A., cu M. și cu tatăl lor, s-au luat de un văr de-al meu pe care îl cheamă N.A.B. Știu de la vărul meu că aceste persoane s-au luat de el, acesta mi-a dat telefon și mi-a spus că îl aleargă cu săbii cu pistoale. Eu eram acasă când mi-a dat telefon, îl auzeam la telefon și îmi dădeam seama că fuge în timp ce vorbește cu mine, și mi-a spus să vin repede să îl ajut că îl omoară ăștia. N.I. a venit și m-a luat de acasă cu un autoturism marca F. al unui frate de-al meu și ne-am dus să vorbim cu familia inculpatului, ne-am dus să liniștim lucrurile și nu să ne batem cu ei". Declarația părții vătămate se coroborează sub acest aspect cu cea a martorului N.I. care a arătat că "m-am dus cu autoturismul marca F. la A.V., vărul meu, să-i spun ce s-a întâmplat. Știam că este bun prieten cu inculpatul și ceilalți din familia sa și poate va aplana conflictul.

Prin urmare, a apreciat că partea vătămată nu s-a aflat într-o stare de tulburare care să justifice modul său de a acționa și, pe cale de consecință, cererea inculpatului de a fi achitat în baza art. 10 lit. e) C. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată critica părții vătămate vizând greșita reținere a provocării ca circumstanță atenuantă legală în favoarea inculpatului.

în ceea ce privește critica formulată de inculpat vizând greșita încadrare juridică în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în loc de infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., Curtea de Apel a apreciat că și aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Practica judiciară este unanimă în a considera că există tentativă la infracțiunea de omor în cazul în care inculpatul a lovit victima cu un instrument apt de a-i suprima viața și cu intensitate, într-o regiune vitală a corpului, însă rezultatul nu s-a produs, ca urmare a îngrijirilor medicale primite.

Prin urmare, sub aspectul încadrării juridice instanța de apel a reținut că, în raport cu modul repetat și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate, prin tăiere și înțepare cu o sabie, în zone anatomice vitale, cauzându-i leziuni traumatice deosebit de grave, ce au necesitat pentru vindecare 55 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea omor calificat, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la solicitarea inculpatului, de aplicare a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, instanța de apel a constatat că a fost formulată tardiv.

Prin art. XI din O.U.G. nr. 121/2012 au fost reglementate dispoziții tranzitorii privind aplicarea potrivit cărora "în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 3201C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".

S-a reținut că, solicitarea inculpatului nu este întemeiată pe de o parte, întrucât nu a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, inculpatul a solicitat aplicarea art. 3201C. proc. pen., după dezbateri, așadar după termenul cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea de Apel București a apreciat că funcția de reeducare a pedepsei poate fi realizată numai printr-o justă individualizare a acestei sancțiuni, ceea ce presupune stabilirea unui cuantum care să țină seama în egală măsură de natura și gravitatea faptei dar și de persoana inculpatului. A realiza o corectă individualizare a pedepsei înseamnă a acorda semnificația cuvenită tuturor acestor date ce țin de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului dar și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de prim control judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de către inculpat și partea vătămată, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se micșorarea pedepsei.

Cu privire la criticile formulate de inculpat și partea vătămată cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de apel a reținut următoarele:

Sub aspectul prejudiciului material, dispozițiile art. 14 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora repararea pagubei se va face potrivit legii civile, trebuie coroborate cu prevederile art. 998-999 C. civ., care prevăd condițiile în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală și dispozițiile art. 1169 C. civ. potrivit căruia cel ce formulează o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească.

S-a reținut că partea vătămată A.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 160.000 euro reprezentând daune materiale însă pentru că nu a făcut dovada întinderii prejudiciului s-a apreciat că, în mod just, instanța de fond a respins solicitarea părții civile A.V. de a i se acorda daune materiale.

Referitor la cererea părții civile de majorarea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a reținut următoarele:

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial este greu de făcut, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le cuantifica ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferințelor fizice și psihice, și include o doză de aproximare, însă instanța de apel, în acest demers, a luat în considerare finalitatea instituirii daunelor morale, faptul că aceste daune morale se acordă într-un cuantum suficient pentru a realiza o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în același timp nu trebuie să se transforme într-o sursă de venit nejustificată, respectiv într-o îmbogățire fără just temei.

Față de împrejurarea că infracțiunea a fost comisă în stare de provocare, chiar dacă producerea prejudiciului este consecința nemijlocită a activității inculpatului, s-a apreciat că victima trebuie să suporte totuși o parte din acest prejudiciu, deoarece ea este cea care a determinat prin comportarea sa necorespunzătoare, săvârșirea, de către inculpat, a faptei care a pricinuit paguba. în consecință, s-a apreciat că, în mod corect, inculpatul nu a fost obligat să repare integral prejudiciul moral, ci numai 50%, parte corespunzătoare culpei sale, potrivit regulilor referitoare la stabilirea întinderii răspunderii civile în caz de culpă comună.

Instanța de apel a mai apreciat că suma de 10.000 euro, echivalent în lei la data plății, constituie o reparație adecvată și suficientă a prejudiciului moral cauzat părții civile, în condițiile reținerii culpei concurente egale cu a inculpatului.

Totodată, a constatat că, în mod just, a fost obligat inculpatul S.N. la plata sumei de 4.481,98 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P., reprezentând cheltuieli de spitalizare.

împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, în termen legal, au declarat recurs, partea civilă A.V. și de inculpatul S.N.

Recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 14, 17, 172 C. proc. pen.

A susținut în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în principal că, în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., pe cale de consecință, a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

A mai susținut că, au fost încălcate dispozițiile art. 356 și 357 C. proc. pen.

De asemenea, a susținut că potrivit art. 350 C. proc. pen. instanța avea obligația ca prin hotărâre să se pronunțe asupra stării de libertate a inculpatului.

în cadrul aceluiași caz de casare a solicitat admiterea recursului și aplicarea dispoz. art. 3201C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen. a susținut că faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită reținând în mod greșit, în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în loc de art. 182 alin. (2) C. pen., astfel că, se impune schimbarea încadrării juridice în sensul celor de mai sus.

în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 6 C. proc. pen. a susținut că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

în final, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. a susținut că instanța de fond și instanța de control judiciar au făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate și, prin urmare a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. chiar dacă se reține art. 3201C. proc. pen. și aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege.

Recurenta parte civilă, invocând pe latură penală cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. a susținut că în mod greșit instanțele au reținut circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv a scuzei provocării.

Pe latură civilă a susținut că suma de 10.000 euro acordată de instanțe este foarte mică în raport de suferințele fizice și psihice suferite de către partea vătămată.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, a aspectelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, dar și în raport cu prevederile art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție expune:

1. Analizând, cu prioritate, motivul de recurs care se circumscrie cazului de casare care, în situația în care ar fi incident, ar conduce, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., la casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, înalta Curte arată că, potrivit pct. 6 art. 3859alin. (1) C. proc. pen., hotărârea este supusă casării dacă judecata a avut loc în lipsa apărătorului.

în legătură cu această critică formulată de recurentul inculpat sub aspectul încălcării dreptului la apărare, înalta Curte constată că nu este neîntemeiată având în vedere că inculpatul la termenul din data de 21 septembrie 2011 a fost asistat de un apărător ales, astfel că hotărârea atacată nu este lovită de nulitate absolută care să impună casarea acesteia, dreptul la apărare nefiind încălcat dacă nu sunt prezenți toți apărătorii angajați în cauză și, de aceea nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, se observă că, la dosarul cauzei nu există nicio cerere din partea vreunui apărător ales al inculpatului de lăsarea cauzei la a doua strigare, în condițiile în care aveau termen în cunoștință.

Mai mult decât atât, după închiderea dezbaterilor, al doilea apărător ales al inculpatului, avocatul P.D. a depus, în scris, prin registratură o cerere prin care a învederat instanței de fond că a reziliat contractul de asistență juridică cu inculpatul S.N. pentru neachitarea onorariului convenit, astfel că, nu înțelege să-i mai asigure apărarea.

Ca urmare, se constată, pentru considerentele expuse, că judecarea cauzei de către instanța de fond s-a realizat cu deplina respectare a dispozițiilor art. 171 C. proc. pen., motiv pentru care înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 6 C. proc. pen.

De altfel, în cauză nu au fost încălcate nici dispoz. art. 6 parag. 3 lit. b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului așa cum pretinde inculpatul, fiind realizată o apărare efectivă a intereselor inculpatului.

2. Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen. privitor la ipoteza în care hotărârile sunt supuse casării în condițiile în care sunt contrare legii sau cănd prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii se constată următoarele:

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, au dat o încadrare juridică corespunzătoare și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

înalta Curte în acord cu instanța de apel, constată fundamentat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de art. 44 alin. (2) și (3) C. pen. astfel că, nu se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Legitima apărare presupune în primul rând un atac, o acțiune agresivă îndreptată împotriva uneia din valorile apărate de lege. Fără existența atacului nu poate exista în genere apărare și deci nici legitimă apărare.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Pentru a se reține legitima apărare este necesar ca fapta să fie comisă aproape concomitent sau imediat după exercitarea atacului și să existe o disproporționalitate între atac și apărare. Din probele administrate în cauză nu rezultă că partea vătămată a avut un asemenea comportament violent care să-l determine pe inculpat să adopte o atitudine atât de agresivă.

în speță, rezultă că, partea vătămată a blocat în trafic autoturismul în care se afla inculpatul și a inițiat acțiunea atacându-l cu o sabie în această primă etapă a conflictului, inculpatul a ripostat atacului și a exercitat violențe asupra părții vătămate, dezarmând-o de sabie, după care a încercat să părăsească locul faptei. Astfel, în raport cu evoluția conflictului, necesitatea unei riposte a inculpatului, nevoia de se apăra pe sine, a fost justificată într-o primă fază, însă nu l-a pus în situația de a fi în legitimă apărare, întrucât odată cu dezarmarea părții vătămate, raportul de forțe s-a schimbat și atacul nu a mai reprezentat un pericol iminent pentru inculpat.

Deși conflictul părea a fi încetat, partea vătămată a reluat atacul asupra inculpatului începând să lovească cu sabia în autoturismul inculpatului și apoi, prin geamul deschis al portierei, a încercat să-l rănească, acesta a oprit autoturismul și a reluat conflictul cu partea vătămată, nefiind justificată apărarea întrucât inculpatul avea posibilitatea să plece de la locul comiterii faptei.

Apoi, partea vătămată a lovit inculpatul cu sabia în picior, producându-i leziuni prin tăiere, după care inculpatul s-a înarmat cu o bâtă, găsită la fața locului, cu care a lovit-o pe victimă în zona capului, producându-i plăgi tăiate și înțepate grave până ce aceasta a căzut la pământ.

Inculpatul ca și în prima etapă a conflictului, a continuat exercitarea de violențe, după ce a trântit la pământ victima și a dezarmat-o, deși nu mai exista un atac în desfășurare care să justifice lovirea și producerea unor leziuni grave care să-i pună viața în primejdie astfel că, inculpatul nu se mai afla în fața unui atac imediat, de natură să-i primejduiască viața.

Pe cale de consecință, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări, nu se poate reține nici incidența excesului scuzabil reglementat de art. 44 alin. (3) C. pen. ca stare de atenuare întrucât la momentul la care inculpatul a săvârșit propriul atac partea vătămată era deja dezarmată, astfel încât atacul acesteia fusese încheiat, or ambele ipoteze menționate presupun un atac desfășurare.

Nici criticile privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 350 și 357 C. proc. pen. nu sunt întemeiate, înalta Curte constată că, dispozitivul hotărârii atacate cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege și, totodată, instanța nu aveau obligația să se pronunțe asupra măsurii arestării preventive ținând seama de faptul că inculpatul a fost cercetat pe tot parcursul procesului penal în stare de libertate.

în legătură cu solicitarea inculpatului referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor prevăzute de art. 3201C. proc. pen. se constată, pe de o parte că, această solicitare a fost formulată după închiderea dezbaterilor, respectiv la data de 15 februarie 2012 deci după termenul cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2012, iar pe de altă parte, inculpatul nu a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, astfel că, în mod corect, instanța de apel a respins cererea inculpatului ca tardivă.

3. în virtutea cazului de casare prevăzut de pct. 17 al art. 3859alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

înalta Curte apreciază că, raportat la modalitatea în care inculpatul S.N. a acționat, exercitând acte de agresiune fizică cu o sabie asupra părții vătămate, provocându-i leziuni prin tăiere și înțepare, în mod repetat, ce au necesitat pentru vindecare 55 zile de îngrijiri medicale, și care i-au pus viața în pericol, a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate. în mod corect s-a reținut în considerentele hotărârii, intenția inculpatului a fost aceea de a ucide partea vătămată rezultând din activitatea materială, obiectivă, desfășurată de acesta, și anume a lovit cu intensitate victima, cu un instrument apt de a ucide, respectiv sabie, în regiuni vitale a corpului producându-i mai multe plagă prin tăiere și escoriații la nivelul întregului corp, care i-a pus viața în primejdie.

Prin urmare, sub aspectul laturii subiective fapta a fost comisă cu intenția de a ucide, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor, în forma tentativei.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală infractorul acționează cu intenția generală de a lovi o persoană, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor, în mod evident, acționează cu intenția de a ucide. în cauză actele de punere în executare a rezoluției infracționale constând în acțiunea de a aplica lovituri cu o sabie victimei cu consecința producerii unor plăgi tăiate și înțepate grave, relevă intenția de a ucide și nu intenția generală de a lovi o persoană ori a-i aplica o corecție, așa cum a susținut inculpatul.

în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat, el acționând numai în vederea vătămării corporale a victimei dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

Drept urmare, pentru a exista intenția de a ucide, prevederea trebuie raportată la rezultatul faptei, or, în mod evident, inculpatul a prevăzut că prin lovirea victimei cu o sabie, în zone vitale, rezultatul ar putea fi unul letal, prin modul în care a acționat, inculpatul a urmărit să suprime viața victimei.

Ca atare, cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice a faptei nu este întemeiată motiv pentru care, înalta Curte reține că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen.

4. în ceea ce privește criticile formulate atât de către recurentul inculpat, cât și de către recurentele părți civile, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite.

Se reține în acest sens că, în speță, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia.

De altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că, față de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, de gravitatea deosebită a acesteia, de periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, dar și de starea de recidivă postexecutorie în care se afla, criterii în raport cu care instanța de fond a dozat corespunzător atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a pedepsei aplicate, ținând seama și de circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. reținută în favoarea inculpatului.

în ceea ce privește solicitarea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. se constată că existența acestor împrejurări enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanță atenuantă este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei săvârșite, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Pe de altă parte, nici solicitarea recurentei părți civile, în sensul majorării cuantumului pedepsei, nu se privește ca fiind întemeiată, înalta Curte reținând în acest sens că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului și sancțiunea aplicată.

în consecință, apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa stabilită a fost corect individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., înalta Curte constată că nu se impune reducerea acesteia, nefiind incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

în legătură cu celelalte critici formulate de recurentele părți civile sub aspectul laturii civile a cauzei, înalta Curte constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Referitor la daunele morale, se reține că, în raport de criteriul gravității prejudiciului moral cauzat părților civile, dar și de criteriul echității - în funcție de care indemnizația (despăgubirea) trebuie să fie rațională, echitabilă, încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat, instanța urmărind o justă și integrală desdăunare a acestora, a apreciat corect asupra cuantumului sumelor acordate cu acest titlu.

Această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile.

Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.

Raportat la argumentele și indiciile din care rezultă măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunea exercitată de inculpat, înalta Curte constată că sumele stabilite cu titlu de daune morale în cuantum de 10.000 euro reprezintă o apreciere - echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

în lumina acestor considerații, criticile formulate de partea civilă A.V. și de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă și recurentul inculpat au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 3972/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3985/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3968/2012. Penal