ICCJ. Decizia nr. 4211/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4211/2012
Dosar nr. 496.1/102/2009
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursurilor penale, deliberând, a reţinut că:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 17 mai 2010, Tribunalul Mureş a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi a constatat neîntemeiată reţinerea prevederilor art. 289 C. pen., art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, art. 9 alin. (1) lit. b), c), art. 9 alin. (2) sau art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Inculpatul R.O. a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu executare în regim de urgenţă şi la 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale, deducând prevenţia de la 19 octombrie 2001 până la 30 august 2004.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul R.O. pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 ca urmare a prescrierii răspunderii penale.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL prin lichidator N. SPRL la 156.353,9 RON către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureş, sumă ce reprezintă TVA şi impozit pe profit, cu majorări de întârziere calculate de la scadentă până la data deschiderii procedurii falimentului societăţii la data de 14 ianuarie 2009.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa din 26 octombrie 2001 asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, exceptând imobilul pentru care s-a anulat prin încheierea din 24 iunie 2009 sechestrul.
În baza art. 168 C. proc. pen. a fost respinsă ca lipsită de interes plângerea împotriva măsurii asigurătorii formulată de petentul R.L., în nume propriu, şi în calitate de asociat al SC R.T.S. SRL.
În baza art. 168 C. proc. pen. şi art. 600 alin. (4) C. proc. civ. au fost înlocuiţi, în calitate de custozi, ai bunurilor sechestrate pe lichidatorul judiciar N. SPRL şi pe petentul R.L. cu partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL prin lichidatorul judiciar N. SPRL şi a respins ca neîntemeiată cererea de remunerare formulată de lichidator.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi art. 348 C. proc. pen. s-au anulat facturile cu seria AA nr. 0824XXX din 30 septembrie 2000, nr. 0824XXX din 30 septembrie 2000, nr. 0824XXX din 30 octombrie 2000, nr. 0824XXX din 30 noiembrie 2000, nr. 0824XXX din 28 decembrie 2000 şi cele cu seria BB nr. 1232YYY din 30 aprilie 2001, nr. 1232YYY din 30 aprilie 2001, nr. 1232YYY din 30 aprilie 2001 emise de SC M. SA Voivozi; contractul de închiriere înregistrat în contabilitatea părţii responsabile civilmente din 11 februarie 2000; contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului marca R. cu nr. MS-XX-XXX.
În baza art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus trimiterea către Oficiului Registrului Comerţului Mureş un unui extras de pe dispozitiv, la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul R.O. suma de 1.295.897 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor L.L., C.F., P.l. şi V.M., C.P., J.M., G.Ş., P.A. şi N.L., C.A., P.A., H.A., M.E., S.V., K.Ş., S.A., S.S., B.l. şi B.F., listing-urilor SC M. şi ale SC R., raportului de expertiză medico-legal, adresei Băncii R.D. privind specimenul de semnătură, expertizei contabile, înscrisurilor A.V.A.S., SC R., I.T.M. Bihor, D.G.F.P. Mureş, că inculpatul, în perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat şi administrator al părţii responsabile civilmente SC R.T.S. SRL, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în interes personal şi în detrimentul societăţii suma de 24.061.973.710 ROL prin încheierea unor contracte fictive şi ridicări nejustificate de avansuri din trezorerie, a înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale fictive, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor în valoare de 1.563.539.763 ROL şi documente contabile nereale, denaturând astfel cheltuielile şi şi veniturile contabile ale societăţii, iar în lunile iulie şi august 2001, a făcut, împotriva intereselor societăţii, două plăţi, în sumă de 1.058.000.000 ROL şi de 893.700.000 ROL către SC R. SRL Voievozi, respectiv SC A.T. SRL Crişeni.
Raportându-se la decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii potrivit căreia fapta de omisiune în tot sau în parte, ori evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, în vechea reglementare art. 13 din Legea nr. 87/1994, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât acţiunile de falsificare intră în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, constatându-se totodată că nu se impune schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii art. 289 C. pen.
Referitor la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării faptei în infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, ca urmare a renumerotării articolelor din lege ulterior comiterii faptei, fiind aplicabilă regula activităţii legii penale, conform art. 10 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapte comise până în luna septembrie 2001, infracţiuni sancţionate cu închisoarea de cel mult 5 ani, motiv pentru care s-a încetat procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale de 7 ani.
Sub aspectul vinovăţiei inculpatului pentru infracţiunea de delapidare instanţa de fond a reţinut că fiind vorba despre o societate comercială cu capital privat, administratorul putea ridica cu titlu de avans de la trezorerie sume de bani fără a exista o limită de plafon sau de restituire.
Cu toate acestea, în raport de conduita inculpatului şi de lipsa oricărei justificări a sumelor de bani cheltuite rezultă că, cel puţin în parte, banii au fost folosiţi în interes propriu, însă în lipsa indicării unor tranzacţii concrete în care au fost folosite cele 8,346 miliarde ROL, a fost imposibil să se stabilească cu certitudine vinovăţia acestuia sub acest aspect.
În legătură cu operaţiunile fictive privind închirierea autobazei M., achiziţionarea unor mijloace fixe, cumpărarea de motorină de la SC A.T. SRL Crişeni s-a constatat că prin această modalitate s-a urmărit majorarea cheltuielilor contabile cu sume care în realitate nu au ieşit din conturile societăţii.
Concluzionând, în perioada 1998-2001, în calitate de asociat şi administrator al părţii responsabile civilmente SC R.T.S. SRL, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul R.O. şi-a însuşit în interes personal din gestiunea societăţii bani şi motorină în valoare totală de 1.295.897 RON, faptă care s-a reţinut că se circumscrie conţinutului infracţiunii de delapidare şi nu al infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, întrucât potrivit art. 275 din Legea nr. 31/1990, infracţiunile incriminate în acest act normativ dacă în condiţiile C. pen. sau al altor legi speciale reprezintă fapte mai grave, se pedepsesc conform acestor dispoziţii.
S-a apreciat că sunt aplicabile prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că din considerentele sentinţei penale nr. 201/2004 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia nr. 6470/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă soluţia de condamnare a numitului M.M.N. pentru o infracţiune de corupţie se întemeiază şi pe declaraţiile inculpatului.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv amploarea activităţii infracţionale, valoarea ridicată a prejudiciului, antecedentele penale, inculpatul suferind mai multe condamnări.
În raport de cauza Calmanovici c. României s-a apreciat că inculpatului care a dat dovadă de o conduită antisocială de o mare amploare, prin durată, prin complexitatea activităţilor contrare legii şi prin numărul persoanelor cu care a colaborat, se impune a-i fi interzise drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.
Pe latură civilă inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente doar la TVA şi impozit pe profit datorat întrucât celelalte datorii bugetare eventual cauzate de inculpat excedau cadrului procesual, menţinând sechestrul asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului.
Întrucât deţinătorul bunurilor sechestrate este partea responsabilă civilmente, iar potrivit dispoziţiilor procesual civile deţinătorului nu trebuie să i se plătească indemnizaţie de custode, s-a dispus înlocuirea lichidatorul judiciar şi a petentului R.L. cu SC R.T.S. SRL, în calitate de custode, iar de la inculpat s-au confiscat suma delapidată.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel inculpatul R.O. şi A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureş. Inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât nu a fost prezent la judecată, deşi era arestat, iar în subsidiar achitarea pentru infracţiunea de delapidare întrucât subiect activ poate fi doar un funcţionar sau un funcţionar public, calitate pe care nu a avut-o întrucât nu a fost niciodată salariatul societăţi sale, ci doar administrator. în plus, a arătat că trebuie schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de folosire a bunurilor societăţii în alte interese.
D.G.F.P. Mureş a criticat greşita soluţionare a laturii civile, arătând că în mod greşit au fost acordate doar în parte sumele solicitate.
Prin decizia penală nr. 46/A din 25 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile inculpatului R.O. şi părţii civile A.N.A.F., precum şi cererea lichidatorului judiciar de înlocuire din calitatea de custode a bunurilor mobile sechestrate.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză din data de 20 octombrie 2001 până la data de 30 august 2004, când a fost pus în libertate şi a plecat în Italia, fiind arestat de autorităţile italiene, care au refuzat transferul inculpatului în România în ciuda demersurilor făcute în mod repetat în acest sens.
Instanţa de prim control judiciar, a reţinut că deşi art. 314 C. proc. pen. prevede obligativitatea aducerii inculpatului arestat la judecată, acest lucru a fost imposibil din cauza refuzului autorităţilor italiene, motiv pentru care a devenit incidenţă excepţia de la regulă care permite desfăşurarea judecăţii şi în absenţă, atunci când inculpatul este deţinut pe teritoriul altul stat, iar instrumentul internaţional pertinent nu permite aducerea fizică sau virtuală a acuzatului la judecată, în speţă, Italia în lipsa ratificării celui de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală din 1959, nu a agreat apelarea la garanţiile de reciprocitate fiind fermă în refuzul transferului temporar al inculpatului pe teritoriul României.
Deşi nu a fost adus în faţa instanţei, inculpatul a fost reprezentat pe tot parcursul judecăţii de un apărător ales, iar audierea sa în apel s-a făcut prin comisie rogatorie în urma refuzului său de a fi ascultat prin videoconferinţă, împrejurări care i-au permis să-şi facă apărările, motiv pentru care s-a constatat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a reţinut că inculpatul în calitate de asociat şi administrator al SC R.T.S. SRL, a exercitat activităţi de gestionare şi de administrare a bunurilor societăţii împrejurare ce atrage calitatea sa se subiect activ al infracţiunii de delapidare.
Astfel, din probele administrate, a rezultat că inculpatul şi-a însuşit mai multe sume de bani, respectiv 10,284 miliarde ROL, pe care în mod fictiv i-ar fi folosit la achiziţionarea autobazei din Voievozi; 535 milioane ROL care în mod nereal ar fi servit la cumpărarea autocamionului marca S.; 800 milioane ROL drept preţ al autocarului cu nr. MS-XX-XXX care însă nu a ieşit din patrimoniul SC F.T. SRL.
Mai mult, inculpatul a cumpărat motorină în valoare de 1.339.975.147 ROL, efectuarea plăţii fiind evidenţiată în contabilitatea SC R.T.S. SRL şi confirmată de vânzător, însă potrivit documentelor societăţii rezultă că nu s-au întocmit note de intrare-recepţie, bonuri de consum sau procese-verbale de custodie, fapt ce demonstrează că motorina a fost valorificată în interes său personal.
Toate aceste aspecte au făcut dovada că inculpatul şi-a însuşit în interes personal, din gestiunea societăţii bani şi motorină în valoare totală de 1.295.897 RON.
Raportându-se la dispoziţiile art. 275 (în prezent art. 281) din Legea nr. 31/1991, potrivit cărora faptele prevăzute în titlul VIII dacă constituie în condiţiile C. pen. sau a altor legi speciale infracţiuni mai grave se pedepsesc cu sancţiunile prevăzute de aceste texte, instanţa de apel a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei s-a apreciat că a fost corect stabilită pedeapsa cu luarea în considerare a circumstanţelor reale ale cauzei şi a circumstanţelor personale ale inculpatului.
S-a constatat că într-adevăr s-a împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124 C. pen. având în vedere că inculpatul, prin avocat ales, nu a solicitat continuarea procesului penal infracţiunile pentru care s-a prescris răspunderea penală. Cuantumul sumelor de bani datorate la bugetului de stat au fost corect stabilite în baza expertizei contabile, celelalte pretenţii solicitate de partea civilă excedând cadrului procesului penal, iar dobânzile şi penalităţile au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 11/1996, reglementări în vigoare la acea dată şi care au corespondent în dispoziţiile art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Ca atare, instanţa de apel a considerat ca fiind nefondate criticile formulate de partea civilă.
S-a mai reţinut că la data de 8 mai 2012, lichidatorul judiciar al SC R.T.S. SRL a solicitat desemnarea altui custode pentru cele 8 bunuri mobile aflate sub sechestru, întrucât instanţa comercială a dispus închiderea procedurii de faliment, însă această cerere a fost respinsă întrucât hotărârea respectivă nu era irevocabilă.
Împotriva deciziei instanţei de prim control judiciar au declarat, în termen, recurs inculpatul R.O., partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL, prin lichidator judiciar N. SPRL şi partea civilă A.N.A.F.
Inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 5 şi 17 C. proc. pen., a arătat că hotărârile atacate sunt nule absolut, întrucât deşi era arestat la data soluţionării fondului nu a fost adus la instanţă, iar în subsidiar a solicitat achitarea pentru infracţiunea de delapidare întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni deoarece subiectul activ nu poate fi decât un funcţionar, calitate pe care nu a avut-o fiind asociat şi administrator al societăţii, deci nu salariat.
A mai arătat că în realitate fapta se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, tragerea la răspundere penală pentru această faptă nemaifiind posibilă ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
Partea civilă A.N.A.F. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin activitatea inculpatului.
Partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL, prin lichidator judiciar N. SPRL, a criticat hotărârea întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra pronunţat asupra unei cereri esenţiale, respectiv a cererii de desemnare a unui nou custode având în vedere că există o hotărâre judecătorească de încetare a procedurii falimentului cu consecinţa radierii societăţii de la Registrul Comerţului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate constată că recursurile declarate de inculpatul R.O., partea civilă A.N.A.F. prin D.F.P. Mureş şi partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureş sunt fondate în limitele şi pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc. pen., când este necesară administrarea de probe, Înalta Curte, admiţând recursul, dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
În speţă, aşa cum rezultă din materialul probator, nu există suficiente informaţii cu privire la raporturile inculpatului R.O. cu persoana juridică, SC R.T.S. SRL, respectiv dacă acesta a avut calitatea de salariat.
Pentru a fi subiect activ al infracţiunii de delapidare nu este suficient ca inculpatul să exercite activităţi de gestionare şi de administrare a bunurilor societăţii în calitate de administrator, fiind obligatoriu să fie salariat, întrucât doar un funcţionar poate săvârşi această infracţiune, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 215 C. pen., care o incriminează.
Definiţia dată de norma substanţial penală noţiuni de funcţionar, include în această categorie atât funcţionarii publici, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane juridice, alta decât cele prevăzute în art. 145 C. pen., altfel spus pentru a fi subiect activ al infracţiunii de delapidare inculpatul trebuia să aibă calitatea de funcţionar, adică cea de salariat al SC R.T.S. SRL, întrucât presupusele activităţi ilicite imputate le-a desfăşurat în dauna unei persoane juridice de drept privat.
Concluzionând, instanţa de apel urmează a administra probe pentru a stabili dacă inculpatul a avut calitatea de funcţionar al societăţii, în sensul noţiunii prevăzute de art. 147 alin. (2) teza a II-a C. pen., dar şi să verifice toate criticile invocate în faţa Înaltei Curţi de recurenţii.
Pentru considerentele dezvoltate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpatul R.O., partea civilă A.N.A.F. prin D.F.P. Mureş şi partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureş, casând hotărârea atacată, va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpatul R.O., partea civilă A.N.A.F. prin D.F.P. Mureş şi partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 46/A din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4204/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
