ICCJ. Decizia nr. 670/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 670/2012
Dosar nr.3752/109/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 462 din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Argeş 1-a condamnat pe inculpatul P.Ș. la 8 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320/1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 02 mai 2011 la zi, menţinând starea de arest preventiv a inculpatului.
A aplicat faţă de inculpat măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen. până la însănătoşire.
S-a constatat că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 364/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.Ș. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că la data de 01 mai 2011, inculpatul a lovit-o pe soţia sa şi apoi a sugrumat-o producând astfel decesul victimei.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că în după amiaza zilei de 01 mai 2011, în jurul orelor 16,00, inculpatul P.Ș. şi-a anunţat fiul - martorul P.I. şi pe o vecină - martora M.E. că soţia sa a avut o criză de epilepsie.
A susţinut inculpatul că în ziua precedentă atât el, cât şi soţia sa, au fost muşcaţi de câinele din gospodărie, motiv pentru care au avut discuţii contradictorii. Pe fondul acestora şi fără a fi vreo persoană prezentă în domiciliul lor, victima P.V. ar fi avut o criză puternică de epilepsie, astfel că inculpatul ar fi plecat din locuinţă în curte pentru o perioadă scurtă de timp, iar la revenire, a găsit-o pe aceasta căzută din pat şi decedată.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.Ș., care la data de 01 mai 2011, a ucis-o pe soţia sa P.V. prin sugrumare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită.
Instanţa a avut în vedere vârsta inculpatului - 69 ani, poziţia de recunoaştere în faţa instanţei, dar şi antecedentele penale ale acestuia (reabilitat de drept), criterii în raport de care s-a aplicat o pedeapsă situată în limitele reduse conform art. 3201 C. proc. pen., cu executare în condiţii privative de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 123/A din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva sentinţei penale nr. 462 din 01 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3752/109/2011.
A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului P.Ș. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 lit. â) C. pen. şi a majorat atât cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului P.Ș. de la 8 ani la 12 ani închisoare, cât şi cel al pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului P.Ș., aflat în Penitenciarul Colibaşi.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive a inculpatului de la data pronunţării sentinţei penale atacate până la data pronunţării deciziei.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât şi potrivit dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen., în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., curtea de apel a reţinut că acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv 72 C. pen. Astfel, s-a constatat că în cauza de faţă, în faza de urmărire penală, inculpatul P.Ș. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, iar în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a reţinut că acesta a avut o atitudine nesinceră şi a exclus faptul că ar fi agresat-o pe victimă. S-a apreciat că această poziţie procesuală a inculpatului în faza de urmărire penală a condus la prelungirea în timp a cercetărilor, astfel încât în cauză nu se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Pe de altă parte, nu s-a dat relevanţă nici circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere că, deşi reabilitat de drept, inculpatul a mai săvârşit infracţiuni, astfel cum rezultă din fişa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.
Ca atare, sub aspectul individualizării pedepsei, s-a dispus înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen. şi s-a majorat atât cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului P.Ș. de la 8 ani la 12 ani închisoare, cât şi cel al pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
Curtea de apel a considerat întemeiată critica parchetului sub aspectul nelegalităţii pedepselor complementare şi accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în ceea ce priveşte interzicerea inculpatului a dreptului de a alege, apreciind întemeiat că inculpatul trebuie să piardă în acest drept.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.Ș., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea pedepsei stabilite de către instanţa de fond, prin raportare şi la circumstanţele personale ale inculpatului.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că, la data de 01 mai 2011, a ucis-o pe soţia sa P.V., prin sugrumare, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale acestuia.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor asemenea împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii, astfel că în mod just instanţa de apel a apreciat că sentinţa primei instanţe este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.
Ca atare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă de 12 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca ne fiind întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de reducere a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 mai 2011 la 12 martie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 mai 2011 la 12 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 673/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 67/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
|---|
