ICCJ. Decizia nr. 2366/2012. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2366/2012
Dosar nr. 7982/2/2011
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 452 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în temeiul art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - republicată, a recunoscut Sentinţa penală nr. 2261/2007 - Reg.Gen. N.7105/2007 - R.G.N.R. N.9191 din data de 5 decembrie 2007 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar din Santa Maria Capua Vetere, confirmată prin Sentinţa nr. 7434/2008 pronunţată la data de 23 octombrie 2008 de Curtea de Apel din Neapoli, secţia a II-a, rămasă definitivă la data de 22 ianuarie 2010.
A fost dispusă transferarea condamnatului S.D.F. (cetăţean român, născut în municipiul Galaţi, cu domiciliul în municipiul Galaţi, B-dul D., judeţul Galaţi) din Republica Italia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare.
A fost interzisă condamnatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei dreptul de a fi ales.
A fost dedusă din pedeapsă perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 6 iulie 2007 şi până la zi.
A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1570/11/5/2011 din data de 5 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a Sentinţei penale nr. 2261/2007-Reg.Gen. N.7105/2007 - R.G.N.R. N.9191 din data de 5 decembrie 2007 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar din Santa Maria Capua Vetere, confirmată prin Sentinţa nr. 7434/2008 pronunţată la data de 23 octombrie 2008 de Curtea de Apel din Neapoli, Secţia a II-a şi rămasă definitivă la data de 22 ianuarie 2010, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Republica Italiană de transferare a condamnatului S.D.F. (cetăţean român, născut în municipiul Galaţi, cu domiciliul în municipiul Galaţi, B-dul D., judeţul Galaţi) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant. Prin Sentinţa penală nr. 2261/2007-Reg.Gen. N.7105/2007 - R.G.N.R. N.9191 din data de 5 decembrie 2007 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar din Santa Maria Capua Vetere, s-a dispus condamnarea inculpatului S.D.F. la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 30.000 de euro amendă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante prev. de art. 73 şi art. 80 din D.P.R. n.309/1990, în fapt, reţinându-se în sarcina sa că la data de 6 iulie 2007, în urma unui control efectuat de Poliţia Feroviară din Aversa, a fost depistat în Gara A., având asupra sa cantitatea de 6,308 Kg substanţe stupefiante de tip heroină, destinate vânzării şi care au fost sechestrate.
Această sentinţă a fost confirmată prin Sentinţa nr. 7434/2008 pronunţată la data de 23 octombrie 2008 de Curtea de Apel din Neapoli, secţia a II-a şi a rămas definitivă la data de 22 ianuarie 2010.
În raport cu faptele reţinute Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Astfel, faptele respective au corespondent în legea penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Felul şi durata pedepsei principale, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea definitivă de condamnare a instanţei italiene (6 ani şi 8 luni închisoare), sunt compatibile cu legea penală română, conform normelor de incriminare anterior menţionate, precum şi celorlalte dispoziţii incidente (art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.).
Prin declaraţia din data de 20 ianuarie 2011, condamnatul şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii, precizând că îi sunt cunoscute consecinţele juridice care decurg din acest consimţământ.
Curtea a concluzionat că, în privinţa condamnatului, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs condamnatul - persoană transferabilă S.D.F., solicitând admiterea recursului arătând că se impune ca recurentul-condamnat persoană transferabilă să rămână în Italia.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată, transferul unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc dacă persoana condamnată este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimţit de către persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare şi statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
Condiţiile impuse de textul de lege mai sus-menţionat sunt îndeplinite.
Astfel, persoana transferabilă este cetăţean român, cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă din data de 22 ianuarie 2010, condamnatul având de executat mai mult de 6 luni închisoare, data împlinirii pedepsei fiind în anul 2014.
Din cuprinsul cererii de recurs, condamnatul a declarat că îşi menţine cererea de a fi transportat într-un penitenciar din România, unde doreşte să-şi execute pedeapsa.
Şi condiţia dublei incriminări este îndeplinită în cauză, fapta comisă de condamnat având corespondent în legislaţia română, respectiv în dispoziţiile infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă împotriva Sentinţei penale nr. 452 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Condamnatul - persoana transferabilă S.D.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.D.F. împotriva Sentinţei penale nr. 452 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2364/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Penal → |
|---|
