ICCJ. Decizia nr. 4219/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală, în baza art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului B.C.
Astfel, Curtea de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1214/P/2010 din 13 iulie 2011 s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
Prin sentința penală nr. 275/f din data de 13 aprilie 2012 Tribunalul București - secția penală, a pronunțat printre altele, următoarele:
"în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa închisorii de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
în baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. în baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 13 de închisoare.
în baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa închisorii de 1 an ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
în baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an închisoare.
în baza art. 33 lit. a) C. pen. contopește pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute 13 ani închisoare.
în baza art. 35 alin. (1) C. pen., aplică pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
în baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 13 ani închisoare.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2011 la zi. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive luate față de inculpatul B.C.
Curtea de Apel București - secția a II-a penală a fost sesizată urmare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către inculpații B.C., B.S., S.A.M.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului B.C. se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, s-a reținut că în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptelor.
Pe de altă parte, s-a constat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul B.C. este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, dar și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia creează pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, față de acesta a fost pronunțată o sentința de condamnare.
Pe cale de consecință, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de condamnare împotriva apelantului inculpat, va menține starea de arest preventiv a acestuia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.C., fără a indica în scris motivele de recurs.
Cauza a fost înregistrată la data de 11 decembrie 2012 pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 53564/3/2011/a6, fiind fixat termen pentru soluționarea cauzei la data de 19 decembrie 2012
în ședința de judecată din 19 decembrie 2012, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, recurentul inculpat a arătat că își retrage recursul de față solicitând instanței a se lua act de manifestarea acesteia de voință.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului inculpatului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri
înalta Curte, constată că potrivit dispozițiilor art. 3854alin. (2) C. proc. pen., "părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 din același cod, care se aplică în mod corespunzător".
Până la închiderea dezbaterilor (.) oricare din părți își poate retrage apelul declarat, potrivit dispozițiilor art. 369 alin. (1) C. proc. pen.
Față de cele mai sus relevate, înalta Curte, în temeiul art. 3854alin. (2) C. proc. pen., urmează să ia act de manifestarea de voință liber exprimată de recurentul inculpat B.C., în sensul retragerii recursului formulat de acesta împotriva încheierii de ședință din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
← ICCJ. Decizia nr. 3916/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4142/2012. Penal → |
---|