ICCJ. Decizia nr. 725/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 725/2012
Dosar nr. 6743/1/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 martie 2011 petentul a formulat plângere împotriva judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, P.Z., J.C. şi G.P., solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă pretins a fi comisă în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 45092/3/2008. Plângerea a fost depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi constatând faptul că plângerea a fost greşit îndreptată, prin sentinţa penală nr. 1613 din 28 octombrie 2010 Înalta Curte a dispus trimiterea acesteia, spre competentă soluţionare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia nr. 355/P/2011 din 20 iunie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.Z., J.C. şi G.P., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că petentul este nemulţumit faţă de modul în care a fost soluţionat Dosarul nr. 45902/3/2008 al Înaltei Curţi, prin decizia penală din data de 09 decembrie 2009, pe care o consideră nelegală, întrucât susţine că ar fi fost pronunţată cu nerespectarea normelor procedurale şi încălcarea drepturilor care-i sunt conferite de lege, inclusiv a dreptului la apărare, ceea ce ar fi produs o vătămare a intereselor sale legitime.
Din verificări a rezultat că petiţionarul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit a) şi f) C. pen.
S-a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, iar examinarea soluţiilor pronunţate de instanţele de judecată, precum şi îndreptarea eventualelor erori în interpretarea probelor, poate fi făcută numai în cadrul controlului judiciar, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere în termen legal petentul şi prin rezoluţia din 15 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul C.A. împotriva rezoluţiei din 20 iunie 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constatându-se că rezoluţia dată este legală şi temeinică şi că în mod corect s-a reţinut că infracţiunea reclamată în sarcina magistraţilor nu există în materialitatea sa.
Împotriva rezoluţiei din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen legal, petentul C.A. a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 278 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6743/1/2011. La termenul de judecată din 19 ianuarie 2012 petentul a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată şi a procurorului de şedinţă, cerere ce a fost respinsă. Cu ocazia dezbaterii cauzei petentul a precizat că se afla în imposibilitate de a pune concluzii în faţa Înaltei Curţi, întrucât nu recunoaşte completul de judecata şi niciun alt magistrat.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dispusă se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.
Se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaţilor P.Z., J.C. şi G.P. -judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul infracţiunii prev de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii reclamate.
Înalta Curte constată că în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Faptul că petentul a fost nemulţumit de modul cum magistraţii intimaţi judecători au soluţionat cauza ce a format prin decizia penală nr. 4121 din 9 decembrie 2009, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte penale. Faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reţine că au fost săvârşite cu intenţie şi că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei, în acelaşi sens a dispus şi legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată, a prevăzut că „judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile prezentei legi"; şi că „judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali."; Totodată, art. 17 din aceiaşi lege stabileşte că desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac, şi nu ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunţat-o. Magistratul chemat să soluţioneze diferendul, va examina justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza acestora îşi va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi va adopta o soluţie, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puţin una din părţile aflate în litigiu.
Împrejurarea că intimaţii P.Z., J.C. şi P.G. judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au soluţionat cauza nu poate determina tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, valorificarea unor eventuale critici putându-se realiza în contextul exercitării de către parte a căilor de atac prevăzute de lege, în caz contrar încălcându-se principiul independenţei puterii judecătoreşti.
Pe de altă parte, adoptarea de către magistraţii judecători a unei soluţii, în cauza avută spre competentă soluţionare nu poate reprezenta în sine, un abuz în sensul legii penale, atâta vreme cât pronunţarea hotărârii judecătoreşti semnifică elementul fundamental prin care se înfăptuieşte justiţia.
Înalta Curte constată că în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaţilor, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului şi nu există infracţiunea reclamată.
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o rezoluţie temeinică şi legală.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluţiei din 20 iunie 2011 dispusă în Dosarul nr. 355/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluţiei din 20 iunie 2011 dispusă în Dosarul nr. 355/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 756/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
