ICCJ. Decizia nr. 686/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.686/2012
Dosar nr. 7998/2/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara S.L.M. împotriva rezoluţiei din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 951 /P/2011.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 13 septembrie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de petiţionara S.L.M., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 951/P/2011.
În esenţă, petiţionara a susţinut că intimatul C.O., în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare doua creanţe care nu sunt certe si lichide, iar ulterior, a încercat să execute o creanţă pentru care o instanţă civilă a desfiinţat în totalitate executarea silită, săvârşind şi alte deficienţe în procesul de executare silită.
Aşadar, petiţionara a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 194 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen. şi că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea principiilor oficialităţii procesului penal, aflării adevărului, rolului activ, garantării dreptului la apărare şi legalităţii procesului penal.
La data de 24 octombrie 2011, petiţionara a depus la dosar, prin compartimentul registratură, o cerere prin care a solicitat instanţei să transmită Curţii Europene de Justiţie 31 de întrebări preliminare, scopul urmărit prin obţinerea hotărârii preliminare constând în a se stabili dacă pretinsele neregularităţi, invocate de petiţionară, din dosarele de executare silită în care a avut calitatea de debitoare, instrumentate de executorul judecătoresc C.O., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi dacă au fost încălcate art. 8, art. 17 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Având în vedere particularităţile cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că întrebările preliminare propuse de petiţionară nu sunt nici pertinente şi nici necesare soluţionării fondului plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., reţinând că paragraful 2 al art. 234 T.C.E. stabileşte că instanţa naţională în faţa căreia se cere adresarea unei întrebări preliminare, poate să ceară Curţii să se pronunţe numai dacă apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, iar instanţele naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară.
S-a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 8, art. 17 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale nu au o legătură directă cu cauza, ele conţinând reglementări cu caracter foarte general care îşi găsesc corespondent şi aplicabilitate deplină în dreptul intern al României. Aceste reglementări se regăsesc în prevederile legilor române şi sunt aplicate constant şi consecvent de instanţele româneşti şi, ca atare, interpretarea şi aplicarea normelor invocate se poate face în mod corect de instanţele naţionale, nelăsând loc nici unei îndoieli rezonabile care să justifice pertinenţa unei întrebări preliminare cu privire la aceste prevederi.
Examinând actele dosarului de urmărire penală, Curtea de apel a reţinut că prin rezoluţia din data de 14 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 951/P/2011, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.O. referitor la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 194, art. 215, art. 246 şi art. 247 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 2197/II-2/2011 din data de 22 august 2011 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.L.M. împotriva rezoluţiei din data de 14 iulie 2011.
Fiind nemulţumită de aceste soluţii, S.L.M. a formulat plângere la instanţa competentă - Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Examinând rezoluţia atacată, instanţa a apreciat că soluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este temeinică şi legală, cercetările desfăşurându-se potrivit dispoziţiilor legale, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii că executorul judecătoresc C.O. ar fi acţionat cu rea-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu în vederea vătămării intereselor legitime ale petiţionarei sau că ar fi săvârşit fapte care să întrunească anumite trăsături caracteristice infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj. Totodată, s-a constatat că aspectele invocate în cuprinsul plângerii formulate, privind omisiunea întocmirii sau întocmirea în mod necorespunzător a unor acte în cadrul procedurii de executare silită, sunt de natură civilă, petiţionara având posibilitatea de a le contesta pe calea unei contestaţii la executare adresată instanţei civile competente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara S.L.M., acesta fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionară împotriva sentinţei penale nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara S.L.M. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiţionară.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentei petiţionare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
Totodată, recurenta petiţionară va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara S.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.O.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 688/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 685/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
