ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 12/2012
Dosar nr. 1/45/2012
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1 din 4 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/45/2012, s-au dispus următoarele:
S-a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
S-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi şi, în consecinţă:
În baza art. 159 C. proc. pen. raportat la art. 155 şi art. 156 C. proc. pen. a fost prelungită măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului N.F.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane, prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de minori, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 ianuarie 2012 şi până la data de 4 februarie 2012, inclusiv.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:
Prin referatul nr. 364/D/P/2009 din data de 3 ianuarie 2012 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 1/45/2012 Ministerul Public, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi a solicitat prelungirea pentru o durată de 30 de zile a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul N.F.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane, prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de minori, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin.(1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În motivarea referatului cu propunerea de prelungire a măsurii preventive au fost reţinute următoarele:
La data de 9 ianuarie 2008, ofiţerii din cadrul Inspectoratului General de Poliţie a României, B.C.C.O. Iaşi s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că cetăţeanul cipriot P.I. a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit H.P.E., P.M. şi S.D. Grupul organizat era specializat în racolarea, prin înşelăciune, transportul şi cazarea de cetăţeni români, în scopul exploatării acestora, prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Cauza a fost înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial laşi.
În acest dosar, prin rezoluţia din data de 11 ianuarie 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de H.P.E., C.M.E., P.M., U.D. şi S.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cercetările s-au extins, iar la data de 9 septembrie 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de P.I., N.F.D., S.D. şi E.N. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin ordonanţa din data de 31 martie 2009, s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale faţă de T.A.T., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru aceleaşi infracţiuni mai sus precizate.
Prin încheierea nr. 138 din 19 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8463/99/2008 al Tribunalului Iaşi, instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor P.I. şi N.F.D., pentru 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatelor. Potrivit încheierii nr. 131 datată 5 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8463/99/2008 al Curţii de Apel laşi, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.F.D.
La data de 21 decembrie 2009 a fost întocmit rechizitoriul nr. 3 D/P/2008, prin care inculpaţii H.P.E., C.M.E., P.M., U.D., S.D., E.N. şi T.A.T. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.F.D., care s-a sustras urmăririi penale.
Ca urmare, s-a înregistrat Dosarul nr. 364 D/P/2009, privindu-l pe inculpatul N.F.D., în care au fost efectuate demersuri pentru identificarea acestuia şi punerea în executare a mandatului european emis pe numele său.
În fapt, s-a stabilit că inculpatul P.I. a iniţiat grupul infracţional, constituit şi cu participarea inculpatelor P.M., H.P.E., C.M.E., E.N. şi a inculpatului N.F.D. Pe teritoriul statului cipriot, inculpatul P.I. a organizat transportul victimelor de la aeroport la sediul firmei, deposedându-le de actele de identitate şi de contractele de muncă semnate în ţară.
Inculpatul N.F.D. a fost cel care îl ajuta pe inculpatul P.I., în reuşita activităţilor de aducere în stare de dependenţă a victimelor, cel care încasa comisionul de la persoanele vătămate şi care ţinea evidenţa acestora. Totodată, inculpatul N.F.D. participa la acţiunile de intimidare a victimelor care încercau să fugă sau să reclame autorităţilor tratamentul la care erau supuse.
După ce lipseau victimele de libertate, inculpaţii P.I. şi N.F.D. organizau, în incinta firmei cipriote, repartizarea forţei de muncă, în sensul că persoanele vătămate erau vândute adevăraţilor angajatori, rare fiind cazurile în care victimele lucrau în meseriile pe care le cunoşteau şi le negociaseră în ţară sau în condiţiile stipulate în contractele semnate.
Inculpatul P.I. a organizat la sediul firmei o locaţie necesară cazării victimelor, improprie şi insalubră, în care persoanele vătămate locuiau până în momentul în care erau distribuite angajatorilor. De obicei, victimele erau preluate de inculpatul N.F.D. din aeroportul din Larnaca şi conduse în Nicosia, în cartierul K., la sediul firmei inculpatului P.I. Inculpatul N.F.D., pe aeroport sau la sediul societăţii menţionate, le lua victimelor actele de identitate şi contractele de muncă semnate în România, astfel că părţile vătămate deveneau dependente faţă de inculpaţi, deoarece nu cunoşteau limba, nu aveau acte de identitate şi nici venituri.
Inculpatul P.I. le aducea la cunoştinţă părţilor vătămate faptul că nu el este angajatorul, că au datorii la el, reprezentând costul transportului şi comisionul pentru locul de muncă ce-l va asigura, că nu vor lucra în meseria pentru care veniseră, iar contractul semnat în ţară nu mai era valabil. Pe unele dintre victime, inculpatul P.I. le trimitea imediat la noul angajator, însă pe altele le caza chiar la sediul firmei, în condiţii improprii, până când le găsea un loc de muncă.
Persoanele vătămate constatau că angajatorii nu respectau normele legale privind salarizarea, sănătatea şi condiţiile de muncă, fiind cazaţi în locuri insalubre şi trăind la limita subzistentei. În situaţia în care îşi manifestau nemulţumirea sau solicitau sprijinul inculpaţilor P.I. şi N.F.D. ori a celor care-i racolaseră, pentru a se întoarce în ţară, acestea constatau că aveau datorii pe care nu le puteau onora, fiind ameninţate şi agresate de către inculpaţi.
Partea vătămată minoră R.L., părţile vătămate C.F., T.M., B.R.E., U.C., P.G., P.M.A., S.P., S.M., C.C.M., C.M.C., V.M.C., I.S.I., C.G., B.F., G.C., P.E., B.A., dar şi victimele T.V., S.G., V.E., V.M.S., I.P., D.A. şi F.B., racolate de către inculpatele H.P.E. şi C.M.E., în perioada 2006-2008, prin Intermediul SC J.C. SRL Iaşi prin fraudă şi înşelăciune, au fost preluate, transportate şi transferate pe teritoriul statului cipriot de inculpatul N.F.D., le-a exploatat, obligându-le să lucreze cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
De asemenea, inculpatul N.F.D. le-a preluat, transportat şi transferat, în Cipru, în scopul exploatării, în perioada 2006-2008, pe victimele P.N., C.I.R., T.V., A.C.S., S.G. şi B.D., racolate de către inculpata P.M., prin intermediul SC G. SRL laşi, în perioada 2006-2007 pe părţile vătămate P.S., G.R.B., V.E., V.M.S., I.P., D.A., F.B., S.F.C. şi O.P., recrutate de inculpatul S.D., în perioada 2006-2008 pe părţile vătămate P.L., G.D., L.I., C.A.N., N.M.E., G.V., C.L., C.O.F., P.D., I.F.C., L.C., D.D.R., G.I.C., G.G.G. şi R.M.G., recrutate de inculpaţii E.N. şi T.A.T., prin înşelăciune, prin intermediul SC E. SRL Bucureşti şi SC T.J.C. SRL Bucureşti, iar în perioada 2007-2008 pe părţile vătămate M.N., G.N., C.A., O.E., A.C., A.M., C.G.A., P.M.R., B.C., T.C., T.P.D., V.V., V.M.M., M.D.G., M.D.S.I., H.V., R.A. şi M.M., racolate de către inculpatul U.D. prin intermediul SC I. SRL laşi.
Totodată, inculpatul N.F.D. este cercetat în dosarul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 329 D/P/2008, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Şi în acest dosar a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele inculpatului N.F.D.
În Dosarul nr. 329 D/P/2008 al Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti, inculpatul N.F.D. este cercetat pentru alte fapte, constând în aceea că între anii 2005-2010, o parte dintre părţile vătămate racolate de către inculpaţii M.D., M.L.G., C.A.A., D.M., U.V., M.A. şi S.G.A., prin intermediul societăţilor SC D.L.T.I.C. SRL, SC M.J.C. SRL, SC M.J.E. SRL, SC P.J. SRL, SC T.G.C. SRL, SC P.P.I. SRL, SC C.C. SRL, SC F.E. SRL şi SC G.W. SRL, au fost preluate de către N.F.D. şi transportate la inculpatul P.I. şi D.S., care le exploatau pe victime, prin obligarea lor să lucreze cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
La data de 5 septembrie 2011, inculpatul N.F.D. a fost identificat şi extrădat din Cipru, iar la data de 7 septembrie 2011 a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă în lipsă din 30 aprilie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti. Măsura arestării preventive a inculpatului N.F.D. a fost prelungită de două ori, cu câte 30 de zile, iar la data de 6 decembrie 2011, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Prin încheierea din data de 9 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 8463/99/2008 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă din 19 noiembrie 2008, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 7 decembrie 2011, până la data de 5 ianuarie 2012. La data de 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibil recursul declarat de către inculpatul N.F.D.
Pe baza materialului probator administrat la acest moment procesual, s-a constatat existenţa unor probe temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul este coautor la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
După extrădarea sa din Cipru, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, a fost ascultat şi i s-a prezentat materialul de urmărire penală, însă urmărirea penală nu a fost finalizată, întrucât dosarul de urmărire penală s-a aflat la instanţele de judecată, pentru soluţionarea cererilor formulate de inculpatul N.F.D.
S-a mai reţinut că în raport de probele existente în cauză, nu au apărut alte date care să infirme temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, ci, dimpotrivă s-a conturat bănuiala legitimă că inculpatul N.F.D. a comis faptele de care este acuzat. Ca atare, s-a considerat că în speţă subzistă temeiurile de fapt necesare pentru prelungirea măsurii arestării preventive astfel cum sunt prevăzute în art. 155 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. De asemenea, s-a apreciat că se menţin şi temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. proc. pen., ce se referă la aceea că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin influenţarea părţilor şi alterarea mijloacelor materiale de probă, că exercită presiuni asupra părţilor vătămate, precum şi pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului, care timp de trei ani s-a sustras urmăririi penale.
S-a mai reţinut că inculpatul N.F.D. este cercetat pentru infracţiuni la fel de grave şi într-un alt dosar, acestea fiind comise chiar după ce aflase că este cercetat în prezenta cauză, ceea ce imprimă un grad sporit de pericol social, fiind prezent în continuare riscul real şi actual de periclitare a ordinii de drept prin lăsarea inculpatului în libertate.
Aşadar, s-a apreciat că se justifică prelungirea arestării preventive, fiind în interesul instrucţiei penale menţinerea inculpatului la dispoziţia organelor de urmărire penală, în vederea finalizării în condiţii optime a urmăririi penale, şi anume pentru întocmirea rechizitoriului.
Faţă de cele expuse mai sus, s-a constatat că buna desfăşurare a procesului penal, aşa cum este definită generic de art. 1 alin. (2) C. proc. pen. şi reluată specific în cuprinsul art. 136 C. proc. pen., impune menţinerea inculpatului N.F.D. la dispoziţia organelor judiciare, în stare de arest preventiv.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Curţii de Apel laşi în vederea prelungirii măsurii arestării preventive, apreciindu-se că aceasta este instanţa competentă a se pronunţa asupra cererii, datorită faptului că în prezent îi revine competenţa să judece cauza în fond. Pentru a aprecia astfel, s-a avut în vedere faptul că ceilalţi inculpaţi care fac parte din grupul infracţional organizat au fost trimişi în judecată la data de 21 decembrie 2009, la Curtea de Apel Iaşi, deoarece unul dintre membrii grupării, inculpatul T.A.T., este avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările Dosarului de urmărire penală nr. 364/D/P/2009 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi, prin prisma prezentei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul N.F.D., instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., arestarea inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să impună privarea de libertate iar în alin. (2) se prevede că prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
În temeiul art. 159 alin. (13) C. proc. pen., judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
În baza dispoziţiilor legale menţionate, art. 155 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanţa a respins excepţia invocată de apărătorul inculpatului privind necompetenţa materială a instanţei, Curtea de Apel Iaşi, în soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, raportat la încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat inculpatul şi la implicarea în activitatea infracţională a unei persoane cu o calitate specială (inculpatul T.A.T., avocat în cadrul Baroului Bucureşti).
Pe fondul cauzei s-a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.F.D. nu s-au schimbat, subzistă şi justifică în continuare privarea de libertate.
Analizând probatoriul administrat până la acest moment respectiv plângerile şi declaraţiile celor 39 de persoane vătămate, copiile unor contracte de mediere încheiate între societăţile comerciale române (administrate de unii dintre membrii grupării infracţionale) şi persoanele fizice, părţi vătămate în cauză, copiile unor contracte de muncă false pe care părţile vătămate, înainte de plecarea din ţară, le-au semnat la cererea membrilor grupării infracţionale (parte din aceste contracte fiind distruse, prin rupere, de către inculpatul P.I. imediat ce părţile vătămate ajungeau în Cipru), ofertele de muncă în străinătate pe care inculpaţii care acţionau pe teritoriul statului român le făceau publice prin diverse mijloace, planşa fotografică ce conţine aspecte din imobilul în care a fost nevoită să locuiască una dintre părţile vătămate din cauză, relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului cu privire la datele de identificare a SC J.C. SRL Iaşi, SC G. SRL Iaşi, SC I. SRL Iaşi, SC M.R.I.E. SRL Bucureşti, procesele-verbale de recunoaştere de către părţile vătămate, pe bază de fotografii judiciare, a inculpaţilor P.I. şi N.F.D., procesele-verbale întocmite cu ocazia verificării intrărilor/ieşirilor din ţară a părţilor vătămate (înscrisuri ce confirmă susţinerile părţilor vătămate referitoare la data plecării din ţară şi destinaţia avută), facturi şi chitanţe fiscale care confirmă plata de către victime a unor sume de bani cu titlu de „taxa de mediere”, imaginile înregistrate de un post de televiziune central cu ocazia unui reportaj efectuat în localitatea Nicosia din Cipru şi procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice legal interceptate purtate de inculpaţi, s-a reţinut că acesta justifică bănuiala legitimă şi rezonabila că inculpatul N.F.D. a comis fapte ce sunt încriminate de normele de drept penal, respectiv o faptă de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi mai multe fapte de trafic de persoane prin exploatarea muncii, fiind întrunite condiţiile impuse de art. 143 C. proc. pen.
Probele administrate până în prezent justifică presupunerea rezonabilă că în a doua decadă a anului 2006 inculpatul P.I. (cetăţean cipriot care, o perioadă mai mare de timp a locuit în România) a iniţiat şi apoi a şi constituit o grupare infracţională ce avea ca scop exploatare prin munca a cetăţenilor români interesaţi să muncească în străinătate. La gruparea infracţionala constituită a aderat şi a sprijinit-o, printre alţii, şi inculpatul N.F.D.
În perioada 2006-2008, membrii grupării, în baza înţelegerii infracţionale avute între ei, au acţionat pe teritoriul statului român şi a statului cipriot şi au racolat un număr de 39 de părţi vătămate pe care, prin inducere în eroare (prin prezentarea unor date nereale cu privire la condiţiile de cazare, la asigurarea hranei, natura muncii, programul de munca, condiţiile de muncă şi de salarizare) le-au transportat sau le-au convins să călătorească în Cipru unde erau preluate de inculpatul N.F.D. care le transporta la un imobil ce îi aparţinea inculpatului P.I. Aici cei doi inculpaţi, N.F.D. şi P.I., după ce le luau actele de identitate şi le distrugeau „contractele de munca” pe care părţile vătămate le semnau înainte de plecarea din ţară, le cazau în spaţii improprii de locuit, mizere şi le puneau să desfăşoare alte munci decât cele stabilite la plecarea din ţară, fără a fi respectate condiţiile de muncă, salarizare, securitate şi sănătate.
Astfel, analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză până la acest moment procesual au relevat suficiente indicii temeinice ce sunt de natură să susţină acuzaţiile formulate împotriva inculpatului. Mai mult, există date certe că faptele penale investigate s-au putut realiza doar prin acţiunile conjugate ale inculpaţilor implicaţi în activitatea infracţională, ce s-au completat reciproc.
Referitor la temeiul juridic care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului prevăzut de art. 148 lit. b), e) şi f) C. proc. pen., s-a reţinut că, din coroborarea declaraţiilor date de părţile vătămate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate a rezultat că inculpatul N.F.D. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea, realizată prin intimidare şi ameninţări, părţilor vătămate şi prin alterarea mijloacelor materiale de probă. Pe baza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate a reieşit că inculpatul a acţionat în sensul exercitării unor presiuni asupra părţilor vătămate pentru a le determina sa revină asupra susţinerilor făcute în plângerile adresate organelor judiciare.
S-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare dintre cele două infracţiuni presupus a fi comise de inculpatul N.F.D., este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi, totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum a fost definită în mod constant în practica judiciară internă, presupune o rezonanţă a faptei, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare şi de insecuritate socială.
Pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului nu se confundă cu pericolul social abstract sau concret pe care îl prezintă faptele bănuit comise de inculpaţi, însă nici nu poate fi apreciat distinct de acestea din urmă, între cele două forme de pericol existând o strânsă legătură. Raportat la natura, multitudinea şi importanţa relaţiilor social pretins lezate, la gravitatea deosebită a faptelor pentru care există motive verosimile de a se bănui că au fost comise de inculpatul N.F.D., la întinderea în timp şi spaţiu a pretinsei activităţi infracţionale, la modalitatea şi împrejurările concrete în care, datele existente la dosar justifică bănuiala că au fost comise acţiunile ilicite, urmările produse, pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este reliefat de aceleaşi mijloace de probă care susţin şi presupusa activitate infracţională.
Prin consecinţele produse de faptele conturate de probatoriul administrat în cauză până la acest moment, şi avându-se în vedere dispoziţiile legale care reglementează arestarea preventivă, în concordanţă cu cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a considerat că inc. N.F.D. a creat o „tulburare socială” care justifică privarea acestuia de libertate.
Raportat la criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. se impune a fi prelungită măsura arestării preventive faţă de inculpat în scopul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal în înţelesul art. 136 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1 alin. (2) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. De asemenea, alin. (2) al art. 139 C. proc. pen. prevede că, în situaţia în care se constată că măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea acestei măsuri aceasta trebuie revocată din oficiu. Punând în echilibru pe de o parte periculozitatea inculpatului şi de cealaltă parte dreptul la libertate şi de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii, consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin art. 5, parag. 3, instanţa a apreciat că în raport de gravitatea faptelor pretins săvârşite de inculpat şi contribuţia efectivă a acestuia la realizarea întregului ansamblu infracţional justifică, menţinerea acestuia în arest şi în continuare.
Circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt de natură a conduce la concluzia că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au modificat şi impun o măsură alternativă.
Raportat la împrejurarea că urmărirea penală nu a putut îi finalizată şi având în vedere că este prima prelungire propusă de organele de urmărire penală în această cauză, ce nu pot îi acuzate de lipsă de diligentă în derularea procedurilor cât şi specificitatea faptelor ce fac obiectul cercetărilor penale, instanţa a apreciat cererea parchetului, de prelungire a măsurii arestării preventive întemeiată.
Împotriva încheierii din 4 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/45/2012, a declarat recurs inculpatul N.F.D., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeinciei. În motivare, a invocat necompetenţa materială a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea cererii parchetului, având în vedere că inculpatul nu are calitatea de avocat, iar cu privire la inculpatul T.A.T., avocat în Baroul Bucureşti, cauza a fost disjunsă şi sesizată instanţa de judecată cu soluţionarea cauzei.
Cu privire la recursul inculpatului a solicitat admiterea acestuia şi cercetarea în libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile măsurii arestării preventive, nefinalizarea urmăririi penale nefiind imputabilă recurentului ci organelor judiciare.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.F.D. este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 9 septembrie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul N.F.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin ordonanţa din 31 martie 2009 s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale faţă de T.A.T., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru aceleaşi infracţiuni.
Prin încheierea nr. 138 din 19 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8463/99/2008 al Tribunalului Iaşi, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor P.I. şi N.F.D., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatelor. Potrivit încheierii nr. 131 din 5 august 2009, Curtea de Apel Iaşi, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.F.D.
La data de 21 decembrie 2009 a fost întocmit rechizitoriul nr. 3D/P/2008, prin care inculpaţii H.P.E., C.M.E., P.M., U.D., S.D., E.N. şi T.A.T. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1) alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privea pe inculpatul N.F.D., care s-a sustras urmăririi penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa competentă material şi după calitatea persoanei să judece cauza în fond este Tribunalul Iaşi, avându-se în vedere că infracţiunile pentru care inculpatul N.F.D. este cercetat şi arestat preventiv, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, se judecă în primă instanţă de tribunal, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 pct. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 39/2003 şi art. 21 din Legea nr. 678/2001.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul N.F.D. are vreo calitate dintre cele cerute de lege [art. 281 pct. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.] pentru a atrage competenţa personală a curţii de apel, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.A.T., avocat în Baroul Bucureşti, cauza a fost disjunsă fiind în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Iaşi.
Aşadar, competenţa materială şi după calitatea persoanei este determinată de natura infracţiunilor şi calitatea persoanelor cercetate şi care constituie obiectul cauzei deduse judecăţii, iar nu prin raportare la infracţiunile şi persoanele pentru care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat. O asemenea interpretare rezultă din coroborarea prevederilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 27 pct. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 39/2003 şi art. 21 din Legea mr. 678/2001 şi art. 281 pct. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale enunţate, competenţa de soluţionare a cererii parchetului, de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului N.F.D. aparţine Tribunalului Iaşi şi întrucât dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa materială constituie norme imperative, încălcarea lor atrage sancţiunea nglităţii absolute, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. (2) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul N.F.D. împotriva încheierii nr. 1 din 4 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/45/2012, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza la Tribunalul Iaşi, spre competentă soluţionare.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpatul N.F.D. împotriva încheierii nr. 1 din 4 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/45/2012.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza la Tribunalul Iaşi, spre competentă soluţionare, spre competentă soluţionare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 788/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 962/2012. Penal → |
|---|
