ICCJ. Decizia nr. 2367/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2367/2012
Dosar nr. 9400/2/2012
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08 (35/08), din data de 24 august 2009, Tribunalul Districtual (Landgericht) din Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010) s-a dispus condamnarea inculpatului Ţ.C.V. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: falsificare de carduri de plată cu funcţiune de garanţie emisă în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat în concurs formal, fraudă informatică şi cu spionare de date comise în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat în 3 cazuri, tentativă de falsificare de cârduri de plată cu funcţiune de garanţie comisă în scop lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acţionat şi în grup infracţional organizat şi falsificarea de carduri de plată cu funcţiune de garanţie comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 şi 2, 152 b alin. (1) şi (2), 202 a alin. (1) şi (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin. (2), 52, 53 C. pen. german.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că la data de 17 februarie 2007, inculpatul Ţ.C.V. a instalat în Munster, împreună cu alte persoane, la bancomatul de la banca SEB, situată în Roggenmarket, o mască pe tastatură şi dispozitivul de citit pe slotul de introducere a cardurilor, fixându-le cu bandă adezivă.
Ulterior, inculpatul a citit pe un laptop cu software corespunzător datele spionate, adică seriile de cifre ale fiecărui PIN (21 seturi de date).
Apoi, folosindu-se de carduri clonate au efectuat mai multe retrageri de bani.
În acelaşi fel au acţionat şi la Banca S. din Dinslaken la data de 24 februarie 2007, iar la data de 7 iulie 2007 în localitatea Osnabruck.
În luna decembrie 2007, inculpatul Ţ.C.V. împreună cu alte persoane au acţionat în mod similar în Muhlacker, la data de 26 ianuarie 2008 în localitatea Herzogenrath, la 2 februarie 2008 în localitatea Stolberg, la 18 februarie 2008 în Bremerhaven, la 9 martie 2008 în Herzogenrath, iar în februarie au fost spionate mai multe terminale POS din Olanda.
În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, faptele inculpatului au corespondent şi în legislaţia penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor concurente prev. de art. 24 alin. (1) (3 fapte), art. 25, art. 27 alin. (1) (3 fapte) din Legea nr. 365/2002, rap. la art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 20 rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (4 fapte), art. 20 rap. la art. 27 alin. (1) cu aplic. art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. art. 24 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În prezent, condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul Bielefeld Brackwede - Germania.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului Ţ.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs persoana transferabilă Ţ.C., solicitând admiterea recursului prin anularea transferului şi executarea pedepsei, în continuare, în penitenciarul din Germania. Invocă disp. art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al viaţă al persoanei
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Faţă de numitului Ţ.C.V. s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08 (35/08), din data de 24 august 2009, pronunţată de Tribunalul Districtual (Landgericht) din Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului Ţ.C.V. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: falsificare de carduri de plată cu funcţiune de garanţie emisă în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat în concurs formal, fraudă informatică şi cu spionare de date comise în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat în 3 cazuri, tentativă de falsificare de carduri de plată cu funcţiune de garanţie comisă în scop lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acţionat şi în grup infracţional organizat şi falsificarea de carduri de plată cu funcţiune de garanţie comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 şi 2, 152 b alin. (1) şi (2), 202 a alin. (1) şi (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin. (2), 52, 53 C. pen. german.
Deşi prin cererea transmisă prin poştă la data de 21 noiembrie 2010, Ţ.C.V. a solicitat să se ia act că revine asupra consimţământului la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii în ţara de origine, acestuia i s-a aplicat măsura expulzării, situaţie în care, potrivit art. 3 parag. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, nu este necesar acordul condamnatului la transferarea sa.
Pe de altă parte, nu există niciun indiciu care să justifice temerea inculpatului că, aflat în custodia autorităţilor din România, există riscul de a fi supus unor agresiuni.
Înalta Curtea constată că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului T.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Germania pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare este definitivă şi executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanţa germană constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă T.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă T.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 726/2012. Penal → |
|---|
