Decizia nr. 466/2012
Dosar nr. 273/91/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în Dosarul nr. 273/91/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. la 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
S-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 2 noiembrie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 509,22 RON despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vrancea.
S-a luat act de declaraţia părţii vătămate M.D. că nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul N.I., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi în condiţiile prevăzute de lege, în vederea stabilirii profilului genetic al acestuia şi introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din 18 ianuarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.I. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că în ziua de 30 octombrie 2010, în jurul orelor 10,00 - 11,00 în timp ce se afla în locuinţa sa din comuna C., judeţul Vrancea, inculpatul i-a aplicat minorei C.G.M., în vârstă de 4 ani, multiple lovituri cu un corp contondent (băţ ce era folosit la foc), pe toată suprafaţa corpului şi a supus-o unui mecanism de acceleraţie/deceleraţie, cu oprirea bruscă a extremităţii cefalice (zgâlţâire) provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul victimei prin insuficienţă cardio-respiratorie acută, consecutiv unui politraumatism cu hemoragie şi meningee şi hematom subdural acut de emisfer drept.
Inculpatul audiat fiind nu a recunoscut săvârşirea faptei susţinând că M.D., mama victimei, a comis fapta.
Din anul 2008, inculpatul N.I. trăia în concubinaj cu numita M.D., locuind împreună la domiciliul inculpatului din comuna C., judeţul Vrancea.
M.D. avea un copil provenit dintr-o căsătorie anterioară, pe minora C.G.M., în vârstă de patru ani, iar din relaţia cu inculpatul a rezultat un alt copil, N.M.I., în vârstă de 1 an.
În acelaşi imobil, în camere diferite, locuiau şi fratele inculpatului, N.M., împreună cu concubina acestuia, M.A.
La început, inculpatul a avut un comportament firesc faţă de minora C.G., dând impresia că îşi asumă responsabilitatea de tată faţă de copil.
Din anul 2009 şi în mod special după naşterea copilului comun, N.M.I., pe fondul unor tensiuni apărute în cuplu, inculpatul şi-a schimbat comportamentul faţă de minora G.M., manifestând ostilitate şi violenţă, în sensul că o bătea pentru diverse motive, o ţinea mai mult în curte şi în casă nelăsând-o să se joace cu alţi copii, îi vorbea urât şi o ameninţa.
În dimineaţa zilei de 31 octombrie 2010, dintr-un motiv banal (copila făcuse pe ea) inculpatul a început să o lovească cu un băţ ce-l avea în cameră, peste tot corpul. În acel moment a intervenit M.D., mama fetiţei, strigând la inculpat să nu o mai bată, inculpatul continuând să o lovească.
Pentru a-l opri, M.D. a luat fetiţa şi a dus-o în camera în care se afla şi celălalt copil, punând-o pe un scaun.
Întrucât inculpatul se liniştise, M.D. a plecat la magazinul din comună, pentru cumpărături, a revenit în locuinţă unde a mai stat aproximativ 30 minute.
În timp cât M.D. era la magazin iar inculpatul prin curte, în camera unde se afla G.M. a intrat martora M.A. care a găsit-o pe fetiţă pe un scaun şi a observat că era roşie pe faţă cu urme vechi şi recente de lovituri. Tot atunci fetiţa i-a spus martorei M.A. că o dor picioarele şi nu poate să meargă. Martora a vrut să verifice, însă auzindu-l pe inculpat prin apropiere a renunţat, fiindu-i teamă că se va manifesta violent, aşa cum reacţionase şi altădată când intervenise în apărarea minorei, când era bătută de inculpat ori îi vorbea urât.
În jurul orelor 9,45 M.D. a plecat cu al doilea copil, M.I. la dispensar pentru a-i face un vaccin iar minora G.M. a rămas acasă cu inculpatul. După plecarea celor doi, inculpatul a luat-o pe fetiţă într-o altă cameră şi a început să-i aplice mai multe lovituri cu un băţ ce-l avea în cameră peste tot corpul, a zgâriat-o de mai multe ori cu violenţă, cauzându-i multiple şi grave leziuni traumatice, care au condus în cele din urmă la decesul fetiţei prin insuficienţă cardiacă respiratorie acută.
Inculpatul a cerut ajutor martorelor M.A. şi N.A., care au încercat să-i dea fetiţei un prim ajutor, însă fără vreun rezultat.
În continuare inculpatul a sunat la 112, a mers în staţia de autobuz s-o anunţe pe M.D. despre starea fetiţei, deplasându-se la dispensar pentru efectuarea vaccinului celuilalt copil iar când a revenit la domiciliu, fiind informat despre consecinţele faptei sale, a încercat să se sinucidă.
După autopsierea cadavrului victimei C.G.M., Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea, prin raportul cu nr. 286/A/2010, a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, fiind cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie acută, consecutivă unui politraumatism cu hemoragie meningee şi hematom subdural acut de emisfer drept.
Pe corpul victimei s-au constatat numeroase leziuni, localizate pe tot corpul: plagă sprânceană dreaptă, echimoze şi excoriaţii faciale, pe torace, membre superioare şi inferioare, infiltrate epicraniene şi ţesuturi moi toracice, fractura coastei a IX-a linia axilară posterioară dreaptă.
S-a concluzionat că topografia şi morfologia leziunilor traumatice, pledează pentru producerea lor prin lovire repetată, cu corpuri dure, cât şi printr-un mecanism de acceleraţie/deceleraţie cu oprire bruscă, a extremităţii cefalice, între leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă, decesul putând data din 31 octombrie 2010.
Din probele administrate în cauză, declaraţiile martorilor şi constatările medico-legale, a reieşit că asupra victimei, în vârstă de numai 4 ani, inculpatul a exercitat violenţe foarte grave într-un timp îndelungat, ceea ce a cauzat victimei suferinţe grele, prelungite şi de nesuportat pentru un copil lipsit de ocrotire părintească. Reacţia mamei a fost ineficientă la violenţele exercitate de către inculpat faţă de victimă, lipsită de ocrotire maternă, ceea ce a amplificat suferinţele îndelungate ale victimei.
Suferinţele grave ale minorei G.M., au fost observate de rude şi vecini, care din milă şi compasiune pentru minoră au anunţat situaţia organelor abilitate în ocrotirea copilului de la nivelul comunei C.
Chiar dacă probele administrate nu au condus spre concluzia că inculpatul a urmărit uciderea fetiţei, au condus la concluzia că inculpatul, săvârşind fapta, a prevăzut rezultatul letal al faptelor sale şi a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.
Asupra inculpatului s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică la I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti, iar din raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul prezintă o tulburare organică de personalitate post TCC, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta săvârşită.
Atât situaţia de fapt reţinută cât şi vinovăţia inculpatului, au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului din 31 octombrie 2010, inclusiv planşele foto în care este prezentat locul unde a fost săvârşită fapta, cât şi primele observaţii despre împrejurările în care a fost găsită victima, cu descrierea urmelor de violenţă observate asupra victimei; raportul de constatare medico-legală nr. 286/A/2010 întocmit de S.M.L. Vrancea în care sunt descrise numeroasele leziuni constatate pe corpul victimei, cu concluzii asupra felului morţii, leziunilor cât şi legătura de cauzalitate între leziuni şi decesul victimei; declaraţiile martorilor M.A., G.M., N.A., F.D., F.I.C., M.L., M.C., depoziţiile constante ale părţii vătămate M.D., ale martorilor B.N. şi P.N. - consilier de asistenţă socială şi asistent medical comunitar, din Primăria comuna C.
Apărarea inculpatului N.I., anume că în data de 31 octombrie 2010 nu a lovit minora ci M.D., concubina sa au fost infirmate de probatoriul administrat, respectiv declaraţiile martorilor coroborate cu susţinerile părţii vătămate M.D. şi concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsiere) asupra victimei în care au fost descrise leziuni numeroase şi foarte grave cât şi modul de producere a acestora - prin lovire activă repetată - reţinându-se că nu concordă cu explicaţia inculpatului privitor la faptul că victima ar fi căzut de pe o scară.
S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului săvârşită în împrejurările reţinute întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Susţinerea inculpatului, prin apărător, anume că agravanta de la art. 176 lit. a) C. pen., nu este incidentă întrucât s-au exercitat violenţe şi de către mama minorei, nu a fost reţinută. S-a motivat că din probatoriul cauzei a reieşit că acţiunile de violenţă s-au exercitat în mod deosebit de inculpat asupra unui minor de 4 ani, lipsit de apărare, un timp îndelungat, cauzându-i grave şi îndelungate suferinţe, insuportabile pentru un copil de o asemenea vârstă, care în cele din urmă a condus la cauzarea unor leziuni de o asemenea gravitate, încât au determinat decesul minorei.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârşite de inculpat, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, cât şi persoana inculpatului, fără antecedente penale, pe durata procesului penal cu o atitudine necooperantă.
În raport de aceste elemente de individualizare, s-a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi realizat aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, într-un cuantum orientat spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Avându-se în vedere gravitatea faptei şi persoana inculpatului, s-a apreciat ca necesară şi aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales, dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, cât şi dreptului de a fi tutore sau curator. Fapta deosebit de gravă săvârşită de inculpat, îndreptată împotriva unei valori sociale supreme -viaţa - îl face nedemn a exercita asemenea drepturi.
Pedeapsa complementară a fost luată pe durata maximă prevăzută de lege.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. proc. pen.
Pe latura civilă, s-a luat act că partea vătămată M.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 998 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 509,22 RON despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanţă Vrancea.
Împotriva sentinţei Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul N.I.
Parchetul a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa de judecată a stabilit ca pedeapsă complementară pentru inculpatul N.I. interzicerea pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
De asemenea, ca pedeapsă accesorie i-au fost interzise inculpatului aceleaşi drepturi.
În motivarea apelului, s-a arătat că avându-se în vedere prevederile art. 71 alin. (3) C. pen., natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, precum şi faptul că din relaţia sa cu M.D. (mama victimei din prezenta cauză) a rezultat un minor, se impunea ca pedeapsă complementară şi accesorie şi interzicerea drepturilor părinteşti, prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. Faţă de aceste considerente, a solicitat instanţei de apel desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri legale. Instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpatul N.I. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. la o pedeapsă de 15 ani închisoare. S-a apreciat că pedeapsa este prea uşoară avându-se în vedere atât limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru această infracţiune, respectiv 15-25 ani închisoare sau detenţiunea pe viaţă, precum şi pericolul deosebit de ridicat al faptei comise. Din probe a rezultat că şi anterior datei de 31 octombrie 2010, inculpatul lovea frecvent victima, ceea ce a rezultat şi din concluziile raportului întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că la data de 31 octombrie 2010 victima a căzut de pe scară, aspect infirmat de probele administrate. Inculpatul a fost supus testului poligraf, ce a concluzionat că au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
Martorii au declarat că inculpatul nu lăsa victima să iasă din curtea locuinţei, că auzeau în repetate rânduri când o ameninţa cu moartea şi o lovea cu bestialitate, declaraţii menţinute şi în faţa instanţei de fond.
Prin urmare, procurorul a solicitat instanţei de apel să aplice inculpatului N.I. o pedeapsă orientată spre maximul special, avându-se în vedere gravitatea faptei şi persoana inculpatului.
Inculpatul N.I. în apelul formulat, a susţinut că decesul minorei C.G.M. nu a survenit urmarea agresiunii sale, ci loviturilor aplicate de concubina sa M.D. solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 233/A din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 104/2011 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare, a majorat de la 15 ani închisoare la 17 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. domiciliat în comuna C., judeţul Vrancea, aflat în Penitenciarul Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. b) şi 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a înlocuit pedeapsa accesorie şi complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. cu pedeapsa accesorie şi complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi dedusă din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul inculpatului N.I., în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut în esenţă că din materialul probator nu a rezultat că inculpatul este tutore sau curator al vreunei persoane iar dacă după executarea pedepsei se va pune o astfel de problemă, serviciul de asistenţă socială din primăria locului unde locuieşte persoana ce ar urma a fi pusă sub tutelă sau curatelă va analiza dacă inculpatul este sau nu demn să exercite această însărcinare.
Raportat la natura infracţiunii săvârşite, împrejurările comiterii faptei şi persoana victimei se impunea însă aplicarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. (decăderea din drepturile părinteşti) ca pedeapsă complementară şi accesorie.
De asemenea, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, persoana victimei, minoră, în vârstă de 4 ani şi persoana inculpatului care a susţinut că minora a murit din cauze naturale sau din vina mamei ei, M.D., având o atitudine nesinceră, s-a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare situată la minimul special prevăzut de lege, nu corespunde nevoii de apărare socială, de reeducarea şi resocializare a inculpatului, conform art. 52 C. pen.
S-a motivat că apelul inculpatului este nefondat, întrucât din coroborarea declaraţiilor martorilor M.A., G.M., N.A., N.M., F.D., F.I.C., M.L., M.C., B.N., P.N., S.I., a rezultat că la data faptei, M.D. (mama victimei) plecase de acasă împreună cu minorul N.M.I. (rezultat din relaţia de concubinaj cu inculpatul) pentru a merge la dispensarul medical pentru un vaccin.
Totodată, din conţinutul raportului de constatare medico-legală (autopsie) a rezultat imposibilitatea existenţei unor leziuni mai vechi, care să conducă la decesul victimei minore.
Împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul N.I.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei inculpatului pentru că în raport cu împrejurările săvârşirii faptei şi datele ce-l caracterizează, ce a acţionat printr-o violenţă repetată asupra victimei în vârstă de patru ani, profitând de neputinţa de a se apăra, există temeiuri suficiente pentru aplicarea unei pedepse severe, corespunzătoare scopului şi criteriilor enumerate de dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen.
Sub aspectul pedepsei accesorii şi complementare, s-a apreciat că în raport de natura infracţiunii comise şi modalitatea de săvârşire se impunea interzicerea atât a drepturilor părinteşti conform art. 76 lit. d) C. pen. cât şi a celui prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., dreptul de a fi tutore sau curator.
Inculpatul N.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., susţinând că instanţa a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că este autorul faptei de omor comis asupra minorei G.M., fapta fiind săvârşită de concubina sa M.D. - mama minorei, iar din acest motiv se impune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale.
Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul parchetului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.I. pentru fapta săvârşită se au în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune contra vieţii, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În raport de criteriile enunţate, pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită inculpatului de către prima instanţă şi majorată la 17 ani închisoare de instanţa de apel nu este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei definit de art. 52 C. pen., iar în acest sens se au în vedere următoarele.
Cu privire la inculpatul N.I., martora M.A. a relatat că o lovea frecvent pe minora C.G.M, cu palmele, pumnii şi un băţ, o înjura, obligând-o să nu plângă şi ameninţând-o, aşa că fetiţa în vârstă de 4 ani plângea în tăcere.
În acelaşi sens a relatat şi G.M., anume că inculpatul avea un comportament agresiv şi împreună cu concubina sa M.D. - mama minorei, o loveau frecvent, luând-o de păr şi târând-o în curte. Într-una din zilele lunii septembrie 2010, l-a văzut pe inculpat lovind fetiţa cu picioarele, pumnii peste faţă, trăgând-o de păr şi izbind-o puternic într-o magazie.
F.D. a declarat că inculpatul avea un comportament agresiv, o dată a lovit-o cu pumnii şi palmele peste faţă, ameninţându-i copiii săi F.S. şi F.T., cu moartea. Minora era bătută frecvent de către mama sa şi inculpat, acesta lovind-o de cele mai multe ori fiind şi cel mai violent.
Asemenea a relatat şi F.I.C., în sensul că inculpatul era agresiv, o dată lovind-o cu palma peste faţă pentru că a întrebat-o pe concubina sa (a inculpatului) de ce îşi lovesc copilul, acesta fiind bătut de inculpat, uneori cu pumnii peste faţă.
B.N. - consilier asistenţă socială în Primăria comunei C. a arătat că în 2009, fiind sesizat că minora este lovită, a mers la locuinţa inculpatului constatând că într-adevăr fetiţa prezenta echimoze la ochiul stâng şi pe corp dar atât inculpatul cât şi concubina sa - mama minorei, i-au spus că fetiţa căzuse din pat.
P.N. - asistent medical comunitar în Primăria comunei C. - a relatat că minora avea echimoze pe faţă, piciorul rupt, buza superioară ruptă, mama sa şi inculpatul motivând că fetiţa căzuse din pat apoi de pe scară.
M.L. a confirmat că inculpatul avea un comportament agresiv, ameninţând-o o dată cu cuţitul iar minora era lovită frecvent de către inculpat şi mama sa (a minorei).
M.C. - bunica minorei a susţinut că de multe ori a văzut fetiţa cu urme ale loviturilor primite pe corp, o dată inculpatul lovind-o cu palma peste faţă iar copilul s-a dezechilibrat şi lovit de o masă, rupându-şi doi dinţi.
Aspectele relatate de martori dovedesc că inculpatulN.I. manifesta un comportament deosebit de agresiv în raport cu o fetiţă în vârstă de numai 4 ani, lipsită de apărare şi ocrotire părintească (câtă vreme însăşi mama sa o bătea frecvent), în neputinţă de a se apăra, lovind-o cu pumnii, picioarele, palmele, înjurând-o, pentru ca în final să îi suprime viaţa prin cruzimi.
La autopsie, minora a prezentat multiple echimoze şi excoriaţii faciale, pe corp, membre superioare şi inferioare, plagă sprîncenară, infiltrate epicraniene şi ţesuturi moi toracice, fractură costală a IX, linia axială posterioară dreapta, produse prin lovire repetată cu corpuri dure şi printr-un mecanism de acceleraţie/deceleraţie cu oprire bruscă a extremităţii cefalice.
Metodele întrebuinţate de inculpat ce au suprimat viaţa victimei - acţiuni repetate de lovire cu corpuri dure, puternice şi aplicate în zone vitale, însoţite de un mecanism de acceleraţie/deceleraţie cu oprire bruscă a extremităţii cefalice au pricinuit victimei, dată fiind şi vârsta fragedă a acesteia - 4 ani, suferinţe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă, inculpatul dovedind ferocitate prin modalitatea în care a acţionat, determinând oroare şi revoltă în psihicul celor care au luat la cunoştinţă de uciderea unui copil de 4 ani.
Raportul de prima expertiză medico - legală psihiatrică nr. Al/12684/2010 din 24 decembrie 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici" a relevat că inculpatul manifestă tendinţe impulsive, antisociale şi agresive, prezentând diagnosticul de tulburare organică de personalitate dar păstrează capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere şi comportarea agresivă a inculpatului în raporturile cu rudele şi vecinii săi pe care-i lovea, ameninţa, înjura, cum martorii F.D., F.I.C., M.L. au declarat, raportul de evaluare concluzionând că lipsa capacităţii de identificare a unor soluţii alternative ce ar conduce la excluderea violenţei fizice şi verbale conduc la inexistenţa perspectivelor de reintegrare socială.
Prin urmare, în raport de natura şi gravitatea faptei comise - infracţiune contra vieţii, împrejurările în care a fost săvârşită, prin cruzimi, asupra unui minor de 4 ani, în neputinţă de a se apăra, urmările produse şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale dar cu un comportament marcat de impulsivitate, agresivitate, fără perspective de reintegrare socială, se impune majorarea pedepsei la 20 de ani închisoare, prin admiterea recursului parchetului.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., priveşte nu numai aplicarea unor pedepse principale greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (netemeinice) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale) ci se referă şi la stabilirea unor pedepse complementare şi accesorii greşit individualizate ori aplicate în alte limite decât cele legale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a aplicat inculpatului N.I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 10 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. Instanţa de apel a înlocuit pedeapsa accesorie şi complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. cu pedeapsa accesorie şi complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. (drepturile părinteşti) şi menţinute celelalte.
S-a motivat în apel că din materialul probator nu a rezultat că inculpatul este tutore sau curator al vreunei persoane iar dacă după executarea pedepsei se va pune o astfel de problemă, serviciul de asistenţă socială din primăria locului unde locuieşte persoana ce urmează a fi pusă sub tutelă sau curatelă urmează a analiza dacă inculpatul este sau nu demn să exercite această însărcinare.
În raport de criteriile enumerate de dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite - omor deosebit de grav, comis asupra unui minor în vârstă de 4 ani, în neputinţă de a se apăra, împrejurările cauzei, persoana infractorului - fără perspective de reintegrare socială, cu o conduită excesiv de agresivă în raporturile cu un minor, interesul copilului - inculpatul N.I. fiind tatăl unui copil în vârstă de 3 ani, se apreciază că inculpatul este nedemn în a exercita drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., întrucât prin infracţiunea săvârşită a dovedit că nu prezintă garanţii morale să exercite drepturile părinteşti şi drepturile prevăzute în C. fam. pentru tutore sau curator şi se află în legătură directă cu tipul infracţiunii reţinute în cauză.
Faptul că la momentul pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul nu avea calitatea de tutore sau curator nu constituie un impediment pentru neaplicarea pedepsei complementare şi accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, atâta vreme cât dispoziţiile legale nu prevăd o asemenea condiţie.
Referitor la recursul inculpatului N.I., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Inculpatul N.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., susţinând că instanţa a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că este autorul faptei de omor comis asupra minorei G.M., fapta fiind săvârşită de concubina sa M.D. - mama minorei, iar din acest motiv se impune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanţa a reţinut o anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situaţie de fapt. Eroarea de fapt există şi atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe şi nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză şi a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoziţiile. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului N.I., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1)-175 lit. d) şi art. 176 lit. a) C. pen.
Acţiunea infracţională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăţie, în acest sens fiind avute în vedere, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente, raportul de constatare medico -legală nr. 286/A/2010 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea şi completarea la acest raport, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, coroborate cu depoziţiile martorilor M.A., G.M., N.A., F.D., F.I.C., M.L., M.C., B.N., P.N. şi ale părţii vătămate M.D., făcute pe parcursul procesului.
Probele administrate în cauză, mai sus enumerate dovedesc vinovăţia inculpatului N.I. în comiterea omorului asupra minorei C.G.
Partea vătămată M.D. - mama minorei şi concubina inculpatului - constant a declarat că în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2010 inculpatul a lovit-o pe fiica sa - victima C.G. cu un obiect contondent (un băţ întrebuinţat pentru foc) peste tot corpul şi nu a încetat să o lovească până când nu a dus-o în altă cameră. În jurul orelor 9.45, împreună cu cel de-al doilea minor M.I., în vârstă de 1 an a plecat la dispensar pentru un vaccin, lăsându-i acasă pe concubinul său şi fiica sa minoră G. Când aştepta în staţie, inculpatul a anunţat-o că fiica sa se simte foarte rău şi întorcându-se a constatat că minora decedase.
M.A. - cumnata inculpatului ce locuia în acelaşi imobil cu M.D. şi inculpatulN.I. - în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2010 a auzit-o pe mama minorei rugându-l pe inculpat să nu mai lovească fetiţa iar când a mers în camera acesteia a observat că avea urme ale loviturilor primite vechi şi recente, era aşezată pe un scaun, roşie la faţă, spunându-i că o dor picioarele şi nu poate merge. M.D. împreună cu cel de-al doilea copil au plecat la dispensar, în casă au rămas inculpatul şi victima, iar la un moment dat inculpatul a strigat-o spunându-i că fetiţa moare. A mers în cameră unde minora agoniza şi în cele din urmă a murit.
Raportul de constatare medico - legală de autopsie a concluzionat că moartea minorei C.G.M. (în vârstă de 4 ani) a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorie acută, consecutivă unui politraumatism cu hemoragie meningee şi hematom subdural acut de emisfer drept. La autopsie s-au constatat: plagă sprîncenară dreapta, echimoze şi excoriaţii faciale, trunchi, membre superioare şi inferioare, inflitrate epicraniene şi ţesuturi moi toracice, fractură costală a IX a linia axilară posterioară dreapta. Topografia şi morfologia leziunilor traumatice constatate necroptic pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată, cu corpuri dure, cât şi printr-un mecanism de acceleraţie/deceleraţie cu oprirea bruscă a extremităţii cefalice. Între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Corect cele două instanţa au înlăturat apărarea inculpatului - ce susţinea că mama minorei i-a aplicat loviturile ce au condus la deces - probele administrate dovedind că inculpatul N.I. este autorul faptei de omor deosebit de grav comis prin cruzimi asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra - un copil în vârstă de 4 ani.
Elementele de fapt indicate de martori, anume că în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2010 fetiţa a fost lovită repetat de către inculpat cu un corp contondent peste corp, inculpatul şi victima rămânând singuri în casă până la sosirea mamei iar în acest timp copila a decedat, comportamentul anterior al inculpatului, deosebit de agresiv în raport cu victima pe care frecvent o lovea cu pumnii, picioarele, palmele peste faţă şi corp, o înjura, actul medico - legal ce atestă că minora a suferit numeroase leziuni traumatice la cap, faţă, corp, membre superioare şi inferioare (plagă sprîncenară dreapta, echimoze şi excoriaţii faciale, trunchi, membre superioare şi inferioare inflitrate epicraniene şi ţesuturi moi toracice, fractură costală a IX a linia axilară posterioară dreapta) produse atât prin lovire repetată cu corpuri dure cât şi printr-un mecanism de acceleraţie/deceleraţie cu oprirea bruscă a extremităţii cefalice (zgâlţâire), conduc toate coroborate la o singură concluzie posibilă, anume că inculpatul N.I. a săvârşit fapta.
Faţă de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată, numărul şi intensitatea loviturilor cât şi urmările produse, este evident că inculpatul a acţionat cu intenţie directă în a suprima viaţa victimei în neputinţă de a se apăra, prin cruzimi, în senul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Cât priveşte cererea inculpatului de reducere a pedepsei de 17 ani închisoare stabilită de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepsei la 20 ani închisoare (prin admiterea recursului parchetului) din considerentele arătate în cuprinsul deciziei, circumstanţele personale ale inculpatului - în vârstă de 36 ani, necunoscut cu antecedente penale - fiind insuficiente pentru reducerea pedepsei raportat la circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului N.I. spre maximul special al pedepsei închisorii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) şi art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi. Va casa Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, secţia penală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale şi conţinutul pedepsei complementare şi pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.I. şi rejudecând: Va majora de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) -175 alin. (1) lit. d) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Va stabili în conţinutul pedepsei complementare interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Va respinge ca nefondat recursul inculpatului N.I., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la 20 februarie 2012, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, secţia penală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale şi conţinutul pedepsei complementare şi pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.I. şi rejudecând.
Majorează de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. d) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Stabileşte în conţinutul pedepsei complementare interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la 20 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 466/2012. Penal
