ICCJ. Decizia nr. 4056/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4056/2012
Dosar nr. 802/122/2012/a4
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Prin sentinţa penală nr. nr. 339 din 07 august 2012 pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, s-au dispus următoarele: în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea .678/2001, modificată şi completată a fost condamnat inculpatul D.I. la 10 ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (fapta din perioada 2009-2011).
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 februarie 2012 la zi -07 august 2012.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, viol şi incest, fapte prevăzute şi pedepsite de art. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată (fapta din perioada august - decembrie 2011), art. 197 alin. (1) C. pen. rap. la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza l-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2009-2011, inculpatul D.I. a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei în folosul său şi a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu aceasta în mod repetat, iar în perioada august - decembrie 2011 şi-a dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituţiei de către numitul D.G.I.
Coroborând declaraţiile părţii vătămate D.E.M. (care a declarat că în această perioadă, tatăl său a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţii care veneau la ei acasă, contra unor sume de bani cu care inculpatul îşi cumpăra băutură şi a acceptat acest lucru de frică, întrucât tatăl său era violent, o bătea şi o ameninţa) cu declaraţiile martorilor P.I.A. (care a declarat că ştie de la T.G.l. şi C.C. că aceştia îi dădeau ţuică lui D.I. pentru a întreţine relaţii sexuale cu D.E.M., chiar în casă la D.I.), T.D.l. [care a declarat că a auzit că D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa în schimbul unor sume de bani şi în schimbul băuturilor alcoolice (ţuică), indicându-i pe T.G.l., zis „O." şi C.C. zis „C." ca fiind persoane care i-au dat lui D.I. ţuică şi, în schimb, au întreţinut relaţii sexuale cu D.E.], C.G.A. (care a declarat că D.I. o obliga pe fiica sa să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani şi a băuturilor alcoolice, respectiv ţuică), T.M. (care a declarat că partea vătămată D.E.M. întreţinea raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, iar tatăl acestea D.I. lua de la aceste persoane, ţigări, bani şi băutură) şi A.S. (care a declarat că D.I. lua de la diferiţi bărbaţi ţigări, băutură şi bani pentru ca aceştia să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, D.E. şi a auzit că aceşti bărbaţi erau din satul P. şi din O.), instanţa a reţinut că începând cu a doua parte a anului 2009 şi până în august 2011, inculpatul D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa minoră D.E.M., obligând-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi de la care primea bani, băuturi sau ţigări. Deşi inculpatul nu a recunoscut aceste fapte vinovăţia sa a fost dovedită cu declaraţiile martorilor mai sus arătaţi care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate,
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, apreciind că o pedeapsă de 10 ani cu executare în regim de detenţie este de natură să asigure scopul de constrângere şi educativ al pedepsei şi inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.
Totodată, având în vedere că acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, viol şi incest, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată (fapta din perioada august-decembrie 2011), art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza l-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu sunt susţinute de un probatoriu suficient, de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanţa a achitat pe inculpatul D.I. sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu şi inculpatul D.I., Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită cu soluţionarea căii de atac.
Prin încheierea de şedinţă din data din 27 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 802/122/2012 (2749/2012), a constatat că temeiul de fapt determinant la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.I. a fost dat de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi act sexual cu un minor, încadrarea juridică fiind determinată şi de declaraţia părţii vătămate D.E.M., care la acest moment procesual nu mai susţine cele declarate iniţial.
Curtea a apreciat astfel că, în actualul stadiu procesual, nu numai că nu s-au adăugat elemente probatorii suplimentare, dar declaraţiile părţii vătămate impun clarificări cu privire la probele care susţin acuzarea pentru a se stabili dacă inculpatul a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei în folosul său şi a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu aceasta şi a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.I. s-au schimbat şi nu există temeiuri noi care să justifice privarea acestuia de libertate, aşa încât s-a impus revocarea măsurii arestării preventive cu consecinţa punerii acestuia in libertate dacă nu este arestat în altă cauză.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a constatat că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu se justifică nici prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
În consecinţă, în baza art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen. instanţa de control judiciar a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D.I. şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2012, sub nr. 802/122/2012/a4.
În susţinerea orală a motivelor de recurs procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă recurate şi, în rejudecare menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului D.I., în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., apreciind că, în raport de activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului D.I. subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului intimatului inculpat D.I., precum şi ultimul cuvânt al intimatului inculpat D.I. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Cu referire la recursul declarat Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii. În art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă se reţine că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
În cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală constată, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.I. subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a acestuia, respectiv, faptul că infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (respectiv 10 ani închisoare) şi că există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, D.I. este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, instanţa de recurs reţinând în cauză îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor presupus a fi fost comise de inculpat, urmarea acestora asupra părţii vătămate minore, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este tatăl părţii vătămate, respectiv persoana ce o avea în grijă şi care trebuia să se ocupe de evoluţia fizică şi psihică a acesteia, atribuţii pe care nu şi Ie-a îndeplinit, dimpotrivă, după ce acesta a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, în vârsta de 11 ani, a fost de acord şi să primească diverse foloase materiale de la numitul D.G.I. ce, în urma răpirii acesteia, o obliga pe partea vătămată minoră să practice prostituţia, aspect ce în opinia Înaltei Curţi denotă o periculozitate deosebită atât a faptelor cât şi a făptuitorului, care generează în rândul societăţii civile un puternic sentiment de teamă şi insecuritate şi care impune şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, în contextul dat lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în mod cert un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică instanţa de recurs are în vedere şi împrejurarea că inculpatul D.I. a continuat activitatea infracţională începută în urmă cu trei ani până în anul 2011, activitate ce a încetat doar ca urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală.
Probele administrate până în acest moment procesual (declaraţiile martorilor G.N., D.M., C.F., T.M., A.S.D., D.G.I., D.M., precum şi declaraţia părţii vătămate) evidenţiază un ansamblu concordant de date şi informaţii, ce justifică presupunerea rezonabilă că recurentul-inculpat a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră D.E.M. (în vârsta de 11 ani), după care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi pe care îi aducea la domiciliu şi de la care încasa sume de bani, aceasta neputându-se opune întrucât inculpatul o supunea unor agresiuni atunci când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind, de asemenea, de acord cu propunerea numitului D.G.I., care o răpise pe partea vătămată de pe stradă şi o obliga să practice prostituţia, de a primi de la acesta diverse sume de bani în schimbul lăsării sale la D.G.I.
Nu trebuie ignorată nici împrejurarea că menţinerea acestei măsuri răspunde şi aşteptărilor opiniei publice deoarece oprobriul şi starea de insecuritate socială pe care asemenea gen de infracţiuni le generează sunt întotdeauna de un grad ridicat.
Cu privire la rezonabilitatea arestării preventive, este indiscutabil că, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDH, 27 august 1992, Tomasi c/France), „unul din factorii pertinenţi, care legitimează o lungă detenţie preventivă îl reprezintă existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârşirea unei infracţiuni grave".
În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut faptul că inculpatul D.I. este arestat preventiv de la 2 februarie 2012, iar instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 26 martie 2012, constându-se, totodată, că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive (2 februarie 2012) nu este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condiţiile menţinerii acesteia, având în vedere, în ansamblu, atât evoluţia cercetării judecătoreşti, cauza aflându-se pe rolul instanţei de control judiciar, cât şi necesitatea desfăşurării în condiţii normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenţiei, care, totodată, răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O., durata arestării preventive nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menţionate.
Argumentele mai sus expuse sunt de natură să ducă la convingerea instanţei că, la acest moment procesual, nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.I.
Având în vedere cele învederate, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.E.D.O.
Faţă de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/122/2012 (2749/2012), privind pe intimatul inculpat D.I., a casa în parte încheierea recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a intimatului inculpatului D.I., dispoziţie care va fi înlăturată.
În temeiul art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. instanţa va menţine măsura arestării preventive a intimatului inculpat D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/122/2012 (2749/2012), privind pe intimatul inculpat D.I.
Casează în parte încheierea recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a intimatului inculpatului D.I., dispoziţie pe care o înlătură.
În temeiul art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a intimatului inculpat D.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Onorariul, în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4054/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4058/2012. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
