ICCJ. Decizia nr. 613/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 613/2012
Dosar nr. 5180/99/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 5180/99/2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a respins cererea formulată de inculpatul C.C., prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea/ţara.
În baza dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.C..
În baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.C., fiul lui T. şi E., urmând a fi verificată periodic dar nu mai târziu de 60 zile.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 143 C. proc. pen. şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Curtea a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte. Curtea a analizat, totodată, proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului şi scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunităţii.
Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil aşa cum se desprinde din jurisprudenţa CEDO în materie.
Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii privative de libertate luată faţă de inculpat, temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii subzistând şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul C.C.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi întocmit în Dosarul nr. 650/P/2010 la data de 10 iunie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că la data de 21 aprilie 2010, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice i-a aplicat mai multe lovituri cu muchia metalică a unei sape fratelui său C.V., lovituri de mare intensitate care au cauzat leziuni interne ce au condus la decesul acestuia.
Prin sentinţa penală nr. 18 din 11 ianuarie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a condamnat pe inculpatul C.C., fiul lui T. şi E., născut la data de 27 martie 1960, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 aprilie 2010 la zi.
Nemulţumit de soluţia pronunţată inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei de condamnare, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea soluţionării apelului declarat de inculpat.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului reţinând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 143 li art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. se constată că la dosar există probe temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul C.C. ar fi comis fapta prevăzută de legea penală, ce constituie obiect al cercetării.
Şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de a doua condiţii se are în vedere natura şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, împrejurările în care inculpatul a acţionat, gravitatea deosebită a faptei, urmarea produsă şi sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunităţii ca urmare a comiterii presupusei infracţiuni.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceleaşi considerente care vizează menţinerea arestării preventive se apreciază că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură procesuală neexistând garanţii că luarea unei măsuri neprivative de libertate faţă de acest inculpat ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpat pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5180/99/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 616/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 611/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
