ICCJ. Decizia nr. 682/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 682/2012
Dosar nr. 9622/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 320/P/2011 din 2 septembrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii C.M., T.C.T., C.E., D.E.M. şi M.O. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Pentru a se pronunţa această ordonanţă sau reţinut următoarele:
Petiţionarul a solicitat cercetarea magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie C.M., T.C.T., C.E., D.E.M. şi M.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Din conţinutul plângerii rezultă că petiţionarul, administrator al SC C.D. SRL este nemulţumit de soluţiile dispuse de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în două dosare: Dosarul nr. 9626/2009 şi Dosarul nr. 10781/63/2007.
Din cercetările premergătoare a rezultat că reprezentantul petiţionarei se află în litigiu cu SC C. SA şi alte firme, cu care îşi dispută dreptul de proprietate asupra unor spaţii comerciale situate în municipiul Craiova, adresându-se instanţei pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra spaţiilor respective.
Întrucât din conţinutul actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate în sarcina magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în materialitatea lor, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva ordonanţei mai sus-menţionate petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 2573/II-2/2011 din 25 octombrie 2011 a aceleiaşi unităţi de parchet a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea, confirmându-se soluţia adoptată prin ordonanţa nr. 320/P/2011.
Împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii-judecători a formulat plângere penală la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen. reprezentantul petiţionarei SC C.D. SRL. Acesta, în esenţă, a pus concluzii de admitere a plângerii, desfiinţarea ordonanţei şi rezoluţiei atacate şi începerea urmăririi penale faţă de intimaţi, apreciind că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii-magistraţi este nelegală şi netemeinică.
Examinând legalitatea şi temeinicia ordonanţei atacate, Înalta Curte reţine că plângerea este nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii sau probe în sensul săvârşirii de către intimaţi a vreunei infracţiuni cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 9626/2009, precum şi a Dosarului nr. 10781/63/2007.
Magistraţii mai sus-menţionaţi şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu au cauzat nicio vătămare intereselor legale ale reprezentantului petiţionarei.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunile reclamate, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, iar în ce priveşte soluţiile de neîncepere a urmăririi penale,acestea pot fi cenzurate numai în limitele disp. art. 278-2781 C. proc. pen.
Instanţele judecătoreşti, ca şi parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi, prin urmare, nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
În consecinţă, în mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, cât şi de procurorul ierarhic superior acestuia că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către magistraţi a infracţiunilor reclamate, astfel încât plângerea petiţionarei este nefondată şi urmează a fi respinsă, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC C.D. SRL împotriva ordonanţei nr. 320/P/2011 din 2 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
