ICCJ. Decizia nr. 1588/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1588/2012
Dosar nr. 5337/1/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de: M.T., A.I.Ţ. şi V.C. judecători în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi A.S. magistrat asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, în esenţă că la data de 23 februarie 2012, numitul A.G., a formulat plângere împotriva judecătorilor M.T., A.I.Ţ., V.C., din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi a magistratului asistent A.S. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind nemulţumit de soluţia pronunţată de către aceştia prin decizia nr. 2477 din 17 martie 2011, în Dosarul nr. 11497/63/2009.
S-a apreciat că, nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât, conform art. 124 alin. (3) din Constituţie, Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", soluţiile lor exprimând convingerea creată de probele administrate de părţi.
Mai mult, s-a reţinut că, în legislaţia română, verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de către magistraţi se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.
Împotriva soluţiei susmenţionate a formulat plângere petiţionarul conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 2279/11-2/2012 din data de 16 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut, în esenţă că, nemulţumirea petentului este determinată de soluţia adoptată de magistraţi (care au avut în vedere nedovedirea calităţii de asociat a autorului său la data preluării abuzive, precum şi a faptului că imobilul revendicat se afla în proprietatea societăţii „Fructul Românesc ” în momentul naţionalizări şi că a trecut odată cu aceasta în proprietatea statului) şi care nu poate fi reformată pe cale formulării unei plângeri penale. De asemenea, s-a reţinut că, actele dosarului nu au evidenţiat niciun fel de indicii în sensul că, magistraţii şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 11497/63/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Rezoluţia nr. 162/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, fiind legală şi temeinică.
Împotriva Rezoluţiei nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petiţionarul A.G., a formulat plângere solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor T.M., Ţ.A.I.V.C. şi S.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Plângerea este neîntemeiată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că, soluţia adoptată de parchet faţă de intimatele T.M., Ţ.A.l.V.C. şi S.A. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii anterior menţionaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât fapta reclamată nu există.
Într-adevăr, nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistraţi, împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia dispusă nefiind de natură a conduce la concluzia că aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, în plus, verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de către aceştia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lor.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiţionar se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatele şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, întrucât conform art. 124 alin. (3) din Constituţie „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, soluţiile lor exprimând convingerea creată de probele administrate de părţi Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul A.G. împotriva Rezoluţiei nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.G. împotriva Rezoluţiei nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2380/2012. Penal → |
|---|
