ICCJ. Decizia nr. 94/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 94/2012
Dosar nr. 3190/1/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulate de l.l. împotriva deciziei penale nr. 1103 din 21 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. 1320.1/57/2010, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1103 din 21 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent l.l. împotriva sentinţei penale nr. 148/2010 din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală. A obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 148/2010 din data de 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul l.l. împotriva rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 26 august 2010, în dosarul nr. 235/P/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiţionarul să plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia adoptată, la data de 26 august 2010, în dosarul nr. 235/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.l.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen. S-a apreciat că fapta lui C.l.S. de a formulat la data de 1 iunie 2009 plângere penală împotriva petentului l.l. pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen. (dosar nr. 407/P/2009 al Judecătoriei Orăştie) nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
De asemenea, prin rezoluţia emisă la 13 septembrie 2010, în dosarul nr. 695/11/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionarul l.l. împotriva rezoluţiei sus arătate.
Împotriva acestor rezoluţii petentul a formulat plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză nu există date sau elemente minime din care să rezulte săvârşirea de către intimat a infracţiunii de denunţare calomnioasă, având în vedere că simplul demers procesual iniţiat de către intimat, în calitate de avocat al fostei soţii a petiţionarului, demers realizat ca o reacţie la anumite afirmaţii făcute de către petiţionar cu privire la activitatea intimatului, nu poate reprezenta un motiv suficient pentru a angaja răspunderea penală sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul l.l. invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte a apreciat recursul, ca inadmisibil, având în vedere că prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. în consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 2 decembrie 2010, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, iar petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare.
Împotriva deciziei penale nr. 1103 din 21 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1320.1/57/2010, a declarat contestaţie în anulare dl. I.l. la data de 13 aprilie 2011.
În motivele scrise de contestaţie în anulare s-a solicitat desfiinţarea decizie penale nr. 1103 din 21 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, refacerea urmăririi penale, rejudecarea cauzei conform probelor depuse la dosar, respectiv decizia penală nr. 82/R/2010 dată de Tribunalul Hunedoara, casarea deciziilor şi soluţiilor date de către instanţe până în prezent însă necomunicate, comunicarea stenogramelor de şedinţă, constatarea vinovăţiei lui C.l.S., decanul baroului Hunedoara, care, cunoscând prevederile legale a acţionat cu rea credinţă, desemnarea în prezenta cauză a unui avocat din oficiu, obligarea învinuiţilor la plata de despăgubiri. De asemenea dl. I.l. menţionează că obligarea sa la taxe şi alte cheltuieli de judecată către stat îi îngrădeşte accesul la justiţie.
În contestaţia formulată, petentul arată că soluţiile instanţelor nu i-au fost comunicate conform prevederilor legale, iar tergiversarea şi soluţiile pronunţate în dosarul contestat au avut ca scop, părtinirea, protejarea decanului baroului Hunedoara şi a legăturilor pe care acesta le are cu unii magistraţi, judecători şi procurori. în acest mod consideră că instanţele au încălcat în mod deliberat legislaţia în vigoare, C.E.D.O., D.U.D.O., Rezoluţia 78(8) a CM. al C.E., Constituţia României şi în special art. 22 C. proc. pen., deoarece nu au existat stenograme de şedinţă şi au fost date soluţii netemeinice şi nelegale.
Analizând, conform art. 291 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 1103 din 21 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, în retractare, admisibilă împotriva hotărârilor definitive, numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., cu indicarea dovezilor cerute de art. 387 alin. (2) C. proc. pen. Doar în aceste condiţii, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, instanţa admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la indicarea unui caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege.
Contestaţia în anulare vizează o într-adevăr o hotărâre definitivă, respectiv decizia penală nr. 1103 din 21 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar motivele contestaţiei declarate în scris de dl. I.l. nu sunt prevăzute de lege. Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Contestatorul nu a descris în motivele înregistrate la dosar niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen., invocând însă caracterul nelegal al sentinţei şi deciziei atacate deoarece soluţiile instanţelor nu i-au fost comunicate, conform prevederilor legale, iar tergiversarea şi soluţiile pronunţate în dosarul contestat au avut ca scop protejarea decanului baroului Hunedoara şi a legăturilor pe care acesta le are cu unii magistraţi, judecători şi procurori. Contestatorul a invocat încălcarea deliberată a legislaţiei în vigoare, C.E.D.O., D.U.D.O., Rezoluţia 78(8) a CM. al C.E., Constituţia României şi în special art. 22 C. proc. pen., deoarece nu au existat stenograme de şedinţă şi au fost date soluţii netemeinice şi nelegale.
Motivele descrise de contestator nu se înscriu între cele expres şi limitativ sunt prevăzute de lege, astfel încât nu se pot înlătura deciziile criticate deoarece a fost încălcată condiţia invocării unui caz de contestaţie prevăzut de lege. Înalta Curte constată că nu numai că nu a fost invocat expres un caz de contestaţie prevăzut de lege prin indicarea articolului din Codul de procedură penală, dar, din descrierea motivelor de nemulţumire faţă de hotărârile anterioare nu rezultă posibilitatea încadrării lor într-un caz prevăzut de lege, ceea ce atrage respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. şi va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Conform art. 291 C. proc. pen.:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de I.I. împotriva deciziei penale nr. 1103 din 21 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 914/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 95/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
