ICCJ. Decizia nr. 961/2012. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 961/2012
Dosar nr. 2223/1/2012
Ședința publică din 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2107/100/2009 în baza art. 139 C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata I.C.M., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea B.M.
În baza art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. a impus acesteia, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, următoarele obligaţii:
- să se prezinte în faţa instanţelor de judecată ori de câte ori va fi chemată în prezenta cauză;
- să se prezinte la Secţia de poliţie în raza teritorială a căreia îşi are reşedinţa în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemată;
- să nu îşi schimbe locuinţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsură;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura că părţile vătămate, membrii familiei acestora şi cu martorii din prezentul dosar.
S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 145 alin. (34) C. proc. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 443 din 02 septembrie 2011 a Tribunalului Maramureş s-a dispus condamnarea inculpatei I.C.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa mai grea de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă, durata reţinerii şi arestului preventiv de la 04 decembrie 2010 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că în baza unor rezoluţii infracţionale unice, în perioada iulie 2008 - februarie 2009, împreună cu inculpatul M.V., a recrutat prin înşelăciune, un număr de 14 persoane de sex feminin, majore, în special tinere, în realitate urmărind traficarea în scopul practicării prostituţiei sau exploatarea prin muncă (C.S.I. şi D.M.) rezultate produse efectiv (în cazul numitelor W.A., A.M.D., R.M.L., G.G.,L.A.A., G.A.M, C.S.I., S.A.L., O.P.M.A., G.E.E.) sau materializate în forma recrutării prin înşelăciune (cazul numitelor S.A.G.C., D.M., F.A. şi I.M.E.), promiţându-le locuri de muncă decente ca barman, ospătar sau ajutor în aceste meserii ori menajere în barul H.M. aparţinând inculpaţilor în oraşul L. din Cipru, folosindu-se de imagini şi înscrisuri menite să creeze aparenţa legalităţii propunerilor făcute.
În aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul M.V., a redactat, a semnat şi s-a folosit în faţa părţilor vătămate şi a martorilor, dar şi a autorităţilor judiciare române de înscrisuri sub semnătură privată intitulate „Contracte individuale de muncă", neînregistrate însă la autorităţile de profil şi în care s-au inserat în mod deliberat menţiuni necorespunzătoare adevărului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii I.C. şi M.V. şi părţile civile W.A., G.A.M. şi O.P.M., dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 06 octombrie 2011.
Prin încheierea penală din 26 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1375/100/2009 al Tribunalului Maramureş s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei I.C.M. pe timp de 30 zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare ce s-a emis în baza acestei încheieri, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La data de 29 noiembrie 2010 Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul naţional Interpol a transmis prin fax instanţei o adresă prin care se aduce la cunoştinţă faptul că inculpata I.C.M. va fi extrădată din Cipru şi că urmează să ajungă în România pe data de 04 decembrie 2010.
Având în vedere că inculpata I.C.M. a fost prezentată în instanţă la data de 04 decembrie 2010, prin încheierea penală din data de 04 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8580/100/2010, tribunalul a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie 2009, emis în lipsă, în Dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării preventive a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv.
S-a reţinut ca temei de arestare disp. art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., respectiv că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală şi că în cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârşit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, această măsură a fost menţinută de Tribunalul Maramureş, cu ocazia judecării pe fond a cauzei, constatându-se, de fiecare dată, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, iar instanţa de fond, reţinând vinovăţia inculpatei, a pronunţat o sentinţă de condamnare, astfel cum s-a arătat mai sus.
Potrivit art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. la care face trimitere art. 3002 C. proc. pen. în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Procedând în temeiul textelor de lege menţionate, Curtea a constat că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele pentru care este cercetată, în acest sens fiind declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi, inclusiv a investigatorului sub acoperire, audiat în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea identităţii protejate, precum şi elementele care au rezultat în urma interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice dar şi a convorbirilor şi imaginilor în mediu ambiental, autorizate în condiţiile legii. Curtea a reţinut că stabilirea vinovăţiei inculpatei urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţă, însă probaţiunea administrată până în prezent în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond, pune în evidenţă existenţa unor indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. care justifică menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpată.
Totodată, Curtea a constatat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât inculpata, deşi i s-a adus Ia cunoştinţă personal, telefonic, la data de 22 februarie 2009 de către organele de urmărire penală că este învinuită de comiterea infracţiunii de trafic de persoane în forma prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, solicitându-i-se să se prezinte până la data de 27 februarie 2009 în ţară în vederea clarificării situaţiei sale în cauză, nu a dat curs acesteia, exact în perioada respectivă procurându-şi un act medical emanând de la un medic din Cipru, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj care a solicitat casarea încheierii atacate şi în rejudecare menţinerea stării de arest preventiv dispusă faţă de inculpata I.C.
Motivele de recurs susţinute oral de procuror au fost menţionate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri referindu-se în esenţă la faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei subzistă şi în continuare, impunându-se privarea de libertate a acesteia, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost arestată preventiv este închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la natura şi gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, care derivă din rezonanţa socială puternic negativă a faptelor de care este acuzată inculpata.
Înalta Curte, examinând încheierea de şedinţă atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchet este nefondat pentru următoarele considerente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpata I.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din 29 noiembrie 2009 emis de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, reţinându-se în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin încheierea penală din data de 04 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8580/100/2010, tribunalul a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie 2009, emis în lipsă, în dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării preventive a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv.
S-a reţinut ca temei de arestare disp. art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., respectiv că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală şi că în cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârşit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la cauză Înalta Curte reţine că subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii formulată de inculpată, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpata este cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane care au impact social deosebit asupra valorilor şi relaţiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. În ceea ce priveşte natura şi pericolul social al infracţiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există şi au fost comise cu vinovăţie de acesta - sunt grave, dar natura şi gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să determine respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventiva cu o alta măsura preventiva, care să asigure in condiţiile de fata scopul instituit de lege masurilor preventive, respectiv asigurarea desfăşurării procesului penal in bune condiţii pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanţa socială negativă a faptelor se estompează.
Pe de altă parte, regula respectării libertăţii individuale stabilită în art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, consacrată, aşa cum s-a arătat şi de legislaţia internă, inclusiv la nivel constituţional, permite derogări, numai în cazuri excepţionale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni, nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de admitere a unei asemenea cereri, decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente ameninţată.
Natura faptelor, gravitatea şi efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenţiei în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
Jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat că, la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care este cercetată, cât şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C. impotriva Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, dacă sunt întrunite condiţiile legale, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, conform art. 5 C. proc. pen.
Curtea apreciază astfel că, dată fiind persoana inculpatei, cunoscută până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, şi dat fiind şi avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pusă în libertate acesta va periclita ordinea publică şi securitatea cetăţenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
Mai mult, riscul ca inculpata să împiedice desfăşurarea procesului penal în apel, este inexistent, faţă de împrejurarea că întreaga probaţiune testimonială în acuzare şi apărare a fost epuizată la instanţa de fond.
Înalta Curie apreciază că, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar că trecerea unui interval de timp de 1 an şi 4 luni de la arestarea preventivă a inculpatei (4 decembrie 2010 - 15 martie 2012), a diminuat forţa de convingere a justificării detenţiei preventive numai pe baza unor asemenea consideraţii, câtă vreme întreaga probaţiune testimonială, audierea inculpaţilor şi a părţilor civile este finalizată.
Pe de altă parte, gravitatea infracţiunii - existenţa unei bănuieli puternice de participare la săvârşirea unor infracţiuni grave, deşi constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o lungă detenţie provizorie (cauza Naus c. Poloniei din 16 septembrie 2008).
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 3855 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2107/100/2009, privind pe intimata inculpată I.C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2107/100/2009.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată I.C.M., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 962/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 960/2012. Penal → |
|---|
