ICCJ. Decizia nr. 781/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 781/2012
Dosar nr. 1947/2/2012
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost investită cu judecarea cauzei privind pe inculpatul R.E.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificări şi completări ulterioare, instanţa care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.E.A, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 9 martie 2012 până la 6 aprilie 2012 inclusiv.
Pentru a pronunţa această incheiere Curtea de apel a reţinut ca situaţie de fapt, ca inculpatul R.E.A. prevalându-se de calitatea de avocat a lăsat să se înţeleagă şi chiar a pretins că ar avea influenţă pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cerând în mod direct suma de 100.000 euro în două tranşe (70.000 euro şi respectiv 30.000 euro) şi primind prin intermediul martorului O.R.M. suma de 70.000 euro la data de 8 martie 2012 pentru a determina pe magistraţii secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre în cauza nr. 4531/114/2011 privind recursul formulat de A.R.S. cu termen de judecată la data de 14 martie 2012 în sensul reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare. De asemenea R.E.A. a făcut şi afirmaţia că din banii primiţi îi va rămâne şi lui o parte, lăsând să se înţeleagă că o mare parte din această sumă o va remite unor magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a nominaliza vreunul din judecătorii acestei instanţe.
În raport de toate acestea, a rezultat că inculpatul a fost prins în flagrant în parcarea din faţa Ateneului Român, iar din declaraţia dată în faţa instanţei la data de 9 martie 2012 a recunoscut în totalitate fapta, pe care o regretă fiind întrunite dispoziţiile art. 150 alin. (1) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 149 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul R.E.A. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificări şi completări ulterioare.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptei deduse judecăţii, fapta imputata inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunii ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necasară menţinerea arestării preventive a inculpatului R.E.A.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.A. împotriva încheierii din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1947/2/2012 (765/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 782/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 780/2012. Penal → |
|---|
