ICCJ. Decizia nr. 684/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 684/2012
Dosar nr. 313/45/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E.
Totodată, în baza art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 722/P/2010 şi a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011, ordonanţe care au fost menţinute.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 313/45/2011 petentul B.E. a solicitat desfiinţarea ordonanţei din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 722/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă numiţii B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., C.A., B.C.M. şi M.A. şi a ordonanţei nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Motivându-şi plângerea formulată, petentul a invocat lipsa unor cercetări reale, efective, neaudierea învinuiţilor şi ignorarea probelor ce dovedesc existenţa faptelor reclamate şi vinovăţia persoanelor cercetate.
Considerând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este total nelegală şi netemeinică, petentul a solicitat desfiinţarea ordonanţelor atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, unitate de parchet unde a înregistrat plângerea penală iniţială.
Cu privire la cererea petentului vizând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispoziţiilor Codului de procedură penală şi a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, Curtea de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
S-a reţinut astfel că Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conţinutului deciziei judecătoreşti.
În aceste condiţii, examinând relevanţa şi pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petent, instanţa a constatat că textele criticate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei în situaţia în care se invocă neconstituţionalitatea procedurii de soluţionare a recuzării magistraţilor, a modului de sesizare a Curţii Constituţionale, a lipsei din reglementarea Codului de procedură penală a unor texte similare din codul de procedură civilă privind suspendarea judecăţii, a prevederilor din Legea nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, a dispoziţiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de judecător în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., norme legale ce nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 305 alin. ultim C. proc. pen., instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E.
Pe fondul cauzei, curtea de apel, verificând ordonanţele atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza actelor şi lucrărilor dosarelor nr. 722/P/2010 şi 441/11/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a constatat că prin ordonanţa din 4 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 722/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 193 alin. (1) C. pen. şi faţă de magistraţii judecători C.A., B.C.M., M.A., pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 192 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competent în efectuarea urmăririi penale şi soluţionarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către magistraţii procurori a infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 193 alin. (1) C. pen., dosarul cauzei fiind înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Soluţia adoptată în dosarul nr. 722/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost atacată de petent, care s-a adresat cu plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care, prin ordonanţa nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată şi a menţinut ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale.
Fiind investită cu judecarea plângerii promovate de petentul B.E. în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă şi o justă evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul B.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs, petiţionarul şi-a exprimat nemulţumirea relativ la faptul că nu au fost trimise spre competentă soluţionare la Curtea Constituţională excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat şi care, în opinia sa, au legătură directă cu cauza.
La termenul din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat excepţia tardivităţii recursului, arătând că acesta vizează o dispoziţie de respingere a cererii petiţionarului de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a depăşit termenul de 48 de ore prevăzut de lege, având în vedere că hotărârea a fost pronunţată la data de 03 noiembrie 2011, iar recursul a fost promovat la data de 08 noiembrie 2011.
Examinând cauza, Înalta Curte reţine mai întâi că sentinţa penală nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este definitivă în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul B.E. împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 722/P/2010 şi a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011, având în vedere că potrivit art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă."
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală anterior menţionată, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este tardiv pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
La data de 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi a rămas în pronunţare cu privire la cererea formulată de petent, de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispoziţiilor Codului de procedură penală şi a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, iar petiţionarul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la data de 8 noiembrie 2011, aşadar cu depăşirea termenului de 48 de ore prevăzut de lege.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 683/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
