ICCJ. Decizia nr. 424/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 424/2012

Dosar nr. 7964/100/2010

Şedinţa publică din 15 februarie 2012

Asupra recursului penal de faţă:

Prin Sentinţa penală nr. 316 din 8 iunie 2011, Tribunalul Maramureş, secţia penală l-a condamnat pe inculpatul D.L.C., cu antecedente penale, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, aflat în Arestul IPJ Maramureş, la 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin Decizia penală nr. 220 din 04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureş, pe care a descontopit-o în pedepsele componente, respectiv:

- 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.;

- 2 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la 34 lit. b) C. pen., art. 35 şi art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv, 2 luni închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală din data de 12 mai 2011 a Tribunalului Maramureş, iar în baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive, de la data de 12 mai 2011 la zi.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.C.A., asistată de reprezentant legal I.D. şi l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 30.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 200 RON şi respectiv, 150 RON, onorariile apărătorilor din oficiu s-au plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na av. M.P. şi dl. av. R.V.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 342/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul D.L.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 09 octombrie 2008 inculpatul a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu partea vătămată D.C.A., în vârstă de 13 ani şi 6 luni.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: declaraţia părţii vătămate; copia certificatului de naştere; procesul-verbal de conducere în teren şi planşe foto; Raportul de constatare medico-legală nr. 285 din 10 noiembrie 2008; declaraţiile martorilor; procesele-verbale de confruntare şi declaraţiile inculpatului.

În cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului D.L.C., a părţii vătămate D.C.A., precum şi a martorilor S.M.D., D.B., C.I., D.M. şi Ş.L., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

De asemenea, în cauză a fost întocmit un referat de evaluare privindu-l pe inculpat, de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş.

La data de 31 martie 2011 Baroul Maramureş a comunicat instanţei că în urma efectuării de verificări, s-a constatat că apărătorul ales al inculpatului, dl. R.L. nu are calitatea de avocat în baza Legii nr. 51/1995, ci figurează înscris ca avocat stagiar în structura denumită "BB", deşi a depus la dosar împuternicirea avocaţială purtând antetul Baroului Bucureşti şi s-a prevalat de această calitate.

În consecinţă, având în vedere şi Decizia nr. 27/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2011 instanţa a luat act de lipsa de apărare a inculpatului, a dispus desemnarea unui apărător din oficiu şi reluarea în întregime a cercetării judecătoreşti.

Instanţa a procedat la audierea inculpatului D.L.C., a părţii vătămate D.C.A., precum şi a martorilor C.I., D.M. şi S.L., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

De asemenea, având în vedere că martorii S.M.D., D.B. şi T.I.L. nu au putut fi prezentaţi în vederea audierii, în raport de dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a dispus citirea depoziţiilor date de aceştia în faza de urmărire penală.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.L.C., constatând că pe tot parcursul procesului acesta, fie direct, fie prin intermediul membrilor familiei sale a încercat să influenţeze aflarea adevărului, exercitând presiuni asupra părţii vătămate minore şi martorilor oculari S.M.D. şi T.I.L.

Partea vătămată D.C.A. s-a constituit parte civilă în cauză şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Inculpatul D.L.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2412 din 30 octombrie 2002 a Comisiei pentru protecţia copilului din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş a fost luată măsura plasamentului la Centrul de Plasament pentru copii şcolari Sighetu Marmaţiei a părţii vătămate D.C.A., constatându-se că aceasta provenea dintr-o familie în care părinţii erau consumatori de băuturi alcoolice, iar condiţiile de locuit erau precare, fiind pusă în pericol sănătatea fizică a copiilor. Ulterior, după decesul părinţilor minorei, măsura plasamentului a fost menţinută până în prezent, reprezentant legal al acesteia fiind desemnată d-na I.D., conducătorul centrului amintit.

La data de 09 octombrie 2008 partea vătămată D.C.A., în vârstă de 13 ani şi 6 luni şi elevă în clasa a VIII-a la acea dată, s-a întâlnit în jurul orei 18 cu martorul T.I.L. în apropierea unui complex comercial din Sighetu Marmaţiei. Martorul menţionat era însoţit de inculpatul D.L.C. (poreclit "L.") şi de martorii S.M.D. şi D.B.

Din declaraţia părţii vătămate, coroborată conform art. 75 C. proc. pen., cu declaraţiile martorilor S.M.D. şi T.I.L., a rezultat că inculpatul a convins-o pe aceasta să îi însoţească la locuinţa martorului D.B., cumpărându-i şi un pachet de ţigări, un suc şi chipsuri. După ce au ajuns la locuinţa martorului, inculpatul D.L.C. le-a cerut celorlalţi să îl lase singur cu partea vătămată într-o cameră.

Potrivit menţiunilor Procesului-verbal din data de 09 martie 2010 şi planşei foto anexate, imobilul în care s-a produs incidentul este compus din două camere, despărţite de o uşă prevăzută cu geam transparent.

Din declaraţia părţii vătămate a rezultat că, după ce a rămas singură cu inculpatul, acesta i-a propus să întreţină relaţii sexuale şi i-a cerut să se dezbrace. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în abdomen, astfel încât aceasta s-a dezbrăcat şi a întreţinut relaţii sexuale normale cu D.L.C. După ce inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, a constatat că aceasta a sângerat şi afirmând că "l-a murdărit", a lovit-o cu palma în cap şi a obligat-o să întreţină şi relaţii sexuale orale.

Susţinerile părţii vătămate privind constrângerile exercitate de inculpat au fost confirmate în totalitate de martorii S.M.D. şi T.I.L., care au observat tot ce s-a întâmplat prin geamul de la uşa care despărţea cele două încăperi.

Astfel, martorii au arătat că partea vătămată nu a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul, însă acesta s-a enervat şi a lovit-o cu pumnii în abdomen. Partea vătămată a început să plângă, iar inculpatul i-a cerut din nou să se dezbrace şi a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale normale. De asemenea, martorii au arătat că inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să întreţină şi relaţii sexuale orale.

Martorul S.M.D. a precizat că l-a văzut pe inculpat având urme de sânge pe o mână şi că a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în cap, iar martorul T.I.L. a auzit-o pe partea vătămată spunându-i inculpatului că "îl va reclama la poliţie", iar acesta a ameninţat-o că o va bate.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul S.M.D., deşi a încercat iniţial să îşi nuanţeze poziţia procesuală, a precizat că l-a văzut pe inculpat când a lovit-o pe partea vătămată şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale.

În ceea ce îl priveşte pe martorul D.B., în cursul urmăririi penale acesta a recunoscut aspectele privind prezenţa părţii vătămate în locuinţa sa şi a afirmat că a văzut pe lenjeria de pat şi pardoseala din baie mai multe pete de sânge, iar D.C.A. i-a povestit că a fost lovită de "L." şi că acesta a întreţinut relaţii sexuale cu ea.

După ce inculpatul D.L.C. a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, aceasta a părăsit imobilul, iar din declaraţiile acesteia din urmă a rezultat că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale şi cu martorul S.M.D., însă în cazul acestuia răspunderea penală nu a putut fi angajată întrucât la acel moment avea vârsta sub 14 ani.

Din declaraţiile martorilor C.I. şi D.M. a rezultat că în perioada următoare incidentului, partea vătămată a părut mai "supărată" şi i-a povestit primei că a fost violată, ulterior fiind sesizate şi organele de poliţie cu privire la acest aspect.

Potrivit înscrisului aflat la dosar urmărire penală, la data de 12 septembrie 2008 partea vătămată era virgo-intactă, iar conform Raportului de constatare medico-legală nr. 285 din 11 noiembrie 2008 întocmit de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmaţiei, la data examinării, după aproximativ o lună de la incident, partea vătămată nu mai era virgo-intactă, iar leziunea himenală avea o vechime mai mare de 10 zile.

Inculpatul D.L.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, susţinând că a rămas în locuinţa martorului D.B. aproximativ 10 minute şi că nu a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.

Apărările formulate de inculpat sunt însă infirmate prin declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv martorul D.B. susţinând iniţial că inculpatul a rămas în locuinţa lui pentru aproximativ 20 - 30 de minute.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului D.L.C., constând în aceea că la data de 09 octombrie 2008 a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate D.C.A., în vârstă de 13 ani şi 6 luni şi astfel a constrâns-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

La încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere că din probele administrate a rezultat în mod cert împrejurarea că inculpatul, enervat de refuzul iniţial al părţii vătămate, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în abdomen şi în cap, determinând-o astfel să întreţină relaţii sexuale. În ceea ce priveşte cunoaşterea de către inculpat a vârstei părţii vătămate, instanţa a reţinut că din declaraţia acesteia, coroborată cu cea a martorului S.M.D. a rezultat că aceasta le-a spus inculpatului şi martorilor că "o cheamă C. şi are 13 ani", iar în plus dezvoltarea fizică şi trăsăturile acesteia sunt corespunzătoare vârstei pe care o are, fiind exclus dubiul sub acest aspect.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite şi circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, sub un prim aspect, instanţa a constatat că fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret extrem de ridicat, fiind îndreptată împotriva unei valori sociale fundamentale, libertatea individuală inclusiv sub aspectul vieţii sexuale. În plus, în raport de împrejurările şi modul de comitere, fapta săvârşită de inculpat are valenţe negative semnificative, cu un impact deosebit de puternic la nivelul comunităţii şi este susceptibilă să trezească în rândul membrilor săi un sentiment de revoltă şi teamă. Instanţa a avut în vedere că inculpatul a profitat de naivitatea caracteristică vârstei părţii vătămate, a convins-o să îi însoţească în imobilul aparţinând unuia dintre martori, unde prin exercitarea unor acte de violenţă fizică a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale normale şi orale.

În ceea ce priveşte aspectele care caracterizează persoana inculpatului, instanţa a reţinut că, pe tot parcursul derulării procedurilor judiciare, inculpatul a încercat în mod constant să influenţeze aflarea adevărului, exercitând presiuni asupra părţii vătămate şi martorilor, fie direct, fie prin intermediul membrilor familiei sale, aceste aspecte determinând de altfel şi adoptarea măsurii arestării preventive a acestuia.

Prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a arătat că inculpatul D.L.C. a avut de-a lungul timpului un comportament extrem de violent, celor din proximitatea locuinţei acestuia fiindu-le frică de el. De asemenea, date despre comportamentul negativ al inculpatului au fost semnalate şi în perioada şcolarizării acestuia, respectiv acte de violenţă verbală şi fizică la adresa colegilor şi cadrelor didactice, urmat de implicarea sa în activităţi infracţionale.

Semnificativ sub acest ultim aspect este faptul că inculpatul a fost implicat în cursul anului 2006 în comiterea a două infracţiuni de vătămare corporală gravă şi, în timpul derulării procedurilor judiciare împotriva sa, a comis infracţiunea de viol ce formează obiectul prezentei cauze.

În concret, prin Sentinţa penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin Decizia penală nr. 220 din 04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureş, inculpatul D.L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în final fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 17/18 decembrie 2006, într-un local public din Sighetu Marmaţiei şi în cadrul unei altercaţii, a aplicat unei alte persoane două lovituri cu un briceag cu lama de 4,5 cm lungime, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

Prin Sentinţa penală nr. 36 din 02 februarie 2011 a aceleiaşi instanţe, inculpatul D.L.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen., împotriva acesteia fiind însă exercitată calea de atac a recursului.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 16 septembrie 2006, în cadrul unei altercaţii, a imobilizat la pământ o persoană, în timp ce coinculpatul D.I.L. îi aplica acesteia lovituri cu o piatră în zona capului.

În raport de aceste aspecte şi având în vedere şi conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului, instanţa a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare ce a fost aplicată corespunde scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei complementare şi celei accesorii, instanţa a avut în vedere că natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpat, precum şi întreaga conduită a acestuia sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei având în vedere gravele consecinţe produse prin infracţiune asupra dezvoltării fizice şi psihice a părţii vătămate, precum şi suferinţa şi prejudiciul de imagine adus acesteia, instanţa, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 30.000 RON apreciind că reprezintă o reparaţie echitabilă şi suficientă pentru daunele morale cauzate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.L.C. care a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 198/A/2011 din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.L.C.

A menţinut starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 12 mai 2011 la zi.

A stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj - suma de 400 RON onorar pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

L-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare, din care 400 RON reprezentând onorar avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt conforma cu realitatea, sprijinită pe analiza şi interpretarea judicioasă a probelor administrate în cauză, ajungând în final la concluzia corectă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

S-a arătat că, deşi inculpatul a susţinut constant că nu este autorul infracţiunii în legătură cu care este cercetat, probele administrate în cursul procesului penal dovedesc contrariul.

Astfel, partea vătămată D.C.A. a relatat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond că în data de 9 octombrie 2008 a fost împreună cu inculpatul şi martorii S.M., T.I. şi D.B. la locuinţa acestuia şi, după ce au consumat suc şi chipsuri, inculpatul le-a cerut celorlalţi să părăsească camera unde se aflau, iar apoi i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, că la refuzul ei inculpatul a lovit-o cu pumnul în abdomen şi că temerea de a nu fi lovită din nou a determinat-o să accepte întreţinerea raporturilor sexuale normale. A mai arătat victima că, fiind virgină, a sângerat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste cap "pentru că l-a murdărit" după care, refuzându-l să întreţină raporturi sexuale orale, inculpatul a scos cureaua pentru a o lovi, astfel că sus-numita a întreţinut şi astfel de raporturi cu inculpatul. A mai arătat victima că inculpatul a ameninţat-o cu bătaia în cazul în care va denunţa fapta.

Declaraţiile victimei sub acest aspect, deşi au fost date la intervale diferite de timp, au fost constant identice, fiind confirmate de declaraţiile martorilor direcţi T.I., S.M. şi D.B. date în cursul urmăririi penale, cât şi a martorilor indirecţi C.I., S.L. şi D.M.

Astfel, martorii T.I. şi S.M. au arătat în cursul urmăririi penale, prin declaraţii succesive, date inclusiv în prezenţa unui părinte, că personal au văzut prin geamul de la uşa despărţitoare a celor două camere ale casei martorului D.B. derularea faptelor astfel cum au fost prezentate de către victimă. De asemenea, martorul D.B. relatează, în prezenţa unui asistent social, că în momentul în care a intrat în cameră a găsit-o pe victimă dezbrăcată şi i-a relatat că inculpatul zis "L." a lovit-o şi a întreţinut relaţii sexuale cu ea, arătându-i urmele de sânge din baie şi de pe cearceaful patului unde a stat cu inculpatul.

Faptele descrise de victimă în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond au fost prezentate în mod identic martorilor indirecţi C.I. (persoană aflată şi ea în centru de plasament, căreia victima i s-a confesat la scurt timp după comiterea faptei), D.M. (supraveghetor în acelaşi centru care a surprins discuţiile dintre victimă şi martora C.I.) şi S.L., educatoare în centrul de plasament.

În faţa instanţei de apel s-a procedat la reaudierea martorilor T.L. şi D.B., la cererea sa expresă, a părţii vătămate, însă curtea a concluzionat că depoziţiile acestora, date în această fază procesuală, sunt vădit nesincere.

S-a avut în vedere, în primul rând, că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat influenţarea martorilor şi a victimei, direct sau indirect, prin intermediul familiei sale, în sensul determinării schimbării declaraţiilor iniţiale, în acest scop recurgând fie la sugestionări directe cu privire la conţinutul declaraţiilor, fie la ameninţări adresate acestora şi la oferirea unor sume de bani.

Astfel, în declaraţia dată în data de 15 decembrie 2009, martorul T.I. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul cu o zi sau două anterior datei la care a dat declaraţia, iar acesta i-a spus că dacă va mai fi solicitat de către organele de poliţie, să nu spună nimic pentru că, în caz contrar, îl va bate.

În cursul judecăţii în faţa instanţei de apel, martorul a recunoscut că, ziua anterioră termenului de judecată, mama inculpatului l-a căutat acasă şi că a oferit o sumă de bani tatălui său pentru ca martorul să vină la judecată şi "să zică ce are de spus", iar la termenul de azi a discutat pe holul instanţei cu mama şi sora inculpatului care i-au spus ce să declare. Din acest motiv, depoziţia martorului T.I. dată în faţa instanţei de apel cu privire la elementele esenţiale ale cauzei a fost înlăturată ca fiind evident nesinceră.

La fel, martorul S.M.D., zis "S.", a arătat în declaraţiile din 24 februarie 2009 şi 20 noiembrie 2009 că inculpatul i-a cerut lui şi martorului D.B. să nu spună ce s-a întâmplat în seara de 9 octombrie 2009, iar când martorul i-a spus că nu va ascunde adevărul, inculpatul l-a ameninţat cu bătaia, respectiv "că îi va rupe coastele". La termenul de judecată din data de 15 martie 2011 instanţa a procedat la audierea martorului S.M.D., poreclit "S." care a susţinut în faţa instanţei o altă versiune decât cea declarată în cursul urmăririi penale, iar ca urmare a explicaţiilor solicitate în legătură cu această modificare a poziţiei procesuale a relatat că familia sa a fost contactată de familia inculpatului şi că i s-a cerut să îşi schimbe declaraţiile.

Semnificative sunt demersurile inculpatului şi ale familiei sale în ceea ce o priveşte pe victimă.

Astfel, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a oferit 500 RON victimei pentru ca acesta să-şi retragă plângerea.

Apoi, în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 15 februarie 2011, cu ocazia audierii părţii vătămate D.C.A., aceasta a precizat că în dimineaţa aceleiaşi zile a fost abordată în sediul instanţei, înaintea începerii dezbaterilor de către inculpatul D.L.C., mama acestuia şi numitul R.L., ultimul susţinând la acea dată că este apărătorul ales al inculpatului fiind avocat în Baroul Bucureşti. Partea vătămată a relatat că mama inculpatului i-a solicitat să declare "adevărul" în faţa instanţei, respectiv să spună că a fost violată doar de minorul S.M.D., poreclit "S." şi martor în cauză şi că la iniţiativa acestuia, s-au înţeles să îl învinuiască pe inculpat şi apoi să împartă banii ce i-ar fi obţinut din despăgubiri.

Partea vătămată a declarat iniţial potrivit variantei propuse de mama inculpatului, însă ulterior a revenit şi a arătat că a fost în realitate constrânsă de inculpat să întreţină relaţii sexuale, dar că îi este frică de acesta şi de familia lui, întrucât sunt cunoscuţi ca fiind persoane violente.

La termenul de judecată din data de 10 mai 2011 şi ulterior la data de 12 mai 2011 partea vătămată D.C.A. a declarat că inculpatul şi familia lui exercită presiuni asupra ei şi a martorilor. Astfel, partea vătămată a relatat că martorul T.I.L. i-a spus că i s-a cerut de către inculpat să nu se prezinte la termenul de judecată.

De asemenea, partea vătămată a declarat că ulterior datei de 09 octombrie 2008 mama inculpatului a căutat-o la Centrul de Plasament din Sighetu Marmaţiei unde era internată, aspect confirmat de d-na I.D., conducătorul centrului. Aceasta a relatat că mama inculpatului a încercat să vorbească cu partea vătămată şi întrucât nu i s-a permis acest lucru, a început să aducă injurii la adresa minorei.

Partea vătămată a relatat că în aceeaşi perioadă s-a întâlnit pe stradă cu mama inculpatului care i-a cerut să "facă cumva să îşi retragă plângerea", iar ulterior, în cursul anului 2011, în timp ce se afla la spital, sora inculpatului i s-a adresat spunându-i "poate o să-ţi rup amândouă mâinile".

Prin aceeaşi declaraţie, partea vătămată a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul într-un local (discotecă) din Sighetu Marmaţiei, iar acesta i-a propus "să se combine cu el" şi "să vină la el acasă că este singur", iar în data de 08 mai 2011, cu două zile înaintea termenului de judecată, a abordat-o pe stradă şi văzând că aceasta refuză să discute cu el, a afirmat "lasă că te mai ard eu o dată".

Susţinerile părţii vătămate privind presiunile exercitate de inculpat şi familia lui asupra sa au fost confirmate prin referatul de evaluare depus la dosar, susţinerile martorilor la momentul audierii lor şi chiar poziţia procesuală a inculpatului care nu a negat existenţa contactelor dintre familia sa şi partea vătămată, ci doar a afirmat că el nu are nicio vină pentru aceste ameninţări.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş în urma investigaţiilor efectuate de consilier, s-a constatat că inculpatul a manifestat o atitudine de intimidare la adresa părţii vătămate minore şi a celorlalţi martori, în încercarea de a-i determina să îşi schimbe declaraţiile, chiar mama acestuia relatând că a încercat să ia legătura în mai multe rânduri cu victima la centrul de plasament.

De altfel, toate aceste demersuri au fost avute în vedere de către instanţa de fond atunci când, în cursul judecăţii, a dispus prin încheierea f.n. din 12 mai 2011, def. prin Decizia penală 822/R din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, luarea faţă de inculpat a măsurii arestului preventiv, reţinând şi temeiul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. proc. pen.

Din această perspectivă, declaraţia părţii vătămate dată în faţa instanţei de apel şi care este identică în conţinutul său esenţial, sugestiilor familiei inculpatului şi ale acestuia, a apărut ca fiind rezultatul tuturor acestor demersuri, fiind vădit nesinceră şi dată cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală.

Caracterul nesincer al acestei din urmă depoziţii a victimei a rezultat şi din faptul că a afirmat că, în noaptea incidentului, ar fi dormit la centrul de plasament, susţinere infirmată de martorii D.B. şi T.I. care în declaraţiile date chiar în faţa instanţei de apel au menţionat că victima a dormit în locuinţa martorului D.B. de unde a plecat dimineaţă.

Curtea a înlăturat ca nesinceră şi declaraţia martorului D.B. dată în apel la termenul din 11 octombrie 2011 deoarece şi cu privire la acesta a existat suspiciune de influenţare din partea familiei inculpatului, dar şi ca fiind interesat în cauză datorită relaţiilor de rudenie cu inculpatul, fiind unchiul acestuia. Astfel, martorul a arătat că anterior termenului menţionat a fost apelat telefonic de către sora inculpatului care l-a întrebat dacă a primit citaţie şi dacă se va prezenta la proces. Apoi, martorul s-a contrazis în cuprinsul aceleaşi declaraţii atunci când a afirmat iniţial că victima nu i-a arătat urmele de sânge, ci că doar i-a relatat despre acest aspect care "i s-a părut normal", ca apoi să precizeze că victima i-a arătat aceste urme şi de faţă erau şi inculpatul şi martorii S.M.D. şi T.I.L. Această din urmă afirmaţie şi cea potrivit căreia inculpatul, victima şi martorii au stat în locuinţa sa în intervalul orar 22 - 24,30 contrazice chiar afirmaţia inculpatului potrivit căreia a stat în casă doar 10 minute. La fel, afirmaţia martorului potrivit căreia niciunul din cei prezenţi nu ar fi întreţinut raporturi sexuale cu victima este contrazisă de declaraţia martorilor T.I.L. şi S.M.D. care au arătat că ultimul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.

Referitor la vârsta victimei, Curtea a reţinut că inculpatul a cunoscut că aceasta avea 13 ani deoarece victima l-a informat asupra acestui aspect. De altfel, victima era o persoană cunoscută de atât de martorul S.M.D., cât şi de martorul T.I.L., persoane din anturajul inculpatului, ultimul chiar afirmând că ştia că partea vătămată avea 13 - 14 ani. La fel, martorul S.M.D. a arătat că victima le-a spus inculpatului şi martorilor că "o cheamă C. şi are 13 ani". De asemenea, cu toţii ştiau că victima este de la casa de copii. Or, este de notorietate că într-o asemenea instituţie nu pot fi instituţionalizate decât persoane până la o anumită vârstă. De asemenea, martorul T.I.L. a arătat în cursul urmăririi penale că atunci când inculpatul i-a cerut să ascundă adevărul, acesta i-a spus că fata este "cocoană", adică minoră.

În apărare, inculpatul a făcut trimitere la afirmaţia din declaraţia martorului T.I.L. potrivit căreia martorul nu a avut cunoştinţă dacă inculpatul ştia vârsta victimei şi că nu a fost întrebat de inculpat asupra acestui aspect, că nu a auzit ca inculpatul să o întrebe pe victimă asupra vârstei şi nici aceasta să-l fi informat. Curtea a reţinut însă că aceste afirmaţii sunt lipsite de forţă probantă deoarece prin conţinutul lor nici nu confirmă, nici nu infirmă susţinerea inculpatului, martorul fiind străin de existenţa vreunei discuţii dintre inculpat şi victimă asupra vârstei acesteia din urmă.

Aşa fiind, Curtea a concluzionat că instanţa de fond a stabilit şi o încadrare juridică legală infracţiunii comise de inculpat, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

Cu privire la individualizarea sancţiunii penale Curtea a observat că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare.

În acest context, nu a putut fi omisă antecedenţa penală a inculpatului (acesta fiind condamnat definitiv pentru infracţiuni comise cu violenţă, respectiv vătămare corporală gravă şi este condamnat în primă instanţă pentru o altă infracţiune identică), dovedind astfel că reeducarea sa nu s-a realizat, că este cunoscut ca o persoană violentă (prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a arătat că inculpatul D.L.C. a avut de-a lungul timpului un comportament extrem de violent, celor din proximitatea locuinţei acestuia fiindu-le frică de el) şi că a comis fapta profitând de imaturitatea şi vulnerabilitatea psihică şi fizică a victimei (generată de vârsta fragedă şi starea de instituţionalizare).

În acest context, Curtea a considerat că pedeapsa stabilită de către instanţa de fond este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, scopul preventiv al sancţiunii şi că va contribui la conştientizarea consecinţelor faptei, în vederea unei reinserţii sociale reale a inculpatului.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.L.C. care a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante motivat de faptul că nu a conştientizat gravitatea faptei comise.

Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate şi prev. de art. 3859 pct. 14 şi pct. 20 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 74 C. pen., următoarele împrejurări, cu caracter exemplificativ, pot fi considerate circumstanţe atenuante:

a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii,

b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba produsă,

c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.

Cât priveşte conduita inculpatului înainte de comiterea prezentei infracţiuni, se reţine că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat prin Sentinţa penală nr. 206/25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 220/04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureş. Ca atare, nu se poate considera că inculpatul a avut o conduită bună în societate, ci dimpotrivă, acesta a comis un concurs de infracţiuni, una dintre acestea fiind infracţiunea de vătămare corporală gravă (faptă din decembrie 2006), caracterizată printr-un grad de pericol social sporit, dat de urmările socialmente periculoase ale faptei.

În plus, din actele dosarului rezultă că recurentul inculpat a mai fost acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă (faptă din iunie 2006), acesta fiind perceput, de altfel, ca o persoană violentă, după cum a învederat şi partea vătămată.

Recurentul inculpat nu s-a preocupat de repararea prejudiciului moral cauzat părţii vătămate minore D.C.A., prin săvârşirea infracţiunii de viol, ci a înţeles să exercite asupra acesteia presiuni, direct sau prin intermediul membrilor familiei sale, pentru a o determina să renunţe la acuzaţiile aduse.

Cât priveşte comportamentul procesual al inculpatului, se constată că acesta a negat comiterea infracţiunii, în mod constant, până la momentul procesual al judecării recursului, când a recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol

Devenind incidente, în cauză, dispoziţiile art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. (cum se va arăta în continuare), nu s-ar putea da eficienţă juridică, concomitentă, prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece împrejurarea de fapt a recunoaşterii de către inculpat a săvârşirii faptei şi a modalităţii sale de comitere se evidenţiază prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar această atitudine procesuală a inculpatului nu poate fi valorificată ca reprezentând şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, ceea ce, în opinia instanţei, nu a fost în intenţia legiuitorului.

Înalta Curte mai precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete şi la persoana inculpatului.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită cererea recurentului inculpat de aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., hotătârile sunt supuse casării când a intervenit o lege penală mai favorabilă inculpatului.

Prin Deciziile 1483/2011 şi 1470/2011 ale Curţii Constituţionale s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3201 din C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

Urmare acestei decizii, prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv prin art. XI, s-a statuat că, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească, în primă instanţă, începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător, la primul termen cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

La termenul de judecată din 15 februarie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în integralitate comiterea faptei, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei.

Prin urmare, instanţa va da eficienţă juridică dispoziţiilor invocate şi va aplica recurentului inculpat o pedeapsă cu închisoarea situată între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 16 ani şi 8 luni închisoare, stabilite prin reducerea cu o treime a limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., comisă de inculpat.

Înalta Curte consideră că se realizează o justă individualizare prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare, în raport de natura juridică a infracţiunii comise - prin care s-a adus atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a altei persoane, de vârsta persoanei vătămate - care nu împlinise 15 ani, ţinând cont, de asemenea, de urmările socialmente periculoase ale faptei constând în consecinţele negative asupra dezvoltării psiho - fizice şi afective a victimei.

Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeuna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate.

În consecinţă, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite, recursul declarat de inculpatul D.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va casa în totalitate decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 316 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş şi, rejudecând:

Va înlătura aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 şi 36 alin. (1) C. pen. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va face aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., de la 15 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 şi 36 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv, 2 luni închisoare, stabilite prin Sentinţa penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2011, la 15 februarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează în totalitate decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 316 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş şi, rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 şi 36 alin. (1) C. pen. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Face aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., de la 15 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 şi 36 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv, 2 luni închisoare, stabilite prin Sentinţa penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2011, la 15 februarie 2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2379/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2388/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 424/2012. Penal