ICCJ. Decizia nr. 490/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 490 /20 12
Dosar nr. 310/2//2012
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 F din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe numitul V.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13 ianuarie 2012 sub nr. 310/2/2012, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 decembrie 2011 de autorităţile judiciare spaniole faţă de persoana solicitată V.C.
Sesizarea nu a fost motivată în scris, iar din procesul-verbal din 13 ianuarie 2012, ataşat la dosar, a rezultat că, prin adresa nr. 3217212/SIRENE din data de 27 decembrie 2011, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitarea formulată de către autorităţile judiciare spaniole privind pe numitul V.C., prin care s-a solicitat predarea temporară a acestuia în vederea judecării celor două dosare aflate pe rolul Instanţei Provinciale Secţiunea a Doua Alicante. Totodată, la această solicitare a fost ataşat mandatul european de arestare din data de 20 decembrie 20112, având acelaşi obiect şi conţinut cu mandatul european de arestare din data de 16 septembrie 2011, ce a făcut obiectul lucrării cu nr. 2268/II-5/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care persoana solicitată a fost prezentată instanţei de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a dispus în Dosarul nr. 8672/2/2011 (3351/2011), prin sentinţa nr. 498/F din 2 noiembrie 2011, rămasă definitivă, punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 16 septembrie 2011.
Pentru clarificarea obiectului cererii autorităţilor judiciare spaniole, la data de 4 ianuarie 2012, s-au solicitat informaţii suplimentare, ocazie cu care acestea au precizat, prin mesajul transmis în data de 10 ianuarie 2012, faptul că mandatul european de arestare din data de 20 decembrie 2011, emis în Dosarul nr. 75/05 al Instanţei Provinciale Secţiunea a Doua Alicante este în vigoare, solicitând executarea acestuia.
Deşi prin acelaşi mesaj autorităţile judiciare spaniole au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis faţă de numitul V.C. la data de 29 septembrie 2011, în urma verificărilor s-a constatat că acest mandat a făcut obiectul lucrării nr. 2534/II-5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, persoana solicitată fiind prezentată Curţii de Apel Bucureşti, care prin sentinţa penală nr. 463 din data de 07 noiembrie 2011 a dispus punerea în executare a acestui din urmă mandat, sentinţa rămânând definitivă.
S-a constatat că numitul V.C. se află încarcerat în Penitenciarul Slobozia, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 15 ianuarie 2011 emis de Tribunalul Călăraşi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 în Dosarul nr. 2317/116/2011 (353/P/2011).
Instanţa de fond a apreciat că persoana solicitată V.C. este judecată de către autorităţile judiciare spaniole în două dosare, cu termen de judecată diferite, respectiv Dosarul nr. 75/2005 (în care s-a stabilit termen de judecată pentru data de 31 ianuarie şi 1 şi 2 februarie 2012) şi Dosarul nr. 31/04 (cu termen de judecată pentru datele de 15, 16, 17 şi 18 mai 2012). S-a constatat că autorităţile judiciare spaniole au emis în primul dosar mandatul european de arestare şi predare la data de 16 septembrie 2011, făcând obiectul dosarului nr. 8672/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, care prin hotărâre definitivă l-a pus în executare, iar în opinia instanţei de judecată acesta are acelaşi conţinut ca şi mandatul european de arestare din 20 decembrie 2011, fapt pentru care operează autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la mandatul european de arestare şi predare privind acelaşi inculpat emis la 29 septembrie 2011 în cel de al doilea dosar s-a constatat că a fost pus în executare prin sentinţa penală nr. 436/F din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru aceste considerente instanţa de fond a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondată, apreciind că în cauză este vorba de autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în sensul că în mod greşit instanţa de fond a considerat că operează autoritatea de lucru judecat, întrucât mandatul european de arestare emis la 20 decembrie 2011 de autorităţile judiciare spaniole este un mandat nou, care conţine toate elementele cerute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 pentru a putea fi pus în executare, neputând fi cenzurat de autorităţile judiciare române pe motiv că are acelaşi obiect cu cel anterior.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a considerat aplicabile în cauză dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la predarea amânată, neflind incidente dispoziţiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, solicitând punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole la data de 20 decembrie 2011: pe numele persoanei solicitate V.C., amânarea predării persoanei solicitate până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în Dosarul nr. 2317/116/2011 şi 20/116/2012, arestarea pe o perioadă de 30 de zile, arestare ce va fi pusă în executare după încetarea motivelor care justifică amânarea predării şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de predare temporară, în baza mandatului european de arestare emis la 29 septembrie 2011.
La termenul de judecată din 16 februarie 2012 Înalta Curte a pus în discuţia părţilor şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., părţile fiind de acord cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră fondat prioritar pentru cazul de casare invocat din oficiu.
Din analiza conţinutului hotărârii penale atacate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei, limitându-se doar la analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat, cenzurând conţinutul mandatului european de arestare din 20 decembrie 2011, dar fără a face referiri şi a analiza conţinutul informaţiilor suplimentare oferite de autorităţile spaniole la solicitarea Ministerului Public, referitoare la acest inculpat în care au menţionat că mandatul european de arestare din data de 20 decembrie 2011 emis în Dosarul nr. 75/2005 al Instanţei Provinciale Secţiunea a Doua Alicante este în vigoare, informaţii care erau relevante în susţinerea sesizării parchetului cu privire la mandatul european de arestare din 20 decembrie 2011.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a supus analizei şi interpretării logice toate actele existente la dosar care erau necesare a fi luate în considerare în soluţionarea cauzei sub toate aspectele, putând influenţa soluţia cauzei.
În acest context, Înalta Curte consideră că hotărârea se impune a fi casată cu trimiterea cauzei la instanţa de fond, aceasta urmând ca la judecarea cererii să aibă în vedere şi să se pronunţe pe toate actele existente la dosar, să analizeze celelalte motive de recurs invocate de către parchet.
Conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa hotărârea penală nr. 13F din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va dispune rejudecare cauzei de către aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 13F din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe persoana solicitată V.C.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
