ICCJ. Decizia nr. 627/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 627/2012
Dosar nr.903/42/2011
Şedinţa publică din 23 aprilie 2012
Asupra plângerii penale de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii-judecători de la Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti, P.E., S.V., R.G.I., R.A.M., D.M., D.R., M.I., F.L., I.E., U.M., B.E., D.A.E., S.G., Ş.M., G.V., P.A., G.I.M. şi S.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât acestea nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că prin plângerea formulată, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor-judecători de la Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de mai sus, fapte pretins comise în soluţionarea unor dosare, având ca obiect cereri formulate de acesta şi în care au hotărât respingerea acţiunilor, atât la instanţa de fond, cât şi în căile ordinare de atac.
Petentul C.G.E. a reclamat că „prin deciziile pronunţate, decizii vădit netemeinice şi nelegale, i-au fost încălcate drepturi substanţiale, dreptul la un proces echitabil cu consecinţa violării drepturilor de proprietate".
A apreciat procurorul că din actul de sesizare a rezultat că faptele reclamate nu există întrucât judecătorii, persoane care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pronunţate, în măsura în care soluţia pronunţată este fundamentată pe baza interpretării probelor administrate în cauzele respective.
Conform statutului său profesional, judecătorul este liber să soluţioneze dosarul încredinţat, potrivit propriei convingeri, a propriei conştiinţe, bucurându-se de deplină independenţă în administrarea probaţiunii, în interpretarea legii aplicabile speţei, în analizarea şi interpretarea întregului dosar şi, în final, în luarea deciziei.
S-a concluzionat de către procuror că toate activităţile procesuale realizate în scopul soluţionării dosarului încredinţat judecătorului trebuie să fie la libera apreciere a acestuia, iar eventualele greşeli să fie cenzurate în căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, care a reiterat aspecte din sesizarea iniţială, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, procurorul general a reţinut că soluţia dispusă este justă şi are la bază acte premergătoare concludente şi suficiente, hotărârile considerate abuzive sunt motivate, astfel încât nu pot constitui nici măcar formal, obiect de cercetare penală.
S-a apreciat că în mod eronat petiţionarul a susţinut că C.E.D.O. ar fi sancţionat statul român în cauza Atanasiu şi alţii împotriva României pentru că prin soluţionarea nelegală şi netemeinică a cererilor de chemare în judecată de către instanţele naţionale s-au încălcat drepturi protejate atât de Constituţie, cât şi de Convenţia în discuţie.
În realitate, în Decizia din speţa de mai sus, C.E.D.O. a constatat, pe de o parte, încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie prin ştirbirea dreptului de acces la o instanţă, iar pe de altă parte, art. 1 din Protocol.
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 903/42/2011, petentul C.G.E., a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 şi a rezoluţiei nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că este nemulţumit de soluţia adoptată de parchet întrucât aceasta constituie o ignorare a principiilor constituţionale înscrise în art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 131 alin. (1) din Constituţia României.
Toate cererile de chemare în judecată (cereri accesorii unei acţiuni în revendicare) au fost respinse motivând instanţele că despăgubirile solicitate se acordă numai potrivit procedurii deschise de Legea nr. 10/2001, fapt infirmat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pilot pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii împotriva României, hotărâre publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 778/22 noiembrie 2010 a hotărât printre altele „că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 2 la Convenţie în ceea ce priveşte pe toate reclamantele" şi că „statul pârât să ia măsuri care să garanteze protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 2, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de faţă, conform principiilor consacrate de Convenţie".
S-a mai susţinut de către petent că, referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, este ştiut faptul că art. 6 alin. (1) din Convenţie nu se referă numai la protecţia „dreptului de acces la justiţie", la o instanţă, acest drept nu constituie decât unul dintre aspecte (Hotărârea C.E.D.O. din 12 octombrie 2010 în cauza Atanasiu şi alţii împotriva României, parag. 114).
Petentul a mai precizat în plângere, dar şi în plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei, că prin Legea nr. 10/2001 nu se acordă despăgubiri şi pentru compensarea încălcării dreptului de folosinţă sau al dreptului de dispoziţie, atribute esenţiale ale dreptului de proprietate.
Chiar dacă aşa fiind „în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare întemeiată pe prevederile civile de drept comun, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea corectă a legilor de reparaţie nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanţă garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie cu condiţia ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă" (cauza Atanasiu contra României, parag. 118).
Este de notorietate modul în care sunt soluţionate cererile (notificările) de restituire/retrocedare formulate de foştii proprietari, cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii 10/2001. În majoritatea lor, aceste cereri au avut ca finalitate o sancţionare a statului român de instanţa de contencios european.
Curtea de Apel Ploieşti, la termenul din 02 decembrie 2011, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale după calitatea persoanei, având în vedere că unul dintre intimaţi este magistrat în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând excepţia invocată, în raport de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că în cauză competenţa de soluţionare a plângerii de faţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că potrivit disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăriri penale sau a ordonanţei (...), persoana vătămată, precum şi orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă, potrivit art. 29 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., „infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", iar intimata D.M. îndeplineşte funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acestei instanţe i-ar reveni competenţa de a judeca în primă instanţă cauza, potrivit dispoziţiilor legale evocate mai sus.
Prin sentinţa penală nr. 263 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. de către petentul C.G.E. împotriva rezoluţiilor nr. 685/P/2011 şi 1631/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 28 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. de către petentul C.G.E. împotriva rezoluţiilor nr. 685/P/2011 şi 1631/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Asupra excepţiei privind necompetenţa materială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de a soluţiona plângerea penală formulată de petiţionarul C.G.E., faţă de momentul dobândirii calităţii de judecător la Înalta Curte de Casaţie a intimatei D.M. constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că plângerea petentului C.G.E., a fost înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 01 septembrie 2011 sub nr. 685/P/2011, plângere care ulterior a fost transmisă spre soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), infracţiuni pretins săvârşite de către intimaţii-magistraţi: P.E. - judecător la Judecătoria Buzău, U.M. - judecător la Judecătoria Buzău, I.E. - judecător la Judecătoria Buzău, F.R.L. - judecător la Judecătoria Buzău, R.G.I. - judecător la Tribunalul Buzău, G.V. - judecător la Tribunalul Buzău, B.E. - judecător la Tribunalul Buzău, S.G. - judecător la Tribunalul Buzău, S.V. - judecător la Tribunalul Buzău, Ş.M. - judecător la Tribunalul Buzău, M.I. - judecător la Tribunalul Buzău, D.A.E. - judecător la Tribunalul Buzău, R.A.M. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti, P.A. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti, G.I.M. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti, S.E. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti, D.R. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti, D.M. - judecător la Curtea de Apel Ploieşti.
În conţinutul plângerii petiţionarul a sesizat cercetarea respectivilor judecători în legătură cu pretinsul mod abuziv în care aceştia au judecat mai multe acţiuni civile promovate de către petiţionar.
La data de 28 octombrie 2011, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti spre soluţionare plângerea petiţionarului C.G.E. formulată împotriva rezoluţiei nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dată la care intimata D.M. avea calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, din coroborarea dispoziţiilor art. 209 alin. (3) şi (4), art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rezultă că dobândirea calităţii de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către intimata D.M. după presupusa săvârşire a infracţiunilor încriminate de către petent, determină schimbarea competenţei de soluţionare a plângerii penale, urmărirea penală urmând a se efectua de parchetul corespunzător instanţei căreia, potrivit legii, îi revine competenţa de a judeca cauza în primă instanţă, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aceste reguli privind competenţa după calitatea persoanei sunt de strictă interpretare, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută, conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, se constată că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea soluţionării plângerii penale formulată de petiţionarul C.G.E., împotriva intimaţilor P.E., U.M., I.E., F.R.L., R.G.I., G.V., B.E., S.G., S.V., Ş.M., M.I., D.A.E., R.M., P.A., G.I.M., S.E., D.R. şi D.M. - judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 octombrie 2011, la momentul sesizării Curţii de Apel Ploieşti cu plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiilor procurorului, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) şi (4), art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.
Ca urmare, constatând întemeiată excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite plângerea formulată de petiţionarul C.G.E., va desfiinţa rezoluţia nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi rezoluţia nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Admite plângerea formulată de petiţionarul C.G.E., desfiinţează rezoluţia nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi rezoluţia nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
