ICCJ. Decizia nr. 952/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 952/2012
Dosar nr. 115/44/2012/a3
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 27 ianuarie 2012 emis în Dosarul nr. 245/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –D.N.A., s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatei T.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi trafic de influenţă prev. şi ped. la art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, a art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpata T.A. a fost arestată prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2011 emiţându-se mandatul de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011) al Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 115/44/2012, în baza art. 3002 C. proc. pen. în referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 115/44/2012, a declarat recurs inculpatul T.A. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar recurenta inculpată prin apărător a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
A mai susţinut că, succesiv s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive inculpatei fără ca aceasta să fie audiată, învederând că nu a fost ascultată cu referire la învinuirile care i se aduc şi acuzaţiile care s-au administrat.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Galaţi dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la dispoziţia instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia aceRON persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În raport de modul de operare a activităţii infracţionale respectiv că la data de 16 iunie 2010 şi la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunţa o hotărâre judecătorească favorabilă denunţătorului I.C. în Dosarul nr. 11258/231/2008 a pretins de la denunţătorul I.C. prin intermediul numitului L.A. suma de bani de 80.000 RON şi respectiv 700 euro şi foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanţă costând geamuri termopan, porţi metalice, grilaje metalice şi contravaloare acoperişului de tablă, dar şi în raport de împrejurările comiterii faptei, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpata Ie-a săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective. în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160 alin. (3) din C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea, formulată de către inculpată prin apărătorul ales, se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă şi se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susţinerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 şi 148 lit. f), 1491 C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatei nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpata este cercetată.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
III. Referitor la susţinerea apărării în sensul că în mod succesiv s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei fără ca aceasta să fie audiată, învederând că nu a fost ascultată cu referire la învinuirile care i se aduc, Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 150 C. proc. pen. prevăd expres că: „măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut...".
Or, în cauza de faţă inculpata a fost arestată prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2011 emiţându-se mandatul de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011) al Curţii de Apel Bucureşti, iar prin încheierea din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 115/44/2012 - ce face obiectul prezentului recurs - a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatei.
Astfel, încheierea ce face obiectul cauzei de faţă vizează menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A. şi nu luarea măsurii arestării preventive a cesteia, constatându-se că în raport de dispoziţia atacată prin prezentul recurs nu sunt incidente dispoziţiile art. 150 C. proc. pen. , dispoziţii care oblică instanţa să procedeze la ascultarea inculpatei.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 115/44/2012.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 115/44/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 499/2012. Penal. Pornografia infantilă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
