ICCJ. Decizia nr. 4054/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4054/2012
Dosar nr. 675/46/2012/a10
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012 în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.G., B.M., şi C.S., aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, măsură care a fost menţinută.
Curtea de Apel Piteşti a fost investită cu soluţionarea, în primă instanţă a cauzei penale privind pe inculpaţii C.G., B.M., C.S., P.A., B.G., C.F., C.G.Ş., P.V.G.M., C.V., S.P., L.A.M., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, nr. 8/P/2011, competenţa de soluţionare a cauzei fiind atrasă conform dispoziţiilor art. 281 lit. b) C. proc. pen. de calitatea de avocat a inculpatului S.P.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.G., B.M. şi C.S. Curtea a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
Din conţinutul rechizitorului a rezultat că inculpaţii: C.G., B.M., C.S. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. (inculpatul C.G.), a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., (inculpatul C.S.) şi a infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., (inculpatul B.M.).
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat, astfel, că inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni multiple cu o amploare deosebită şi care necesită, în vederea aflării adevărului, administrarea unui probatoriu complex.
S-a reţinut că toate acestea reprezintă probe în sensul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. în sensul că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol social concret pentru ordinea publică prin lezarea valorilor şi relaţiilor sociale care formează sfera acestei noţiuni.
În concret, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut că rezultă indicii temeinice şi probe că inculpaţii C.G., C.S., B.M., B.G., P.A., P.V.G.M. şi C.V., în perioada 2009 - 2011, din iniţiativa inculpatului C.G. - preşedinte al Asociaţiei Decembrie 1989 M. România, au constituit un grup infracţional organizat care a funcţionat în perioada arătată mai sus şi a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni grave de corupţie şi de spălare de bani, pentru a obţine direct sau indirect beneficii financiare în folosul membrilor grupului. Inculpatul C.S., în calitate de preşedinte al Asociaţiei 22 Decembrie C.M., asociaţie afiliată la Asociaţia Decembrie 1989 M. România, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2009-2010, i-a sprijinit pe inculpaţii C.G., P.A. şi B.G., precum şi pe ceilalţi membrii ai grupului, să obţină în mod ilegal şi necuvenit sume de bani de la membrii revoluţionari ai asociaţiei pe care o conducea - filiala C.M., sume ce se includ în cuantumul sumei totale de 9,453.390 RON, ce se pretinde a fi obţinută prin exercitarea influenţei şi autorităţii de către membri grupului infracţional constituit, descris mai sus.
De asemenea, s-au conturat indicii temeinice şi probe că inculpatul B.M. a făcut parte din acest grup, el, la rândul său, încasând banii de la persoanele îndreptăţite la obţinerea certificatului de revoluţionar preschimbat şi predându-i la sediul asociaţiei din Bucureşti. Şi în privinţa acestuia, s-au conturat indicii privind implicarea în încheierea unor contracte de reprezentare cu asociaţia de către membrii revoluţionari îndreptăţiţi la obţinerea unor drepturi, în baza Legii nr. 341/2004.
Din probele administrate în dosar instanţa de fond a reţinut că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru niciunul dintre inculpaţii aflaţi în stare arest preventiv, iar necesitatea unei bune administrări a probelor în acest moment procesual este un argument care demonstrează că această măsură de prevenţie este adecvată scopului procesual penal [art. 136 alin. (1) C. proc. pen.].
Dată fiind situaţia comună pentru coinculpaţii în cauză privind temeiurile care justifică menţinerea măsurii arestării preventive, s-a apreciat că nu este necesar să se examineze separat necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte. Referitor la aspectele particulare privind pe inculpaţii arestaţi preventiv în această cauză, curtea a apreciat că acestea pălesc, la acest moment al procedurii faţă de stadiul probator, de condiţiile concrete în care sau desfăşurat activităţile infracţionale reclamante de acuzare şi faţă de complexitatea faptelor, aşa cum au fost expuse în actul de inculpare.
Instanţa a constatat totodată, că inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, reţinându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat având ca scop obţinerea de beneficii financiare prin săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi spălarea banilor.
În consecinţă, faţă de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părţilor implicate, al volumelor dosarelor multitudinea şi complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror şi inculpaţi, instanţa de fond a apreciat că detenţia preventivă a inculpaţilor nu este excesivă.
De asemenea, s-a reţinut că datorită faptului că în cauză sunt implicaţi mai mulţi acuzaţi, culegerea probelor e mai dificilă, iar volumul probelor fiind mai mare şi din surse diferite astfel încât s-a apreciat că se justifică detenţia preventivă a celor trei inculpaţi în primele stadii ale procedurii.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii C.G., B.M. şi C.S. criticând încheierea recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 decembrie 2012, sub nr. 675/46/2012/a10.
Concluziile apărătorilor recurenţilor inculpaţi, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de către inculpaţi, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Totodată, Înalta Curte reţine că, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen. prin raportare la art. 3002, în cursul judecăţii instanţa „verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive", iar în cazul în care se constată că „temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate" se dispune menţinerea arestării preventive.
Se va constata, aşadar, că instanţa investită cu soluţionarea cauzei procedează la efectuarea verificării anterior indicate, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi fără a se pronunţa cu privire la vinovăţia inculpatului arestat în cauză, apreciind asupra necesităţii menţinerii măsurii arestării preventive.
Aplicând consideraţiile teoretice anteripr expuse speţei de faţă se constată că, sub aspectele menţionate, instanţa de control judiciar a procedat legal, punând în discuţie legalitatea şi temeinicia stării de arest a inculpaţilor şi reţinând, în urma unui amplu şi riguros examen asupra fiecăruia din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive că acestea se menţin, privarea de libertate impunându-se în continuare pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
Cu referire la recursurile declarate Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii. În art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă se reţine că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor respectiv, infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere natura şi gravitatea faptelor presupuse a fi săvârşite de inculpaţi, ce rezultă din calitatea acestora de care s-au folosit pentru a săvârşi faptele deduse judecăţii, (C.G. preşedinte al Asociaţiei Decembrie 1989 M. România, B.M. vicepreşedinte al Asociaţiei Decembrie 1989 M. România şi C.S. preşedinte al Asociaţiei 22 Decembrie C.M.), din valoarea mare a prejudiciului estimat până la acest moment procesual ce se presupune a fi produs prin faptele inculpaţilor (9.453.390 RON), numărul mare de inculpaţi angrenaţi în activitatea infracţională, complexitatea cauzei (determinată de împrejurarea că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat care a funcţionat în şi a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni grave de corupţie şi de spălare de bani, dar şi de numărul mare de părţi vătămate), rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate, astfel încât Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere, totodată, şi modul şi mijloacele folosite de inculpaţi în desfăşurarea activităţii infracţionale ce au constat în presiuni exercitate asupra membrilor revoluţionari pentru a-i determina pe aceştia să semneze contractele de reprezentare cu clauzele nefavorabile acestora şi încheierea cu alţi membri revoluţionari, a unor contracte de împrumut cu scopul de a disimula adevărata provenienţă a sumelor de bani însuşite de pe urma contractelor de reprezentare.
În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor C.G., B.M. şi C.S. ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
În acest stadiu procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor iniţiale, întrucât instanţa abia a fost sesizată prin actul de inculpare (aprilie 2012), iar durata arestului preventiv nu a depăşit o durată rezonabilă.
Se constată, totodată, că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive (28 februarie 2012) nu este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condiţiile menţinerii arestării, având în vedere, în ansamblu, atât evoluţia cercetării judecătoreşti, cauza aflându-se pe rolul instanţei de fond, diligenta autorităţilor în asigurarea celerităţii procedurii, complexitatea cauzei, împrejurarea că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată cât şi necesitatea desfăşurării în condiţii normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenţiei, care, totodată, răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O., durata arestării preventive nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menţionate.
Prin urmare, Înalta Curte constatând că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpaţii C.G., B.M. şi C.S. este actual şi persistent, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.G., B.M. şi C.S. împotriva încheierii de şedinţă din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G., B.M. şi C.S. împotriva încheierii de şedinţă din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi B.M. şi C.S., la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat C.G. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4052/2012. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2012. Penal → |
|---|
