ICCJ. Decizia nr. 507/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 507/2012

Dosar nr. 6149/40/2011

Şedinţa publică din 21 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 354/R din 26 iulie 2011, Tribunalul Botoşani a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul U.V.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat recurs, fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, întrucât greşit i-a fost respinsă cererea de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1038/193/2011 al Judecătoriei Botoşani, impunându-se obligarea intimatei la plata de despăgubiri pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 1.000 din 17 octombrie 2011 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestator.

S-a motivat că, într-o cauză se poate pronunţa o sentinţă sau decizie susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs, după caz, numai când se indică cazul de admisibilitate prevăzut de lit. d) a art. 386 C. proc. pen., per a contrariro în celelalte cazuri, decizia pronunţată nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a declarat recurs. Înalta Curte, analizând recursul declarat de contestatorul petent, în raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. şi constatând că nu există instituţia recursului la recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., îl va respinge, ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul contestator U.V. împotriva deciziei penale nr. 1000 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2012 .

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 507/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs