ICCJ. Decizia nr. 3996/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3996/2012
Dosar nr. 3685/87/2011
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 133 din 6 decembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 3685/87/2011, Tribunalul Teleorman, secţia penală, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat Z.I. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 23 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, obligând revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., prin adresa nr. 151/III/6/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a înaintat instanţei de judecată, referatul cu propunere de respingerea a cererii de revizuire formulată de condamnatul Z.I., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, spre competentă soluţionare, la care a ataşat declaraţia condamnatului.
S-a ataşat la dosarul cauzei Dosarul de fond nr. 5188/121/2008 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 30 din 23 martie 2010 de Tribunalul Teleorman, solicitată a fi revizuită.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire tribunalul a constatat că prin Sentinţa penală nr. 30 din 23 martie 2010, Tribunalul Teleorman a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Z.I. din infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 262 C. pen., şi, în temeiul art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară prevăzută de art. 65 C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a computat prevenţia la zi.
Prin aceeaşi sentinţa a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de inculpatul M.I., din infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi condamnarea acestui inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 17 ani închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.I. prin Sentinţa penală nr. 414/2007 pronunţată de Judecătoria Galaţi şi s-a dispus executarea acestei pedepse cumulate cu pedeapsa de 17 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 18 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului M.I. şi s-a dedus prevenţia la zi.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.Z. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către aceasta a sumei de 100.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, precum şi la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1000 RON, calculată de la data săvârşirii faptei 8 iunie 2008 până la încetarea stării de nevoie. Totodată, s-a admis acţiunea civilă formulată de reprezentantul legal al minorei I.A., fiica victimei, şi s-au obligat inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale precum şi a sumei de 2000 RON, cu titlu de prestaţie periodică, până la majoratul minorei.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscat de la inculpaţi corpul delict, respectiv un cuţit tip baionetă.
A fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2000 RON.
Sentinţa instanţei de fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 111 din 17 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursurilor declarate de inculpaţi.
Împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 23 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman inculpatul Z.I. a formulat cerere de revizuire (dosar revizuire).
În declaraţia dată la procuror la data de 22 iulie 2011 condamnatul a invocat ca motiv de revizuire împrejurarea că, în cauza penală a cărei revizuire a solicitat-o, un martor, pe nume D.G.A., din municipiul Galaţi a dat declaraţii mincinoase, susţinând în mod nereal că l-a văzut pe revizuent lovind victima cu 2 cuţite, această afirmaţie a martorului fiind contrazisă de celelalte mijloace de probă. A mai susţinut revizuentul că şi inculpatul M.I. a declarat la procuror că a lovit singur victima.
În concluzie, a apreciat că hotărârea instanţei de fond este greşită, întrucât probele administrate disculpă inculpatul, dovedindu-i nevinovăţia în săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat.
Prin notele de concluzii scrise depuse la dosar de apărătorul revizuentului (dosar revizuire) a fost solicitată admiterea în principiu a cererii de revizuire, invocându-se dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., fără a se fi făcut trimitere la vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile legale invocate, tribunalul, a constatat că, în speţa de faţă, revizuentul a invocat faptul că unul din martorii audiaţi în procesul penal finalizat prin condamnarea sa definitivă, respectiv martorul D. a făcut declaraţii mincinoase, aspect ce se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se cere ca martorul respectiv să fi comis o astfel de infracţiune iar mărturia martorului să fi determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de faţă, condamnarea inculpatului fundamentându-se pe o analiză făcută atât de instanţa de fond cât şi de cele de control judiciar, a întregului material probator, probele fiind privite în mod coroborat şi conducând la stabilirea vinovăţiei condamnatului în comiterea infracţiunii prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Prin urmare, s-a apreciat că, în speţă, cazul de revizuire înscris la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este incident, neexistând dovezi în susţinerea celor menţionate de revizuent.
Tribunalul a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci, reprezintă o prelungire a probatoriului pentru fapte verificate anterior de instanţe.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire şi a respins-o.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul revizuent Z.I., pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că revizuirea solicitată se fundamentează pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., în sensul că organele de anchetă nu au identificat persoana de sex feminin care a sunat la serviciul de urgenţă 112, iar unul din martori a susţinut, mincinos, că l-ar fi văzut pe revizuent lovind victima.
Prin Decizia penală nr. 83 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 6 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosar nr. 3685/87/2011.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că revizuentul Z.I. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 30 din 20 martie 2010 a Tribunalului Teleorman, la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 8 aprilie 2008, revizuentul şi cu inculpatul M.I. au lovit victima M.I., cu pumnii şi picioarele şi cu un corp tăietor înţepător, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.
Condamnatul Z.I. a formulat cerere de revizuire pe care a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.
În apel, revizuentul a invocat două cazuri de revizuire şi anume, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la primul caz de revizuire, prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. impun condiţiile ca în cauză să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Curtea a constatat că apelantul condamnat revizuent, nu a indicat vreo faptă sau împrejurare care să nu fi fost cunoscută de judecătorul cauzei în fond şi care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, susţinerea condamnatului revizuent că organele de anchetă nu au identificat persoana care a apelat la 112, nereprezentând o împrejurare nouă deoarece vinovăţia sa a fost constată pe baza tuturor probelor administrate în cauză.
În ceea ce priveşte cel de al doilea caz de revizuire, şi anume, că, un martor, un expert sau un interpret ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere, Curtea a constatat că nu există în acest sens, o ordonanţă a procurorului sau o hotărâre judecătorească care să stabilească existenţa vreunei mărturii mincinoase.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul Z.I., solicitând casarea ambelor hotărâri şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, declaraţii mincinoase date în cauză, existenţa unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârşirea de către organul judiciar a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existenţa unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că toate motivele invocate de recurent au fost analizate de instanţele de judecată care au dispus şi menţinut condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
În acord cu instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentul condamnat, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., pe de o parte pentru că susţinerea condamnatului revizuent că organele de anchetă nu au identificat persoana care a apelat la 112, nu reprezintă o împrejurarea nouă, vinovăţia sa fiind constată pe baza tuturor probelor administrate în cauză, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că în cauză martorul D.G.A. ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, neexistând vreo hotărâre judecătorească prin care să fie sancţionat martorul sub acest aspect.
Înalta Curte constată că revizuentul tinde, de fapt, să obţină o prelungire a probaţiunii, pentru a dovedi fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţa de fond şi de control judiciar, fapt nepermis de legiuitor, întrucât s-ar încălca astfel autoritatea de lucru judecat.
Aşa fiind, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.I.
Constatând că revizuentul este în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3997/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3995/2012. Penal → |
|---|
