ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4130/2012

Dosar nr. 4884/1/2012

Şedinţa publică din 12 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 427 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva rezoluţiei nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A obligat petenta la 200 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2011, pe rolul aceste instanţe, a fost înaintată plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva rezoluţiei nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009.

Din examinarea plângerii formulate şi motivate de petenta, a rezultat că aceasta priveşte doar rezoluţia nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009, situaţie în care plângerea apare ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, prin Sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1442 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva Ordonanţei din data de 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Rezoluţiei din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din Dosarul nr. 201/11/2/2009.

Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea de faţă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul. Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.

În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 1 noiembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.

În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara A.C.M.E. împotriva Sentinţei penale nr. 427 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs