ICCJ. Decizia nr. 98/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 98/2012
Dosar nr. 7486/1/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de Z.V. împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. 530/83/2009, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de inculpatul Z.V. şi de părţile civile M.L.M., M.G.P., M.T.V.L. A casat decizia penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în întregime şi sentinţa penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare numai sub aspectul laturii civile. A menţinut latura penală a sentinţei penale nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare. A obligat inculpatul la plata sumei de 8583 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă M.L.M. A obligat inculpatul la plata daunelor morale după cum urmează: 20.000 lei către partea civilă M.L.M. şi câte 30.000 lei către părţile civile M.G.P. şi M.T.V.L. A menţinut celelalte dispoziţii. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa decizia penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin sentinţa penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul Z.V., la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile suma de 88583 lei din care 8583 lei despăgubiri materiale şi 80000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, în seara zilei de 28 iunie 2008, victima M.V. a venit de mai multe ori în barul „L.I.” unde a consumat băuturi alcoolice, fără a se afla în stare de ebrietate. În jurul orei 24,00, reţine instanţa de fond, a intrat în bar inculpatul Z.V. care a comandat o cafea şi s-a aşezat la masă. în jurul aceleiaşi ore a intrat în bar şi victima M.V., însoţit de un câine. Victima a comandat un coniac şi s-a aşezat la o altă masă. La scurt timp după aceea a intrat în bar martora A.M.A. şi aceasta împreună cu barmana s-au aşezat la discuţii pe scaunele din faţa barului. Victima M.V. a încercat de mai multe ori să intre în vorbă cu inculpatul Z., dar acesta l-a ignorat, jucându-se cu un telefon mobil. Acest lucru l-a înfuriat pe M.V. care s-a luat la ceartă cu inculpatul, altercaţia lor petrecându-se în prezenţa barmanei şi a martorei A. La un moment dat M.V: s-a ridicat şi a intenţionat să plece şi atunci inculpatul Z. s-a oferit să-i facă o poză. Victima i-a spus că stă. Inculpatul i-a spus atunci „a, tu nu te temi, că ai câine”, însă M. a înţeles că inculpatul la făcut pe el câine şi s-a îndreptat spre inculpat cu intenţia de a-l lovi sau împinge. Nu a apucat însă decât să-l prindă pe inculpat de bărbie, deoarece acesta s-a smucit şi a scăpat din mâna lui M. A luat apoi un scaun de lângă masă şi cu muchia acestuia i-a aplicat o lovitură în cap. MV. a căzut între aparatele de jocuri mecanice. Martora L.N. a adus un lighean cu apă şi l-au stropit pe M.V. pe faţă încercând să-l readucă în simţiri. Deoarece M.V. nu-şi revenea inculpatul Z. a chemat ambulanţa şi M.V. a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare iar de acolo la Spitalul Judeţean Baia Mare unde a fost operat de urgenţă, dar la data de 29 iunie victima a decedat.
Potrivit raportului constatator medico-legal întocmit de S.M.L.J. Baia Mare moartea victimei a fost violentă şi a fost consecinţa hemoragiei şi contuziilor cerebrale cu fractura oaselor craniului. Leziunile tanato - generatoare s-au putut produce prin lovire, cădere în cadrul unei heteroagresiuni. Moartea datează din 29 iunie 2008.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi părţile civile.
Prin decizia penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile penale declarate de părţile civile M.L.M., M.G.P. şi M.T.V. şi a admis apelul declarat de inculpatul Z.V., împotriva sentinţei penale nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., aplicate inculpatului cu titlu de circumstanţă atenuantă, reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că apelul părţilor civile priveşte majorarea spre limita maximă a pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanţă, pe motiv că, în mod greşit a fost reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., întrucât la dosar nu există nici o probă din care să rezulte conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii faptei. Astfel cum s-a arătat în decizie, dată fiind fapta reţinută în sarcina inculpatului, nu se justifică reţinerea acestei circumstanţe atenuante, constând în comportamentul acestuia înainte de săvârşirea faptei, lipsa antecedentelor penale, instanţa de apel a înlăturat această circumstanţă. Cu toate acestea, apelul părţilor civile nu poate fi admis pentru acest temei, întrucât, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului o altă circumstanţă atenuantă, prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Referitor la apelul inculpatului s-a apreciat că este fondat doar în ceea ce priveşte circumstanţele atenuante reţinute în cauză. Astfel, dată fiind fapta reţinută în sarcina inculpatului, omor calificat, lipsa antecedentelor penale şi comportarea bună înainte de comiterea faptei nu justifică reţinerea acestei circumstanţe atenuante. Curtea a apreciat că este necesară reţinerea unei alte circumstanţe atenuante decât cea reglementată de art. 74 alin. (l) lit. c) C. pen. şi anume cea privitoare la comportamentul victimei, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, devenea agresiv, relevante, în acest sens, fiind declaraţia martorei L.N., barmana localului, care arată că M., respectiv victima era o fire certăreaţă, „tot timpul făcea scandal la bar„ precum şi declaraţia martorei A.M.A. care susţine că victima a crezut că inculpatul o insultă şi s-a îndreptat spre acesta, fapt care coincide cu declanşarea incidentului care a culminat cu aplicarea de către inculpat a unei lovituri cu scaunul în zona capului. Din cele două declaraţii date de cele două martore oculare rezultă că incidentul s-a produs datorită comportamentului şicanator al victimei, fără a fi însă în prezenţa stării de provocare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi părţile civile. Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt fondate numai sub aspectul laturii civile. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., este incident în situaţia în care au fost aplicate pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului Z.V. este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi cu respectarea prevederilor art. 52 C. pen., ţinându-se seama de împrejurările comiterii faptei, de forma de vinovăţie, de urmarea produsă şi de circumstanţele de ordin personal ale inculpatului.
Astfel, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârşită, urmare a reţinerii de circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., iar ca modalitate de executare s-a stabilit privarea de libertate şi nu se justifică reducerea pedepsei sub valoarea stabilită de instanţa de fond, tocmai pentru ca sancţiunea aplicată să-şi atingă dublul scop, educativ şi represiv.
Cât priveşte solicitarea inculpatului de a se analiza posibilitatea aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu este posibilă judecarea inculpatului recurent în baza procedurii simplificate, nefiind îndeplinite condiţiile legale. Legea nr. 202/2010 conţine norme de procedură penală, norme care sunt de imediată aplicabilitate şi nu de drept substanţial pentru a se putea recurge la prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Pe de altă parte, pentru a se putea recurge la procedura simplificată în baza art. 320* C. proc. pen., este absolut necesar ca înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpatul să solicite aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi să recunoască, în totalitate, săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare a instanţei. Ori în speţa de faţă inculpatul nici măcar nu a recunoscut săvârşirea faptei.
În ce priveşte recursul părţilor civile, Înalta Curte constată că acesta este admisibil întrucât instanţa de fond era obligată să stabilească pentru fiecare parte civilă, în parte, daunele morale şi materiale pe care inculpatul este obligat să le plătească. Instanţa de fond a stabilit o sumă globală cu titlu de despăgubiri materiale şi doar daunele morale au fost cuantificate pentru fiecare parte civilă.
Împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat contestaţie în anulare condamnatul Z.V., la data de 21 septembrie 2011.
În motivele scrise de contestaţie în anulare s-a solicita desfiinţarea decizie penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere că la data judecării cauzei se afla internat în Spitalul vechi din oraşul Satu Mare cu diagnosticul de infarct miocardic, astfel că nu s-a putut prezenta în instanţă şi nu a putut înştiinţa despre aceasta completul de judecată. De asemenea afirmă că este nevinovat, iar dosarul în baza căruia a fost condamnat este fabricat de către procurori.
Analizând, conform art. 291 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, în retractare, admisibilă împotriva hotărârilor definitive, numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., cu indicarea dovezilor cerute de art. 387 alin. (2) C. proc. pen. Doar în aceste condiţii, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, instanţa admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile referitoare la caracterul definitiv al hotărârii atacate, respectiv indicarea unui caz de contestaţie prevăzut de lege, nu şi condiţia referitoare la termenul de formulare a acesteia.
Contestaţia în anulare vizează o hotărâre definitivă, respectiv decizia penală nr. 235/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât această condiţie prevăzută de lege este îndeplinită.
Motivele contestaţiei declarate de Z.V. sunt prevăzute de lege. Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care sa judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Contestatorul a descris în motivele scrise cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., respectiv faptul că a fost internat în spital, la data de 25 ianuarie 2011, cu diagnosticul de infarct miocardic şi în consecinţă nu s-a putut prezenta în faţa instanţei
Condiţia prevăzută cu privire la termenul de formulare a contestaţiei nu este îndeplinită. Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere. Conform referatului întocmit în cauză, executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 241/2009 a Tribunalului Satu Mare, definitivă prin decizia a cărei anulare se cere, a început la data de 27 ianuarie 2011. Pentru a fi în termen, contestaţia în anulare putea fi declarată până la data de 06 februarie 2011. Condamnatul Z.V. a formulat contestaţia în anulare împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 201 la Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 septembrie 2011, la mai mult de zece luni de la expirarea termenului prevăzut de lege.
Apreciind că în cauză a fost încălcat termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. şi va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Conform art. 91 C. proc. pen.:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul contesta tor la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 95/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1448/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
