ICCJ. Decizia nr. 1438/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1438/2012
Dosar nr. 1296/1/2011
Şedinţa publică din 29 octombrie 2012
Deliberând asupra plângerii de faţă, constată următoarele:
La data de 15 februarie 2011, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 1296/1/2011, plângerea formulată de petentul S.M. împotriva rezoluţiei nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitându-se, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale şi administrării probatoriului necesar pentru stabilirea vinovăţiei intimaţilor făptuitori.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că i-au fost încălcate drepturile conferite de dispoziţiile art. (1), (2), (3), (4) şi (6) C. proc. pen., precum şi cele reglementate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, prin prisma respectării principiului egalităţii armelor.
S-a mai arătat că procurorul semnatar al rezoluţiei atacate nu a procedat la audierea sa pentru a formula precizări suplimentare, nu a dat curs cererilor de probatorii formulate în dosarul nr. 919/P/2007, nu a administrat probele necesare aflării adevărului şi nu a motivat corespunzător soluţia, aşa cum era obligat potrivit jurisprudenţei C.E.D.O.
Aceleaşi critici au fost formulate, în esenţă, şi cu privire la Rezoluţia nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului ierarhic superior, susţinându-se, totodată, că acesta nu a dispus realizarea unei investigaţii efective, în concordanţă cu argumentele C.E.D.O., menţionate în hotărârile acesteia.
În probaţiune, petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 22-322 vol. I dosar instanţă).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin rezoluţia nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în baza art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii N.G.V., chestor principal de poliţie, cms. şef I.C., S.P. şi cms. I.D. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen., reţinându-se în motivare următoarele:
În perioada 2005 - martie 2007, magistratul S.M.R. a deţinut funcţia de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie, instituţie înfiinţată în baza Legii nr. 161/2005.
În a doua jumătate a anului 2006, urmare scrisorii de intenţie adresată D. G. A. de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (A.I.D.), între cele două structuri s-a încheiat un protocol de parteneriat privind înfiinţarea Centrului Naţional de Voluntariat pentru Integritate (C.N.V.I.), organism creat în scopul eficientizării demersurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, desfăşurate de D.G.A.
Activitatea derulată de magistratul S.M.R. în legătură cu respectivul protocol de parteneriat, dar şi alte activităţi specifice desfăşurate de acesta în calitate de director general al D.G.A., au fost criticate de magistratul Păun Irinel pe cale unei plângeri penale, înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. 919/P/2007; în susţinerea plângerii, au fost invocate, în principal, concluziile raportului întocmit în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. de comisia de control constituită din ordinul M.I.R.A.
Ca reacţie la plângerea penală formulată împotriva sa, S.M.R. a solicitat extinderea cercetărilor din Dosarul nr. 919/P/2007, atât cu privire la magistratul P.I., cât şi cu privire la ofiţerii de poliţie din cadrul M.A.I. care au dat avizele şi aprobările necesare pentru încheierea Protocolului privind înfiinţarea Centrului Naţional de Voluntariat pentru Integritate.
Urmare solicitării petentului de extindere a cercetărilor, prin Ordonanţa nr. 919/P/2007 din 26 mai 2010, s-a dispus, între altele, disjungerea cauzei privind pe N.G., I.C., S.P. şi I.D., ofiţeri de poliţie în cadrul M.A.I., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen., formându-se Dosarul nr. 582/P/2010.
Cu privire la chestorul principal de poliţie N.G.V., petentul S.M.R. a arătat că acesta, în calitate de preşedinte al comisiei care a efectuat în anul 2007 controlul tematic la D.G.A, a săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen., cu ocazia întocmirii înscrisului intitulat „Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. ” . S-a mai sesizat că numitul N.G.V. a procedat în mod abuziv la clasificarea cu nivelul „secret de serviciu" a respectivului înscris, „aspect ce i-a permis făptuitorului să-şi protejeze modalităţile de săvârşire a infracţiunilor"; de asemenea, „făptuitorul (...) cu ştiinţă nu a îndeplinit acte şi, tot cu ştiinţă, a îndeplinit acte în mod defectuos, prin aceste modalităţi cauzându-mi o vătămare intereselor legale" sau „a întocmit în fals Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. cu prilejul consemnării acestuia, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări”.
Cu privire la intimatul N.G.V. procurorul de caz a reţinut următoarele.
Urmare a dispoziţiei ministrului internelor şi reformei administrative, în perioada 6-23 martie 2007, o comisie formată din ofiţeri din cadrul structurilor specializate ale M.I.R.A. a efectuat un control tematic la D.G.A. şi la serviciile anticorupţie zonale Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş şi Craiova, perioada vizată fiind de la înfiinţarea D.G.A. (iunie 2005) şi până la 01 martie 2007.
Preşedintele comisiei de control a fost desemnat chestorul principal de poliţie V.G.N., adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică.
Cu ocazia controlului, au fost constatate deficienţe de ordin administrativ la nivelul managementului, pentru care comisia a propus luarea de măsuri administrative şi disciplinare, precum şi o serie de măsuri pentru a intensifica şi îmbunătăţi activitatea direcţiei.
Constatările comisiei au fost materializate în „Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. ” semnat de chestorul principal de poliţie V.G.N. şi aprobat de ministrul administraţiei şi internelor, funcţie deţinută la acel moment de David Cristian; raportul astfel întocmit a fost clasificat ca „secret de serviciu” şi înregistrat sub nr. S/l 17614 din 29 mai 2007.
Referitor la clasificarea raportului de control, procurorul de caz a reţinut că măsura este în concordanţă cu normele de ordin general privind protecţia informaţiilor clasificate şi cu ordinele interne ale ministrului de resort.
Astfel, conform Legii nr. 182/2002, privind protecţia informaţiile clasificate, şi H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, listele cu informaţii secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii unităţilor deţinătoare de astfel de informaţii.
S-a reţinut că, la nivelul M.A.I., lista cu informaţii clasificate cu nivelul „secret de serviciu” a fost stabilită prin Ordinul M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003, anexa 2, iar, în cuprinsul liste, sunt incluse, între altele, şi planurile de organizare şi desfăşurare a inspecţiilor, a controalelor, precum şi materialele rezultate în urma desfăşurării acestor activităţi, efectuate de Corpul de control al ministrului.
Astfel, procurorul de caz a reţinut că nu există indicii privind încălcarea atribuţiilor de serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. de către chestorul principal de poliţie V.G.N.
Cu privire la de cms. şef I.C., S.P. şi cms. L.D., petentul S.M. a reclamat faptul că aceştia au întocmit Nota de constatare din 16 aprilie 2008, ocazie cu care au comis infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen., întrucât „cu ştiinţă, nu au îndeplinit acte şi, tot cu ştiinţă, au îndeplinit defectuos acte cu prilejul verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008, cauzându-mi o vătămare intereselor legale” şi „au falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008), cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi prin omisiunea, cu ştiinţă, de a însera unele date sau împrejurări”.
Cu privire la intimaţii I.C., S.P. şi I.D., procurorul de caz a reţinut următoarele:
În urma constatărilor consemnate în Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. fără nr. S/l17.614 din 29 mai 2007), la pct. 2.1., comisia de control a supus aprobării, între altele, şi măsurile de ordin administrativ ce se impuneau a fi luate, respectiv:
- efectuarea de cercetări de către Corpul de control al ministrului cu privire la folosirea autoturismului de serviciu cu nr. de înmatriculare x de către sub. cms. D.E.F. pentru deplasarea de la localitatea de domiciliu la sediul D.G.A. şi locul de muncă, precum şi la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pentru sub. cms. S.M. şi insp. C.B. în alte condiţii decât cele prevăzute de H.G. nr. 1292/2003 şi Ordin M.A.I. nr. 136/2004;
- efectuarea de cercetări administrative de Corpul de control al ministrului, în legătură cu folosirea spaţiilor din imobilul situat pe str. Mihai Vodă de către C.N.V.I. şi a mijloacelor materiale puse la dispoziţie de D.G.A. pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului adus patrimoniului M.A.I.;
- efectuarea de cercetări administrative de către Corpul de Control al ministrului pentru stabilirea prejudiciului real produs unităţii prin achiziţia şi distribuţia de plachete omagiale peste limita maximă a fondurilor prevăzută de H.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare:
Raportul final a fost aprobat de ministrul internelor şi reformei administrative, C.D.
Prin Dispoziţia nr. 109 din 06 iunie 2007, emisă de directorul general al Corpului de Control, s-a dispus efectuarea, în perioada 04 iunie 2007 - 26 iulie 2007, a cercetării administrative cu privire la aspectele reţinute la pct. 2.1. din Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.; prin aceeaşi dispoziţie, cms. şef I.C. şi S.P. şi cms. I.D. au fost desemnaţi membri ai comisiei de cercetare.
La data de 12 iulie 2007, prin adresa nr. 124.794, semnată de cei trei ofiţeri de poliţie (I.C., S.P. şi I.D.), i-au fost solicitate explicaţii în scris magistratului S.M.R. cu privire la un set de 9 întrebări, necesitatea răspunsului fiind justificată prin „finalizarea cercetării administrative ce se efectua în baza Raportului nr. SVI 17614 din 29 mai 2007”;
Persoana vătămată S.M.R. nu a dat curs solicitării, motivat de faptul că, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, era înregistrată încă din data de 04 iunie 2007, plângerea penală formulată de P.I. împotriva sa, plângere ce viza şi aspectele cuprinse în pct. 2.1. din Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.
Procurorul de caz a apreciat că activitatea derulată de persoanele reclamate nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nici vreunei alte fapte de natură penală.
S-a reţinut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin Dispoziţia directorului general al Corpului de control al ministrului şi a vizat stabilirea existenţei vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii acesteia, a cauzelor şi împrejurărilor în care a fost produsă, precum şi a îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor responsabile.
Faptul că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a solicitat explicaţii scrise şi magistratului S.M.R., s-a apreciat că nu poate fi asimilat unui act abuziv în sensul normei de încriminare, intenţia persoanelor reclamate fiind aceea de clarificare a situaţiei de fapt în ansamblul său.
S-a mai reţinut că cercetarea administrativă i-a vizat exclusiv pe angajaţii M.A.I. şi nicidecum pe magistratul S.M.R., astfel cum acesta susţine prin plângerea sa, în acest sens fiind şi adresa nr. 255.007/18 octombrie 2010, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Corpul de control al ministrului, prin care s-a comunicat că, la nivelul acestei instituţii, nu s-au efectuat cercetări administrative faţă de S.M.R..
Cu privire la sesizarea formulată de S.M.R. referitor la împrejurările întocmirii notei de constatare nr. 183.038 din data de 16 aprilie 2008, s-a reţinut că, în primul semestru al anului 2008, la solicitarea conducerii D.G.A., comisia din cadrul Corpului de control al ministrului, formată din cms. şefi I.C., S.P. şi cms. I.D., a efectuat verificări în legătură cu motivele pentru care un număr de 16 poliţişti din cadrul D.G.A. au beneficiat, în perioada iulie - august 2006, de drepturi salariale, diurnă de delegare şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, deşi au participat la cursuri de perfecţionare cu scoatere din activitatea profesională, precum şi în legătură cu modul în care fostul director general S.M.R. a achiziţionat din venituri personale 220 de plachete cu identificarea unităţii, precum şi alte bunuri (traduceri în diferite limbi, felicitări, CD-uri, etc.), rezultatul verificărilor fiind materializat în nota de constatare nr. 183.038/16 aprilie 2008, semnată de cei trei membri ai comisiei de verificare.
S-a arătat de către procuror că, deşi prin plângerea formulată, persoana vătămată S.M.R. a precizat că făptuitorii N.G.V., I.C., S.P. şi I.D. „cu ştiinţă, nu au îndeplinit acte şi, tot cu ştiinţă, au îndeplinit defectuos acte cu prilejul verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008, cauzându-mi o vătămare intereselor legale ” şi „au falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008) cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi prin omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări", în concret, acesta nu a oferit niciun detaliu referitor la acţiunile pretins ilicite desfăşurate de persoanele reclamate cu ocazia verificărilor întreprinse şi nici cu privire la menţiunile false ce ar fi fost inserate în cuprinsul înscrisului contestat.
Împotriva acestei rezoluţii petentul S.M.R., în temeiul art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul S.M.R. împotriva soluţiei adoptată în Dosarul nr. 582/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut, cu privire la chestorul principal de poliţie N.V.G., că nu există indicii privind încălcarea de către acesta a atribuţiilor de serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. Faptul că persoana vătămată este nemulţumită de constatările comisiei de control nu dovedeşte că activitatea de control efectuată la D.G.A., sub coordonarea chestorului principal N.V.G., şi, corelativ, raportul de control sunt consecinţa comiterii unor fapte de natură penală.
În ceea ce priveşte clasificarea raportului de control, s-a constatat că măsura este în concordanţă cu normele de ordin general privind protecţia informaţiilor clasificate şi cu ordinele interne ale ministrului M.A.I. Astfel, conform Legii nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, şi H.G. nr. 585/2002, privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, listele cu informaţii secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii unităţilor deţinătoare de astfel de informaţii. La nivelul M.A.I., lista cu informaţii clasificate cu nivelul „secret de serviciu” a fost stabilită prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/389 din 17 februarie 2003, în conţinutul listei fiind incluse, printre altele, inclusiv planurile de organizare şi desfăşurare a inspecţiilor, a controalelor, precum şi materialele rezultate în urma desfăşurării acestor activităţi efectuate de Corpul de control al ministrului.
Referitor la ofiţerii de poliţie I.C., S.P. şi I.D., s-a constatat că activitatea derulată de aceştia nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nici vreunei alte fapte de natură penală.
Astfel, s-a reţinut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin dispoziţia directorului general al Corpului de Control al ministrului şi a vizat stabilirea existenţei vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii acesteia, a cauzelor şi împrejurărilor în care a fost produsă, precum şi a îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor responsabile. Faptul că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a solicitat explicaţii scrise magistratului S.M.R. nu a fost asimilat ca fiind unui act abuziv în sensul normei de incriminare, intenţia persoanelor reclamate fiind aceea de clarificare a situaţiei de fapt, în ansamblul său.
În ceea ce priveşte nemulţumirea petentului constând în faptul că nu a fost citat de către procuror în vederea luării unei declaraţii, s-a arătat că, în conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar le consideră necesare în formarea convingerii că a aflat adevărul în cauza penală respectivă. S-a apreciat că înscrisurile existente la dosar s-au considerat a fi lămuritoare pentru soluţionarea cauzei, persoana vătămată putând fi audiată doar în măsura în care o astfel de probă ar fi necesară cauzei, conform art. 75 C. proc. pen.
Nemulţumit de soluţiile date de procuror, petentul S.M.R. s-a adresat cu plângere la instanţă, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor şi administrării probatoriilor ce se impun pentru stabilirea vinovăţiei acestora.
Verificând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate de petent, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor noi prezentate, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea formulată de petent este nefondată, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată”.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Denumite în literatura de specialitate „investigaţii prealabile”, actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.
Legiuitorul nu limitează activităţile ce pot fi desfăşurate în faza actelor premergătoare, cu excepţia dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acţioneze în aşa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenţei ori inexistenţei elementelor necesare adoptării unei soluţii.
Acordând o importanţă deosebită actelor premergătoare urmăririi penale, Parchetul poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând, astfel, posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
În speţă, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate în cauză, că intimaţii N.G.V., I.C., S.P. şi I.D. nu au săvârşit faptele penale sesizate şi, în consecinţă, corespunzător dispoziţiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale.
Într-adevăr, din lucrările existente la dosar şi care constituie activităţi premergătoare începerii urmăririi penale, nu a rezultat existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către intimaţii reclamaţi de petent cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., infracţiuni pentru care acesta a formulat plângerea penală, întrucât intimaţii şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale petiţionarului şi fără a falsifica vreun înscris oficial cu prilejul întocmirii lui.
Or, pentru a se putea începe urmărirea penală, este necesară îndeplinirea a două condiţii: prima constă în existenţa acelui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, iar cea de-a doua condiţie este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 din acelaşi Cod.
În cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat acuzaţiile din plângerea penală formulată de petent, nefiind relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de acesta ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală.
Astfel, din verificările efectuate, concretizate în solicitarea şi depunerea la dosarul de cercetare penală a înscrisurilor comunicate de M.A.I., nu rezultă că făptuitorul intimat N.G.V. ar fi întocmit în fals, cu prilejul consemnării acestuia, Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări, actul de control semnat de intimat, în calitate de chestor principal de poliţie, fiind aprobat de Ministrul Administraţiei şi Internelor în funcţie la data respectivă.
Totodată, aşa cum a reţinut şi procurorul, măsura clasificării raportului de control este în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, a H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România şi a Ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2008, care, în anexa 2, stabileşte lista cu informaţiile clasificate în cadrul M.A.I. cu nivelul „secret de serviciu”, în cuprinsul căreia sunt incluse, printre altele, planurile de organizare şi desfăşurare a inspecţiilor, a controalelor, precum şi a materialelor rezultate în urma desfăşurării acestor activităţi efectuate de Grupul de control al ministrului.
De asemenea, din aceleaşi acte premergătoare constând în solicitarea şi depunerea la dosar a unor înscrisuri relevante cu privire la aspectele reclamate, reiese că activitatea desfăşurată de intimaţii I.C., S.P. şi I.D., în calitate de membri ai comisiei de cercetare administrativă, s-a subsumat întocmai obiectivelor şi competenţelor stabilite prin Dispoziţia nr. 109 din 06 iunie 2007 a directorului general al Corpului de Control, solicitarea unor explicaţii scrise din partea petentului S.M.R. fiind făcută în scopul clarificării situaţiei de fapt şi neputând fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, care să fi adus o vătămare a intereselor legitime ale acestuia.
De altfel, prin adresa nr. 255.007 din 18 octombrie 2010 a M.A.I. - Corpul de control al ministrului, s-a comunicat că, la nivelul acestei instituţii, nu s-au efectuat cercetări administrative faţă de petiţionar, dispoziţiile legale în materie referitoare la cercetarea administrativă şi răspunderea materială a personalului M.A.I. nefiind aplicabile magistraţilor detaşaţi la acest minister.
Totodată, în mod justificat, procurorul a concluzionat că investigaţiile prealabile nu confirmă comiterea de către intimaţii I.C., S.P. şi I.D. a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. nici în legătură cu întocmirea notei de constatare din 16 aprilie 2008, verificările efectuate de aceştia la solicitarea conducerii D.G.A. realizându-se în limita şi cu respectarea îndatoririlor de serviciu ce le reveneau potrivit legii şi regulamentelor interne.
Pe de altă parte, consemnările din cuprinsul notei de constatare din 16 aprilie 2008 reprezintă rezultatul verificărilor efectuate de cei trei intimaţi, nefiind identificată vreo acţiune de atestare în conţinutul raportului a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea, cu ştiinţă, a inserării unora dintre aspectele constatate.
În ceea ce priveşte susţinerea petentului referitoare la caracterul incomplet al cercetărilor efectuate de procuror, Înalta Curte nu o poate reţine şi, ca urmare, o va înlătura, având în vedere împrejurarea că, la datele de 13 octombrie 2010 şi 20 octombrie 2010, s-a solicitat M.A.I. comunicarea unor înscrisuri apreciate ca fiind relevante sub aspectul faptelor reclamate, iar, la data de 17 noiembrie 2010, s-a întocmit un proces verbal cu privire la măsurile dispuse prin Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A., înregistrat sub nr. S/117614 din 29 mai 2007 şi semnat de chestorul principal de poliţie V.G.N., în calitate de preşedinte al comisiei de control, procurorul apreciind în mod întemeiat, în raport cu actele premergătoare menţionate, că nu se impune suplimentarea cercetărilor efectuate împotriva intimaţilor, atâta timp cât situaţia de fapt fusese stabilită şi se considerase că nu există date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva acestora sub aspectul infracţiunilor sesizate.
Pe de altă parte, este de menţionat că, în etapa în care se afla ancheta penală, singurele acte de cercetare care puteau fi efectuate în cauză erau, contrar susţinerilor petentului, actele premergătoare în vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, orice probă, în sensul art. 62 şi următoarele C. proc. pen. , neputând fi admisă şi/ sau administrată, aşa cum se prevede în art. 200 C. proc. pen., decât în faza de urmărire penală, deci după începerea procesului penal.
Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica referitoare la nemotivarea corespunzătoare a rezoluţiilor date de procuror, constatând că ambele soluţii adoptate au fost temeinic argumentate în fapt şi în drept, raportat atât la motivele invocate de petent în cuprinsul plângerilor formulate, cât şi la situaţia de fapt şi datele care au rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză. Chiar dacă procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut nicio referire în cuprinsul rezoluţiei cu privire la solicitarea petentului de conexare a Dosarelor nr. 582/P/2010 şi nr. 1338/P/2010, această omisiune este pe deplin justificată de limitele învestirii sale prin plângerea formulată de petiţionar, stabilite de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., în cadrul controlului exercitat acesta verificând exclusiv legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, fără a putea examina măsurile luate sau actele efectuate într-o altă cauză penală, distinctă de cea în care s-a dat soluţia contestată.
Deşi cererea de conexare a celor două dosare penale a fost reiterată de petiţionar şi în cuprinsul plângerii adresate instanţei, Înalta Curte constată că această solicitare nu poate fi analizată în cadrul procedurii de faţă, judecătorul fiind învestit, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., doar cu verificarea rezoluţiilor atacate, fără a putea dispune cu privite la alte acte ale procurorului, ce nu pot face obiectul examinării instanţei în condiţiile art. 278 C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază Rezoluţia nr. 582/P/2010 din 29 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin Rezoluţia nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului şef al aceleiaşi secţii ca fiind legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea va fi respinsă ca nefondată, cu consecinţa menţinerii ca fiind legală şi temeinică a soluţiei adoptate de procuror.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, acesta fiind cel care se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.M. împotriva Rezoluţiei nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1433/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 2463/2012. Penal → |
|---|
