ICCJ. Decizia nr. 943/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.943/2012
Dosar nr. 90/102/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, eliminându-se aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, în consecinţă inculpatul D.I. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, stabilindu-se un termenu de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În temeiul art. 14 şi al art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 şi următoarele C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, inculpatul fiind obligat la plata către partea civilă a sumei de 53.675,88 RON, la care se adaugă dobânda legală până la data stingerii efective a datoriei.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a hotărî astfel , instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului D.I., care, în calitate de administrator al SC I.C. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2005-2007, a omis evidenţierea unei părţi a veniturilor obţinute în baza contractului de prestări servicii din data de 2 decembrie 2004, având ca beneficiar pe numitul L.C., în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 53.675,88 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, constând în omisiunea evidenţierii în tot sau în parte, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale - prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); aceste venituri au însumat, atât potrivit notei de constatare din 12 mai 2008 a Gărzii Financiare - Secţia Mureş, cât şi potrivit procesului - verbal de inspecţie fiscală din 17 septembrie 2009 al D.G.F.P-A.F.P. Tg. Mureş, - Activitatea de Inspecţie Fiscală, 182.500 RON, iar prin omisiunea evidenţierii lor în contabilitatea societăţii s-a cauzat bugetului de stat prejudiciul mai sus menţionat (53.675,88 RON).
Cu privire la latura civilă a cauzei , s-a reţinut că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.F.P. Mureş , s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 53.675,88 RON, la care să se adauge dobânzile până la data stingerii efective a datoriei.
Avându-se în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi ale exercitării acţiunii civile alăturate acţiunii penale, în temeiul art. 14 şi al art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 şi următoarele C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.F.P. Mureş, iar inculpatul a fost obligat la plata către parte civilă a sumei de 53.675,88 RON, la care se adaugă accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat, în termen legal , apel prin care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni.
În motivele de apel invocate, inculpatul a susţinut că acest contract este de fapt unul de antrepriză, pentru care s-a achitat un avans, şi că pentru ultima lucrare trebuia să primească în schimb un autoturism care nu a fost înscris în contabilitate deoarece nu au fost primite actele pentru el. S-a mai susţinut că după acest contract s-a încheiat un al doilea contract de prestări servicii unde s-a lucrat cu zileri.
Prin Decizia penală nr. 73/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declrat de inculpat cu obligarea acestuia la plata chetuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că:
În declaraţiile date anterior, inculpatul arată că a încheiat contractul din 01 decembrie 2004 fără a cunoaşte ce lucrări trebuiau făcute şi că a acceptat înscrierea în contract a sumei de 50.000 RON crezând că este vorba doar de o casă şi abia după două săptămâni a aflat că ar fi vorba de 10 case. În acest context, el a încercat să renegocieze suma însă L.C. nu a fost de acord. Inculpatul mai susţine că a acceptat să execute lucrările în calitate de ziler, ceea ce s-a şi întâmplat.
S-a reţinut că această susţinere a inculpatului vine în contradicţie cu declaraţia martorului L.C., persoana beneficiară a construcţiilor, care susţine că el s-a înţeles cu inculpatul în sensul realizării unui ansamblu de locuinţe şi că aceste locuinţe urmau să fie construite de firma inculpatului. Cu privire la martori care au fost audiaţi , s-a reţinut că aceştia au susţinut că au lucrat pentru inculpat ca zileri însă niciunul din aceşti martori nu ştiu dacă lucrările se executau de către firma SC I.C. SRL sau de către inculpat, ca ziler.
Prin urmare, s-a reţinut că atâta timp cât nu s-a dovedit că lucrarea sau o parte a lucrării a fost executată de către inculpat ca şi ziler este clar că toate lucrările efectuate s-au realizat în baza contractului de prestări servicii încheiat la 02 decembrie 2004 între el şi L.C. şi că , în baza acelui contract .inculpatul avea obligaţia să evidenţieze toate veniturile încasate în contabilitate, ceea ce nu s-a întâmplat.
Din dosar rezultă că în contabilitatea societăţii au fost înregistrate doar două facturide câte 5.000 RON.
Mai rezultă că, atunci când s-a efectuat controlul de către Garda Financiară Mureş, pe lângă aceste două facturi au fost găsite şi alte documente, ce nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmei, din care rezulta că s-au făcut şi alte plăţi, rezultând o sumă de 182.500 RON.
Prin neînregistrarea acestor sume în contabilitatea societăţii este clar că s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 53.675,88 RON.
De fapt, inculpatul nu neagă că a primit şi alte sume de bani pentru lucrările executate, în afara celor înscrise în contabilitate, însă le consideră ca fiind primite pentru munca prestată ca ziler.
Curtea de Apel a apreciat că inculpatul nu a făcut dovada celor susţinute, că susţinerile inculpatului, prin apărător, au fost făcute doar în apel şi nu sunt probate. La dosar nu se găseşte niciun contract de antrepriză ci unul de prestări servicii, iar faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea firmei sumele de bani primite pentru lucrări şi nu a plătit bugetului statului impozitele şi taxele cuvenite este o activitate de natură infracţională.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. apreciind că hotărârile pronunţate atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de apel, sunt nelegale şi netemeinice.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză şi a conţinutului hotărârilor pronunţate (Sentinţă fond / Decizie apel), rezultă fără nici un echivoc că între SC I.C. SRL Tg -Mureş (al cărei administrator era însuşi inculpatul D.I.) şi numitul L.C. s-a încheiat un contract (comercial) de prestări servicii, dintre acelea menţionate în obiectul de activitate al societăţii (conform cu principiul specialităţii sale de folosinţă), iar nu un contract (civil) de antrepriză; aşa fiind, cu justificat temei s-a reţinut că inculpatul avea obligaţia de a evidenţia în contabilitatea societăţii comerciale pe care o administra toate veniturile obţinute -cu titlu de preţ al prestaţiilor - din contractul respectiv (venituri în raport cu care se stabileau obligaţiile societăţii faţă de bugetul de stat); or, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate decât două facturi fiscale (cu chitanţele aferente), fiecare pentru suma de 5.000 RON (în total, 10.000 RON), omiţând să înregistreze în intervalul 18 mai 2004-19 mai 2007 (suma totală de 182. 500 RON), plăţile parţiale , totalizând acea sumă, fiind menţionate , ca atare , într-un caietîn care şi plătitorul- martorul L.C. -şi primitorul plăţii- fie inculpatul D.I., fie tatăl său (D.G.)- au semnat pentru fiecare astfel de plată; prin această omisiune- prelungită , după cum s-a arătat, în timp (18 mai 2004-19 mai 2007) ca rezultat al aceleiaşi rezoluţii infracţionale- inculpatul şi-a sustras societatea comercială pe care o administra de la plata obligaţiilor fiscale (impozite şi taxe), cauzând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 53.675.88 RON.
În acest context faptic -indiscutabil probat în cauză (în pofida apărării inculpatului că, în realitate, contractul încheiat cu martorul L.C. ar fi fost un contract- civil- de antrepriză iar nu unul -comercial- de prestării servicii, apărare înlăturată cu justificat temei, ca nefondată, atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel) existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este neîndoielnică, sub acest aspect Decizia atacată - prin care a fost confirmată sentinţa instanţei de fond -învederându-se întru totul temeinică şi legală, încât achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu poate intra în discuţie.
Examinându-se cauza şi potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existenţa vreunui alt caz în afară de cel referitoar la achitare care, invocat din oficiu, ar fi de natură să ducă la casarea deciziei atacte.
Aşa fiind, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 350 RON din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 73/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 757/2012. Penal → |
|---|
