ICCJ. Decizia nr. 4214/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații, R.N. și R.P.
Astfel, Curtea de apel a reținut că temeiurile care au condus la arestarea preventivă a acestora, nu s-au schimbat și subzistă în continuare, având în vedere că de la data ultimei verificări a legalității și temeiniciei arestării preventive a acestora, nu au intervenit modificări de natură a conchide să s-ar fi schimbat s-au ar fi încetat.
Verificând actele dosarului, s-a constat că există indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina acestora și pentru care legea a stabilit pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar în raport de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea de comitere a infracțiunilor, lăsarea în libertate a inculpaților, ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că, înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură prevăzută de lege, nu este oportună la acest moment procesual.
Având în vedere toate aceste considerente, cererile formulate de către cei doi inculpați, au fost respinse, ca neîntemeiate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.P., fără a indica în scris motivele de recurs.
Cauza a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2012 pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 37229/3/2011/a10, fiind fixat termen pentru soluționarea cauzei la data de 19 decembrie 2012
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul declarat de către inculpat, înalta Curte constată recursul inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.
Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
Potrivit dispozițiilor 141 C. proc. pen. :"încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac."
în prezenta cauză, înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul R.P., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheiere din ședința din 17 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de către inculpatul R.P.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4142/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3772/2012. Penal → |
|---|
