ICCJ. Decizia nr. 783/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 783/2012
Dosar nr. 15682/63/2011/a6
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 martie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 15682/63/2011 a admis cererea formulată de inc. E.V.H., iar în baza art. 1602 C. proc. pen., a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului E.V.H., arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 54 din 01 iunie 2011, emis de Tribunalul Dolj.
În baza art. 1602 alin. (3) lit. a) – e) şi alin. (31) lit. c) şi f) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii;
- să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu - mun. Craiova - decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la I.P.J. Dolj - Poliţia mun. Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de Poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se aproprie de coinc. M.C.A. şi de martorii din cauză;
- să nu desfăşoare activităţi comerciale. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării preventive în cazul încălcării cu rea credinţă a obligaţiilor ce-i revin şi s-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54 din 01 iunie 2011 emis de Tribunalul Dolj, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, prin rechizitoriul nr. H27/P/2010 din data de 24 iunie 2011 a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E.V.H., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, acesta fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 490 din 02 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c, C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca urmare a schimbării de încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În ceea ce priveşte cerererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.V.H., prin avocat la data de 8 martie 2012 instanţa a reţinut următoarele:
Sub aspectul admisibilităţii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1606 C. proc. pen. precum şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care este judecat inculpatul nu depăşesc 18 ani închisoare.
De asemenea, instanţa constată că este îndeplinită şi condiţia de la alin. (2) a art. 160 C. proc. pen., respectiv aceea de a nu exista date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În plus prin „date" în accepţiunea acestui text de lege nu se pot înţelege decât probe sau indicii temeinice care să confirme asemenea fapte, situaţii, împrejurări concrete, rezultate din dosar privind inculpatul în cauză, modul de operare, fapte propriu-zise care să justifice temerea zădărnicirii adevărului şi cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovada, deoarece în caz contrar „temerea" - prezumţie ce ar putea fi dedusă, ar fi rezultatul unui element de subiectivism.
În cauză, nu există astfel de date care să determine instanţa să aprecieze în acest sens, în condiţiile în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, judecata a avut loc conform procedurii simplificate prevăzute de art 3201 C. proc. pen., iar criticile din apel vizează exclusiv individualizarea judiciară a pedesei.
Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie şi în raport de motivele care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, se reţine că măsura arestării preventive a fost dispusă exclusiv în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului raportat la natura şi gravitatea faptelor pentru care era cercetat.
Sub acest aspect, menţionăm că pentru punerea în libertate provizorie, trebuie să fie reţinute nu numai consideraţiile referitoare la gravitatea faptei - ci trebuie cercetate toate circumstanţele de natură a concluziona sau înlătura existenţa unei veritabile exigenţe de interes public care să justifice o derogare de la regula cercetării în stare de libertate, fiind statuat expres de Î.C.C.J. în decizia nr 17/2011 pronunţată în interesul legii că, instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie, în cazul în care se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, - trebuie să verifice în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului.
În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul este arestat de mai mult de 10 luni, timp în care s-a finalizat judecata în primă instanţă, cauza aflându-se în stadiul de apel.
Este adevărat că a intervenit deja o condamnare în primă instanţă cu executare în detenţie pentru o infracţiune gravă - evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul fiind mare şi nerecuperat, însă nu se poate face abstracţie de celelalte date personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, atitudine sinceră, a colaborat cu organele judiciare solicitând judecata conform procedurii simplificate, provine dintr-o familie organizată, cu doi copii minori, unul cu afecţiuni medicale deosebite, conform actelor medicale depuse la instanţa de fond), elemente în raport de care se poate aprecia că la acest moment procesual punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar, subsumată obligaţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a) – e) şi alin. (31) lit. c) şi f) C. proc. pen., oferă garanţii suficiente pentru buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Cu privire la oprobiul public, această reacţie a opiniei publice avută în vedere la dispunerea privării de libertate s-a estompat, interesând rezultatul judecăţii, în sens contrar, ar echivala cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menţinută în stare de arest până la soluţionarea fondului, fără posibilitatea liberării acestuia sub control judiciar în cursul procesului.
Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat, în termen legal, recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii din 8 martie 2012 şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.V.H. A arătat că instanţa de apel a dispus în mod greşit liberarea inculpatului sub control judiciar, iar motivarea încheierii este într-o contradicţie vădită cu motivările din încheierile anterioare prin care aceeaşi instanţă a menţinut măsura arestării preventive.
Examinând încheierea atacată în raport de motivele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat.
Măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpatul E.V.H., de Tribunalul Dolj la data de 01 iunie 2011 şi a fost prelungită de aceeaşi instanţă, ambele soluţii rămânând definitive prin respingerea recursului inculpatului.
De fiecare dată, referindu-se la pericolul pentru ordinea publica, instanţele de judecată s-au raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei de evaziune fiscală o infracţiune gravă în formă continuată, prejudiciul fiind mare şi nerecuperat, cât şi la sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice, evidenţiind totodată şi starea de dezaprobare generală cu privire la comportamentul inculpatului precum şi a celorlalte persoane cercetate penal.
De asemenea, instanţele au apreciat ca privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru protejarea ordinii publice, chiar dacă acesta a avut o atitudine de recunoaştere a faptei penale pentru care este condamnat de instanţa de fond.
În atare situaţie, argumentele oferite de prima instanţă, în sensul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are doi copii minori, unul cu afecţiuni medicale deosebite, conform actelor medicale depuse la instanţa de fond, iar din probele dosarului nu rezulta date că odată pus în libertate va comite şi alte infracţiuni, nu poate conduce automat la existenţa îndeplinirii condiţiilor cumulative prev. art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.
La aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se tină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunii, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public.
Stabilirea de către instanţa de apel a anumitor obligaţii, nu este, in opinia curţii, suficient pentru a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului sau să săvârşească alte infracţiuni de aceeaşi natură.
Faţă de cele ce preced, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea va admite recursul, va casa incheierea şi, pe fond, va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulat de inculpatul E.V.H.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru minori, pronunţată în Dosarul nr. 15682/63/2011, privind pe inculpatul E.V.H.
Casează, în parte, încheierea recurată şi rejudecând în fond, respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulat de inculpatul E.V.H.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronuntată în şedinţă publică, azi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 782/2012. Penal → |
|---|
