ICCJ. Decizia nr. 569/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 569/2012
Dosar nr. 2148/120/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 139 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.Ş.C. împotriva sentinţei penale nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, în baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.Ş.C. la 2 ani închisoare.
În baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 65 C. pen. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza disp. art. 138 din Legea nr. 295/2004, modificată raportat la art. 279 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza disp. art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au aplicat disp. art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, iar în baza disp. art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 4 ani.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii au fost suspendate şi executarea pedepselor accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscat de la inculpat pistolul, calibru 9 mm.
În baza disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2700 lei din care suma de 2500 lei reprezintă cheltuielile ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale.
Pentru a pronunţa sentinţa respectivă, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin rechizitoriul nr. 32/D/P/2010 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Biroul Teritorial Dâmboviţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului V.Ş.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că prin rezoluţia din 22 martie 2011 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului V.Ş.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi efectuare, fără drept, a operaţiunilor cu arme şi muniţii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen., întrucât la sfârşitul lunii noiembrie 2009 a achiziţionat de pe teritoriul Bulgariei o armă cu gaze, respectiv un pistol, calibru 9 mm, armă pe care a introdus-o fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră Giurgiu – Ruse şi pe care apoi a transportat-o, fără drept, până la domiciliul său din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
Din materialul probator administrat procurorul de reţinut că la data de 28 noiembrie 2009 inculpatul a mers, împreună cu martorul B.S. în oraşul Ruse din Bulgaria pentru a face cumpărături, trecând astfel prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu Ruse. Întrucât dorea să-şi cumpere o armă de foc, inculpatul a mers într-un magazin specializat şi a aflat de la vânzător că pistoalele funcţionează cu gaze lacrimogene şi cu piper şi că pe teritoriul Bulgariei se pot achiziţiona astfel de arme doar cu buletinul de identitate şi a unei facturi fiscale.
În această situaţie, inculpatul a achiziţionat un pistolul cu gaze în baza facturii fiscale din 28 noiembrie 2009, cu care a trecut frontiera de stat prin punctul Giurgiu - Ruse fără a-l declara autorităţilor vamale şi l-a păstrat în domiciliul său într-o valiză. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a cumpărat şi mai multe cartuşe, iar întors acasă a încercat pistolul şi muniţia în zona locuinţei sale pentru a vedea cum funcţionează arma.
Chemat la sediul IPJ Dâmboviţa, în luna martie 2010, unde i s-a cerut să predea pistolul, pe care nu l-a declarat autorităţilor competente în România, inculpatul a negat iniţial că a cumpărat arma de foc din Bulgaria, ulterior motivând că a achiziţionat-o numai pentru autoapărare, întrucât în cartier are mulţi vecini de etnie rromă şi care comit infracţiuni, în special furturi de locuinţe.
Inculpatul a predat pistolul, iar din cuprinsul referatului din 7 aprilie 2010, încheiat de către lucrători ai Serviciului Arme, Explozibili şi Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului de poliţie al Judeţului Dâmboviţa a rezultat că inculpatul nu este autorizat conform legii să introducă în ţară, să transporte şi să deţină arme de foc din categoria celor suspuse notificării.
De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 septembrie 2010 încheiat de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Dâmboviţa a atestat că pistolul, calibru 9 mm este în stare de funcţionare, nu are caracter letal, fiind o armă de foc fabricată special pentru a utiliza în scop de autoapărare muniţie neletală cu gaze iritant lacrimogen (cartuşe de calibru 9 mm PACS, 9 mm PACN, 9 mm PAPV) ori cu efect sonor (cartuşe de calibru 9 mm PAKNALL, 9 mm PABLANK).
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, inculpatul, la intrarea pe teritoriul României trebuia să prezinte la organele de poliţie de frontieră documentul de identitate, documentul care atestă deţinerea legală a armei şi a muniţiei corespunzătoare, în vederea obţinerii adeverinţei de introducere în ţară, şi trebuia să depună la biroul vamal de frontieră o declaraţie vamală scrisă.
A mai reţinut procurorul, în continuare, că din probele administrate a rezultat că inculpatul a procurat o armă nelegată din categoria celor supuse notificării, din Bulgaria, fără a depune în prealabil o notificare la I.P.J Dâmboviţa şi fără a obţine dovada notificării, că la trecerea prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse nu a depus o declaraţie vamală scrisă, iar după introducerea nelegală pe teritoriul României a pistolului respectiv şi până la predarea acestuia organelor de poliţie, nu a obţinut certificatul de deţinător.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului V.Ş.C., care, la 28 noiembrie 2009, a introdus fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră Giurgiu-Ruse, un pistol, calibru 9 mm, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, iar fapta aceluiaşi inculpat, care, la 28 noiembrie 2009, a transportat, fără drept, pe teritoriul României, de la punctul de trecere frontieră Giurgiu-Ruse până la domiciliul său din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa respectivul pistol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată.
Situaţia de fapt a fost probată prin: procesul-verbal de constatare; declaraţiile inculpatului şi martorului B.S., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi factura fiscală.
Prezent în instanţă, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., recunoscându-şi vinovăţia, arătând că solicită judecarea în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, nesolicitând administrarea altor probe pe situaţia de fapt, fiind de acord cu toate învinuirile astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare.
Instanţa a admis solicitarea inculpatului, făcând în cauză aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., constatând că în cauză probele administrate pe parcursul urmăririi penale sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite soluţionarea laturii penale.
În consecinţă, instanţa nu a mai dispus citarea şi ascultarea în cauză a martorului din acte B.S., urmând a analiza numai probatoriul înaintat de către D.I.I.C.O.T.
Inculpatul a depus la dosarul cauzei, în circumstanţiere, o recomandare eliberată de către un profesor din cadrul Catedrei de Marketing a Universităţii Valahia Târgovişte şi adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ, atestând înscrierea inculpatului în anul II Master - Specializarea Marketing.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că potrivit facturii fiscale din 28 noiembrie 2009 (fila 10 dosar urm. pen.), inculpatul a achiziţionat din Republica Bulgaria o armă de foc, calibru 9 mm, dar şi muniţie, respectiv 100 cartuşe calibrul 9 mm cu gaze şi de zgomot.
Aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului dată pe parcursul urmăririi penale (filele 28-29 dosar urm. pen.) care s-a coroborat cu cea a martorului B.S. (filele 30-32 dosar urm. pen.), la intrarea în ţară nu a declarat că deţine arma şi muniţia şi nici ulterior intrării pe teritoriul României, nu a făcut demersurile necesare pentru obţinerea certificatului de deţinător.
Conform raportului de expertiză tehnico ştiinţifică întocmit în cauză (filele 17-23 dosar urm. pen.) arma achiziţionată de inculpat a prezentat caracter neletal şi este funcţională.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 156 lit. a) din H.G. nr. 707/2006, a căror nerecunoaştere inculpatul nu o poate invoca, avea obligaţia ca la momentul intrării pe teritoriul României să anunţe organele de frontieră cu privire la deţinerea armei şi a muniţiei, prin formularea unei declaraţii vamale, dispoziţie pe care inculpatul a încălcat-o, introducând, prin urmare, fără drept, în ţară, obiectele menţionate, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006.
Ulterior intrării în ţară inculpatul a transportat-o la domiciliu, aşa cum chiar el a declarat, şi nu a anunţat autorităţile competente cu privire la prezenţa armei.
Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 295/2004, achiziţionarea armei şi a muniţiei trebuia să fie notificată organelor de poliţie, în vederea eliberării certificatului de deţinător, care îi autoriza deţinerea acestora.
Este evident în aceste împrejurări că inculpatul se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată, în condiţiile în care a transportat arma la domiciliul său şi chiar a încercat să vadă dacă funcţionează, trăgând câteva focuri.
În consecinţă, din actele şi lucrările dosarului a rezultat vinovăţia inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 138 din Legea nr. 295/2004, texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
La individualizarea pedepselor care i-au fost aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, considerat ca fiind ridicat, fiind vorba de armă de foc, chiar dacă cu caracter neletal şi muniţia aferentă, împrejurării comiterii lor, dar şi persoana inculpatului, care nu a fost cunoscut cu antecedente penale şi a urmat cursurile universitare de Master în cadrul Universităţii Valahia.
Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare şi a dispus condamnarea inculpatului la pedepse orientate către minimul special, apreciind că scopul educativ cerut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi în acest mod.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.Ş.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi învederând în esenţă că principal a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., în sensul de a constata că faptele reţinute în sarcina sa nu au prezentat pericolul social al unei infracţiuni, urmând să i se aplice o sancţiune cu caracter administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 91 lit. c) C. pen., având în vedere condiţiile reale în care au fost săvârşite faptele deduse judecăţii, scopul urmărit de inculpat la săvârşirea lor, precum şi pericolul şi impactul social scăzut al acestora.
În subsidiar a cerut reindividualizarea pedepselor aplicate sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 73-74 şi art. 76 C. pen., dând eficienţă circumstanţelor atenuante reale şi personale ce ar fi trebuit reţinute de instanţa de fond, urmând să se reducă pedeapsa obţinută după reducerea cu o treime (după aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen.) sub minimul special astfel obţinut, pentru fiecare în parte, să le contopiţi, urmând să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea cu aplicarea art. 81 C. pen.
Fiind audiat de către instanţa de apel, (fila 38) inculpatul a reiterat faptul că recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute în actul de inculpare.
Curtea, examinând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul este nefondat.
În acest sens, situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de către prima instanţă, după cum s-a arătat anterior beneficiind de deplin suport probator în actele şi lucrările dosarului, culminând cu declaraţia inculpatului de recunoaştere.
Instanţa de apel a apreciat că pentru cele două infracţiuni reţinute nu poate fi aplicate disp. art. 181 C. pen.
În altă ordinea de idei, instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, la fel ca şi modalitatea de executare a acesteia, făcând o corectă aplicarea a disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptelor săvârşite, a împrejurărilor concrete de comitere a acestora precum şi a persoanei inculpatului.
Curtea, în consens cu prima instanţă a apreciat că nu se impune în plus, raportat la regimul sancţionator deja favorabil de care beneficiază inculpatul V.Ş.C., reţinerea şi a unor circumstanţe atenuante precum conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunilor sau atitudinea sa după comiterea acesteia, întrucât, analizând atent comportamentul inculpatului s-a constatat pe de o parte că deşi are 26 de ani nu avea ocupaţie anterior săvârşirii faptelor şi că a negat iniţial împrejurarea că şi-ar fi cumpărat o armă de foc din Bulgaria, spunând poliţiştilor că, de fapt, a achiziţionat o arbaletă şi că vânzătorul a păstrat factura.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul V.Ş.C., solicitând aplicarea disp. art. 181 C. pen. şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
A invocat cazurile de casare pev. de art. 3859 pct. 9, 14, 17, 172 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma cazurilor de casare invocate constată că recursul formulat este fondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanţa ţine seama, conform art. 181 alin. (2) C. pen., de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana sau conduita făptuitorului.
Deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune gravă – introducerea în ţară a unei arme fără înştiinţarea organelor vamale, Înalta Curte apreciază că faptele concrete, analizate şi prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, nu întruneşte gradul de pericol social necesar pentru a fi considerată infracţiune.
Astfel, arma achiziţionată este neletală, inculpatul este cel care a înştiinţat Poliţia că deţine o asemenea armă, în procesul penal a avut o atitudine sinceră şi a solicitat să-i fie aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., nu are antecedente penale. De aceea Înalta Curte apreciază că, deşi din punct de vedere obiectiv şi subiectiv sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute de cele două instanţe, faptele reţinute aduc atingere minimă valorilor apărate de lege şi nu prezintă gradul de pericol social concret pentru a fi infracţiuni.
Deşi conform dispoziţiilor alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., instanţa care soluţionează cauza în procedura recunoaşterii de vinovăţie pronunţă condamnarea inculpatului, Înalta Curte apreciază că opţiunea pentru o astfel de procedură accelerată nu este incompatibilă cu aprecierea făcută de instanţă asupra aspectului dacă fapta penală săvârşită de inculpat are sau nu gradul de pericol social necesar existenţei unei infracţiuni.
Procedura reglementată în art. 3201 C. proc. pen. presupune recunoaşterea de către inculpat a faptelor reţinute în actul de sesizare şi acceptul acestuia ca judecata să fie efectuată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Comportamentul inculpatului de recunoaştere a faptelor comise nu poate atrage aplicarea unui regim sancţionator mai aspru decât cel de care ar fi putut beneficia în situaţia în care nu opta pentru procedura accelerată. Dacă gravitatea redusă a faptei comise şi circumstanţele personale permit aplicarea disp. art. 181 C. pen., în cazul procedurii ordinare de soluţionare a cauzei cu atât mai mult ele trebuie să-şi găsească aplicarea atunci când se optează pentru o formulă procesuală de soluţionare cu celeritate, având în vedere că rolul primordial în opţiunea pentru o astfel de desfăşurare a procesului penal, cu economisirea de resurse financiare, aparţine inculpatului.
De aceea, constatând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul V.Ş.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa decizia atacată şi sentinţa penală şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. rap. la art. 181 C. pen. va aplica inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.Ş.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi sentinţa penală nr. 273 din 25 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., rap. la art. 181 C. pen. aplică inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2870/2012. Penal → |
|---|
