ICCJ. Decizia nr. 3997/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3997/2012
Dosar nr. 26939/3/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 520 din 7 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 309 din 12 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 513 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de revizuentul G.M.Ş., cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, analizând cererea de revizuire, sub aspectul admisibilităţii în principiu, conform art. 403 C. proc. pen. a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 309 din 12 aprilie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 40908/3/2009, modificată prin Decizia penală nr. 513/R din 11 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul G.M. în infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b), c) C. pen. şi de art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. d), e) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; în baza art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul G.M.Ş. la 17 ani închisoare, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. d), e) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Din conţinutul cererii de revizuire şi al declaraţiei revizuentului, luată potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a reţinut că motivul pentru care se solicită revizuirea hotărârii de condamnare este greşita apreciere a materialului probator aflat la dosarul cauzei, învederându-se faptul că inculpatul R.F. este cel care a comis infracţiunea de tâlhărie imputată revizuentului, aspect pe care persoana condamnată R.F. este dispusă să-l recunoască, iar martorul G.M., martor esenţial în acuzare era bolnav psihic, a primit bani pentru a depune mărturie în cauză, iar când a conştientizat consecinţele mărturiei sale a încercat să revină asupra acesteia însă după o perioadă scurtă de timp s-a sinucis.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Tribunalul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data judecării cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Pe de altă parte, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de revizuire dacă este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Tribunalul a reţinut, însă, că reaprecierea materialului probator nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii, aceasta având ca finalitate anularea unei hotărâri definitive ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, deci inexistente în materialul probator aflat la dosarul cauzei şi nu se poate obţine o prelungire a probaţiunii pentru fapte cunoscute de instanţe în momentul judecării cauzei.
Revizuirea poate fi cerută numai în măsura în care ar fi invocate fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, inexistente în materialul probator aflat la dosar, fapte probatorii de natură a conduce potrivit dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen. la netemeinicia hotărârii de condamnare a petentului. În acest sens, s-a constatat că solicitarea petentului cu privire la reaprecierea materialului probator pe motiv de greşită administrare a probelor atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, ţine de fondul cauzei care a fost deja avut în vedere atât de instanţa de fond, cât şi de instanţele superioare la soluţionarea căilor de atac. Într-adevăr, deşi în faza urmăririi penale, revizuentul a recunoscut comiterea celor două infracţiuni imputate, în cursul judecăţii atitudinea procesuală constantă a acestuia a fost una de negare a comiterii faptelor deduse judecăţii. De asemenea, aspectele vizând starea de sănătate psihică precară a martorului G.M. şi susţinerea privind dobândirea unor foloase patrimoniale în urma depunerii mărturiei, în cauză, au fost învederate instanţei de apel în cuprinsul memoriului şi ulterior instanţei de recurs în cuprinsul memoriului aflat la fila X.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul a constatat că aspectele învederate de condamnat în cuprinsul cererii de revizuire, analizate coroborat cu întregul material administrat în cauză fie nu sunt elemente noi, fie nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii contrare celei reţinute în dispozitivul sentinţei a cărei revizuire se solicită şi, în consecinţă, motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ în disp. art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei Tribunalului, conform art. 407 teza I C. proc. pen., a declarat apel în termenul legal (la data de 14 august 2012 - data comunicării), revizuentul G.M.Ş.
În susţinerile orale, revizuentul a arătat că dovezile existente la dosar, respectiv, declaraţiile părţilor vătămate dovedesc că fapta nu a fost săvârşită de el, impunându-se achitarea sa conform art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 226/A din data de 31 august 2012, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent G.M.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 520 din 7 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 397, art. 398, art. 399 C. proc. pen.
Referitor la cazul invocat, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în acord cu instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat, că cererea de revizuire nu este admisibilă, deşi, s-a constatat că, într-adevăr G.M. a avut calitatea de martor în acel dosar, fiind audiat la urmărirea penală, întrucât condamnarea apelantului din speţă nu s-a datorat declaraţiilor acestui martor, ci pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, respectiv declaraţii parte vătămată, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, expertize tehnico-ştiinţifice etc.
Concluzionând, Curtea a constatat că ceea ce se urmăreşte în fapt este doar o prelungire a probatoriului, ceea ce este inamisibil, pe această cale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat G.M.Ş., solicitând casarea ambelor hotărâri şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Recursul nu este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, au fost invocate dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. respectiv revizuirea se poate cere, când "s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauze?"
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că toate motivele invocate de recurent au fost analizate de instanţele de judecată care au dispus şi menţinut condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b), c) C. pen.
În acord cu instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că motivul invocat de revizuentul condamnat, referitor la nevinovăţia sa, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., iar prin calea de atac extraordinară promovată revizuentul tinde, de fapt, să obţină o reevaluare a probaţiunii, pentru a dovedi fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţa de fond şi de control judiciar, fapt nepermis de legiuitor, întrucât s-ar încălca astfel autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuent G.M.Ş.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul G.M.Ş. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.M.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 226/A din 31 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3996/2012. Penal → |
|---|
