ICCJ. Decizia nr. 421/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 421/2012

Dosar nr. 2422/84/2011

Şedinţa publică din 15 februarie 2012

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 45 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Sălaj s-a dispus pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., respectiv art. 73 lit. b) C. pen. şi 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului R.N.S., la 2 (doi) ani închisoare precum şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 1 an.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi 64 lit. a), b) C. pen. şi s-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 aprilie 2011 şi până la zi.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea obţinerii şi stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic, în condiţiile prev. de art. 5 şi 7 din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fără nici o altă notificare.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a unei bâte ciobăneşti din lemn, cu o lungime de 135 cm, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri, reprezentând daune materiale şi morale, către partea civilă P.I. domiciliată în comuna Mirşid judeţul Sălaj; la plata sumei de 4.034,14 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj - Zalău, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului (12 aprilie 2011) până la data achitării efective, precum şi la plata sumei de 395,40 RON, cheltuieli de transport şi asistenţă medicală către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 30 mai 2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.N.S., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., reţinându-se în sarcina sa că i-a aplicat părţii vătămate P.I., două lovituri cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol, acceptând posibilitatea intervenirii decesului victimei.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a aplica două lovituri puternice cu o bâtă ciobănească de dimensiuni mari în zonă vitală, respectiv capul părţii vătămate, demonstrează poziţia psihică a inculpatului faţă de rezultatul faptei sale, adică producerea decesului părţii vătămate.

Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost ridicată o bâtă ciobănească din lemn de esenţă tare, prevăzută cu ţinte din metal la un capăt şi cu un inel de ţeava, cu diametrul de 4 cm, lungimea bâtei fiind de 135 cm.

La primul termen de judecată din data de 06 iulie 2011, partea civilă P.I. a arătat că se constituie parte civilă în proces, pentru suma totală de 20.000 RON, din care 800 RON reprezintă despăgubiri materiale, iar restul sumei, daune morale, fiind vorba de o sumă globală.

Audiat fiind în faţa instanţei, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe.

Instanţa, cercetând cauza, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a actelor aflate la dosar, respectiv proces-verbal de consemnare a plângerii; proces-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţiile inculpatului; declaraţiile părţii vătămate; declaraţii de martori; acte medicale privind îngrijirile acordate părţii vătămate; concluzii provizorii ale medicului legist; raport de constatare medico-legală, a constatat că prin actul de sesizare a instanţei se reţin în fapt următoarele împrejurări:

Inculpatul R.N.S. a fost angajat ca îngrijitor la turma de oi aparţinând martorului D.S., acesta obţinând acceptul comunităţii locale, să păşuneze oile pe păşunea satului Moigrad - Porolissum, judeţul Sălaj.

În data de 11 aprilie 2011, inculpatul R.N.S. se afla împreună cu martorul D.S., cu turma de oi pe păşunea din locul numit "S.", satul Moigrad - Porolissum, în apropierea terenului părţii vătămate P.I. Anterior, cu câteva zile înainte, partea vătămată P.I. i-a atras atenţia martorului D.S., că în zona în care acesta şi inculpatul păşunau oile, se află un teren proprietatea sa, însămânţat cu lucernă şi i-a cerut, să nu lase oile pe acel teren.

În data de 11 aprilie 2011, în jurul orei 17,00, partea vătămată P.I. auzind de la locuinţa sa turma de oi, în zona terenului său, s-a deplasat singur la faţa locului. Pe drum, pentru a se apăra de câinii ciobăneşti, partea vătămată a rupt o botă subţire dintr-un spin uscat, cu lungimea de aproximativ 1 metru.

Ajunsă la faţa locului, partea vătămată a observat că turma de oi păşuna şi pe terenul său. În momentul când a ajuns lângă turmă, partea vătămată a observat că oile erau supravegheate de două persoane, respectiv inculpatul R.N.S. şi martorul D.S. Partea vătămată s-a îndreptat spre ei, moment în care a fost atacat de trei câini ciobăneşti, iar acesta s-a apărat de ei cu acel spin şi i-a cerut inculpatului, să intervină pentru a nu fi muşcat de câini.

În acel moment, inculpatul se afla la o distanţă de 1 metru şi jumătate, lateral dreapta, faţă de partea vătămată, iar D.S. în partea stângă la o distanţă de circa doi metri. Profitând de faptul că partea vătămată s-a aplecat şi a încercat, să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, inculpatul R.N.S. a ridicat bâta ciobănească pe care o avea la mână şi l-a lovit în zona capului. Observând lovitura, partea vătămată a ridicat mâna dreaptă să se apere, însă lovitura fiind puternică, după ce a fost lovit în mână a ricoşat şi l-a lovit în cap, în zona urechii drepte. Totodată, de partea vătămată s-a apropiat şi D.S.

Partea vătămată a crezut că şi acesta avea intenţia de a-l agresa, a întins mâna stângă spre el şi s-a tăiat superficial la două degete. În acelaşi moment, partea vătămată a fost lovit din nou în zona frunţii cu bâta de către inculpatul R.N.S., lovitură după care şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut la pământ. Inculpatul a încetat agresiunea şi s-a îndepărtat de victimă, împreună cu martorul D.S. După ce şi-a revenit, partea vătămată i-a observat pe inculpatul R.N.S. şi pe martorul D.S. îndepărtându-se de el, fiind la o distanţă de aproximativ 150 - 200 de metri.

Partea vătămată s-a ridicat de la pământ şi s-a îndreptat spre locuinţa sa, unde s-a întâlnit cu soţia sa, aceasta observând că acesta prezenta răni în zona capului şi avea sânge pe faţă şi pe haine. În acea împrejurare, soţia părţii vătămate a observat că îi lipsesc dinţii din partea din faţă a gurii, dinţi pe care îi avea puşi de stomatolog. Soţia părţii vătămate a telefonat la nr. de urgenţă 112 şi acesta a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde a fost internat în perioadele 11 aprilie 2011 - 22 aprilie 2011 şi 27 aprilie 2011 - 04 mai 2011, cu următorul diagnostic: TC cu plagă regiunea parietală dreapta. Plagă pavilion ureche dreapta şi faţă dorsală mâna stângă. Fractură 1/3 distală mâna dreaptă cu deplasare. Hematom epicranian temporo-parietal drept. Fractură deschisă mastoidă dreapta. Revărsat hematie în celulele mastoidiene drepte. Efizem al fosei temporale drepte. Minimă hemoragie subarahnoidiană în scizura sylviană dreapta şi girusurile temporale drepte.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 442/II/a/14 din 28 aprilie 2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Zalău, reiese că partea vătămată P.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi corp tăietor. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei şi necesită pentru vindecare 53 - 55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile pot data din 11 aprilie 2011.

Potrivit art. 62 C. proc. pen. "în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" iar conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. "probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

S-a mai reţinut faptul că, potrivit art. 69 şi art. 75 C. proc. pen. atât declaraţiile inculpatului, cât şi declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, făcute în cursul procesului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, în lumina acestor prevederi legale, instanţa a constatat că împrejurările săvârşirii faptelor de lovire şi derularea acestora, au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei doar raportat la declaraţiile părţii vătămate coroborate cu declaraţia martorei P.A., care este soţia sa şi a relatat cele aflate de la soţ, nefiind martor ocular.

Desigur, inculpatul a recunoscut de la început săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa însă, a invocat constant, atât cu ocazia cercetării efectuate a doua zi, la faţa locului (după cum rezultă din declaraţia martorului B.V.) cât şi în faţa procurorului şi al instanţei de judecată faptul că l-a lovit pe partea vătămată P.I., după ce acesta începuse să îl agreseze pe celălalt cioban, martorul D.S., împrejurare confirmată de acesta din urmă, prin declaraţia dată la parchet.

Dacă cei doi martori, P.A. şi D.S., care susţin declaraţia părţii vătămate şi respectiv declaraţia inculpatului, ar putea fi suspectaţi de subiectivism, prin natura raporturile în care se află cu părţile, în cauză mai există un martor, aparent obiectiv, anume B.R., care susţine că i-a atenţionat pe cei doi ciobani să nu lase oile pe terenul părţii vătămate P.I., pentru că este o persoană foarte agresivă iar după producerea evenimentelor din prezenta cauză, inculpatul R.N.S. i-a spus că l-a lovit pe acesta de frică, însă nu cu intenţia de a-l omorî.

Faptul că între inculpat şi martorul D.S., a avut loc o altercaţie şi un contact fizic, în prima fază a conflictului, rezultă şi din aceea că a doua zi după incident, în data de 12 aprilie 2011, acesta din urmă s-a prezentat la Spitalul judeţean Zalău acuzând "durere la nivelul urechii stângi, cădere în urma unei lovituri de către persoană cunoscută" iar inculpatul susţine la rândul său că, la un moment dat, martorul D.S. s-a apropiat "eu am crezut că vrea să mă lovească şi am dat cu mâna stângă spre el şi m-am tăiat la două degete de la mâna stângă".

Prin urmare instanţa a reţinut, în plus faţă de cele prezentate prin rechizitoriu că, inculpatul R.N.S., aflându-se pe câmp, în slujba martorului D.S., ca îngrijitor la oi, a lovit-o pe partea vătămată P.I. de câteva ori cu bâta ciobănească, în momentul în care acesta din urmă, a avut o altercaţie şi un contact fizic cu martorul D.S. (care este o persoană mai în vârstă decât inculpatul), percepând faptul că acesta se află în pericol. După ce martorul D.S. a plecat de la faţa locului, şi inculpatul a încetat la rândul său agresiunea, abandonând-o pe partea vătămată P.I., care s-a ridicat singur de jos plecând spre casă, în timp ce inculpatul se îndepărta, plecând după "stăpânul său", pe care la apărat de agresiunea părţii vătămate. O astfel de mentalitate, de tip arhaic, relevată de apărătorul inculpatului, este, în opinia instanţei, posibil a se fi dezvoltat în profilul psihologic al inculpatului dacă avem în vedere vârsta inculpatului, condiţia sa socială şi pregătirea intelectuală, practic inexistentă (o clasă).

Pe de altă parte, în speţă, starea de pericol a fost accentuată, în percepţia inculpatului, prin aceea că anterior fusese ameninţat de partea vătămată P.I., atât el cât şi martorul D.S., că vor avea probleme dacă mai lasă oile pe terenul său iar martora B.R. i-a prevenit că inculpatul este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui şi că anterior, în urmă cu mai mulţi ani, ar fi bătut pe un vecin de-al lui şi că din această cauză acel vecin ar fi murit iar între inculpat şi partea vătămată este o vădită disproporţie fizică.

În aceste condiţii, este evident că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, aşa după cum corect se susţine şi în apărare însă prin modul haotic în care a aplicat loviturile şi mijlocul idoneu folosit, respectiv o bâtă ciobănească, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unei astfel de consecinţe (mai ales că se afla la acel moment sub starea unei puternice tulburări sau emoţii provocată de partea vătămată) fiind vorba aşadar, sub aspectul laturii subiective, de o intenţie indirectă în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor; prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 C. pen., formulată de apărătorul inculpatului, nu poate fi primită de instanţă.

În schimb, s-au reţinut prevederile art. 73 lit. b) C. pen., conform cărora "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă", constituie circumstanţă atenuantă legală, situaţie în care, potrivit art. 76 C. pen., se aplică o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, limită care, în speţă, după aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen., de asemenea obligatorii în condiţiile date, este de 3 ani şi 4 luni, închisoare.

Aşadar, în drept, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului R.N.S., care, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, i-a aplicat părţii vătămate P.I., două lovituri cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol şi acceptând posibilitatea intervenirii decesului părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv scuza provocării.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa nu a avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, pentru care s-a reţinut deja o circumstanţă atenuantă, ci a ţinut cont, în circumstanţiere, de comportamentul inculpatului în faţa organelor de anchetă şi a instanţei, unde a dat dovadă de sinceritate, lipsa de antecedente penale, precum şi de profilul său psihologic, raportat la vârstă, educaţie, ocupaţie, condiţie socială.

Totuşi, faţă de gravitatea faptei în sine, analizată prin conţinutul său concret, pedeapsa a fost orientată spre media noilor limite de pedeapsă, având în vedere că limitele iniţiale, de la 5 la 10 ani închisoare, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., au fost mult diminuate, prin aplicarea prev. art. 320 C. proc. pen., de care inculpatul a înţeles să uzeze. Prima instanţă a apreciat că aplicarea unei pedepse mai reduse sau cu suspendarea executării, nu este, în opinia instanţei, de natură să-şi atingă scopul educativ şi preventiv, prevăzut de art. 52 C. pen., inculpatul având nevoie să conştientizeze, prin reeducare, într-o perioadă de timp rezonabilă, asupra gravităţii faptei sale, raportat la normele de convieţuire socială.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a fost limitată la lit. a) şi b), pe perioada minimă de 1 an, având în vedere că infracţiunea săvârşită nu are o legătură directă cu exercitarea unor astfel de drepturi, astfel că s-a considerat că restrângerea lor pe o perioadă mai îndelungată nu se justifică.

În ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a apreciat că suma de 20.000 RON, pretinsă de partea civilă P.I. de la inculpat şi reprezentând daune materiale şi morale, estimate global, nu este o sumă exagerată, raportat la numărul relativ mare de zile de îngrijiri medicale, ce presupun suferinţe fizice şi psihice şi angajarea de cheltuieli pentru vindecare însă, ţinând cont şi de culpa părţii vătămate în producerea rezultatului păgubitor, pe care instanţa a apreciat-o în proporţie de 25%, în baza art. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 998 şi 999 C. civ., a fost obligat inculpatul R.N.S. la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri, reprezentând daune materiale şi morale, către partea civilă P.I.

În baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, instanţa, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, a obligat inculpatul la plata sumei de 4.034,14 RON cheltuieli de spitalizare, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului (12 aprilie 2011) până la data achitării efective, precum şi la plata sumei de 395,40 RON, cheltuieli de transport şi asistenţă medicală, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul R.N.S.

Prin Decizia penală nr. 188 din 3 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul R.N.S. S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu data de 12 aprilie 2011 la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a considerat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv săvârşirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate P.I., având în vedere faptul că incidenţa acestei circumstanţe atenuante reiese din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.

Potrivit prevederilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Inculpatul R.N.S. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, arătând că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Instanţa de control judiciar a precizat că judecarea cauzei în procedura reglementată de art. 320 C. proc. pen. nu este echivalentă cu preluarea stării de fapt din rechizitoriu fără ca aceasta să fie examinată de judecător prin raportare la prevederile legale, inclusiv la prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care se referă la aprecierea probelor, ori fără ca judecătorul să verifice dacă starea de fapt din rechizitoriu este susţinută de probele administrate în cursul urmăririi penale.

Este adevărat că atunci când instanţa constată inadvertenţe între starea de fapt din rechizitoriu şi probele administrate în cursul urmăririi penale va putea dispune respingerea cererii de judecare a cauzei în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., însă atunci când problema care se cere a fi dezlegată este cea a incidenţei ori neincidenţei unei circumstanţe atenuante legale, instanţa poate ca, admiţând cererea de judecare a cauzei conform art. 3201 C. proc. pen., să reţină sau nu o circumstanţă atenuantă legală după cum aceasta este susţinută sau nu de probele administrate în cursul urmăririi penale.

S-a considerat că procedura reglementată de art. 320 C. proc. pen. nu exclude posibilitatea reţinerii de către judecător a circumstanţelor atenuate judiciare facultative prevăzute de art. 74 C. pen., cu atât mai mult nu exclude posibilitatea reţinerii circumstanţelor legale obligatorii prevăzute de art. 73 C. pen., cu singura condiţiei a stabilirii incidenţei acestora, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În prezenta cauză, s-a constatat că martorul D.S. a declarat în cursul urmăririi penale că în data de 11 aprilie 2011 în jurul orei 17:30 se afla cu turma de oi, împreună cu inculpatul R.N.S. în zona Soci, la o distanţă de circa 50 - 60 de metri de terenul părţii vătămate P.I., fiind posibil ca una sau 2 oi să fi intrat pe acel teren. La faţa locului a venit partea vătămată, care s-a apropiat de inculpat şi de martor având în mână un spin de aproximativ 1 metru lungime, spunând pe un ton ameninţător "uite-l pe bătrânul". Câinii de la turmă s-au apropiat de partea vătămată, dar nu au atacat-o. Când s-a apropiat de martor partea vătămată l-a lovit cu palma peste urechea stângă, lovitură în urma căreia martorul a căzut la pământ. Când s-a ridicat de la pământ martorul a văzut-o pe partea vătămată căzută la pământ şi pe inculpat lângă aceasta, cu bâta ciobănească în mână. Martorul l-a văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată, o dată, cu bâta peste mână şi în zona urechii drepte, dar nu a văzut să o fi lovit când era căzută la pământ.

Martorul D.S. s-a prezentat la Spitalul Zalău, unde a fost consultat de un medic, eliberându-i se adeverinţa care atestă că prezintă durere la nivelul urechii stângi produsă prin cădere în urma uni lovituri primite de la o persoană cunoscută, fără a se constata leziuni.

Martorul B.V. a declarat că a participat în data de 12 aprilie 2011 la o cercetare la faţa locului în zona păşunii "Soci" aparţinând de satul Moigrad Porolissum, ocazie cu care inculpatul a relatat că partea vătămată P.I. i-a reproşat martorului D.S., proprietarul turmei de oi, că păşunează pe terenul său şi l-a lovit pe martor, astfel că inculpatul s-a enervat şi i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu bâta ciobănească.

Martora B.R. a declarat că anterior incidentului dintre inculpat şi partea vătămată a discutat cu inculpatul R.N.S. şi cu martorul D.S., care i-au spus că au fost avertizaţi de partea vătămată P.I. că are un teren cu lucernă în apropierea păşunii şi le-a cerut să nu lase oile pe acel teren. Martora le-a spus inculpatului şi martorului D.S. că partea vătămată P.I. este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui şi că anterior, în urmă cu mai mulţi ani, ar fi bătut pe un vecin care a decedat din această cauză, motivul fiind legat de stabilirea liniei de hotar dintre două terenuri. Ulterior incidentului dintre inculpat şi partea vătămată, martora a discuta cu inculpatul, care i-a spus a lovit-o pe partea vătămată din cauza fricii, când a văzut că partea vătămată îl lovise pe D.S., fără a avea intenţia de a o ucide pe partea vătămată.

Starea de fapt descrisă în rechizitoriu are în vedere doar declaraţia părţii vătămate P.I., care a arătat că inculpatul, profitând de faptul că partea vătămată se aplecase şi încerca să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, a ridicat bâta ciobănească pe care o avea asupra sa şi l-a lovit în cap, fără a se ţine seama şi de declaraţiile relevante ale martorilor mai sus indicaţi.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, au fost reţinute prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

În ce priveşte recursul inculpatului curtea a constatat că solicitările acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. şi în subsidiar de reducere a cuantumului pedepsei nu sunt fondate.

Faptul că, prin leziunile traumatice cauzate părţii vătămate, nu s-a pus în primejdie viaţa acesteia, nu conduce automat la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, deoarece numai întâmplarea a făcut ca rezultatul agresiunii să nu fie unul mai grav.

Curtea a precizat că elementul principal în calificarea faptei ca tentativă de omor este latura subiectivă a infracţiunii, în esenţă atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei.

S-a constatat că partea vătămată P.I. a fost lovită cu un corp dur şi tăietor (bâta ciobănească cu ghinturi metalice la capătul superior), apt să producă leziuni letale, în zona capului, zonă vitală, că inculpatul R.N.S., deşi nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, conform propriei declaraţii, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, raportat la instrumentul folosit la lovirea părţii vătămate, la intensitatea loviturilor aplicate şi la zona în care au fost aplicate, pe fondul tulburării cauzate de lovirea martorului D.S. de către partea vătămată şi a faptului că ştia că partea vătămată este o persoană violentă.

Astfel, s-a apreciat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor săvârşită în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen.

În ce priveşte solicitarea de reducerea cuantumului pedepsei şi de suspendare a executării acesteia s-a considerat că instanţa de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei, referatul de evaluare întocmit în faza de judecată a apelului aducând doar argumente pentru menţinerea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, s-a apreciat că riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o gravitate şi violenţă ridicate sancţiunea aplicată ar fi una modică.

În cazul concret, s-a arătat că reconsiderarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului apelant R.N.S. în sensul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării acesteia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei, chiar în stare de provocare comisă fiind, şi pedeapsa aplicată.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea recursului s-a susţinut că, în mod nelegal, au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., deoarece instanţa nu poate dispune o soluţie prin care să modifice în niciun fel faptele reţinute în rechizitoriu, în caz contrar operând ca inutil textul art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., fiind încălcate principiile generale ale procesului penal - contradictorialitatea, oralitatea şi nemijlocirea cu potenţialul încălcării dreptului la apărare al inculpatului.

S-a arătat că instanţa face o evaluarea stării de fapt prin prisma probelor ce însoţesc actul de sesizare şi admite judecata în procedura simplificată ori de câte ori, ca urmare a acestei evaluări constată că pentru darea soluţiei ce vizează "stabilirea unei pedepse", nu consideră necesară administrarea de probe pentru aflarea adevărului.

În expunerea scrisă a acestui motiv de recurs, s-a mai susţinut că nu s-a evidenţiat în faza de urmărire penală vreun element de provocare şi nici nu s-a făcut vreo cercetare judecătorească care să schimbe starea de fapt recunoscută de inculpat, descrisă în rechizitoriu, prima instanţă menţionând expres că "va reţine în plus faţă de cele prezentate prin rechizitoriu" alte circumstanţe ale stării de fapt.

S-a concluzionat că procedeul la care a recurs instanţa este unul tipic de "terţia lex", fiind combinate dispoziţiile de procedură din art. 3201 C. proc. pen., cu cele ale procedurii obişnuite.

Totodată, s-a susţinut greşita reţinere, fără bază probatorie, a stării de provocare, apreciindu-se că nu sunt întrunite în cauză circumstanţele art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu poate invoca o stare de tulburare pe fondul căreia a luat rezoluţia infracţională, cât timp chiar el a fost generatorul atitudinii părţii vătămate, inculpatul fiind avertizat, în prealabil, să nu încalce proprietatea părţii vătămate, chiar de către aceasta.

În plus, s-a invocat ca motiv de casare, greşita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că pedeapsa de 2 ani închisoare nu reflectă pericolul social al faptei comise de inculpat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Din examinarea coroborată a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, Înalta Curte reţine că procedura de judecată simplificată presupune, printre alte condiţii, ca inculpatul să recunoască în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi judecata să poată avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care inculpatul le cunoaşte şi le însuşeşte.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanţele de fond au considerat că sunt îndeplinite aceste condiţii, având în vedere declaraţia inculpatului R.N.S., dată în primă instanţă, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cât şi probele care au fost administrate în faza de urmărire penală care permit, într-adevăr, soluţionarea laturii penale a cauzei, fiind stabilite faptele inculpatului şi fiind suficiente date cu privire la persoana sa pentru a se putea aplica o pedeapsă (alin. (4) art. 320 C. proc. pen.).

Intimatul inculpat R.N.S. a recunoscut acuzaţia care i s-a adus prin rechizitoriu (respectiv că a lovit repetat partea vătămată P.I., la nivelul capului, cu o bâtă), iar provocarea constituie o circumstanţă legală care, chiar dacă nu este reţinută în rechizitoriu, a fost apreciată ca incidenţă în cauză în raport de toate probele administrate în faza de urmărire penală, probe exclusive în baza cărora instanţa de judecată stabileşte dacă o pricină poate fi judecată în procedura simplificată sau, dimpotrivă, în procedura obişnuită cu administrarea probatoriului prin cercetare judecătorească.

Un argument în plus al legalei aplicări a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., îl constituie posibilitatea pe care o oferă alin. (6) al acestui articol de lege, de a schimba încadrarea juridică dată faptei prezentată în rechizitoriu şi recunoscută de inculpatul care a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate.

Înalta Curte apreciază că pricina nu ar fi putut fi judecată, conform art. 3201 C. proc. pen., dacă, prin reţinerea unei circumstanţe legale (neprecizată în rechizitoriu), s-ar fi adus atingere dreptului la apărare al inculpatului prin agravarea situaţiei juridice (de ex: prin aplicarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen.), situaţie care însă nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că, în cauză, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., având în vedere că, instanţele de fond au reţinut circumstanţa legală atenuantă a provocării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cât priveşte legalitatea şi temeinicia reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că, întregul material probator administrat la urmărirea penală, demonstrează că inculpatul R.N.S. a săvârşit tentativa la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare produsă, prin violenţă, de partea vătămată P.I.

În acest sens, sunt declaraţiile martorilor D.S., B.V. şi B.R. care dovedesc că inculpatul a aplicat lovituri părţii vătămate, cu bâta ciobănească, numai după ce partea vătămată a lovit pe martorul D.S., care a căzut la pământ.

Împrejurarea lovirii martorului D.S. de către partea vătămată este demonstrată şi prin adeverinţa medicală eliberată acestui martor, de către Spitalul judeţean Zalău, a doua zi după incident, în ziua de 12 aprilie 2011, acuzând "durere la nivelul urechii stângi, cădere în urma unei lovituri de către persoană cunoscută".

Faptul lovirii martorului D.S. de către partea vătămată P.I. a fost de natură a cauza inculpatului o puternică tulburare sau emoţie sub imperiul căreia a săvârşit infracţiunea, având în vedere pe de o parte, datele ce caracterizează persoana inculpatului (tânăr - 20 ani, neşcolarizat, o clasă, cu un nivel de educaţie precară şi condiţie socială care dovedeşte dependenţa acestuia de martorul D.S. la care era angajat cioban), dar şi informaţiile pe care inculpatul le avea despre partea vătămată (persoană în legătură cu care aflase că a lovit un vecin care, ulterior a decedat, şi care îl avertizase să nu lase oile pe terenul său cu lucerna).

Aşadar, Înalta Curte nu poate primi critica formulată, în recurs, de procuror, privind greşita reţinere a circumstanţei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că nici din perspectiva acestui motiv de recurs nu se impune casarea hotărârii atacate, instanţele de fond făcând o justă individualizare a pedepsei atât în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate (2 ani închisoare), cât şi în ce priveşte modalitatea de executare.

Cuantumul pedepsei închisorii reflectă natura infracţiunii săvârşite - infracţiune îndreptată împotriva vieţii altei persoane, împrejurările comiterii acesteia - starea de provocare cu gradul de vinovăţie al părţii vătămate şi circumstanţele personale ale inculpatului - vârstă, grad de instrucţie redus, atitudine procesuală cooperantă dovedită prin recunoaşterea vinovăţiei.

De asemenea, pedeapsa reflectă forma în care aceasta a fost comisă - tentativă, precum şi diminuarea ulterioară cu 1/3 a limitelor fixate pentru tentativă, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.

Modalitatea de executare stabilită de instanţele de fond, respectiv executare în detenţie, exprimă urmările periculoase socialmente ale faptei comise de inculpat şi asigură realizarea scopului preventiv-educativ şi de constrângere ale pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul R.N.S.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2011, la 15 februarie 2012.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul R.N.S.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2011, la 15 februarie 2012.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2409/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 417/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 421/2012. Penal