ICCJ. Decizia nr. 4058/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4058/2012
Dosar nr. 8867/2/2012
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţa din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8867/2/2012 în temeiul art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. de arestare preventivă inculpaţilor C.C.N., B.G. şi T.C.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constat că:
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. privind existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice (în sensul arătat de art. 681 C. proc. pen.) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit fapta pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiţia prevăzută de art. 136 alin. (6) C. proc. pen., respectiv ca pentru infracţiunea săvârşită, legea să prevadă doar pedeapsa cu închisorii şi să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 C. proc. pen., văzute în lumina prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, potrivit prevederilor art. 136 alin. ultim C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 143 C. proc. pen., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, potrivit art. 681 C. proc. pen. că inculpaţii C.C.N. şi B.G., la data de 23 octombrie 2012 au pretins şi primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata şi aplica o sancţiune contravenţională pentru faptul că a depăşit limita maximă de viteză admisă în localitate.
S-a constatat că relevante pentru dovedirea situaţie de fapt sunt următoarele mijloace de probă: declaraţiile investigatorului sub acoperire S.A., interceptările în mediul ambiental din data de 23 octombrie 2012, declaraţiile inculpaţilor C.C.N. şi B.G. prin care în faţa instanţei, au recunoscut că ar fi primit suma de la 300 RON, de la o persoană faţă de care au constatat că săvârşise o contravenţie.
Deşi nu a fost investită cu soluţionarea fondului cauzei, ci numai cu propunerea de arestare preventivă, instanţa a analizat, în ceea ce priveşti faptele, reţinute în sarcina inculpaţilor C.C.N. şi T.C.C. din datele de 16 octombrie 2012 şi 17 octombrie 2012, faptele săvârşite şi din perspectiva încadrării juridice dată acestora. Instanţa nu poate face abstracţie de aceste aspecte, întrucât, pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, este necesar a exista situaţia premisă, respectiv ca faptele supuse analizei din perspectiva indiciilor temeinice privind săvârşirea lor, să aibă caracterul unor fapte penale.
Astfel, s-a reţinut că, din probele administrate rezultă că aceştia, în calitate de inspector principal, respectiv agent şef de poliţie, sesizându-se cu privire la împrejurarea că la data de 16 octombrie 2012, conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., ar fi efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie, nu au aplicat sancţiunea contravenţională, iar inculpatul C.C.N. i-a determinat pe inspectorii de trafic M.l. şi P.F. din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier să nu constate şi să nu aplice sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia săvârşită de conducătorul autovehiculului cu nr. TR-XX-XXX, P.V., care efectua un transport de marfă fără a deţine documentele impuse de legislaţia în vigoare.
Faptele au fost calificate ca instigări la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Or, din conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa a considerat că, în acest moment, din modalitatea de săvârşirea a acestor fapte nu este îndeplinită condiţia existenţei urmării imediate, respectiv cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia. Poate, de altfel, constitui un aspect de analiză şi caracterul de abatere disciplinară sau caracterul penal al acestor fapte, săvârşite de către inculpaţi.
În consecinţă, pentru inculpaţii C.C.N. şi T.C.C., pentru faptele din 16 octombrie 2012 şi 17 octombrie 2012, Curtea a constat că nu este îndeplinită condiţia, prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la existenţa probelor şi a indiciilor temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Referindu-se la temeiul, arătate la art. 148 lit. f) C. proc. pen., invocate prin referatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., în propunerea de luare a măsurii arestării preventive, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru luarea măsurii arestării preventive, în sensul neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. teza a II-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că în cauză arestarea preventivă a inculpaţilor C.C.N., B.G. şi T.C.C., constituie o excepţie în raport de starea de libertate, întrucât nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora este de natură să creeze un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecinţă, în temeiul art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a respins propunerea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul teritorial Bucureşti de arestare preventivă a inculpaţilor C.C.N., B.G. şi T.C.C.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată următoarele:
La data de 29 noiembrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a înregistrat propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti faţă de
1. inculpatul C.C.N., ofiţer de poliţie judiciară, inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, Compartimentul Poliţie Rutieră, sub aspectul săvârşirii a două instigări la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, ca urmare a cererilor lui V.C. şi B.I., l-a determinat pe agentul de poliţie T.C.C. să nu constate şi să nu sancţioneze contravenţia săvârşită de conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie; la data de 17 octombrie 2012, ca urmare a cererii formulate de T.I., i-a determinat pe inspectorii de trafic M.l. şi P.F. din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier să nu constate şi să nu aplice sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia săvârşită de conducătorul autovehiculului cu nr. TR-XX-XXX, P.V., care efectua un transport de marfă fără a deţine documentele impuse de legislaţia în vigoare; la data de 23 octombrie 2012 a pretins şi primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata şi aplica o sancţiune contravenţională pentru faptul că a depăşit limita maximă de viteză admisă în localitate.
2. inculpatul B.G., agent şef principal în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, Compartimentul Poliţie Rutieră, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 23 octombrie 2012 a primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata şi aplica o sancţiune contravenţională pentru faptul că a depăşit limita maximă de viteză admisă în localitate.
3. inculpatul T.C.C., agent şef în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în urma instigării realizate de comisarul V.C. şi numitul B.I., prin intermediul inspectorul principal C.C., nu a constatat şi aplicat sancţiunea contravenţională conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie în data de 16 octombrie 2012.
În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a învederat instanţei că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. şi ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciind că există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzută de legea penală şi că infracţiunile săvârşite sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de normele procesual penale pentru luarea măsurii preventive faţă de inculpatul C.C.N. Astfel:
- există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat astfel cum prevede art. 143, art. 681 C. proc. pen.;
- infracţiunea cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani;
- lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.;
- privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.;
- o măsură alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment procesual;
- sunt întrunite exigenţele art. 1491 şi urm. C. proc. pen.
În analiza primei condiţii, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menţionată, respectiv la presupunerea rezonabilă că inculpaţii C.C.N., B.G. şi T.C.C. au săvârşit faptele cercetate.
Astfel, au fost avute în vedere: procesul verbal de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conţinutului convorbirilor telefonice dintre martorul B.V. şi inculpatul C.C.N., dintre martorul V.C. şi inculpatul C.C.N., dintre martorul T. şi inculpatul C.C.N., în datele de 16-17 octombrie 2012, procesul-verbal de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conţinutului înregistrărilor audio a dialogurilor purtate în mediul ambiental la data de 30 octombrie 2012 între denunţătorul S.A. şi inculpatul C.C.N. declaraţiile martorului denunţător S.A.; declaraţiile inculpatului C.C.N., declaraţiile inculpaţilor B.G. şi T.C.C.
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau ambientale rezultă date sau informaţii relevante referitoare la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C.C.N.
Astfel, cu ocazia unei prime înregistrări a convorbirii telefonice purtate de inculpatul C.C.N. şi martorul B.V., a rezultat că, deşi săvârşirea contravenţiei era certă" (...) şi după aceea (...) după aceea vin eu şi îl încadrăm şi amendă. Înţelegi? E amendă", nu a mai existat o constatare a acesteia şi o aplicare a sancţiunii, întrucât la câtva timp după efectuarea verificărilor necesare în vederea luării măsurilor legale inculpatului i-a fost solicitat de către numiţii V.C. şi B.I. să intervină pe lângă agentul T.C. pentru a nu fi constatată şi aplicată sancţiunea contravenţională corespunzătoare". (...) Numai Lasă-I în pace că nu mai e treaba lui! (...). Imediat inculpatul C.C.N. l-a contactat pe coinculpatul şi I-a determinat să nu aplice sancţiunea contravenientului autovehiculului AG-XX-XXX.
Pe parcursul discuţiei din 17 octombrie 2012 purtate între T.I. şi inculpatul C.C.N., acesta a fost determinat să ia legătura cu inspectorii de trafic pentru a-i convinge să nu ia măsura prevăzută de lege faţă de conducătorul autovehiculuilui „Păi şi nu m-ajuţi să-l salţi pe acesta din ghearele lor?”.
Inculpatul C.C.N. şi-a manifestat acordul şi i-a transmis martorului T.I. "Cum dracu să nu te ajut? Uite mă duc eu la el, acum". Drept consecinţă a intervenţiei sale sancţiunea contravenţională nu a mai fost aplicată. „(...) înţelegi? Amenda era de 180 milioane, 180 milioane! Deci începuse să i-o scrie, începuse să i-o scrie când m-am dus eu acolo (...)".
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită relevante sunt înregistrări audio a convorbirii purtate în mediul ambiental, în ziua de 23 octombrie 2012" inculpatul C.C.N. pretinzând suma de 300 RON „Ce să te învăţ eu? E şase milioane trei sute amenda! (...) dai şi tu jumătate din amendă da?, şi te duci unde ai treabă..
La întrebarea formulată de denunţător „Unde-I pun?" inculpatul replicându-i (...) în asigurare! Da? Aduci asigurarea la mine!
Elementele susţinute de inculpat în apărare, cu ocazia audierii acestuia în faţa instanţei de recurs nu au furnizat până în prezent o versiune susţinută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-l priveşte, ilicitul penal.
Poziţia inculpatului nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să minimalizeze în declaraţiile date, contribuţia infracţională.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că în prezent probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că există temeiuri suficiente care justifică bănuiala legitimă în sensul că inculpatul C.C.N. este autorul a două infracţiuni de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă.
Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reţine că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) – f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, din succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost însuşite de către prima instanţă potrivit referatului parchetului cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpaţi a faptelor pentru care s-a solicitat prelungirea arestării, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.
Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea inculpatului şi anume existenţa probelor că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei.
Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept.
Din examinarea cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul C.C.N., ofiţer de poliţie judiciară, inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, Compartimentul Poliţie Rutieră este o persoană căruia condiţia educaţională, profesională îi conferă statutul unor repere, unor etaloane pentru ceilalţi membri ai societăţii.
Natura infracţiunilor deduse judecăţii, modalitatea în care se reţine că au fost săvârşite, în mod repetat, la intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul fo!osindu-se, de calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară cât şi de influenţa de care dispunea în exercitarea acestor funcţii, antrenând în activităţile sale, poliţişti, sau funcţionari pentru a-i determina pe aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile legale ce le reveneau justifică pe deplin menţinerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Pe de altă parte, noţiunea de pericol social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului C.C.N., nu trebuie analizată în mod generic şi abstract, această noţiune trebuie raportată şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială şi profesională îl situa pe acesta într-o poziţie din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la comiterea de acte şi fapte de corupţie.
Funcţiile pe care inculpatul C.C.N. Ie-a deţinut şi exigenţele cărora acesta se impunea a se supune, rezonanţa negativă a faptelor, creată în rândul comunităţii din care şi inculpatul face parte, căreia i se poate induce ideea că există posibilitatea eludării unor sancţiuni penale, impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În aceste împrejurări şi în raport de aceste date care probează că lăsarea în libertate a inculpatului C.C.N. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, Înalta Curte constată îndeplinite cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciind că se impune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.C.N.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, impunându-se privarea de libertate a inculpatului C.C.N. urmând a dispune în consecinţă.
Cu referire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8867/2/2012 privind pe intimaţii inculpaţi B.G. şi T.C.C., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. faţă de inculpaţii B.G. şi T.C.C. s-a formulat pentru săvârşirea a câte unui act material, dar şi gravitatea redusă a faptelor inculpaţilor
Astfel, B.G. agent şef principal în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, Compartimentul Poliţie Rutieră, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 23 octombrie 2012 a primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata şi aplica o sancţiune contravenţională pentru faptul că a depăşit limita maximă de viteză admisă în localitate, iar inculpatul T.C.C., agent şef în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliţia Oraşului Videle, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în urma instigării realizate de comisarul V.C. şi numitul B.I., prin intermediul inspectorul principal C.C., nu a constatat şi aplicat sancţiunea contravenţională conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie în data de 16 octombrie 2012.
Nu este lipsită de relevanţă nici împrejurarea că faţă de inculpaţi a fost autorizată interceptarea în mediu ambiental şi a convorbirilor până la 24 noiembrie 2012, în sarcina acestora s-au reţinut şi a fost formulată propunerea de arestare preventivă pentru fapte săvârşite în perioada 16-23 octombrie 2012, această împrejurare relevând, în contradictoriu cu motivele referatului de propunerea arestare, că nu reprezintă o obişnuinţă săvârşirea acestui gen de fapte. Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi: în acest sens fiind declaraţiile martorilor audiaţi şi elementele care au rezultat în urma interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice dar şi a convorbirilor şi imaginilor în mediu ambiental, autorizate în condiţiile legii.
Instanţa reţine că nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru luarea măsurii arestării preventive, în sensul neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. teza a II-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor B.G. şi T.C.C.
Curtea reţine că se impune, a se constata că sentimentele de securitate şi încredere a societăţii în organele statului presupun aplicarea de către acestea cu promptitudine şi fermitate a dispoziţiilor legale. Aceasta implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire la persoanele despre care există presupunerea rezonabilă că au comis infracţiuni, astfel încât acestea să asigure atât un climat de calm, de securitate şi echilibru în societate cât şi încrederea acesteia în reacţia autorităţilor.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză, cu referire la arestarea preventivă a inculpaţilor B.G. şi T.C.C., care constituie o excepţie în raport de starea de libertate, nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora este de natură să creeze un pericol concret pentru ordinea publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă halta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8862/2/2012 (3620/2012), privind pe intimaţii inculpaţi C.C.N., B.G. şi T.C.C.
Casează, în parte, încheierea recurată în sensul că admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., numai în ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat C.C.N.
În baza art. 149 alin. (10) C. proc. pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului C.C.N. pe o perioadă de 29 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la intimatul inculpat C.C.N.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Onorariile parţiale, în sumă de câte 25 RON, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.C.N., B.G. şi T.C.C., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4056/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4059/2012. Penal → |
|---|
