ICCJ. Decizia nr. 4065/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4065/2012
Dosar nr. 454/1372/2012/a4
Şedinţa nepublică din 10 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 454/1372/2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul minor G.F., constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi art. 160h alin. (3) teza finală C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.F., fiul lui G. şi L., născut la 20 iunie 1995 în mun. Braşov, jud. Braşov, arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 25 din 19 iulie 2012 emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, aflat în Penitenciarul Codlea.
În termen legal, inculpatul G.F. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, rejudecând, revocarea mandatului de arestare preventivă şi punerea sa în libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă şi nu au apărut altele noi care să justifice menţinerea acestei măsuri, precizând că permanent a negat săvârşirea faptei, declarându-se nevinovat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 3 decembrie 2012 a constatat că temeiurile de fapt şi de drept ale arestării preventive nu s-au modificat sau încetat, astfel că se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului G.F.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 49/S din data de 26 octombrie 2012, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus condamnarea inculpatului G.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., iar în baza art. 71 C. pen. a interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.
În fapt, s-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov din data de 01 august 2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor G.F. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., reţinându-se că inculpatul minor G.F., la data de 18 iulie 2012, în intervalul orar 18.00 - 18.30, în latrina locuinţei sale a întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată minoră B.S.I., în vârstă de 5 ani şi 8 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi manifesta voinţa, fiind surprins asupra faptului de către martorul G.M., bunicul patern al minorei şi mama minorei B.S.I.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a declarat apel inculpatul G.F.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Braşov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere atât date privitoare la persoana inculpatului, cât şi aspecte referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit, în raport de care a apreciat şi la acest moment procesual că fapta pentru care este cercetat inculpatul minor G.F., în vârstă de 17 ani: viol asupra unei minore în vârstă de 5 ani şi 8 luni, este de o gravitate deosebită, de natură să justifice arestarea preventivă a acestuia, lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică în contextul temerii generate în rândul societăţii faţă de astfel de fapte.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Menţinerea arestării preventive a inculpatului minor G.F. este dispusă, în mod excepţional, de către instanţă faţă de acest minor, în raport de gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta, faptă prin care s-a pus în primejdie dezvoltarea spirituală, morală şi socială, precum şi integritatea corporală, sănătatea fizică şi psihică a minorei în vârstă de 5 ani şi 8 luni, victimă a infracţiunii de viol.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, Încheierea pronunţată la 3 decembrie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul G.F. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 3 decembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 454/1372/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă nepublică, azi 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4069/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3999/2012. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
