ICCJ. Decizia nr. 3999/2012. Penal. Tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune la Legea 39/2003 (Legea 39/2003 art. 10). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3999/2012
Dosar nr. 7603/3/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 320 din data de 3 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 alin. (1) şi (3) rap. la art. 394 C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I.F., fiul lui L.S. şi E., în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva Sentinţei penale nr. 616 din 6 august 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 38906/3/2009.
Revizuentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că inculpatul S.I.F. a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), respectiv după considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 772 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 14 decembrie 2004, pentru infracţiunile de tâlhărie, furt calificat şi deţinere de droguri, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 17 decembrie 2004.
În final, i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 268 din 18 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 38906/3/2009 (2328/2010) Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca tardiv, apelul declarat peste termen de inculpatul S.I.F.
Potrivit considerentelor deciziei menţionate, s-a reţinut că apelul nu este declarat în termenul prevăzut de lege. S-a reţinut că inculpatul a considerat că în perioada de 10 zile - pe care legea o instituie pentru declararea apelului s-a aflat în stare de arest - o cauză independentă de voinţa sa, ce l-a împiedicat să declare apel.
Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Astfel, s-a constatat, de către instanţa de apel, că termenul de declarare a apelului a fost depăşit, având în vedere împrejurarea că la data de 3 septembrie 2010 a fost emis MEPI nr. 1337 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, reţinându-se că hotărârea este definitivă prin neapelare.
S-a mai reţinut că din înscrisul aflat la dosar rezultă că la data de 29 septembrie 2010 inculpatul a formulat apel, precizând personal şi olograf că hotărârea i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 6 septembrie 2010, când fiind reţinut de organele de poliţie a fost prezentat în faţa Tribunalului pentru a fi audiat, ca urmare a dispoziţiei de arestare preventivă din Sentinţa penală nr. 616 din 6 august 2010.
La termenul din data de 30 septembrie 2010 inculpatul prezent personal în faţa instanţei de apel a arătat că nu cunoaşte motivul pentru care se află în faţa instanţei, deoarece nu a formulat apel, fiind condamnat definitiv şi a precizat că nu a atacat cu apel Sentinţa penală nr. 616 din 6 august 2010, dar a precizat că doreşte să formuleze apel peste termen.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieşit că inculpatul S.I.F. a fost arestat la data de 3 septembrie 2010 în baza MAP nr. 142/UP din 3 septembrie 2010 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ocazie cu care s-a constatat că împotriva sa s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin Sentinţa penală nr. 616 din 6 august 2010, motiv pentru care a fost prezentat la data de 6 septembrie 2010 la tribunal, pentru aplicarea procedurii prevăzute de art. 152 C. proc. pen.
S-a mai arătat de către instanţa de apel că prin Sentinţa penală nr. 151 din 4 februarie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, inculpatul S.I.F. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, ce a fost contopită potrivit art. 39 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 616 din 6 august 2010 respectiv de 6 ani închisoare aplicată prin aceeaşi sentinţă.
Sentinţa penală nr. 151 din 4 februarie 2011 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 629 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea a constatat că deşi mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la data de 3 septembrie 2010, inculpatul a luat cunoştinţă de existenţa acestuia la data de 6 septembrie 2010, după cum el însuşi a susţinut, astfel că termenul de 10 zile prevăzut de art. 365 C. proc. pen. curge, în opinia Curţii, de la această dată.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul S.I.F. care reţine că sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., că sunt probe care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea fondului.
Prin Decizia penală nr. 179/A din 8 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent S.I.F. împotriva Sentinţei penale nr. 320 din data de 3 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă în mod corect a apreciat că în raport de motivele de revizuire invocate, cererea este inadmisibilă.
În opinia instanţei de apel, motivul de revizuire apare ca nefondat atâta vreme cât la judecata în fond a cauzei, apelul declarat de revizuent a fost privit ca tardiv introdus.
Faptul că nu a primit citaţie şi copia după rechizitoriu, precum şi alte acte care-l însoţeau, din dosar, nu face parte din dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., respectiv cele care privesc admiterea unei cereri de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul S.I.F., solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi, rejudecând, admiterea cererii de revizuire. A mai arătat că recursul împotriva Deciziei nr. 268 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti se va judeca la data de 6 decembrie 2012.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, declaraţii mincinoase date în cauză, existenţa unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârşirea de către organul judiciar a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existenţa unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuentul a solicitat reformarea deciziei, întrucât nu a fost citat la domiciliul la care locuia în fapt, împrejurare care nu este prevăzută de legiuitor între situaţiile expres şi limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen.
Astfel că, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, de prima instanţa, iar apelul, ca nefondat, de prima instanţă de control judiciar.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.I.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat revizuentul S.I.F. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4065/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3998/2012. Penal → |
|---|
