ICCJ. Decizia nr. 4121/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4121/2012
Dosar nr. 2263/102/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 56 din 11 mai 2012 a Tribunalului Mureş s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de rejudecare a cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureş, definitivă, formulată de petentul condamnat B.C., în baza art. 5221 alin. (1) C. proc. pen.
A obligat petentul condamnat la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub Dosar nr. 2263/102/2012, petentul condamnat B.C., a solicitat, în temeiul art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu raportare la dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., rejudecarea cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 331 din data de 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă odată cu expirarea celor 10 zile de declarare a apelului, întrucât a fost judecat şi condamnat în lipsă, iar ulterior condamnării, a fost extrădat din Austria în baza unui mandat european de arestare.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii formulate, conform art. 5221 C. proc. pen., o apreciem inadmisibilă.
Astfel, considerăm că nu este întrunită o condiţie esenţială pentru admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare, deoarece petentul condamnat a fost prezent la termenul de judecată cu procedura completă la instanţa de fond, respectiv la termenul din data de 8 noiembrie 2004 (dosar fond), solicitând amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat ales şi a pregătirii apărării. Ulterior, deşi acesta a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a mai prezentat la proces, plecând, se pare, în străinătate (dosar fond), nu şi-a angajat apărător ales, sentinţa de condamnare fiind pronunţată în lipsa sa. Petentul practic nu a dorit să fie prezent la judecarea cauzei pe fond, plecând în străinătate pe o durată nedeterminată, deşi cunoştea natura acuzei, drepturile procesuale pe care le are, faptul că îşi poate angaja un avocat ales, cerând chiar el un termen în acest sens. Acesta a manifestat indiferenţă totală faţă de actul de justiţie, contrar demersurilor efectuate de instanţă pentru a asigura prezenţa sa la proces. Cu toate acestea, pe parcursul procedurii de judecată, inculpatului i-a fost asigurat dreptul la apărare prin prezenţa unui avocat din oficiu şi a exercitat, ce e drept, tardiv, căile de atac ordinare, apel, respectiv recurs. Propria atitudine culpabilă a petentului adoptată pe parcursul judecării cauzei pe fond, nu-l îndreptăţeşte ca, după ce sentinţa de condamnare a rămas definitivă şi a dobândit autoritate de lucru judecat, să solicite rejudecarea cauzei pe motiv că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil sau că nu a avut o apărare eficientă ori pe orice alte motive pe care le invocă, mai ales că lipsa sa de la proces nu a avut la bază motive temeinice care să-l împiedice în mod real să-şi facă personal apărarea, în condiţii de contradictorialitate sau să o eficientizeze, prin angajarea unui avocat.
Deşi în principal cererea petentului s-a fondat pe dispoziţiile art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, apreciem că acestea nu au legătură cu rejudecarea cauzei în această procedură specială, ci cu o altă instituţie de drept, cea a extrădării pasive, când România este stat solicitat, sau cea a extrădării în general, ca şi procedură prealabilă formulării unei astfel de cereri fondate în drept strict pe prevederile art. 5221 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen., în caz de admisibilitate în principiu. Chiar şi în cadrul unei astfel de proceduri prealabile a extrădării pasive, s-a făcut referire la judecata în primă instanţă care s-ar fi desfăşurat cu încălcarea dreptului la apărare al celui în cauză, ori, în speţă, acest drept la apărare a fost asigurat de un avocat din oficiu, nu a fost în vreun fel încălcat, iar petentul ştia că are posibilitatea angajării unui avocat ales şi cunoştea faptul că are un proces penal în derulare.
Prin urmare, nu s-a putut aprecia că petentul a fost judecat în lipsă, ci dimpotrivă, a fost prezent, însă a înţeles să nu uzeze de toate pârghiile juridice care vizau apărarea sa (care oricum a fost asigurată de avocatul din oficiu), sustrăgându-se în mod voit de la judecată, nefiind îndeplinite în această situaţie dispoziţiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte. Ca o ultimă concluzie, s-a mai menţionat şi faptul că nici măcar în situaţia în care instanţa ar fi constatat că petentul ar fi lipsit de la toate termenele de judecată pe fond şi de la pronunţare, ceea ce nu e cazul în speţă, obligaţia de rejudecare a cauzei a fost una facultativă, ca şi cea de admitere în principiu a cererii petentului, conform prevederilor legale incidente, mai ales că acesta din urmă a avut cunoştinţă de natura acuzaţiilor aduse, de faptul că a avut un proces pe rol şi chiar dacă nu a efectuat demersuri pentru angajarea unui avocat ales şi a înţeles să nu participe la judecarea cauzei, plecând în străinătate, apărarea sa a fost asigurată eficient pe tot parcursul cercetării judecătoreşti de un avocat din oficiu.
Pe cale de consecinţă s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de rejudecare a cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureş, definitivă, formulată de petentul condamnat B.C., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în baza art. 5221 alin. (1) C. proc. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat, în termen legal, apel petentul-condamnat B.C. care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se admită, în principiu, cererea de rejudecare şi să se înainteze această cerere la instanţa competentă în vederea rejudecării.
S-a motivat că prima instanţă nu a făcut aplicarea art. 5221 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 72 şi 92 din Legea nr. 302/2004, respectiv nu s-a ţinut seama că s-a instituit o procedură nouă, specială, care a urmărit asigurarea dreptului la apărare a unei persoane condamnate care nu a fost prezentă la pronunţarea hotărârii de condamnare. S-a mai arătat că petentul-condamnat nu a fost citat în mod legal prin afişare în oraşul Reghin şi în municipiul Tg. Mureş, deşi, faptele s-au săvârşit în Reghin.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate instanţa de control judiciar a respins apelul promovat pentru următoarele considerente:
Apelantul B.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 de Tribunalul Mureş. Împotriva acestei sentinţe a declarat tardiv apel care a fost respins ca atare, iar recursul promovat ulterior a fost, de asemenea, respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu ocazia judecării cauzei pe fond apelantul s-a prezentat, în faţa Tribunalului Mureş, la termenul din 08 noiembrie 2004, ocazie cu care a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja un avocat. După acest termen de judecată, petentul-condamnat, nu s-a mai prezentat, deloc, în faţa instanţei de fond, interesele sale fiind apărate de un avocat numit din oficiu. Instanţa de fond l-a citat ulterior, cu mandat de aducere, acest fapt petrecându-se în mai multe rânduri, din procesele-verbale întocmite de agenţii în cauză, rezultând că inculpatul de la acea vreme era plecat în străinătate.
Inculpatul a fost astfel condamnat în lipsă de către Tribunalul Mureş. În mod tardiv inculpatul B.C. a formulat apel şi ulterior recurs.
Din cele arătate mai sus s-a dedus cu uşurinţă faptul că, petentul-condamnat, a avut tot timpul cunoştinţă de procesul penal în care a avut calitatea de inculpat, şi-a exercitat dreptul la apărare solicitând personal termen pentru a-şi angaja apărător, dar ulterior, nu a mai uzat de acest drept şi a preferat să părăsească România, sustrăgându-se astfel de la judecată.
În acest fel, s-a considerat că, prima instanţă, cu ocazia judecării cererii de rejudecare întemeiată pe disp. art. 5221 C. proc. pen., a procedat în mod temeinic şi legal, deoarece, în primul rând, acest text de lege s-a aplicat în cazurile în care persoana în cauză a lipsit la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţelor judecătoreşti. Ori, petentul-condamnat, a fost prezent la unul din termenele de judecată, din faţa instanţei de fond, după care, s-a sustras de la judecată, nedovedind în niciun mod că împrejurări mai presus de voinţa sa l-ar fi împiedicat să mai participe la procesul penal în care era implicat. Prin urmare, petentul-condamnat, s-a găsit în culpă, întrucât nu şi-a mai indicat un alt domiciliu şi nu s-a mai prezentat în faţa instanţelor, atât a celei de apel, cât şi a celei de recurs.
Este adevărat că citarea, prin afişare, a inculpatului la acea vreme, s-a făcut la Tg. Mureş, în loc de Reghin, dar această procedură s-a desfăşurat în paralel cu citarea la domiciliul inculpatului şi citarea cu mandat de aducere, din care rezultă, aşa cum s-a mai arătat, că inculpatul părăsise România.
Deciziile invocate de petent au făcut referire exclusiv la cazurile în care inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată cu ocazia judecării pe fond a cauzei şi, respectiv a apelului şi recursului, ori, în speţă, nu s-a găsit în acest caz, ci în cazurile, în care, inculpatul a participat cel puţin la unul din termenele de judecată (vezi decizia nr. 2517/2007 şi nr. 2684/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
S-a considerat că interpretarea dată, de prima instanţă disp. art. 92 şi 72 din Legea nr. 302/2004, a fost una corectă, astfel că, nu s-a putut aprecia că petentul a fost judecat în lipsă, atâta vreme cât a uzat de drepturile sale procesuale, sustrăgându-se, în mod voit, de la judecată, şi cât dreptul său la apărare nu a fost încălcat, fiindu-i asigurată apărarea cu avocat numit din oficiu.
Aşa fiind, prin decizia penală nr. 64/A din 17 august 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul promovat de către condamnatul B.C., împotriva sentinţei penale nr. 56 din 11 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosar nr. 2263/102/2012.
A fost obligat condamnatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul B.C., criticând-o ca netemeinică, apreciind că instanţa putea rejudeca cauza fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 5221 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea cererii de rejudecare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică expus, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de condamnatul B.C. se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât cu titlu de premisă, se are în vedere că recurentul condamnat B.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureş pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
Ulterior, apelul declarat de acest inculpat a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 61/A din 14 aprilie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concomitent şi recursul său a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 33986 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Or, ceea ce este decisiv în examinarea condiţiilor privind incidenţa aplicării disp. art. 5221 C. proc. pen. pretinsă de recurentul inculpat B.C. este aceea că petentul condamnat a fost prezent la termenul de judecată cu procedura completă la instanţa de fond, respectiv la termenul din data de 8 noiembrie 2004 (dosar fond), solicitând amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat ales şi a pregătirii apărării. Ulterior, deşi acesta a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a mai prezentat la proces, plecând, în străinătate (dosar fond), nu şi-a angajat apărător ales, sentinţa de condamnare fiind pronunţată în lipsa sa. Astfel petentul condamnat nu a fost prezent la judecarea cauzei pe fond, plecând în străinătate pe o durată nedeterminată, deşi cunoştea natura acuzei, drepturile procesuale pe care le are, faptul că îşi poate angaja un avocat ales, cerând chiar el un termen în acest sens. În consecinţă, recurentul condamnat nominalizat a manifestat indiferenţă totală faţă de actul de justiţie, contrar demersurilor efectuate de prima instanţă pentru a asigura prezenţa sa la proces. Cu toate acestea, pe parcursul procedurii de judecată, inculpatului deja indicat i-a fost asigurat dreptul la apărare prin prezenţa unui avocat din oficiu şi a exercitat, tardiv, căile de atac ordinare, apel, respectiv recurs.
Propria atitudine culpabilă a petentului condamnat recurent adoptată pe parcursul judecării cauzei pe fond, nu-l abilitează ca, după ce sentinţa de condamnare a rămas definitivă şi a dobândit autoritate de lucru judecat, să solicite rejudecarea cauzei pretinzând că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil sau că nu a avut o apărare eficientă ori pe orice alte motive pe care le invocă, mai ales că lipsa sa de la proces nu a avut la bază motive temeinice care să-l împiedice în mod real să-şi facă personal apărarea, în condiţii de contradictorialitate sau în mod eficient, prin angajarea unui avocat.
În consecinţă, Înalta Curte are în vedere că în mod legal şi temeinic ambele instanţe de fond şi de apel au statuat că cererea de rejudecare a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004 în care a fost pronunţată sentinţa nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureş este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., se aplică în cazurile în care persoana în cauză a lipsit la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţelor judecătoreşti.
Ori, petentul-condamnat recurent B.C., a fost prezent la unul din termenele de judecată, din faţa instanţei de fond, după care, s-a sustras de la judecată, nedovedind în niciun mod că împrejurări mai presus de voinţa sa l-ar fi împiedicat să mai participe la procesul penal în care era implicat. Prin urmare, petentul-condamnat, se găseşte în culpă, întrucât nu şi-a mai indicat un alt domiciliu şi nu s-a mai prezentat în faţa instanţelor, atât a celei de apel, cât şi a celei de recurs.
Este adevărat că citarea, prin afişare, a inculpatului la acea vreme, s-a făcut în municipiul Tg. Mureş, în loc de oraşul Reghin, dar această procedură s-a desfăşurat în paralel cu citarea la domiciliul inculpatului şi citarea cu mandat de aducere, din care rezultă, aşa cum s-a mai arătat, că inculpatul nominalizat părăsise România, plecând în străinătate.
Concomitent, în mod legal s-a statuat că deşi în principal cererea petentului condamnat recurent s-a fondat pe dispoziţiile art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, acestea nu au legătură cu rejudecarea cauzei în această procedură specială, ci cu o altă instituţie de drept, cea a extrădării pasive, când România este stat solicitat, sau cea a extrădării în general, ca şi procedură prealabilă formulării unei astfel de cereri fondate în drept strict pe prevederile art. 5221 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen., în caz de admisibilitate în principiu.
Chiar şi în cadrul unei astfel de proceduri prealabile a extrădării pasive, se face referire la judecata în primă instanţă care s-ar fi desfăşurat cu încălcarea dreptului la apărare al celui în cauză, ori, în speţă, acest drept la apărare a fost asigurat de un avocat din oficiu, nu a fost în vreun fel încălcat, iar petentul ştia că are posibilitatea angajării unui avocat ales şi cunoştea faptul că are un proces penal în derulare.
În fine, deciziile de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocate şi ataşate la judecata în apel de recurentul petiţionar condamnat sunt referitoare exclusiv la cazurile în care inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată cu ocazia judecării pe fond a cauzei şi, respectiv a apelului şi recursului; ori, în speţă, inculpatul nominalizat a participat cel puţin la unul din termenele de judecată (vezi deciziile nr. 2517/2007 şi nr. 2684/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 17 august 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4138/2012. Penal. Nerespectarea regimului... → |
|---|
