ICCJ. Decizia nr. 4005/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 226 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - secția penală - cauze generale în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatului I.L. la 2 (doi) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - pedeapsă complementară - pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
în baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență București, Splaiul Independenței și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 9.297,5 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
S-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
în noaptea de 25 decembrie 2006 partea vătămată P.M. împreună cu martorii M.V., P.A. și I.M.F., după ce au vizitat discoteca "F." din Bolintin Vale, în jurul orelor 1,00, s-au deplasat în comuna Joița, județul Giurgiu la discoteca "H.Z." unde au fost chemați de numitul U.I.C. zis "B.", care își sărbătorea ziua de naștere. La scurt timp, cu un alt autoturism s-au deplasat la discoteca "H.Z." și martorii P.E. și S.M.F. și, în discotecă s-au întâlnit cu U.I., partea vătămată P.M., M.V. și P.A., toți din satul Trestieni. U.I.C. și partea vătămată au făcut turul discotecii căutând persoana cu care, în cursul aceleiași seri U. avusese o altercație. U.I. și P.M. l-au îmbrâncit pe individul în cauză și lucrurile au degenerat într-un scandal, mulți dintre cei aflați în discotecă ieșind în curtea interioară a discotecii. Din cercetări a rezultat o temere a martorilor în a furniza informații concrete pentru aflarea adevărului, motiv pentru care s-a solicitat autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice ale părții vătămate și inculpatului, și conform art. 861C. proc. pen. s-a procedat la audierea, la 11 iunie 2008 a martorului G.D. sub o altă identitate decât cea reală. Acesta a afirmat că l-a văzut pe P.M. alergând cu scândură în mână după inculpatul I.L. pentru a-l lovi. I.L. avea în mână o sabie de circa 50 cm și, la un moment dat s-a întors și l-a lovit cu această sabie pe P.M. în zona abdominală și la piept.
Din raportul medico-legal din 06 noiembrie 2007, a rezultat că partea vătămată a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București, cu diagnosticul "plagă înjunghiată subcostală dreaptă, penetrantă, cu interesarea marelui epiplon și secționarea ligamentului rotund al ficatului; plagă nepenetrantă parietală în regiunea lombo-sciatică stângă și plagă tăiată în regiunea interscapulo-vertebrală stângă, cu interesarea mușchiului latessimus dorsi".
Din concluziile raportului medico-legal, a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur ascuțit tăietor-înțepător (cuțit), ce au necesitat pentru vindecare un număr de 10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu mențiunea că leziunile produse i-au pus în primejdie viața.
Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. "Mina Minovici" București, întrunită în ședința din 31 martie 2010 a aprobat raportul medico-legal din 06 noiembrie 2007 efectuat la S.M.J.L. Giurgiu, privind pe P.M.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul I.L.
Prin decizia penală nr. 172 din 31 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinței penale nr. 226 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Giurgiu - secția penală.
A fost desființată, în parte, sentința penală și rejudecând, a fost majorată pedeapsa stabilită inculpatului I.L., de la 2 ani la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și 76 lit. i) C. pen.
A fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.L. și a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța de fond nu putea coborî pedeapsa la 2 ani închisoare, întrucât, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., pentru anumite infracțiuni, inclusiv pentru cea de omor calificat, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub 1/3 din minimul special, prin urmare pedeapsa nu putea fi mai mică de 2 ani și 8 luni închisoare. Totodată, hotărârea este criticabilă sub aspectul individualizării, având în vedere că, deși prima instanță a reținut în mod corect circumstanța scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., a dat o eficiență mult sporită acestei cauze de reducere a pedepsei, în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, folosindu-se de sabie și provocându-i victimei leziuni profunde, fapta fiind comisă în spațiu public. De asemenea, s-a reținut împrejurarea că inculpatul și partea vătămată au căzut de acord în a ascunde adevărul, în scopul exonerării inculpatului de răspunderea penală, astfel că acesta nici măcar nu și-a însușit fapta de care este învinuit.
S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost temeinic analizată de prima instanță, probele fiind coroborate corespunzător. Astfel, fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că s-a aflat în discoteca "H.Z." în noaptea de 25 decembrie 2006, însă nu a agresat-o el pe partea vătămată.
în cursul cercetării judecătorești au fost audiați: partea vătămată P.M. (fila 21), inculpatul I.L. (fila 22) și martorii din acte: R.G.A. (fila 35), T.I.A. (fila 36), M.V. (fila37), P.A.I. (fila 68), I.M.F. (fila 69), G.D. (fila 77), P.E. (fila 103), S.M.F. (fila 104), L.V. (fila 177) și martorii propuși de inculpat: L.M.) fila 154), T.G.C., T.M. și T.G.) filele 178-180).
Audiată fiind, în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată P.M. a precizat că menține declarația olografă dată în cursul urmăririi penale, la data de 04 ianuarie 2007 precum și celelalte declarații date în cursul anului 2007.
în considerentele deciziei se fac trimitere la declarațiile inculpatului audiat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești precum și la declarațiile martorilor al căror conținut este redat întocmai în hotărârea recurată.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică din perspectiva următoarelor considerente:
1. probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire cât și în fața instanțelor de judecată, sunt insuficiente pentru a fundamenta o soluție de condamnare.
Astfel, a susținut că singurele probe care au dus la condamnarea sa la pedeapsa cu închisoarea sunt: declarațiile victimei - date în faza incipienta și declarația martorului cu identitate protejata "G.D.", care este pusa sub semnul îndoielii, apreciind că declarațiile inițiale ale victimei, nu pot fi avute în vedere de către instanțe, având în vedere că atunci când a fost audiat la spital, aceasta era sub influenta medicamentelor narcotice, menționându-se chiar în procesul-verbal de consemnare a declarației că acesta a adormit în timpul audierii fiind extrem de șocat emoțional și supus unui tratament medicamentos.
A susținut că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au înțeles să nu dea eficienta declarației părții vătămate potrivit căreia acesta menționează EXPRES ca nu-l indica ca și autor al infracțiunii pe inculpatul I.L., ci că nu știe cine l-a lovit întrucât era într-o stare de ebrietate avansată, fapt confirmat și de către ceilalți martori audiați în cauză iar curtea era slab iluminată.
în ceea ce privește declarațiile date de către martorul cu identitate protejata, respectiv "G.D.", inculpatul consideră că acestea prezintă numeroase contradicții în ceea ce privește derularea faptelor din data de 25 decembrie 2007. Astfel, pe de o parte martorul cu identitate protejata afirma în declarația dată în faza de urmărire penală că se afla în discoteca H.Z. în noaptea de 25 decembrie 2007 împreuna cu un grup de prieteni pentru a sărbători, si că l-a un moment dat, după ce a cumpărat 4 sticle de vin, a ieșit în curtea interioară, unde la scurt timp l-a văzut pe partea vătămată P.M. alergându-l pe inculpat cu o scândura, care l-a rândul lui s-a întors si l-a agresat pe partea vătămată. Aceste fapte le susține acest martor cu identitate protejata, în cele doua declarații date în faza de urmărire penală, fără să facă niciun fel de completare în cea de a doua declarație.
Pe de alta parte, inculpatul mai susține că martorul cu identitate protejată, atunci când a fost audiat în fața instanței de fond, și-a schimbat în totalitate declarația cu privire la desfășurarea evenimentelor, deși la un moment dat afirma că nu-și mai aduce aminte cu exactitate dat fiind faptul că au trecut aproximativ 2 ani de la eveniment. Astfel, în fața instanței, acesta afirma ca a stat în acel local unde a avut loc evenimentul, circa 2 minute (deși inițial declarase ca era acolo pentru a sărbători Crăciunul), de asemenea a făcut vorbire despre 2 mașini (despre care in declarația inițiala nu face vorbire) din care a coborât un grup de bărbați care aveau bâte și săbii, acreditând ideea că acei bărbați care au venit, ar fi avut oaresce contribuție în derularea evenimentului ce a urmat, ca după aceea brusc să revină la ceea ce se întâmpla în curtea localului; martorul cu identitate protejata a afirmat că în seara aceea nu consumase băuturi alcoolice, deși în declarația de la urmărire penală, afirma că a cumpărat 4 sticle de vin pentru a sărbători ziua sa de naștere; s-a mai menționat de către acesta, că locul în care a avut loc evenimentul, respectiv în curtea localului, era slab iluminat. Având în vedere aceste vădite neconcordante, inculpatul apreciază că în mod greșit a înțeles atât instanța de fond, cât și instanța de apel să le dea eficiență, cu atât mai mult cu cât restul martorilor audiați și restul probelor administrate infirma aceste susțineri aflate sub semnul îndoielii.
O altă probă, pe care instanța a considerat-o ca fiind pertinentă și a apreciat că susține cele afirmate de către martorul cu identitate protejata, au fost interceptările audio, ale telefoanelor mobile - respectiv telefonul pârtii părții - vătămate, al inculpatului si al martorilor. Or, din lecturarea acestor înregistrări (filele 28 - 36 din Rechizitoriu), din contra susține inculpatul, cu certitudine, că acestea vin să infirme cele spuse de martorul cu identitate protejată și să ateste nevinovăția inculpatului.
Mai apreciază inculpatul că rezultă cu certitudine faptul că nu a vorbit și nu a încercat să ia legătura cu partea vătămată pentru a o influenta; de asemenea, că nu a încercat sa influențeze martorii, așa cum încearcă parchetul să acrediteze aceasta idee; singurele convorbirii, care au avut loc între partea vătămată și martorii audiați sau propuși pentru audiere, vizează strict derularea audierilor si nicidecum vreo încercare din partea cuiva de a influența în vreun fel declarațiile, acestea fiind curiozități și nimic mai mult, nefiind o conspirație în vederea ascunderii adevărului;
Având în vedere toate aceste aspecte, inculpatul apreciază că vinovăția sa nu a fost dovedită, impunându-se înlăturarea declarației martorului cu identitate protejata.
2. lipsa motivării hotărârii recurate;
3. greșita individualizare a pedepsei aplicate.
Cazurile de casare invocate de recurentul inculpat sunt: art. 3859alin. (1) pct. 172, 9 și 14 C. proc. pen.
A solicitat, în principal, admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și în subsidiar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., ori reducerea cuantumului pedepsei aplicate și stabilirea unei modalități de executare a pedepsei astfel individualizată, neprivativă de libertate, de natură a corespunde exigențelor impuse de art. 52 C. pen.
Recursul este fondat.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate circumscrise, în mod prioritar, cazului de casare prev. de art. 3859alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul inculpatului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Un proces echitabil în deplină concordanță cu norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenție, la care are dreptul orice persoană, presupune, printre altele, o judecată independentă și imparțială care impune respectarea drepturilor constituționale și procesuale ale celui acuzat de o infracțiune și care este prezumat nevinovat până ce vinovăția sa să fie dovedită.
în acord cu norma europeană, înalta Curte de Casație și Justiție arată că instanțele au obligația de a motiva hotărârile în vederea garantării bunei administrări a justiției, dar și a dreptului părților la un proces echitabil în conformitate cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. care impune obligația de motivare a hotărârilor judecătorești astfel că justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i s-au respins (cauza Burg și alții c.Franței, cauza Souminem c. Finlandei).
De altfel, această obligație rezultă și din interpretarea art. 356 C. proc. pen.
Motivarea soluției pronunțată de instanța de judecată constituie o îndatorire care este de natură a înlătura orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanței de control judiciar, elemente necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Or, în cauza de față, se observă că un asemenea control nu poate fi exercitat de înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care instanța de prim control judiciar nu a înțeles.
De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau neclarității se impune casarea hotărârii, întrucât în aceste condiții obligația de a controla, cenzura hotărârea instanței de apel, devine dificil ori imposibil de realizat.
Dintr-o asemenea perspectivă, efectuând propriul examen cu privire la modalitatea în care în cauză instanța de prim control judiciar a înțeles să răspundă motivat criticilor formulate de inculpatul I.L., să analizeze și să rezolve motivele de apel, să motiveze soluția dispusă, înalta Curte de Casație și Justiție constată neîntrunirea exigențelor cerute.
în concret, evaluând considerentele deciziei atacate se constată că instanța de prim control judiciar nu a învederat motivele care au dus la luarea hotărârii de condamnare și de majorare a pedepsei aplicată inculpatului. Practic, hotărârea instanței de apel nu este decât o înșiruire a probelor administrate, respectiv declarații martori, certificat medico-legal, fără a îndeplini obligația legală potrivit căreia aceasta trebuie să motiveze argumentat de ce înțelege să înlăture sau să mențină o probă, pentru ca în final să susțină într-o frază generică că a avut în vedere atunci când s-a pronunțat, declarația părții vătămate dată inițial, care se coroborează cu celelalte probe - declarații martori, raport de expertiză medico-legală, dovedit fiind faptul că s-a încercat o înțelegere frauduloasă între inculpat și victimă.
Deși la dosar există declarații date în fața instanței de judecată în care martorii susțin aceeași împrejurare, instanța de apel ignoră conținutul acestora (în acest sens declarațiile martorilor P.M., M.V., P.A.I., I.M.F., R.G.A., P.E., S.M.F., I.L.).
în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., obligația de motivare a hotărârilor judecătorești impusă instanțelor naționale prin art. 6 paragraful 1 chiar dacă nu implică existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate, în mod real, problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia.
în îndeplinirea obligației de motivare, instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea primei instanței, ci, procedând la o examinare proprie a cauzei trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și apărările invocate de parte.
Prin urmare, instanța de apel neefectuând o analiză a criticilor invocate de inculpat, nu a efectuat o examinare proprie a cauzei și nu a răspuns prin decizia pronunțată la criticile și la apărările formulate de inculpat, limitându-se la aprecierea că starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite, la o înșiruire, necoroborată a declarațiilor martorilor audiați în cauză, fiind incident astfel, cazul de casare prev. de art. 3859alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Instanța de prim control judiciar era obligată să procedeze la un examen propriu al pricinii chiar dacă își însușea concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre a fost atacată, fiind datoare să verifice și să dea o apreciere proprie materialului probator.
într-un asemenea context al exigențelor se impunea ca instanța de apel să facă o analiză, în raport și cu motivele de apel amplu formulate, alături de declarațiile părților, martorilor, certificatului medico-legal, din cuprinsul cărora se puteau trage concluzii cu privire la influențarea poziției procesuale a părții vătămate în sensul determinării ori nu a acesteia de către inculpat și familiile acestora în a-și schimba declarația.
Deși un asemenea aspect, a făcut obiectul analizei instanței fondului, instanța de control judiciar nu a redat motivat argumentele care i-au format convingerea în sensul menținerii soluției de condamnare și nici argumentele care au anulat criticile formulate de inculpat.
Din această perspectivă este lesne de observat că aspectele inconsecvenței atitudinii procesuale a părții vătămate se impune a fi lămurit în contextul întregului material probator administrat în cauză.
Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 172 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București - secția I penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre judecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3772/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3975/2012. Penal → |
|---|
