ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4213/2012
Dosar nr. 1304/121/2012
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 1304/121/2012, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 5221 C. proc. pen. admiterea cererii de rejudecare a cauzei penale soluţionate prin sentinţa penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 974/44/2006), cerere formulată de petentul condamnat M.I.
A fost anulată sentinţa penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (faptă din 03 octombrie 2004).
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului M.I., pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reţinerii şi arestării preventive, de la 05 ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia, conf. adresei nr. 1321606/COV/6C data 12 iulie 2012 Biroul Sirene) şi până la data de 13 aprilie 2012 (când a fost preluat de autorităţile române), precum şi de la data de 13 aprilie 2012 până la zi, respectiv 18 septembrie 2012. S-a dispus totodată anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 692/2005 din 01 iunie 2006, emis în baza sentinţei penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, şi emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părţii civile T.C. suma de 50.000.000 (cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune materiale, şi 50.000.000 (cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune morale.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părţii civile C.A.S. Galaţi suma de 6.058.473 ROL, cu titlul de despăgubiri civile cheltuieli ocazionate cu internarea părţii vătămate T.C.
Conf. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice ce vor fi prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Galaţi a reţinut următoarele:
Condamnatul M.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., a solicitat rejudecarea, de către Tribunalul Galaţi, a cauzei în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005. În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat de către condamnat că a fost judecat în lipsă, fiind plecat din ţară, iar ulterior a fost reţinut de către autorităţile străine şi extrădat în România.
Analizând cererea inculpatului prin prisma dispoziţiilor prima instanţă a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că instanţa de fond, respectiv Tribunalul Galaţi, a pronunţat sentinţa penala nr. 518 din 17 noiembrie 2005 fără ca inculpatul să fi fost prezent la vreun termen de judecată pentru a fi audiat şi a-şi pregăti apărarea.
A reţinut prima instanţă că, din actele şi lucrările dosarului rezultă că sentinţa penală sus menţionata a rămas definitivă prin decizia penala nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptele săvârşite de inculpat s-au petrecut în luna octombrie 2004, iar inculpatul a plecat din ţară, acesta fiind reţinut şi arestat în Italia la data de 05 ianuarie 2012, iar la data de 13 aprilie 2012 a fost predat autorităţilor române.
Faţă de această situaţie, a constatat prima instanţă că cererea condamnatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., este întemeiată şi trebuie admisă, cu consecinţa anulării sentinţei penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, şi că trebuie să se procedeze la rejudecarea cauzei.
În rejudecare, s-a constatat de către instanţa de fond faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul M.I. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
Ca şi situaţie de fapt, s-a reţinut că partea vătămată T.C. şi inculpatul M.I. sunt consăteni, ambii domiciliind în comuna V.M., judeţul Galaţi.
În seara de 03 octombrie 2004, partea vătămată T.C. era împreună cu martorii D.C. şi M.I., colegi de serviciu, la barul SC B. SRL V.M. şi toţi trei stăteau la o masă. La un moment dat a intrat în bar M.I., cu un par în mână şi, fără niciun motiv, a aplicat o lovitura în cap părţii vătămate T.C. Lovitura fiind puternică, partea vătămată a căzut la podea. Inculpatul a fugit.
Partea vătămată a rămas în stare de inconştienţă şi în scurt timp a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean „Sf. A.A." Galaţi cu diagnosticul „plagă zdrobită preauriculară suturată stânga. Plagă antehelix stânga - suturată, contuzie ureche medie cu miringită ureche stânga, hipoacuzie profundă gravă".
În urma examinării medico-legale, s-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp contondent şi care au necesitat pentru vindecare 14-15 zile îngrijiri medicale, iar în urma vătămării partea vătămată a rămas cu hipoacuzie profundă mixtă ureche stângă, ceea ce echivalează cu pierderea auzului la urechea stângă.
Inculpatul M.I. nu a putut fi audiat, întrucât s-a sustras de la urmărirea penală, plecând din ţară tocmai pentru că era conştient de fapta comisă, gândind că aşa va scăpa de răspundere penală.
Vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, act medico-legal, acte de căutare.
La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2012 inculpatul M.I. a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în sensul că înţelege să recunoască fapta infracţională săvârşită în totalitatea ei, aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, înţelege să îşi însuşească toate probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală şi nu mai solicită administrarea altor probatorii în faza cercetării judecătoreşti, fiind totodată de acord să despăgubească partea civilă cu sumele pretinse la prima judecată, reprezentând daune materiale şi morale, în întregimea lor. A mai arătat inculpatul că este de acord să achite şi cheltuielile judiciare către stat.
Faţă de această situaţie, a arătat instanţa de fond că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului înţelege să aibă în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite (în acest sens, a arătat prima instanţă că inculpatul a fost cercetat pentru o infracţiune contra vieţii, prin fapta sa punând în pericol viaţa părţii vătămate, fapta prezentând un grad de pericol social ridicat), modalitatea în care s-a comis fapta (prin lovituri cu un par, aplicate în zona capului, care au condus la pierderea auzului la urechea stângă de către partea vătămată, fapta fiind comisă şi în public), de împrejurările care agravează sau atenuează infracţiunea [în acest sens a arătat prima instanţă că inculpatul se afla la primul impact cu legea penala, în prima faza s-a sustras de la cercetări, iar la acest moment înţelege să recunoască în întregime fapta comisă, cerând a fi aplicate dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., solicitând ca pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată să-i fie redusă cu o treime].
Faţă de toate aceste împrejurări, instanţa de fond a dispus anularea sentinţei penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Galaţi, iar în rejudecare a aplicat inculpatului o pedeapsă cu privare de libertate, luând în considerare dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Au fost aplicate şi dispoziţiile art. 71 C. pen., în referire la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.I., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 05 ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia), până la data de 13 aprilie 2012 (când a fost preluat de autorităţile române), respectiv de la data de 13 aprilie 2012, până la zi.
Împotriva sentinţei penale nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul M.I.
Prin decizia penală nr. 235/A din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpatul M.I., împotriva sentinţei penale nr. 433 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 1304/121/2012 şi în rejudecare a fost făcută aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi redus cuantumul pedepsei principale de 6 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, s-a constat ca fiind acoperit prejudiciul în sumă de 6.058.473 ROL cauzat părţii civile C.A.S. Galaţi reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părţii vătămate T.C.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a reţinut că, în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 ani şi 6 luni, în condiţiile în care prin sentinţa penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi acesta a fost condamnat la o pedeapsă mai mică, de 6 ani închisoare.
În speţă instanţa de control judiciar a avut în vedere că, fiind vorba despre demersul judiciar exclusiv al inculpatului M.I., acestuia nu i se putea înrăutăţi situaţia în propria cerere de rejudecare.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond, admiţând aplicarea în cauză a dispoziţiilor privind procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, ar fi trebuit să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pornind de la limitele de pedeapsă reduse cu o treime în conformitate cu alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., respectiv de la 5 ani la 8 ani şi 4 luni închisoare în cazul infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Pe de altă parte, prin prisma principiului non reformatio in pejus, prima instanţă era obligată să reţină în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi să dea eficienţă dispoziţiilor art. 76 C. pen., atâta vreme cât această circumstanţă fusese reţinută anterior de instanţele care au soluţionat cauza în primul ciclu de judecată.
În lumina acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului M.I. o pedeapsă principală mai mică de 5 ani închisoare, motiv pentru care Curtea a procedat la desfiinţarea sentinţei penale apelate, sub acest aspect, şi a aplicat inculpatului M.I. o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, ca şi consecinţă a reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Curtea a apreciat că nu se impune aplicarea unei alte modalităţi de individualizare judiciară a executării pedepsei decât executarea efectivă, circumstanţele reale ale comiterii faptei (folosirea de violenţe de intensitate deosebită în mod nejustificat), dar şi comportamentul procesual al inculpatului (care, după săvârşirea faptei, a plecat din ţară, sustrăgându-se de la procesul penal) a condus la concluzia că numai prin executarea efectivă a pedepsei pot fi atinse scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. în privinţa inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.I., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2013 sub nr. 1304/121/2012.
În concluziile orale apărătorul recurentul inculpat a criticat decizia pentru netemeinicie şi neleaalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3959 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., diminuarea cuantumului pedepsei stabilite de instanţa de control judiciar şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, apreciind că pedeapsa stabilită este mult prea severă şi nu constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului recurentului inculpat M.I., precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Examinând cauza prin prisma criticii formulată de către inculpat privitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3959 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanţă, precum şi instanţa de control judiciar au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.
În cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului. În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. reţinând că în 03 octombrie 2004, inculpatul M.I., fără niciun motiv, cu un par a aplicat o lovitura în cap părţii vătămate T.C.
Examinând cauza prin prisma criticii formulată inculpat privitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, instanţa de recurs apreciază că numai o pedeapsă privativă de libertate îşi poate atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, ceea ce a condus la o corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravităţii concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, cum este viaţa omului, dar şi circumstanţelor reale ale săvârşirii ei, cu efectele sale în plan sancţionator, precum şi a circumstanţelor personale.
Fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, fapta pentru care inculpatul M.I. a fost condamnat de instanţa de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte având în vedere maniera în care acesta a procedat, activităţile ilicite desfăşurate, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor sale şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală) apreciază că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de instanţa de control judiciar, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social a infracţiunii, dar şi poziţiei procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanţa de control judiciar, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanţele reale, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 235 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat în perioada 05 ianuarie 2012 -13 aprilie 2012 şi de la 13 aprilie 2012 la zi, respectiv 19 decembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titiu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4211/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4216/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
