ICCJ. Decizia nr. 919/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 919/2012
Dosar nr. 3134/1/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost înregistrată ca dosar nr. 3134/1/2012 cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 524 din 5 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6357/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Sentinţa penală nr. 524 din 5 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6357/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală,sentinţă prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul S.D. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului 12212/200/2011 al Judecătoriei Băzău, nu este supusă nici unei căi de atac, după cum prevede, fără nici un echivoc art. 60 alin. (6) C. proc. pen., expresia „ nici unei căi de atac „ vizând deopotrivă în mod neîndoielnic, şi căile ordinare de atac (apel , recurs) şi căile extraodinare de atac (contestaţie în anulare, revizuire).
Aşa fiind, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestator, va fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 524 din 5 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6357/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 918/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 920/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
---|