ICCJ. Decizia nr. 683/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 683/2012
Dosar nr.2938/99/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 695 din 24 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2938/99/2009 al Tribunalului Iaşi a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. de petentul B.E., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a numiţilor D.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 132 şi art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 şi G.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 C. pen. şi art. 291 C. pen., menţinută prin rezoluţia din 27 aprilie 2009, dată în dosarul cu nr. 497/II/2/2009 de prim-procurorul adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul E.B. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 17 aprilie 2009 a fost înregistrată sub nr. 2938/99/2009 plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale anterior menţionate, în motivarea plângerii arătându-se că rezoluţia procurorului este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:
- a fost dată, fără nici un fel de cercetări reale, fără a se cere dosarele care constituie probe esenţiale;
- a fost dată cu favorizarea, protejarea evidentă a învinuiţilor, prin împiedicarea de a se efectua cercetări concrete şi prin disjungeri şi trimiteri a unor porţiuni a dosarului la parchete necompetente şi incompatibile, unde învinuiţii au, în mod dovedit, pile;
- a fost dată cu scopul de a-i aduce persoanei sale nevinovate enorme şi vădite prejudicii, cu scopul de a favoriza şi de a proteja pe învinuiţii din acest dosar, şi, în special, cu scopul de a muşamaliza faptele penale săvârşite de numita M.A., dar şi a „membrilor clanului mafiot M.", persoane care au înscenat dosare penale, cu probe false, pe baza cărora s-a dispus arestarea sa.
La termenele din 28 septembrie 2009 şi 26 octombrie 2009 s-a dispus de către instanţă emiterea unei adrese către petiţionarul B.E., prin care i s-a solicitat să precizeze dacă a suferit o vătămare a vreunui interes legitim ca urmare a soluţiei dispusă prin rezoluţia procurorului din 26 februarie 2009 de neîncepere a urmăriri penale faţă de intimaţii D.V. şi G.V., iar în caz afirmativ, în ce constă respectiva vătămare, aducându-i-se la cunoştinţă, totodată, că potrivit disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată poate fi formulată de orice persoană care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime, adrese la care petentul nu a răspuns nici în scris, printr-un memoriu, şi nici oral în ziua judecăţii (de altfel petentul, deşi legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată).
Analizând plângerea din prisma calităţii procesuale a numitului B.E. de a sta în proces în calitate de petent, tribunalul a constatat următoarele.
I. La data de 10 iulie 2008, organele de cercetare penală, respectiv IPJ- Iaşi, Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „luare de mită", abuz în serviciu" şi „fals material în înscrisuri sub semnătură privată", de către numitul D.V., precum şi de „dare de mită",săvârşită de către numitul G.V., reţinându-se că sunt indicii că numitul D.V., viceprimar în anul 2007 al comunie Probota, jud. Iaşi i-ar fi eliberat în schimbul unor avantaje materiale numitului G.V. o adeverinţă în fals care atesta că deţinea un număr mare de animale, fapt neadevărat, iar în baza respectivului document acesta a achiziţionat, în cadrul unui program agricol, utilaje în valoare de 20000 lei, din care 60% au fost suportate de statul român.
După efectuarea actelor premergătoare, organul de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a constatat că faptele mai sus precizate nu există, fiind aplicabile în cauză disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând, în consecinţă, prin rezoluţia din 26 februarie 2009, neînceperea urmăririi penală a numiţilor D.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 132 şi art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 şi G.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 C. pen. şi art. 2914 C. pen.
Împotriva aceste rezoluţii a formulat, la data de 16 aprilie 2009, plângere numitul B.E., plângere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin rezoluţia cu nr. 497/II/2/2009 din 27 aprilie 2009, cu motivarea că susnumitul nu are calitate procesuală în cauză.
II. Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procurori a modalităţii de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă.
S-a reţinut astfel că posibilitatea atacării în justiţie a soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată pe calea plângerii a fost conferită, în mod limitativ, persoanei vătămate ori persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate prin soluţiile procurorului, justificarea calităţii procesuale de petent fiind condiţionată de existenţa vreunei vătămări aduse intereselor sale legitime, or, în cauză, petiţionarul E.B. nu este parte vătămată, în sensul art. 24 C. proc. pen. şi nu a invocat şi nici nu a dovedit că prin soluţia procurorului de neîncepere a urmăriri penale faţă de numiţii D.V. şi G.V. i-ar fi fost vătămate interese legitime private, personale.
Faţă de împrejurarea că petiţionarul E.B. nu are calitate procesuală de petent în cauză, s-a constatat că instanţa nu a fost legal sesizată, şi s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii.
Pentru aceleaşi considerente tribunalul nu a analizat excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/2005, invocată în scris de petiţionarul E.B., excepţie care poate fi invocată doar în faţa unei instanţe legal sesizate.
Sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost recurată de petentul B.E. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterând acuzele abstracte cu fapte de corupţie şi alte fapte penale la adresa persoanelor reclamate, dar şi a altor persoane care îşi desfăşoară activitatea la nivelul parchetelor şi a instanţelor de judecată ieşene, sugerând pretinse relaţii între acestea, ceea ce face posibilă favorizarea, protejarea persoanelor cercetate şi muşamalizarea faptelor penale reclamate.
Pe parcursul judecării cauzei, petentul a invocat excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 51, art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 224 C. proc. civ., în raport cu prevederile art. art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea acestor excepţii.
În motivarea excepţiilor s-a arătat că prevederile articolelor sus menţionate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Convenţie, referitoare la un proces echitabil.
Analizând cererea formulată în raport cu prevederile Legii nr. 47/1992, curtea de apel a constatat că este admisibilă doar solicitarea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (4) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, reţinând că petentul recurent este parte în proces, a ridicat în faţa instanţei de judecată o excepţie de neconstituţionalitate asupra căreia Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat în sensul admiterii printr-o decizie anterioară şi această excepţie vizează o normă în vigoare şi care are legătură cu soluţionarea cauzei, sens în care a admis în parte cererea petentului recurent şi în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a suspendat judecarea cauzei.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1621 din 16 decembrie 2010 a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Cu privire la cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183, art. 244 din Codul de procedură civilă, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, curtea de apel a apreciat că nu au legătură cu cauza şi, în consecinţă, a respins cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale.
Încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost recurată de petent, solicitând casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor invocate, apreciind că acestea au directă legătură cu cauza.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1216 din 29 martie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de petent.
După restituirea dosarului de la Curtea Constituţională cauza a fost repusă pe rol.
În concluziile depuse în scris la dosar, petentul a formulat cerere de recuzare a întregului colectiv de judecători ai Curţii de Apel Iaşi şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28l pct. 1 lit. b)2 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea acestei excepţii.
Cum, în raport cu modificările legislative aduse în materia recuzării prin Legea nr. 356/2006, recuzarea nu mai poate privi întreaga instanţă, s-a constatat că cererea de recuzare formulată de petent este inadmisibilă.
Totodată, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi modificată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Astfel, s-a avut în vedere că nu pot fi de competenţa Curţii Constituţionale decât dispoziţiile care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar desfăşurarea unui proces penal, în orice fază, se face în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, însă nu toate dispoziţiile aplicabile C. proc. pen. „au legătură cu soluţionarea cauzei". Unele texte pot avea legătură cu cauza, însă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că legătura trebuie să fie cu soluţionarea cauzei, or, în speţă, s-a constatat că dispoziţiile art. 28l pct. 1 lit. b)2 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 nu au legătură cu „soluţionarea cauzei" chiar dacă au legătură cu modul de desfăşurare a procesului penal.
Cum soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu este de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluţiei ce va dezlega recursul declarat în cauză, cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă.
Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate şi cu hotărârea pronunţată în cauză, curtea de apel a constatat că acesta este nefondat, reţinându-se, în acord cu prima instanţă, că petentul B.E. nu putea formula plângere împotriva ordonanţei procurorului de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 1862 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în condiţiile în care nu şi-a justificat calitatea procesuală de parte ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Astfel fiind, prin Decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii instanţe formulată de petentul B.E. la data de 24 octombrie 2011.
Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea aceluiaşi petent, de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b)2 din Legea nr. 202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, cu obligarea recurentului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul B.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs, petiţionarul şi-a exprimat nemulţumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă spre competentă soluţionare la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o şi care, în opinia sa, are legătură directă cu cauza.
Examinând cauza, în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine mai întâi că Decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este definitivă în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, dar şi cu privire la dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare a întregii instanţe formulată de petentul B.E. la data de 24 octombrie 2011.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dispoziţia cuprinsă în Decizia penală anterior menţionată, referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit. Aşadar, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal.
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b)2 din Legea nr. 202/2010 nu are legătură cu cauza, între acest text de lege şi soluţionarea pe fond a cauzei neexistând o legătură esenţială.
Înalta Curte reţine că cerinţa relevanţei este tocmai expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepţia de neconstituţionalitate putând fi soluţionată atunci când fără această soluţionare procesul nu poate fi tranşat.
Astfel, cu privire la excepţia invocată de petiţionar, de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b)2 din Legea nr. 202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 674/2012. Penal → |
|---|
