ICCJ. Decizia nr. 4216/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4216/2012
Dosar nr. 7895/1/2012
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4767/1/2012 în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv, a inculpaţilor: B.M., P.E., V.T. şi M.S.L.
În temeiul art. 139 alin. (1) raportat la art. 1451 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de inculpaţii: B.M., P.E., V.T. şi M.S.L.
În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 1451 C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor L.Ş., L.A. şi M.C. cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea Curţii de Apel laşi.
În baza art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii ca pe durata măsurii, să se supună următoarelor obligaţii:
- să nu depăşească limitele teritoriale ale României;
- să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la Poliţia municipiului Galaţi, jud. Galaţi, organ de poliţie desemnat cu supravegherea inculpaţilor conform programului de supraveghere şi ori de câte ori sunt chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa decât cu încuviinţarea organelor judiciare;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (22) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia Inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin se poate lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii: B.M., M.S.L. şi P.E.
Deliberând asupra măsurii arestării preventive, Curtea a reţinut în cauza de faţă, temeiurile juridice care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor le-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) şi lit. f) (pentru toţi inculpaţii) C. proc. pen., respectiv, pe de o parte, că există date că inculpat B.M. s-a sustras de la urmărirea, penală, iar pe de altă parte, că infracţiunile pentru care toţi inculpaţii au fost cercetaţi sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest moment procesual instanţa de fond a constatat că, cerinţele art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) şi lit. f) (B.M., P.E., V.T. şi M.S.L.) C. proc. pen. se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care există probe temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii ar fi comis faptele pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată.
Totodată, s-a reţinut că este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul existenţei a suficiente probe temeinice, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, fiind apreciate ca relevante declaraţiile/adresele părţilor vătămate Primăria Municipiului Galaţi, G.M., B.I., S.I., T.V.G., SC A.C. SA Galaţi, martorilor A.I.A., M.B., P.B., G.L.G., T.I., S.G.C., G.C., M.l., B.L., Z.M.G., inculpatei V.A.C., făptuitorului C.D., - transcrierile convorbirilor telefonice şi pe internet dintre inculpatul B.M. şi alţi membri ai grupului infracţional, actele sub semnătură privată sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaţilor, respectiv înscrisurile notariale, alte înscrisuri de genul hotărâri judecătoreşti, expertize judiciare, acte emise de autorităţi publice locale sau alte entităţi fiscale, care oferă suficiente temeiuri de a se crede că inculpaţii, membri ai unor grupuri infracţionale şi alte persoane trimise în judecată, în această cauză, au desfăşurat activităţi frauduloase pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea unor persoane fizice sau juridice vătămate sau a unei sume considerabile.
Raportat la sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, s-a reţinut că, din actele cauzei şi probatoriul administrat rezultă suficiente date şi informaţii menite a convinge instanţa că inculpaţii ar fi desfăşurat activităţile infracţionale pentru care au fost trimişi în judecată.
Or, în raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpaţii fiind acuzaţi de săvârşirea unor fapte de o gravitate sporită, creând, inclusiv prin numărul participanţilor, o stare de insecuritate socială, de modalitatea în care acestea au fost comise, s-a apreciat că se justifică pe deplin, temerea că odată puşi în libertate, inculpaţii vor săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen.
În egală măsură, s-a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpaţilor există şi posibilitatea apariţiei unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacţie a autorităţilor în asemenea situaţii şi, în plus, un risc de influenţare negativă a modului de derulare a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind încă declanşată.
Aşa fiind, Curtea a constatat că detenţia preventivă a inculpaţilor B.M., P.E., V.T. şi M.S.L., este legală, fiind respectate, atât exigenţele cerute de legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
De asemenea, constatând că alte măsuri preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara) nu sunt suficiente şi nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în vedere şi împrejurarea că prin conotaţiile particulare ale cauzei, s-a produs o stare de tulburare socială, de natură a justifica detenţia preventivă, inclusiv prin raportare la necesitatea restabilirii şi menţinerii încrederii opiniei publice în promptitudinea şi fermitatea reacţiei autorităţilor statului la săvârşirea unor astfel de infracţiuni, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate cererile inculpaţilor B.M., P.E., V.T. şi M.S.L., privind înlocuirea măsurii arestării preventive ou obligarea de a nu părăsi ţara.
Prin urmare, constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, Curtea în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor: B.M., P.E., V.T. şi M.S.L.
În ce îi priveşte pe inculpaţii: L.Ş., L.A. şi M.C., Curtea a reţinut că aceştia au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., fiind întrunite condiţiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de acuzare şi însuşind-şi probele administrate în cursul urmăririi penale.
În acest context, Curtea a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea, respectiv la menţinerea succesivă a măsurii arestării preventive, s-au schimbat, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Prin urmare, apreciind că în condiţiile date cei trei inculpaţi nu au cum să afecteze buna desfăşurare a procesului penal şi că nu există nicio dovadă, că aceştia s-ar putea sustrage de la judecată sau de la executarea eventualei pedepse, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, instanţa de fond a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi ţara în condiţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 145 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii V.T. şi M.S.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 decembrie 2012, sub nr. 7895/1/2012.
Susţinând oral motivele de recurs apărătorul inculpatului M.S.L. şi V.T. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă recurate şi, în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor inculpaţilor, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Totodată, Înalta Curte reţine că, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen. prin raportare la art. 3002, în cursul judecăţii instanţa „verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive", iar în cazul în care se constată că „temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate" se dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală constată, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii V.T. şi M.S.L. subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a acestora, respectiv, faptul că infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpaţii V.T. şi M.S.L. este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, instanţa de recurs reţinând în cauză îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că probele din care rezultă pericolul pentru ordinea publică sunt aceleaşi care vin să contureze acuzaţiile aduse inculpaţilor, probe care prin multitudinea şi soliditatea lor au aptitudinea de a forma convingerea că persoanele acuzate de comiterea unor astfel de fapte grave (date fiind caracterul organizat, valoarea mare a prejudiciului şi forma continuată de săvârşire) prezintă un real pericol social, faţă de care se justifică luarea şi menţinerea celei mai aspre dintre măsurile preventive.
Din această perspectivă Înalta Curte apreciază că impactul pe care l-ar avea punerea în libertate a inculpaţilor V.T. şi M.S.L. asupra membrilor comunităţii în condiţiile în care aceştia sunt cercetaţi pentru fapte extrem de grave, intens mediatizate, ar fi profund negativ, putând genera reacţii ce ar aduce o atingere gravă sentimentului de securitate colectivă al populaţiei, inclusiv prin subminarea încrederii opiniei publice în reuşita combaterii fenomenului infracţional cu atât mai mult cu cât în cauză se poate vorbi despre o formă organizată şi gravă de infracţionalitate.
Împrejurarea că unele fapte sunt săvârşite în perioada anilor 2006-2007 şi că de la acea dată până în prezent nu există date privind comiterea altor infracţiuni de către inculpaţi nu poate impune concluzia că la acest moment lăsarea inculpaţilor în libertate nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât aceste fapte au ajuns abia acum la cunoştinţa publicului, astfel încât sentimentul de îngrijorare în rândul colectivităţi şi starea de tensiune socială, de revoltă şi reprobare în faţa unor asemenea fapte grave sunt de imediată actualitate.
Este adevărat că fiecare în parte dintre inculpaţi prezintă şi aspecte care pot fi apreciate ca fiindu-le favorabile, referitoare la situaţia personală ori familială, însă acestea nu pot contrabalansa celelalte argumente care pledează pentru menţinerea lor în stare de deţinere.
Conduita procesuală corectă adoptată de inculpatul M.S.L., nu poate conduce la concluzia acesta nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică câtă vreme acuzaţiile grave aduse vin să dovedească un cu totul alt profil moral şi social al acestora, aparenţa de persoană onorabile fiind serios zdruncinată de gravitatea faptelor ce fac obiectul cauzei în privinţa cărora, aşa cum s-a arătat, există probe ce conduc la presupunerea rezonabilă privind comiterea de către inculpaţi a faptelor reţinute în sarcina lor.
În acest context instanţa de recurs reţine că importanţa relaţiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracţională desfăşurată, gravitatea diferenţiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpaţii, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârşite acţiunile ilicite, urmările produse, numărul mare de persoane angrenate în activitatea ilicită şi apreciază că aceleaşi temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a inculpaţilor.
Nu trebuie ignorată nici împrejurarea că menţinerea acestei măsuri răspunde şi aşteptărilor opiniei publice deoarece oprobriul şi starea de insecuritate socială pe care asemenea gen de infracţiuni le generează sunt întotdeauna de un grad ridicat.
În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut, totodată, faptul că inculpaţii V.T. şi M.S.L. sunt arestaţi preventiv din 17 martie 2012, instanţa (Curtea de Apel laşi) fiind sesizată prin rechizitoriu la data de 15 noiembrie 2012, constându-se, totodată, că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condiţiile menţinerii acesteia, având în vedere, în ansamblu, atât evoluţia cercetării judecătoreşti, cauza aflându-se pe rolul instanţei de fond, cât şi necesitatea desfăşurării în condiţii normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenţiei, care, totodată, răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, durata arestării preventive nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menţionate.
Rezultă, aşadar, că lipsirea de libertate - prin menţinerea măsurii arestării preventive - se impune luându-se în considerare interesul public ce trebuie protejat cu prioritate şi fără încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, faţă de regula respectării libertăţii individuale, acest interes general al menţinerii ordinii sociale şi de drept trecând înaintea dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în libertate şi justificând privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că detenţia preventivă a inculpaţilor M.S.L. şi V.T., este legală, fiind respectate, atât exigenţele cerute de legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 Iit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, apreciază cererile inculpaţilor ca fiind neîntemeiate, motiv pentru care va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.T. şi M.S.L. împotriva încheierii din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4767/1/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.T. şi M.S.L. împotriva încheierii din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4767/1/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 4223/2012. Penal → |
|---|
