ICCJ. Decizia nr. 482/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 482/2012
Dosar nr. 1132/45/2011/a2
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2, a fost respinsă ca nefondată, cererea privind încuviinţarea de părăsire temporară a ţării formulată de inculpatul P.C.G., prin apărător.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 1132/45/2011, inculpatul P.C.G., prin apărător, a solicitat încuviinţarea de a părăsi teritoriul României în perioadele 7-10 februarie 2012, în Monaco unde în calitate de asociat majoritar al SC M.I. SRL are obligaţia de a se prezenţa la Conferinţa Distree EMAE (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) eveniment IT anul care reuneşte furnizorii şi distribuitorii de aparatură IT, 6-12 martie 2012, pentru a fi prezent la Hanovra în Germania, cel mai mare târg European din domeniul IT & C, 3 - 10 martie 2012, - fiind programat în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale la membrul inferior stâng, în cadrul Clinicii A. din oraşul Seesen, Germania şi 25 - 27 aprilie 2012, pentru a se prezenta la Londra, în Anglia la Intel Platinum Summit, eveniment anual dedicat celor mai buni parteneri Intel din zona EMA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), SC M.I. SRL fiind singura societate românească ce deţine cel mai înalt grad de certificare, Platinum.
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că în calitate de asociat, manager comercial şi manager de marketing al SC M.I. SRL, prin prisma atribuţiilor de serviciu, este obligat să efectueze deplasări în afara teritoriului ţării în intervalele de timp menţionate, pentru a asigura derularea contractelor comerciale semnate cu parteneri străini, de o parte, iar pe de altă parte să obţină pentru anul în curs reînnoirea certificărilor / atestărilor obţinute în nume propriu sau pentru compania SC M.I. SRL.
Alăturat cererii, a fost depuse la dosarul cauzei, diplome, premii de excelenţă, recunoaşterile naţionale şi internaţionale primite în ultimii ani de activitate, recomandările şi referinţele de la firme internaţionale, precum şi scrisori de invitaţie privind participarea la evenimente internaţionale.
Sub aspect medical, inculpatul a susţinut că la data de 23 martie 2011 a efectuat la clinica A. din oraşul Seesen, Germania, o intervenţie chirurgicală la membrul inferior drept, iar pe parcursul anului trecut medicii români de la Centrul de diagnostic şi tratament "Dr. V.B.", au constatat, conform adeverinţei medicale eliberată la 24 octombrie 2011 că trebuie să efectueze o intervenţie chirurgicală şi la membrul inferior stâng, în cel mai scurt timp, respectiv la data de 5 martie 2012, în cadrul aceleiaşi clinici medicale.
Inculpatul şi-a întemeiat solicitarea pe o adeverinţă emisă la 25 ianuarie 2012 de către A. - Centrul de îngrijire medicală Seesen - Germania din care rezultă că este programat pe 5 martie 2012 pentru o operaţie de varice, pe acte medicale emise de acelaşi centru medical ce atestă că a fost supus în luna martie 2011 în regim ambulatoriu la o operaţie de varice la membrul inferior drept şi pe adeverinţa medicală din 24 octombrie 2011 emisă de Centrul de Diagnostic şi Tratament „Dr. V.B." privind, diagnosticul de insuficienţă venoasă varice ale ambelor membre inferioare, operat la membrul drept în 2002, cu menţiunea că, nerespectarea recomandărilor medicale a generat complicaţii.
S-a mai reţinut că prin rechizitoriul întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., la data de 20 decembrie 2011, inculpatul P.C.G. a fost trimis în judecată alături de alţi inculpaţi pentru săvârşirea săvârşirii infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice - faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 248 C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată - în varianta prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. şi referire la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dare de mită - faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 255 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată - în varianta prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 17 lit. „c" din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), (şi referire la art. 255 alin. (1)) toate cu aplicarea art. 33 lit. „a" C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la 22 decembrie 2011 cu prim termen de judecată la 26 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea cauzei pentru şedinţa din 29 februarie 2012.
Prin încheierea din 23 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. faţă de inculpatul P.C.G.
Inculpatul a investit instanţa de judecată cu cerere prin care a solicitat a i se încuviinţa părăsirea ţării în perioadele 7-10 februarie 2012, 6 -12 martie 2012, 3-10 martie 2012 şi 25 - 27 aprilie 2012, invocând motive de ordin profesional şi medical.
Prima instanţă a mai reţinut că măsura obligării de a nu părăsi ţara constituie o măsură preventivă de natură procesuală menită a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Această măsură preventivă neprivativă de libertate constând în îndatorirea impusă inculpatului de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţii ce a dispus măsura, este de natură şi în măsură să asigure prezenţa inculpatului la orice chemare a autorităţii.
La data luării acestei măsuri, instanţa a considerat îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens, iar, încuviinţarea de a părăsi ţara trebuie să se fundamenteze pe existenţa unor împrejurări cu totul excepţionale care să justifice prevalenta acordată unui drept individual faţă de interesul public la a cărui protejare tinde măsura preventivă instituită.
Prima instanţă a apreciat că în cauză, solicitarea inculpatului P.C.G. privind încuviinţarea părăsirii temporare a ţării se întemeiază pe dorinţa de a participa la diferite evenimente internaţionale ce au ca obiect prezentarea produselor şi inovaţiilor din cadrul tehnologiei informaţiilor, pentru pregătire profesională, în scopul derulării contractelor comerciale semnate cu parteneri străini şi a respectării parteneriatelor încheiate. Această solicitare reprezintă expresia unei opţiuni personale a inculpatului, iar , nu a unei situaţii obiective, care să impună în mod excepţional şi necesar părăsirea teritoriului ţării în vederea înlăturării unei situaţii vădit prejudiciabile şi iminente.
De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că sub aspect medical, inculpatul nu a invocat sau susţinut probatoriu că urmează să se deplaseze în străinătate pentru un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, solicitarea sa întemeindu-se pe împrejurarea că în clinica din Germania a fost supus unei operaţii de varice la membrul superior drept şi şi-a programat pentru data de 5 martie 2012 efectuarea unei intervenţii identice la membrul inferior stâng.
Or, în condiţiile în care măsura preventivă prevăzută de art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. implică o serie de restricţii, instanţa de fond a apreciat că înlăturarea acestora trebuie să se întemeieze pe situaţii obiective şi temeinic justificate, iar, nu pe opţiunile personale ale inculpatului, opţiuni care, deşi reprezintă expresia unui drept, sunt esenţialmente subiective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.C.G., solicitând admiterea recursului casarea încheierii atacate şi încuviinţarea cereri de părăsire a teritoriului României în perioadele 7-10 februarie 2012, în Monaco unde în calitate de asociat majoritar al SC M.I. SRL are obligaţia de a se prezenta la Conferinţa Distree EMAE (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) eveniment IT anul care reuneşte furnizorii şi distribuitorii de aparatură IT, 6 -12 martie 2012, pentru a fi prezent la Hanovra în Germania, cel mai mare târg European din domeniul IT & C, 3-10 martie 2012, fiind programat în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale la membrul inferior stâng, în cadrul Clinicii A. din oraşul Seesen, Germania şi 25 - 27 aprilie 2012, pentru a se prezenta la Londra, în Anglia la Intel Platinum Summit, eveniment anual dedicat celor mai buni parteneri Intel din zona EMA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), SC M.I. SRL fiind singura societate românească ce deţine cel mai înalt grad de certificare, Platinum. La termenul de judecată din 20 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 punctul 1 litera a teza a II-a, raportat la art. 141 alin. (1) teza finală şi art. 3851 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză.
În soluţionarea excepţiei invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţia României, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste căi.
În ceea ce priveşte încheierile, care sunt hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât o dată cu sentinţele sau deciziile care soluţionează fondul cauzei. Stabilind, prin art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în limitele competenţei sale, prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.
Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 parag. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale".
Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie. Raţiunea pentru care încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu păsări localitatea, sau de înlocuire a acesteia cu altă măsură preventivă nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Înalta Curte constată că susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că în raport de art. 5 parag. 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recursul declarat în cauză este admisibil, sunt nefondate.
Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prevede că "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală".
Aşadar, sensul normei citate este acela de a conferi persoanei arestate sau deţinute posibilitatea de a se plânge de ilegalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, prin sesizarea unui tribunal competent.
Dacă dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele situaţii limitativ indicate în text, acest fapt nu este de natură a atrage după sine înfrângerea dispoziţiilor art. 5 parag. 4 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Având in vedere că în materia măsurilor de prevenţie calea de atac a recursului trebuie să aibă un regim special şi să poată fi exercitată în cazuri special enunţate de lege, iar din economia dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza a II-a, rezultă că încheierile prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu fac parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate separat cu recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul P.C.G. împotriva încheierii din 10 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2 este inadmisibil şi temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., urmează să îl respingă ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.C.G. împotriva încheierii din 10 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 561/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
