ICCJ. Decizia nr. 520/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 520/2012
Dosar nr. 1112/2/2012
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Prin încheierea din 13 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv, în temeiul art. 143, 148 lit. f) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând, în esenţă, în faptul că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spere instrumentare Dosarul nr. 2/P/2011 al acestei unităţi de parchet, în care este cercetat, printre alţii, denunţătorul D.S., pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a pretins, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul inculpaţilor E.C.M. şi S.M., suma de 300.000 euro, în două tranşe, iar, ulterior, a menţionat, direct, aceluiaşi denunţător că partea de folos care urma să îi revină reprezenta suma de 50.000 euro (conform înregistrării convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 31 ianuarie 2012).
Acest folos a fost pretins pentru ca procurorul B. să dispună, în dosarul susmenţionat, ridicarea măsurilor asigurătorii luate faţă de denunţătorul D.S. şi disjungerea cauzei, cu privire la acelaşi denunţător şi formarea unui dosar separat, în care, ulterior, să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
În desfăşurarea activităţii infracţionale, procurorul B. a primit în data de 31 ianuarie 2012, de la denunţătorul D.S., prin intermediul inculpatului E.C.M., sumele de 90.000 RON şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a circa 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, sumele de bani fiind găsite asupra inculpatului E.C.M.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.M.I., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen. liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul B.M.I. a fost cercetat, în stare de arest, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod justificat respinsă de prima instanţă întrucât, deşi formai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar, s-a avut în vedere gravitatea, natura, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptei cercetate, calitatea de procuror pe care o avea inculpatul la momentul săvârşirii faptei, numărul persoanelor implicate, atingerea gravă adusă ordinii publice cât şi stadiul incipient al urmăririi penale.
Prin urmare, deşi inculpatul beneficiază de circumstanţe personale favorabile (are studii superioare, nu are antecedente penale, 17 ani de activitate profesională), nu se poate trece peste faptul că este cercetat pentru o infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie, săvârşind presupusa faptă folosindu-se de calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Pe de altă parte, corect a reţinut instanţa că timpul scurs de la momentul arestării preventive a inculpatului şi până la formularea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este de natură a atenua sau a conduce la dispariţia temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Aşadar, Înalta Curte constată că buna derulare a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal pot fi garantate numai prin menţinerea inculpatului sub incidenţa măsurii arestării preventive necesară pentru apărarea ordinii de drept.
În aceeaşi ordine de idei, existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie", măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate, în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile formulate pe calea recursului în prezenta cauză şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012), cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 518/2012. Penal → |
|---|
