ICCJ. Decizia nr. 909/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 909/2012
Dosar nr. 2734/107/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 137 din 19 aprilie 2010, Tribunalul Alba – Secţia penală, a condamnat inculpatul P.E., la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să despăgubească partea civilă SC U. SA - societate în lichidare judiciară, reprezentată prin lichidator SC C.I.T. SRL Cluj-Napoca în sumă de 403.003,12 lei (RON).
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt :
Societatea comercială SC R.L. SRL Oradea a avut asociat unic şi administrator pe numita B.N.I.C. Aceasta l-a împuternicit pe inculpatul P.E. să o reprezinte cu privire la tot ceea ce este legat de activitatea acestei societăţi comerciale, inclusiv angajarea societăţii în relaţiile cu terţii şi operaţiuni în conturile bancare ale firmei. Împuternicire a fost dată printr-un act notarial denumit procură încheiat la data de 4 decembrie 2000, prin care practic, inculpatului i-au fost conferite atribuţii de administrator la SC R.L. SRL.
La câteva zile după această dată, la 8 decembrie 2000 inculpatul s-a deplasat la sediul SC U. SA Alba Iulia pentru a achiziţiona ifroane. A discutat cu preşedintele consiliului de administraţie al SC U. SA, L.I. căruia i-a comunicat intenţia sa de a achiziţiona un număr de 10 ifroane în numele SC R.L. SRL.
Discuţiile au continuat cu numiţii H.T., director economic şi P.I. director comercial al firmei producătoare, după care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 2000, semnat de inculpat în calitate de reprezentant al SC R.L. SRL, prin care această societate, în calitate de cumpărător, urma să achiziţioneze utilaje de la SC U. SA, potrivit unor anexe ale contractului prin care se vor stabili datele privind modelele, cantitatea, tipurile şi sortimentele de utilaje ce vor face obiectul contractului.
La art. 17 din acest contract s-a stipulat că prin semnarea contractului cumpărătorul garantează vânzătorului existenţa resurselor financiare pentru plata produselor contractate.
S-au contractat 4 utilaje de tip ifron pentru un preţ total de 1.712.037.387 lei ROL şi s-a emis factura fiscală nr. 1534486/977 din 8 decembrie 2000.
Inculpatul a achitat în numerar suma de 100.000.000 lei ROL, iar pentru restul de 1.612.037.387 lei ROL inculpatul a emis fila CEC pe care s-a trecut data de 25 ianuarie 2001 acordându-i-se astfel inculpatului un termen de plată.
La data de 14 decembrie 2000, inculpatul P.E. s-a prezentat din nou la SC U. SA şi a comandat încă 6 ifroane. S-a întocmit anexa nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 856/2000 (sub nr. 3460 din 14 decembrie 2000) în care s-a menţionat că SC U. SA va vira către SC R.L. SRL Oradea încă 6 utilaje tip ifron, în sumă totală de 2.568.056.081 lei. În cuprinsul anexai s-a stipulat că plata se va face după cum urmează:
- 150.000.000 ROL cu ordin de plată la 14 decembrie 2000;
- 335.000.000 ROL cu fila scadentă la 20 decembrie 2000;
- 2.083.056.081 ROL cu fila CEC scadentă la 25 ianuarie 2001.
În data de 19 decembrie 2000 SC U. SA a introdus la plată fila cec în valoare de 335 mil. ROL, însă inculpatul, cunoscând că societatea nu are disponibil în cont, a cerut ca acea filă cec să fie retrasă, cerere ce i-a fost acceptată, astfel că, pentru aceiaşi valoare de 335 mil. ROL inculpatul a emis o nouă filă cec, cu scadenţă la 27 decembrie 2000.
Ulterior au fost introduse la plată toate cele trei file cec, care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil de către trasul W.B. SA – Sucursala Oradea. S-a decontat doar suma de 62.209 ROL. Pentru SC U. SA s-a creat un prejudiciu total de 4.030.031.259 ROL.
Pentru a menţine în eroare reprezentanţii SC U. SA, inculpatul a girat în favoarea acesteia o filă cec emisă de SC C. SRL Oradea în favoarea SC R.L. SRL, care de asemenea a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă de disponibil. Nu s-a dovedit că SC R.L. SRL ar fi avut bani de ridicat de la SC C. SRL.
SC C. SRL era reprezentată de către o persoană fictivă cu numele de P.D.
Se impune a se menţiona că inculpatul a emis acele file CEC în numele SC R.L. SRL fără a avea specimen de semnătură în bancă şi fără a avea autorizarea necesară pentru a emite astfel de instrumente de plată.
Ifroanele achiziţionate au fost vândute la diverse societăţi din ţară, iar apoi revândute, ajungând în posesia unor cumpărători de bună credinţă.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal inculpatul P.E. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia ca formă a vinovăţiei.
S-a mai arătat că în cauză există elemente suficiente care pot fi apreciate de către instanţă ca circumstanţe atenuante în accepţia art. 74, 76 C. pen.: sinceritatea inculpatului, prezentarea sa la toate termenele de judecată, situaţia medicală relevată de actele de la dosar, etc.
Prin decizia penală nr. 90/A din 09 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul P.E., a desfiinţat sentinţa atacată în parte numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:
A stabilit la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 861, 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Oradea;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării, prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, probele administrate în cauză dovedind vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanţa de apel reţine că o sancţiune penală mai redusă, de 4 ani închisoare, a cărei modalitate de executare să fie circumscrisă dispoziţiilor art. 861 C. pen. ar fi în măsură să ofere garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul P.E.
Parchetul critică decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel a arătat că instanţa de apel a efectuat o greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) – motiv prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs invocat de parchet a fost acela referitor la greşita aplicare a legii prin reţinerea incidenţei prevăzută de art. 861 C. pen. – art. 863 C. pen. fără a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. – motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 teza a II-a C. proc. pen.
În recursul său, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel întrucât această instanţă nu a administrat o probă esenţială pentru a se putea pronunţa o soluţie legală şi temeinică în cauză respectiv nu l-a audiat pe martorul B.N.C.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. s-a arătat că cele două instanţe, de fond şi de apel au comis o eroare gravă de fapt atunci când au pronunţat hotărâri de condamnare împotriva inculpatului. Apărarea apreciază că soluţia legală este cea de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective.
Referitor la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a solicitat, ca în situaţia în care se apreciază ca fiind dovedită vinovăţia acestuia, să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei de 4 ani aplicată de către instanţa de apel.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost corect stabilită în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, fiind just încadrată juridic, în mod corect reţinând instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Probele administrate în cauză dovedesc, mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. ce i s-a reţinut în sarcină, în mod corect instanţa de fond, dispunând condamnarea acestuia, neexistând elemente care să facă posibilă adoptarea unei soluţii contrare celei stabilite de instanţele inferioare, în sensul achitării inculpatului, aşa cum în mod netemeinic susţine apărarea.
În urma propriei analize, reţine Înalta Curte că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului P.E.
Faptele inculpatului de a emite în cursul lunii decembrie 2000 un număr de patru file CEC, către SC U. SA Alba Iulia în numele SC R.L. SRL Oradea, fără a avea specimen de semnătură şi autorizarea trasului de a emite cec-uri şi fără a exista disponibil în cont, inducând astfel în eroare reprezentanţii beneficiarului cu privire la aceste împrejurări şi care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în valoare de 4.030.031.259 lei ROL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii mai sus-menţionate.
Starea de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza judecării cauzei la fond: declaraţiile inculpatului, procura notarială din 4 decembrie 2000, adresele nr. 764 din 5 martie 2001 şi 443 din 4 martie 2003 ale SC U. SA Alba Iulia, contractul de vânzare-cumpărare şi actul adiţional din 13 decembrie 2000, facturile fiscale de achiziţionare a ifroanelor şi comanda făcută de inculpat, proces-verbal de verificare la Administraţia Financiară Oradea a situaţiei SC R.L. SRL, adresa nr. 1060 din 20 februarie 2001 a W.B. SA – Sucursala Oradea, filele CEC în original şi justificarea refuzurilor de plată, factura fiscală, declaraţiile martorilor T.N., B.N.C. (a fost audiat doar la urmărirea penală, în faza de judecată fiind plecat din ţară), C.H., M.G.I., B.I. şi L.I., T.D., T.G.I., H.F., H.T., raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică din 4 mai 2005 a I.P.J. Alba – Serviciul Criminalistic, prin care s-a stabilit că menţiunile de pe filele CEC aparţin lui P.E., procura prin care C.H. l-a împuternicit pe numitul P.D. să efectueze toate operaţiunile de administrare a SC C.I. SRL Oradea, verificările privind destinaţia ulterioară a celor 10 ifroane.
În baza judecării cauzei în apel s-a procedat la ascultarea inculpatului, acesta prezentând propria versiune asupra faptelor (filele 48-50).
De asemenea prima instanţă de control judiciar a admis cererile de probaţiune formulate de inculpat administrând următoarele mijloace de probă: depoziţia martorului H.V., înscrisuri prezentate de inculpat vizând adrese emise de bănci, acte de sesizare a instanţei cu privire la numita B.N.
Au fost depuse acte în circumstanţiere : referat de evaluare întocmit cu privire la persoana inculpatului în alt dosar penal, acte medicale, caracterizări.
În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. întrucât cele două instanţe au realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei în conformitate cu cerinţele art. 63 alin. (2) C. proc. pen. stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii de înşelăciune. Probele fiind corect şi complet administrate şi interpretate de instanţe, Înalta Curte apreciază că nu se justifică o nouă judecată.
De asemenea, în cauză nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Actele şi lucrările dosarului nu susţin apărările inculpatului în sensul achitării acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apărările inculpatului prin care acesta încearcă să o învinovăţească pe administratorul societăţii, numita B.N., sunt insuficiente pentru a stabili lipsa intenţiei, ca element al laturii subiective a infracţiunii.
Inculpatul nu neagă nici un moment emiterea instrumentelor de plată însă precizează în mod constant că discuţiile au fost purtate de B.N., administratorul societăţii care l-a împuternicit să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii.
De asemenea, în mod constant inculpatul recunoaşte împrejurarea că nu avea specimen de semnătură în bancă, însă se justifică nefondat, prin abilitatea dobândită în urma încheierii procurii de reprezentare şi care, în opinia sa, îi acorda depline drepturi.
Din probele administrate în cauză (în special din depoziţia martorului C.H.) rezultă că inculpatul avea cunoştinţă de lipsa de bonitate a societăţii.
Pentru a menţine în eroare reprezentanţii societăţii SC U. SA a girat în favoarea acestora o filă CEC emisă de SC C.I. SRL, instrument de plată refuzat datorită lipsei de disponibil. S-a probat împrejurarea că între cele două societăţi comerciale SC R.L. şi SC C. SRL nu au existat relaţii comerciale astfel încât SC C. nu avea nici o datorie către SC R.L.
Faptul că inculpatul avea cunoştinţă despre lipsa provizionului necesar rezultă din însăşi acţiunile sale, acesta solicitând SC U. SA să retragă fila CEC emisă, emiţând o altă filă CEC pentru aceeaşi sumă.
Actele bancare depuse la dosar relevă că SC R.L. a rulat sume modice în comparaţie cu cele înscrise pe instrumentele de plată emise de inculpat, şi de acest aspect rezultând intenţia inculpatului de a induce în eroare.
Astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel, este irelevantă sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatului, participarea în calitate de complice sau instigator a unei alte persoane (respectiv B.N.) la săvârşirea infracţiunilor ce constituie obiectul acuzaţiilor, atâta timp cât activitatea infracţională a acestuia a fost clar delimitată şi probată.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului P.E., apreciază Înalta Curte că aceasta a fost corect individualizată de instanţa de apel atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare, fapt pentru care vor fi respinse recursurile declarate de parchet şi inculpat sub aspectul incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Este adevărat că fapta comisă de inculpat este o faptă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, cu consecinţe grave creând un prejudiciu ridicat părţii civile însă având în vedere ansamblul actelor depuse la dosar (referat de evaluare, acte medicale, caracterizări, cazier judiciar), circumstanţele personale ale inculpatului) apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată de prima instanţă de control judiciar este în măsură să contribuie la atingerea finalităţii prevăzută de art. 52 C. pen., referitoare la scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
Reţine de asemenea Înalta Curte că măsurile de supraveghere stabilite în sarcina inculpatului P.E. cărora trebuie să se supună în perioada termenului de încercare îl vor determina pe acesta să respecte ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, ştiind că încălcarea măsurilor de supraveghere pot conduce la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
Pe de altă parte, această modalitate de executare a pedepsei, supusă unor garanţii ferme, dă posibilitatea inculpatului să depună eforturi în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 901/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 91/2012. Penal → |
|---|
