ICCJ. Decizia nr. 3998/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3998/2012
Dosar nr. 5343/3/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 338 din 15 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 158 din 21 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cerere formulată de către revizuenta R.C. (fiica lui M. şi M., născută în România, municipiul Bucureşti).
În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată revizuenta R.C. la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, în motivarea cererii sale, revizuenta R.C. a arătat - în esenţă - că doreşte să beneficieze "de articolul 320 alineatele atenuante 74 şi 76 din Legea 202/2010 mica reformă, publicată în M. Of. 714 din 26 octombrie 2010, în vigoare la data de 25 octombrie 2010. ... de o redozare din condamnarea de 12 ani închisoare" pe care a primit-o pentru infracţiunea de trafic de droguri. A mai învederat faptul că a fost nedreptăţită în totalitate şi nu s-a ţinut cont de toate actele de maltratare şi terorism care i-au fost aplicate şi care i se aplică şi în prezent şi a solicitat redeschiderea dosarului pentru a beneficia de articolul şi alineatele atenuante mai sus-menţionate.
După înregistrarea cererii, la parchet, conform procedurii în materie, s-au efectuat acte de cercetare potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen. în sensul că s-au solicitat informaţii cu privire la hotărârea penală atacată şi s-au solicitat copia Sentinţei penale nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, precum şi copia minutei Deciziei penale nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. Parchetul a opinat că, în această situaţie, se impune respingerea - ca inadmisibilă - a cererii de revizuire, apreciind că redozarea pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu se încadrează în motivele de revizuire expres prevăzute de lege. Mai mult, în cursul judecării cauzei pe fond, inculpata a avut o atitudine parţial sinceră, nerecunoscând în integralitatea lor faptele din actul de sesizare.
Astfel, Tribunalul a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatei R.C. pentru infracţiunile care au fost reţinute în sarcina sa, fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi.
Pentru inculpata R.C. sentinţa penală menţionată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind înlăturate anumite circumstanţe atenuante, dar nefiind operate modificări în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă.
Faţă de aceste aspecte, Tribunalul a concluzionat că motivele de fapt expuse în scris de către revizuentă nu se înscriu în niciunul dintre motivele de revizuire expuse în art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., iar revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi admisă în afara situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de lege. A admite revizuirea în alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor este de natură a aduce atingere principiului legalităţii care guvernează procesul penal.
În acelaşi sens este şi Decizia 60/2007, pronunţată de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel în termenul legal (la data de 21 mai 2012 - data comunicării), revizuentă R.C.
Apelul revizuentului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Tribunal şi înregistrat pe rolul acestei Curţi la data de 21 iunie 2012.
În susţinerile orale, revizuenta (care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător desemnat de Curte, din oficiu), apreciind că a avut o atitudine de recunoaştere a faptei şi are un copil minor în întreţinere, se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., precum şi aplicarea art. 74 şi 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 205/A din 18 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de către petenta condamnată R.C. împotriva Sentinţei penale nr. 338 din 15 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5343/3/2012.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:
I. dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege;
II. dacă din admiterea în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Cu privire la condiţiile prevăzute de lege s-a constatat îndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 397, art. 398, art. 399 C. proc. pen.
Referitor la cazul de revizuire invocat, Curtea de Apel a constatat că, petenta nu a invocat existenţa vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen., arătând doar că se impune reducerea pedepsei la care a fost condamnată.
În plus, având în vedere scopul evident spre care se tinde prin promovarea cererii de revizuire, astfel cum a fost afirmat chiar de revizuentă (reducerea pedepsei pe care o are de executat, deşi nu a recunoscut faptele), Curtea a mai constatat că această cerere este inadmisibilă şi din perspectiva dispoziţiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., deoarece motivul relevat nu poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul de a conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate prin hotărârea respectivă (achitarea inculpatei).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentă, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecând, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că în mod firesc nu poate fi promovată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi numai în condiţiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea, etc).
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuentă nu a indicat niciuna din situaţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În cauză, condamnata revizuentă a solicitat instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei.
Aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este posibilă în procedura revizuirii, dispoziţiile acestui articol de lege fiind incidente în cauzele în care nu a început cercetarea judecătorească. Se constată, în acelaşi timp, că recurenta revizuentă nu a avut o atitudine de recunoaştere totală şi necondiţionată a faptelor, aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi astfel cum cer dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Pe de altă parte, nu este suficient că faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunţarea unei soluţii contrare. Or, prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la judecata în procedura simplificată, în baza acordului de vinovăţie, nu se poate ajunge la pronunţarea unei hotărâri opuse celei de condamnare.
Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport de motivele pe care aceasta se întemeiază.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta R.C. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta condamnată R.C. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta revizuenta condamnată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3999/2012. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 3997/2012. Penal → |
|---|
