ICCJ. Decizia nr. 991/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 991/2012
Dosar nr.985/2/2012
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asuprea recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012) s-a respins, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, inculpatul M.A., este cercetat în stare de arest preventiv din data de 22 decembrie 2011, aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de C.A. Bucureşti, pentru mai multe fapte de corupţie, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov – G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, precum şi că l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., „traficul de influenţă" este pedepsit cu închisoarea de 2 la 10 ani, iar potrivit 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, „falsul intelectual" este pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 15 ani închisoare.
Aşa fiind, şi în raport cu normele invocate, Curtea de Apel a apreciat că cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracţiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depăşeşte 18 ani închisoare.
Pentru a se pune în discuţie temeinicia unei cereri de liberare provizorie, instanţa de fond a reţinut că este necesar a se analiza oportunitatea formulării unei asemenea cereri şi a dispunerii, de către judecător, a liberării pe această modalitate juridică, precum şi stabilirea unui echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general al societăţii, de a fi ţinut sub imperiul acestei măsuri preventive. Aceste două interese au fost stabilite de înalta Curte de Casaţie si Justiţie printr-un recurs în interesul legii, Decizia penală nr. 17/2011.
Pornind de la cele două criterii, Curtea de Apel a analizat fapta concretă dedusă judecăţii şi persoana inculpatului, precum şi a mediului în care acesta trăieşte.
Astfel, s-a constatat că probatoriul administrat până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
De asemenea urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive (22 decembrie 2011) nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.
Curtea de Apel a apreciat că, în speţă, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârşească şi alte infracţiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Analizând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se constată că din actele şi lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea de primar a inculpatului), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârşit şi de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la nivelul colectivităţii o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.
Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 992/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 990/2012. Penal → |
|---|
