ICCJ. Decizia nr. 769/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 769/2012
Dosar nr. 8728/1/2011
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 18 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 395/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reţinut următoarele:
La 22 noiembrie 2010, C.V. a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere, în cuprinsul căreia a solicitat să fie efectuate cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faţă de O.D. şi A.Ş., care, în calităţile lor de rector al Universităţii Alexandru loan Cuza din Iaşi şi de decan al Facultăţii de Filozofie, din cadrul aceleiaşi universităţi, în anul 2004, au prezentat Senatului instituţiei de învăţământ arătate o situaţie neconformă cu realitatea, în sensul că C.V., conferenţiar, care îndeplinea condiţiile de pensionare, a obţinut, în şedinţa din 18 iunie 2004 a Consiliului Facultăţii de Filosofie, un număr de şapte voturi în favoarea cererii de continuare a activităţii profesionale, în condiţiile în care, pentru aprobarea cererii ar fi fost nevoie de opt voturi. Autorul plângerii a menţionat în cuprinsul sesizării sale că infracţiunea de înşelăciune ar consta în aceea că făptuitorii au indicat eronat că ar fi fost nevoie de opt voturi, întrucât la şedinţa din 18 iunie 2004 au participat treisprezece membri, iar pentru aprobarea cererii sale era necesar un număr de şapte voturi şi nu opt, adică jumătate plus unul din numărul membrilor prezenţi.
Plângerea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin adresa nr. 21600 din 03 ianuarie 2011, a transmis-o Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, spre soluţionare.
S-a înregistrat astfel Dosarul 75/P/2011, iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din 28 martie 2011, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe O.D., declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor, pentru săvârşirea aceeaşi infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, determinat de faptul că făptuitorul are calitatea de senator în Parlamentul României.
Dosarul a fost înregistrat în evidenţele secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la numărul 395/P/2011, fiind soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi număr din 18 august 2011, prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de O.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
În argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reţinut că în acest caz nu au rezultat indicii care să confirme săvârşirea vreunei fapte penale de către O.D., astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Soluţia a fost comunicată persoanei vătămate la data de 26 august 2011.
Ulterior, la data de 23 septembrie 2011, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică nr. 2289/II/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar împotriva soluţiei anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală şi temeinică. S-a reţinut în acest sens că actele premergătoare efectuate în Dosarul nr. 395/P/2011 nu au demonstrat existenţa unor dovezi care să confirme săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. ori a altei infracţiuni în sarcina făptuitorului O.D.. De altfel, argumentul invocat de către petiţionar cum că infracţiunea de înşelăciune ar consta în interpretarea voit eronată a noţiunii de vot majoritar calificat privind cvorumul de 13 voturi, s-a apreciat că nu este întemeiat, câtă vreme adunarea membrilor Consiliului Facultăţii de Filosofie şi Hermeneutică trebuia să fie constituită dintr-un număr par pentru a se putea discuta despre o majoritate formată din jumătate plus unul din numărul votanţilor şi orice cvorum constituit dintr-un număr impar de votanţi nu este susceptibil decât de o majoritate simplă, nu una calificată, neputându-se discuta despre o jumătate a unei adunări formate din 13 membri.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petiţionarul C.V. s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente, respectiv Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01 noiembrie 2011.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este învestită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că soluţia adoptată de parchet faţă de intimatul O.D. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârşirii acestei infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul O.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., rezoluţie care va fî menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiei din 18 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 395/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 723/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
