ICCJ. Decizia nr. 999/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.999/2012
Dosar nr. 5823/117/2011
Şedinţa publică din 3 aprilie 2012
Prin sentinţa penală nr. 396 din data de 13 octombrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 5823/117/2011 al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C.C., prin apărătorul său ales, din infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a dispus condamnarea inculpatului C.C., la pedepsele de:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. c) C. pen. şi
- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. a) C. pen.
- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. b) C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reţinerii şi al arestului preventiv, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 376 comprimate şi 36,4 grame substanţă care conţin 2 C-B (4-bromo -2,5 dimethoxyphenethylamine), în amestec cu 3,4 methilenodioximetamfetamine (MDMA), 18 comprimate şi 4,6 grame pulbere care conţin ecstasy, 50,5 grame cananbis, 498 grame rezină de cannabis, rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator şi un cântar electronic din material plastic negru, prevăzut cu display, cu capac din material plastic negru.
În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus restituirea către inculpat a cantităţii de 495 grame substanţă care nu conţine substanţe stupefiante ori psihotrope rămasă din proba nr. 7 şi care se află la organul de cercetare penală, probă sigilată, potrivit procesului-verbal din data de 29 iunie 2011.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3800 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.C., în primăvara anului 2011, şi-a procurat şi a depozitat, în vederea comercializării ulterioare, o mare cantitate de droguri de risc (aproximativ 520 de grame haşiş şi 60 grame cannabis - substanţe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000), precum şi droguri de mare risc respectiv, 39 pastile m (MDMA) - substanţă care este înscrisă pe tabelul anexă nr. I al Legii nr. 143/2000 şi 76,5 comprimate şi 12,5 grame substanţă care conţin 2C-B (4-bromo - 2,5- dimethoxyphenethylamine), substanţă înscrisă pe tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000, în amestec cu 3,4 - methilenedioximetamfetamine (MDMA), pe care le-a depozitat în autoturismul al cărui proprietar este, şi în aceeaşi perioadă a consumat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis - haşiş - substanţe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000), din drogurile de risc pe care le deţinea în condiţiile arătate mai sus.
În drept, instant de fond a apreciat că fapta inculpatului C.C. care, începând cu primăvara anului 2011, a deţinut în vederea comercializării ulterioare, o mare cantitate de droguri de risc (aproximativ 520 de gramehaşiş şi 60 grame cannabis - substanţe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000) în autoturismul al cărui proprietar este, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (sub forma modalităţii deţinerii în vederea comercializării din latura obiectivă a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000).
Fapta aceluiaşi inculpat care, începând cu primăvara anului 2011, a deţinut droguri de mare risc, 39 pastile ce conţin 3,4 methilenedioximetamfetamine (MDMA) - substanţă care este înscrisă pe tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000 şi 76,5 comprimate şi 12,5 grame substanţă care conţin 2C-B (4-bromo-2,5-dimethoxyphenethylamine) - substanţă înscrisă pe tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000, în amestec cu 3,4 - methilenedioximetamfetamine (MDMA) substanţă care este înscrisă pe tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, în autoturismul al cărui proprietar este, cu scopul de a comercializa aceste droguri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (sub forma modalităţii deţinerii în vederea comercializării din latura obiectivă a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000).
Totodată, fapta inculpat, care, începând cu primăvara anului 2011, a consumat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis - haşiş - substanţe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000), din drogurile de risc pe care le deţinea în autoturismul al cărui proprietar era, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru propriul consum, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: gradul de pericol social concret al faptelor comise, din perspectiva cantităţilor însemnate deţinute de acesta, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege şi persoana infractorului, care deşi nu are antecedente penale nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat anterior pentru infracţiuni similare şi a fost nesincer pe parcursul urmăririi penale şi al judecării cauzei, deşi şi-a exprimat regretul de a fi ajuns într-o astfel de situaţie, fără însă a-şi asuma în mod real, responsabilitatea pentru faptele sale.
Având în vedere însă, împrejurarea că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat, tribunalul a considerat că este oportună reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi pe cale de consecinţă, aplicarea unor pedepse sub limitele minime speciale prevăzute de lege.
În aceste circumstanţe, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Infracţiunile au fost comise de către inculpat în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 33 lit. b) C. pen., sens în care în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reţinerii şi al arestului preventiv, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 376 comprimate şi 36,4 grame substanţă care conţin 2 C-B (4-bromo - 2,5 dimethoxyphenethylamine), în amestec cu 3,4 methilenodioximetamfetamine (MDMA), 18 comprimate şi 4,6 grame pulbere care conţin ecstasy, 50,5 grame cananbis, 498 grame rezină de cannabis, rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator şi un cântar electronic din material plastic negru, prevăzut cu display, cu capac din material plastic negru.
În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus restituirea către inculpat a cantităţii de 495 grame substanţă care nu conţine substanţe stupefiante ori psihotrope rămasă din proba nr. 7 şi care se află la organul de cercetare penală, probă sigilată, potrivit procesului verbal din data de 29 iunie 2011.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3800 lei.
Împotriva acestei sentinţe atât Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj cât şi inculpatul C.C. au declarat apel în termen legal.
Parchetul a criticat soluţia sub aspectul nelegalităţii pedepsei aplicate pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru propriul consum propriu şi neaplicarea unei pedepse complementare vis-a-vis de pedeapsa principală pentru prima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului.
Inculpatul C.C. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi de mare risc, apreciindu-se că aceste condamnări nu au avut la bază probe certe, ci doar prezumţii, existând probe, inclusiv recunoaşterea inculpatului doar cu privire la comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu.
S-a mai arătat la percheziţia domiciliară s-a găsit cantitatea de 520 grame şi 39 de pastile de ecstasy, însă potrivit poziţiei constante a inculpatului, nu se poate nega ideea că acea cantitate de droguri a fost găsită, urmând deci a se da eficienţă principiului in dubio pro reo.
Prin urmare, s-a solicitat stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o singură infracţiune, cea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu stabilirea modalităţii suspendării sub supraveghere a acesteia.
Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma datelor de la dosar, a motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care a reieşit dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpatului sub aspectul tuturor celor trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Ca şi instanţa de fond, şi instanţa de apel a considerat ca fiind neverosimile apărările inculpatului potrivit cărora ar fi găsit drogurile în pădure, în primul rând din considerentul că într-o astfel de ipoteză trebuia să facă demersuri pentru a le preda autorităţilor în drept, cunoscând consecinţele legale ale unei atitudini contrare, mai ales că anterior a mai fost cercetat pentru fapte similare.
Dincolo de acest aspect, cantitatea de droguri de risc deţinută şi găsită la percheziţie depăşea cu mult nevoile consumului propriu iar, în plus, cântarul găsit la aceeaşi percheziţie denotă clar intenţia de a porţiona şi ulterior valorifica, chiar şi cu titlu gratuit, respectivele droguri.
S-a arătat că toate aceste elemente de fapt obiective constituie mai mult decât prezumţii, aşa cum a încercat apărarea să sugereze, convertindu-se în veritabile probe în sensul dovedirii infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare.
Cât priveşte apelul declarat de parchet, s-a apreciat că acesta este fondat în ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, greşita individualizare a pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului şi, în consecinţă, a pedepsei rezultante.
În acest sens, s-a arătat că, reţinând în mod justificat şi corect circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, în urma aplicării prevederilor art. 76 lit. e) C. pen., prima instanţă trebuia să coboare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sub limita minimă prevăzută de lege, respectiv aceea de 6 luni închisoare.
În acelaşi timp, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, analog, instanţa de fond era obligaţia să se pronunţe şi asupra pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen.
Nu în ultimul rând, raportat la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la cantitatea de droguri găsite asupra inculpatului, la contravaloarea de piaţă a acestora, având în vedere şi atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, la impactul şi consecinţele pe care acest gen de infracţiuni îl au asupra societăţii, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului, chiar în condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante facultative sunt prea reduse ca şi cuantum, impunându-se majorarea pedepsei rezultante şi menţinerea modalităţii de executare.
Faţă de toate aceste considerente, prin Decizia nr. 214/A/2011, din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a desfiinţat sentinţa numai cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, greşita individualizare a pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, şi în consecinţă a pedepsei rezultante.
Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, a condamnat pe inculpatul C.C., la pedepsele de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. c) C. pen; 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. a) C. pen. şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Constând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva aceste decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul C.C., solicitând reindividualizarea pedepsei, prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., precum şi a modalităţii de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Criticile formulate au fost încadrate în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen.
Din oficiu, conform art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., înalta Curte a pus în discuţie cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., relativ la reţinerea formei continuate a infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, dar şi în raport de cazul de casare pus în discuţie din oficiu, înalta Curte retine următoarele:
Asupra cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Din examinarea hotărârii recurate, înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în fapt stabilindu-se că acesta a deţinut în vederea vânzării şi a consumului propriu cannabis şi rezină de cannabis, ascunse într-un autoturism care îi aparţinea, şi că, în mai multe rânduri a consumat diverse cantităţi din aceste droguri.
Conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) infracţiunea continuată este infracţiunea ce se realizează prin săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a unor acţiuni sau inacţiuni ce prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în varianta de deţinerii de droguri, fără drept, în vederea consumului propriu, este o infracţiune continuă, împrejurare ce nu exclude şi posibilitatea comiterii ei în formă continuată. Aceasta ar presupune ca o persoană, la intervale diferite de timp, însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să deţină, fără drept, în vedere consumului propriu, diferite cantităţi de droguri de risc sau mare risc. Pentru existenţa pluralităţii actelor de executare, în ipoteza analizată, este necesar ca, pentru fiecare act de deţinere să existe un moment al epuizării.
Or, o atare situaţie nu se constată în prezenta cauză, în sarcina inculpatului reţinându-se că, din cantitatea totală de droguri deţinută atât în vederea vânzării cât şi pentru consumul propriu, în mai multe rânduri a consumat cannabis şi rezină de cannabis. Această din urmă împrejurare nu este de natură să conducă la reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în condiţiile în care elementul material al laturii obiective al infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din legea nr. 143/2000 este „deţinerea" care, în speţă, este unică şi nu „consumul".
Aşadar, înalta Curte constată că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în cauză existând o unitate naturală de infracţiune, sub forma infracţiunii continue, epuizată la intervenirea organelor de poliţie.
De altfel, este de observat că, în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) respectiv art. 2 alin. (2) din Lege nr. 143/2000, săvârşite în aceeaşi modalitate a deţinerii drogurilor, în vederea vânzării, în mod corect nu a fost reţinută forma continuată, neexsitând argumente de fapt sau de drept care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 4 din aceeaşi lege.
Referitor la criticile inculpatului privind individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare, analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate.
În primul rând, este de precizat faptul că nu poate fi avută în vedere şi valorificată, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., poziţia procesuală a inculpatului din faţa instanţei de recurs, când a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat aplicarea acestor dispoziţii legale.
Înalta Curte reţine că, în faţa instanţei de fond, în şedinţa publică din 01 septembrie 2011, inculpatul a arătat că nu doreşte ca judecarea cauzei se facă în procedura reglementată de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., întrucât „contestă reţinerea a două dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată". Ca atare, în raport de poziţia procesuală a inculpatului, s-a procedat la readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi la administrarea de probe noi.
Este adevărat că OUG nr. 121 din 22 decembrie 2011 permite şi instanţelor de control judiciar să ia act de manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul recunoaşterii săvârşirii faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., însă dispoziţiile art. XI din acest act normativ (emis în urma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1470 şi 1483 din 8 noiembrie 2011) sunt aplicabile exclusiv situaţiilor tranzitorii, respectiv cauzelor în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Or, în prezenta cauză, chiar faptele ce au fost reţinute în sarcina inculpatului au fost comise după modificarea dispoziţiilor procesual penale prin Legea nr. 202/2010, astfel că, în mod evident, nu sunt incidente prevederile OUG nr. 121 din 22 decembrie 2011.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, se constată că ambele instanţe reţinut, ca şi circumstanţă atenuantă conform art. 74 lit. a) C. pen., în raport de probele în circumstanţiere ce au fost administrate, comportamentul său bun în societate anterior săvârşirii infracţiunilor, acestea fiind cu mult reduse sub minimul special (de la 10 ani pentru infracţiunea de prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, la 4 ani închisoare). înalta Curte apreciază că nu se justifică coborârea şi mai mult a pedepselor, poziţia inculpatului din faţa instanţei de recurs, de recunoaştere a faptelor neputând avea semnificaţie atenuantă, în contextul în care nu aceasta a fost atitudinea sa procesuală pe parcursul procesului penal.
Ca atare, înalta Curte constată că pedepsele, în cuantumul stabilit de către instanţa de apel, au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând argumente care să atragă reţinerea dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani închisoare, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 861 alin. (2) C. pen., nemaifiind necesară o analiză din perspectiva art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.
Reţinând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică a infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmează ca, sub acest aspect, recursul inculpatului să fie admis, cu consecinţa casării, în parte a ambelor hotărâri şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsele în pedepsele componente de: 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. c) C. pen.; 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. a) C. pen. şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. e) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Conform art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În raport de considerentele anterioare, înalta Curte urmează ca la individualizarea pedepsei ce va fi aplicată pentru această infracţiune, reţinând şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., să se orienteze spre acelaşi cuantum ca cel stabilit de instanţa de apel, de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. va contopi această pedeapsă de 4 luni închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi, respectiv de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.
Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate şi se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la 03 aprilie 2012.
În raport de soluţia de admitere a recursului, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul parţial al avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 214/A/2011 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţei penale nr. 396 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj.
Casează Decizia penală nr. 214 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi în parte sentinţa penală nr. 396 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsele în pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. c) C. pen.
- 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) C. pen şi art. 76 lit. a) C. pen.
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. e) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi, respectiv de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Deduce din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la 03 aprilie 2012.
În recurs cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parţial al avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 03 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 998/2012. Penal → |
|---|
